CELE MAI NOI ARTICOLE

Miniştrii de Finanţe din UE vor analiza noi măsuri de stimulare a creşterii economice

Miniştrii de Finanţe din UE vor discuta marţi dacă statele membre cu o situaţie mai solidă a finanţelor publice pot adopta măsuri pentru stimularea economiei în spaţiul comunitar.
Miniştrii de Finanţe din UE vor analiza noi măsuri de stimulare a creşterii economice

Dick Cheney: Obama datorează scuze pentru că a criticat acţiunile antiteroriste ale lui Bush

Fostul vicepreşedinte al SUA Dick Cheney a lăudat duminică administraţia pentru raidul în care a fost ucis un cleric radical americano-yemenit, dar a spus că Barack Obama ar trebui să prezinte scuze pentru că a criticat acţiunile antiteroriste ale fostului preşedinte George W. Bush, relatează CNN.
Dick Cheney: Obama datorează scuze pentru că a criticat acţiunile antiteroriste ale lui Bush

Românii întorşi din străinătate şi-au deschis propriile afaceri, dar nu au pe cine să angajeze

După ani de trudă prin fermele din alte ţări se văd în sfârşit rezultate şi pe ogoarele noastre. Cei pe care i-a dus mintea s-au întors acasă şi au adus cu ei tot ce aveau nevoie pentru propriile culturi.
Românii întorşi din străinătate şi-au deschis propriile afaceri, dar nu au pe cine să angajeze

Cum gândesc oamenii de succes: 14 ponturi despre strategiile persoanelor întreprinzătoare

Cei mai de succes oameni din lume au un lucru în comun: gândesc într-o manieră total diferită de toţi ceilalţi. Mai mult, acest lucru se poate auto-educa. John C. Maxwell, autorul volumului "Cum gândesc oamenii de succes", a scris numeroase cărţi despre lidership şi afaceri, ce s-au vândut în aproximativ 19 milioane de copii la nivel global.
Cum gândesc oamenii de succes: 14 ponturi despre strategiile persoanelor întreprinzătoare

Peu­geot Citroen, al doilea producător auto european, este lovit în plin de criza economică mondială

În urma scăderii preţului acţiunilor, PSA Peu­geot Citroen se tranzacţionează la un dis­count record faţă de Volkswagen AG, in­ves­ti­torii aşteptându-se ca Peugeot să fie cea mai ma­re victimă din industria auto a crizei da­to­riilor suverane din regiune.
Peu­geot Citroen, al doilea producător auto european, este lovit în plin de criza economică mondială

Băncile pot obţine cash la schimb cu obligaţiuni în euro ale României emise la extern

De astăzi, băncile pot face rost de lichidităţi de la BNR cedând la schimb portofolii de obligaţiuni în euro emise de Finanţe pe piaţa externă.
Băncile pot obţine cash la schimb cu obligaţiuni în euro ale României emise la extern

Ce cheltuieli va tăia Guvernul la anul dacă economia nu creşte decât cu 2%, aşa cum este noua prognoză FMI. De ce crede JPMorgan că PIB-ul va avea doar plus 0,8%

Ministerul Finanţelor se pregăteşte să refacă schiţele proiectului de buget pe anul viitor după ce FMI a anunţat înjumătăţirea prognozei de creştere economică la circa 2%, iar Gheorghe Ghergina, secretarul de stat responsabil, spune că va tăia şi venituri şi cheltuieli.
Ce cheltuieli va tăia Guvernul la anul dacă economia nu creşte decât cu 2%, aşa cum este noua prognoză FMI. De ce crede JPMorgan că PIB-ul va avea doar plus 0,8%

Helle Thorning-Schmidt, noul prim-ministru al Danemarcei. Preşedinta social-democraţilor devine prima femeie la conducerea Guvernului danez

Preşedinta social-democraţilor danezi, Helle Thorning-Schmidt, a cărei formaţiune a câştigat alegerile legislative din septembrie, a anunţat că a fost numită oficial prim-ministru duminică, de regina Margrethe a II-a, şi că urmează să îşi prezinte Guvernul şi programul luni.
Helle Thorning-Schmidt, noul prim-ministru al Danemarcei. Preşedinta social-democraţilor devine prima femeie la conducerea Guvernului danez

Qatarul a înregistrat o creştere a PIB de 42% în trimestrul al doilea

Economia emiratului arab Qatar a înregistrat o creştere de 41,8% a PIB nominal, excluzând inflaţia, în trimestrul al doilea, ca urmare a majorării livrărilor de gaze şi produse asociate, dar şi a preţurilor mai mari la energie pe piaţa globală.
Qatarul a înregistrat o creştere a PIB de 42% în trimestrul al doilea

