CELE MAI NOI ARTICOLE

Sergiu Băhăian, condamnat la 26 de ani de detenţie, iar un complice al său la închisoare pe viaţă -2

Sergiu Băhăian a fost condamnat la 26 de ani de închisoare, iar unul dintre complicii săi, Valentin Şlepac, la detenţie pe viaţă, în dosarul în care sunt acuzaţi, alături de alte persoane, pentru înşelăciune, omor, instigare la omor calificat şi fals, a decis Tribunalul Ialomiţa.
Sergiu Băhăian, condamnat la 26 de ani de detenţie, iar un complice al său la închisoare pe viaţă -2

Conducătorii cluburilor de la baraj sunt convinşi că TAS nu va schimba decizia în cazul licenţierii

Conducătorii cluburilor Voinţa Sibiu şi Săgeata Năvodari, care vor disputa barajul pentru promovarea în Liga I, sunt convinşi că Tribunalul de Arbitraj Sportiv de Lausanne nu va schimba deciziile Comisiei de Apel care nu a acordat licenţa grupărilor FC Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor.
Conducătorii cluburilor de la baraj sunt convinşi că TAS nu va schimba decizia în cazul licenţierii

Şeful CJ Dolj propune consilierilor judeţeni organizarea unui referendum în 24 iulie

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa (PSD), propune consilierilor judeţeni organizarea, la sfârşitul lunii iulie, a unui referendum privind reorganizarea administrativă, susţinând că proiectul propus de PDL şi preşedintele Traian Băsescu are o conotaţie "pur electorală".
Şeful CJ Dolj propune consilierilor judeţeni organizarea unui referendum în 24 iulie

Lazio Roma este interesată de achiziţionarea lui Gabriel Tamaş (presă)

Gruparea italiană Lazio Roma, la care este legitimat şi fundaşul Ştefan Radu, este interesată de împrumutul pentru un sezon al jucătorului formaţiei West Bromwich Albion Gabriel Tamaş, informează birminghammail.net.
Lazio Roma este interesată de achiziţionarea lui Gabriel Tamaş (presă)

Sergiu Băhăian, condamnat la 26 de ani de detenţie, iar un complice al său la închisoare pe viaţă

Sergiu Băhăian a fost condamnat la 26 de ani de închisoare, iar unul dintre complicii săi, Valentin Şlepac, la detenţie pe viaţă, în dosarul în care sunt acuzaţi, alături de alte persoane, pentru înşelăciune, omor, instigare la omor calificat şi fals, a decis Tribunalul Constanţa.
Sergiu Băhăian, condamnat la 26 de ani de detenţie, iar un complice al său la închisoare pe viaţă

Patru poliţişti ruşi, condamnaţi la închisoare pentru uciderea unui colonel FSB

Patru poliţişti ruşi au fost condamnaţi la pedepse de până la 14 ani de detenţie pentru că l-au omorât în bătaie pe un colonel FSB în închisoarea unde era deţinut pentru acte de corupţie, anunţă comisia de anchetă, citată de AFP.
Patru poliţişti ruşi, condamnaţi la închisoare pentru uciderea unui colonel FSB

Un tramvai a deraiat între Hala Traian şi Piaţa Muncii din Capitală

Circulaţia în zona Hala Traian - Piaţa Muncii din Capitală era îngreunată, joi după prânz, din cauza unui tramvai care a deraiat de pe şine, la intersecţia dintre Calea Călăraşilor şi Delea Nouă, poliţiştii rutieri anunţând că nu există persoane care să fi fost rănite în urma incidentului.
Un tramvai a deraiat între Hala Traian şi Piaţa Muncii din Capitală

O companie din Malaezia a semnat un contract record cu Airbus pentru achiziţia a 200 de avioane

Compania AirAsia din Malaezia a semnat un contract de 18,2 miliarde de dolari cu grupul european Airbus, la salonul aerian de la Paris, pentru achiziţia unui număr record de 200 de aeronave A320neo, cu opţiune de a cumpăra încă 100.
O companie din Malaezia a semnat un contract record cu Airbus pentru achiziţia a 200 de avioane

Romanian Petromservice Fmr General Manger Indicted For Embezzlement, Tax Evasion

Romanian prosecutors have indicted Mihai Sorin, former general manager of oil industry company Petromservice, on charges of fund misappropriation, tax evasion and money laundering, the Department Investigating Organized Crime and Terrorism (DIICOT) said in a press release Thursday.
Romanian Petromservice Fmr General Manger Indicted For Embezzlement, Tax Evasion

Director sportiv Genoa: Nu ne gândim la Mutu în acest moment

Directorul sportiv al clubului Genoa, Stefano Capozucca, a declarat joi că gruparea genoveză nu se gândeşte în acest moment la achiziţionarea atacantului român al echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu.
Director sportiv Genoa: Nu ne gândim la Mutu în acest moment