Unul dintre fraţii vicepreşedintelui SUA a primit un plic care conţinea un praf alb

Unul dintre fraţii vicepreşedintelui SUA Joe Biden a petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în spital, după ce a deschis un plic trimis din India, care conţinea un praf alb, generând temeri privind un atac cu antrax, a informat duminică presa americană.
Unul dintre fraţii vicepreşedintelui SUA a primit un plic care conţinea un praf alb

Şase suspecţi dotaţi cu bâte şi măşti, arestaţi în eforturile de a împiedica mitingurile la Belgrad

Şase bărbaţi suspectaţi că fac parte din mişcarea ultranaţionalistă sârbă, dotaţi cu bâte de base-ball şi măşti negre, au fost arestaţi duminică la Belgrad, ziua în care trebuia să se desfăşoare un marş al homosexualilor, interzis alături de orice altă manifestaţie, a anunţat poliţia.
Şase suspecţi dotaţi cu bâte şi măşti, arestaţi în eforturile de a împiedica mitingurile la Belgrad

Opinie Cristian Hostiuc: Doi miniştri şi un guvern îţi explică, pe şi din banii tăi, cum sunt cheltuielile plătite de stat cu 30% mai mari

Duminică dimineaţă, la emisiunea "După 20 de ani" de la ProTV, Anca Boagiu, ministrul transporturilor, spunea victorioasă ca a negociat reducerea cu 30% a cheltuielilor de mentenanţă a drumurilor dintr-un contract pe care l-a făcut acum vreo 3-4 ani ministrul liberal Ludovic Orban. În joc sunt câteva zeci de milioane de euro. Ce-i răspunde cu o ironie de opoziţie Orban, cel care a stat vreo doi ani la Transporturi şi s-a făcut remarcat prin cântecele la chitară? Că dacă Anca Boagiu era manager bun obţinea o reducere şi mai mare.
Opinie Cristian Hostiuc: Doi miniştri şi un guvern îţi explică, pe şi din banii tăi, cum sunt cheltuielile plătite de stat cu 30% mai mari

Clasificarea programelor de studiu oferite de universităţi. Ce valoare are facultatea ta

Studenţii şi candidaţii la facultate vor putea şti începând din acest an cât de performant este programul de studii pe care îl urmează. Ministerul Educaţiei a finalizat clasificarea tuturor programelor oferite de universităţi împărţindu-le în cinci categorii valorice: de la A- cel mai bun, la F- cel mai slab.
Clasificarea programelor de studiu oferite de universităţi. Ce valoare are facultatea ta

Proteste în Bulgaria: Două mii de persoane au manifestat la Plovdiv împotriva infracţionalităţii – VIDEO

Peste două mii de tineri - suporteri a două cluburi de fotbal şi studenţi - au manifestat duminică la Plovdiv, în sudul Bulgariei, acuzând Guvernul şi Justiţia pentru "impunitatea" noilor îmbogăţiţi şi a romilor.
Proteste în Bulgaria: Două mii de persoane au manifestat la Plovdiv împotriva infracţionalităţii - VIDEO

Mutu şi Tamaş în lotul României pentru meciurile cu Belarus şi Albania

Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, a anunţat, duminică seară, lotul pentru partidele cu reprezentativele Belarusului şi Albaniei, printre convocaţi aflându-se Adrian Mutu şi Gabriel Tamaş, care fuseseră excluşi în urmă cu câteva luni, informează site-ul oficial al FRF.
Mutu şi Tamaş în lotul României pentru meciurile cu Belarus şi Albania

Munteanu: A fost un penalti prea uşor acordat şi o manieră cum nici la fotbal feminin nu vezi

Tehnicianul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat după înfrângerea din meciul cu Steaua Bucureşti, scor 2-1, că penaltiul din minutul 61 a fost acordat prea uşor şi că arbitrajul a fost de o manieră cum "nici la fotbal feminin nu vezi", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Munteanu: A fost un penalti prea uşor acordat şi o manieră cum nici la fotbal feminin nu vezi

Steaua Bucureşti a învins Oţelul Galaţi, scor 2-1, în derbiul etapei a IX-a a Ligii I

Echipa Steaua Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), formaţia Oţelul Galaţi, în derbiul etapei a IX-a a Ligii I, disputat la Buzău, în meciul de debut al lui Ilie Stan în funcţia de antrenor al "roş-albaştrilor".
Steaua Bucureşti a învins Oţelul Galaţi, scor 2-1, în derbiul etapei a IX-a a Ligii I

Reportaj realizat de Cristian Tudor Popescu cu Nae Caranfil pe platoul de filmare la „Closer to the moon” – VIDEO

Două zile m-am aflat în curtea din spate a vechii Politehnici bucureştene Polizu, transformată prin bunavoinţa doamnei rector Ecaterina Andronescu, în noua lume a lui Nae Caranfil sau Naestro, cum îi spun actorii.
Reportaj realizat de Cristian Tudor Popescu cu Nae Caranfil pe platoul de filmare la

Ministrul francez de Interne critică „delincvenţa comisă de români” în Franţa, „deosebit de crudă”

Ministrul francez de Interne, Claude Gueant, a criticat duminică "delincvenţa comisă de români" în Franţa, "deosebit de crudă deoarece utilizează mult copiii", dar a negat că el ar stigmatiza romii.
Ministrul francez de Interne critică

Imagini emoţionante cu prinţii William şi Harry, împreună cu părinţii lor. Uite cum cântau amândoi la pian – VIDEO

Un filmuleţ, datând din 1985 şi înfăţisându-i pe prinţii William şi Harry cântând la pian şi jucându-se sub privirile celor doi părinţi, prinţesa Diana şi prinţul Charles, a făcut senzaţie pe internet.
Imagini emoţionante cu prinţii William şi Harry, împreună cu părinţii lor. Uite cum cântau amândoi la pian - VIDEO

PDL vrea să stabilească până la finalul lui noiembrie detaliile reorganizării administrative

Liderii PDL şi şefii organizaţiilor judeţene ale partidului au mandat, duminică seară, în întâlnirea de la Vila Lac, BPN al formaţiunii ca până la finalul lunii noiembrie să definitiveze detaliile reorganizării administrativ-teritoriale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la reuniune.
PDL vrea să stabilească până la finalul lui noiembrie detaliile reorganizării administrative

Serbia, noua campioană europeană la volei feminin

Naţionala de volei feminin a Serbiei a câştigat, duminică, la Belgrad, Campionatul European, după ce a învins în finală Germania, cu scorul de 3-2.
Serbia, noua campioană europeană la volei feminin

CFR Cluj – Petrolul Ploieşti, scor 1-1, în Liga I

Echipa CFR Cluj a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu formaţia Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a IX-a a Ligii I.
CFR Cluj - Petrolul Ploieşti, scor 1-1, în Liga I

Remanierea se decide de Boc şi Băsescu, au stabilit democrat-liberalii

Liderii PDL şi şefii organizaţiilor judeţene ale partidului au stabilit, duminică seară, în întâlnirea de la Vila Lac, ca eventuala remaniere guvernamentală să fie decisă de premierul Emil Boc împreună cu preşedintele Traian Băsescu, au declarat pentru MEDIAFAX surse participante la întâlnire.
Remanierea se decide de Boc şi Băsescu, au stabilit democrat-liberalii

REPORTAJ: Studenţii au ales căminele de stat, de cel puţin patru ori mai ieftine decât cele particulare

Cei mai mulţi studenţi au ales şi în acest an universitar să stea în căminele de stat şi au trecut peste nemulţumiri legate de igienă şi confort pentru că nu îşi permit cazarea într-un cămin particular sau într-o garsonieră, unde ar trebui să plătească de cel puţin patru ori mai mult.
REPORTAJ: Studenţii au ales căminele de stat, de cel puţin patru ori mai ieftine decât cele particulare

Studenţii încep luni noul an universitar. Care sunt schimbările în 2011-2012. Clasificările în funcţie de programele de studiu

Clasificarea universităţilor, dar şi numărul redus aproape la jumătate al studenţilor din cauza bacalaureatului exigent îi fac pe rectori să se gândească la posibilitatea unor fuziuni care să aducă mai mulţi bani şi să poată susţine un învăţământ de calitate.
Studenţii încep luni noul an universitar. Care sunt schimbările în 2011-2012. Clasificările în funcţie de programele de studiu

Microsoft ar putea lansa un telefon revoluţionar: Un smartphone cu mai multe accesorii detaşabile şi interschimbabile

Microsoft a depus, săptămâna trecută, la Biroul American de Patente şi Mărci Înregistrate, schiţele unui nou gadget care se anunţă revoluţionar.
Microsoft ar putea lansa un telefon revoluţionar: Un smartphone cu mai multe accesorii detaşabile şi interschimbabile

Oficial NATO: 10.000 de rachete sol-aer au dispărut din Libia

Un oficial militar de rang înalt din NATO a apreciat că s-a pierdut urma a cel puţin 10.000 de rachete sol-aer în Libia, informează duminică site-ul săptămânalului german Der Spiegel.
Oficial NATO: 10.000 de rachete sol-aer au dispărut din Libia

Voinţa Sibiu – Rapid Bucureşti, scor 0-1, în Liga I

Formaţia Rapid Bucureşti a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Voinţa Sibiu, într-un meci din etapa a IX-a a Ligii I, în care gazdele au avut un gol anulat pe motiv de ofsaid.
Voinţa Sibiu - Rapid Bucureşti, scor 0-1, în Liga I

Democrat-liberalii s-au reunit la Vila Lac. Paleologu: Nu cred că va fi discutat subiectul remanierii

Liderii şi şefii filialelor PDL s-au reunit, duminică, la Vila Lac, într-o şedinţă la care oficial se vor discuta priorităţile politice şi legislative, dar unde vor fi abordate, potrivit unor surse din partid, şi teme precum revizuirea Constituţiei, remanierea sau constituirea Mişcării Populare.
Democrat-liberalii s-au reunit la Vila Lac. Paleologu: Nu cred că va fi discutat subiectul remanierii

Alex Ferguson vrea să mai rămână trei sau patru ani la Manchester United

Antrenorul Alex Ferguson a declarat că intenţionează să mai rămână trei sau patru ani la conducerea tehnică a echipei Manchester United, adversara formaţiei Oţelul Galaţi în grupa C a Ligii Campionilor.
Alex Ferguson vrea să mai rămână trei sau patru ani la Manchester United

Un miliardar chinez este interesat de achiziţia grupului american Yahoo

Miliardarul chinez Jack Ma, preşedinte al companiei Alibaba, la care Yahoo are o participaţie de 40%, a declarat că ar fi foarte interesat de achiziţia grupului american, care se confruntă cu stagnarea veniturilor şi declinul cotei de piaţă, transmite Bloomberg.
Un miliardar chinez este interesat de achiziţia grupului american Yahoo

Bani şi admitere la facultate pentru elevii fără bacalaureat. Cum comentaţi proiectul iniţiat de PSD?

Controversatul proiect de lege iniţiat de către Ecaterina Andronescu şi semnat de peste 30 de senatori PSD mai creează un avantaj elevilor care sunt primiţi la facultate deşi nu au promovat examenul de bacalaureat, obligând statul să îi finanţeze pe aceştia "cel puţin la nivelul ajutorului de şomaj"
Bani şi admitere la facultate pentru elevii fără bacalaureat. Cum comentaţi proiectul iniţiat de PSD?

Ponta: De câte ori vine vorba de Flutur aş vrea să devin din nou procuror

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică, la Suceava, că atunci când vine vorba de Gheorghe Flutur ar dori să devină pentru câteva luni procuror şi să lase pe altcineva în perioada respectivă pentru funcţia de prim-ministru.
Ponta: De câte ori vine vorba de Flutur aş vrea să devin din nou procuror

Qatar investeşte 1 mld. dolari într-o companie care deţine drepturile unei mine de aur în România

Qatar Holdings, fondul suveran al emiratului Qatar, va investi un miliard de dolari la compania European Goldfields, care deţine drepturile pentru mai multe exploatări de aur, printre care şi proiectul Certej în România.
Qatar investeşte 1 mld. dolari într-o companie care deţine drepturile unei mine de aur în România

Dansez pentru tine: Cine sunt vedetele feminine din noul sezon

Jojo, Catrinel Sandu, Andreea Ibacka şi Aylin Cadir sunt vedetele feminine care vor concura în cel de-al doisprezecelea sezon al emisiunii "Dansez pentru tine", transmis de Pro TV, după jumătatea lunii octombrie, informează un comunicat.
Dansez pentru tine: Cine sunt vedetele feminine din noul sezon

Botiş, ales preşedinte al Comisiei de muncă a PDL

Fostul ministru al Muncii Ioan Botiş a fost ales, duminică, preşedinte al Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială a PDL, el întrunind un număr de 360 de voturi "pentru" şi 28 de voturi "împotrivă" din partea delegaţilor comisiilor judeţene de muncă ale partidului.
Botiş, ales preşedinte al Comisiei de muncă a PDL

Programul teatrelor din Bucureşti în perioada 3 – 9 octombrie

Programul principalelor instituţii de teatru bucureştene în perioada 3 - 9 octombrie:
Programul teatrelor din Bucureşti în perioada 3 - 9 octombrie

Nobel – premiile născute din voinţa savantului suedez Alfred Nobel

Premiile Nobel s-au născut din voinţa savantului şi industriaşului suedez Alfred Nobel (1833 - 1896) de a dona anual veniturile generate de imensa lui avere unor personalităţi care au adus mari servicii omenirii.
Nobel - premiile născute din voinţa savantului suedez Alfred Nobel

Premiile Nobel în câteva cifre statistice

Istoria centenară a premiilor Nobel abundă în detalii şi cifre insolite, editorii AFP selectând câteva exemple, în contextul în care sezonul prestigioaselor trofee debutează luni, cu cel acordat pentru medicină.
Premiile Nobel în câteva cifre statistice