BCR estimează pentru acest an o creştere cu 10-15% a soldului creditelor imobiliare

Soldul creditelor imobiliare acordate de BCR va creşte în acest an cu 10-15%, a declarat, joi, Ştefan Coroianu, director executiv direcţia managementul produselor retail în cadrul băncii, care consideră că pentru finanţarea pe termen lung creditul în euro este cel mai potrivit.
BCR estimează pentru acest an o creştere cu 10-15% a soldului creditelor imobiliare

Condamnaţii în cazul uciderii lui Marian Cozma pot face apel

Sentinţele anunţate de Tribunalul din Veszprem în procesul uciderii handbalistului român Marian Cozma nu sunt definitive, ele putând fi atacate la o instanţă superioară, a anunţat, joi, agenţia ungară de presă MTI.
Condamnaţii în cazul uciderii lui Marian Cozma pot face apel

Cătălin Ivan: Nu am văzut eurodeputaţi care să fi votat împotriva ridicării imunităţii lui Severin

Şeful delegaţiei PSD din PE, Cătălin Ivan, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că Adrian Severin are dreptul şi obligaţia de a-şi demonstra nevinovăţia în justiţie, el adăugând că nu a văzut eurodeputaţi care să fi votat împotriva ridicării imunităţii acestuia.
Cătălin Ivan: Nu am văzut eurodeputaţi care să fi votat împotriva ridicării imunităţii lui Severin

Henri Paul: Reorganizarea ţine de suveranitatea naţională, nu trebuie să se pronunţe alt stat sau CE

Ambasadorul Franţei în România, Henri Paul, a declarat, joi, că o reformă teritorială presupune timp şi că acest subiect ţine de suveranitatea naţională şi nu este unul asupra căruia trebuie să îşi dea cu părerea un alt stat sau Comisia Europeană.
Henri Paul: Reorganizarea ţine de suveranitatea naţională, nu trebuie să se pronunţe alt stat sau CE

PSD propune ca lucrările la autostrada Transilvania să continue prin credit angajat de constructor

Senatorul PSD Sorin Bota a propus, joi, într-o conferinţă de presă, ca lucrările la autostrada Transilvania să continue, pe tronsoanele deja începute, printr-un credit angajat de compania Bechtel şi printr-un parteneriat public-privat.
PSD propune ca lucrările la autostrada Transilvania să continue prin credit angajat de constructor

UPDATE: Parlamentul European aprobă ridicarea imunităţii lui Adrian Severin

(adaugă informaţii privind procedura în paragrafele 8 - 12)
UPDATE: Parlamentul European aprobă ridicarea imunităţii lui Adrian Severin

Pambuccian a transmis USL că acceptă dialogul, lăsând Uniunea să stabilească data şi locul – surse

Liderul deputaţilor minorităţilor, Varujan Pambuccian, a răspuns, joi, invitaţiei pe care cei doi co-preşedinţi ai USL i-au adresat-o, pentru un dialog pe tema reorganizării administrativ-teritoriale şi a legilor electorale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.
Pambuccian a transmis USL că acceptă dialogul, lăsând Uniunea să stabilească data şi locul - surse

Un consorţiu românesc şi două firme străine vor moderniza DN 18 pentru 660 milioane lei

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit trei contracte unor firme româneşti şi străine pentru modernizarea DN 18 Baia Mare-Sighetul Marmaţiei-Iacobeni (peste 200 kilometri), cu o valoare totală de 658,9 milioane lei (aproximativ 156,13 milioane euro).
Un consorţiu românesc şi două firme străine vor moderniza DN 18 pentru 660 milioane lei

Paleologu, despre declaraţiile lui Băsescu legate de Regele Mihai: Trăiască Regele!

Vicepreşedintele PDL, Theodor Paleologu, fost ambasador şi ministru al Culturii, a fost întrebat de MEDIAFAX, joi, cum comentează afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căreia abdicarea Regului Mihai a fost un act de trădare, el răspunzând: "Trăiască Regele!".
Paleologu, despre declaraţiile lui Băsescu legate de Regele Mihai: Trăiască Regele!

Moldovan spune că ministerul construit pentru Udrea nu are oameni competenţi care să îl conducă

Purtătorul de cuvânt al PSD, Emil Radu Moldovan, a declarat, joi, că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), "construit" pentru Elena Udrea, "nu are oameni competenţi" care să îl conducă, dovadă fiind, în opinia sa, suspendarea de către UE a fondurilor alocate prin POR.
Moldovan spune că ministerul construit pentru Udrea nu are oameni competenţi care să îl conducă

Dică, Neaga, Tănasă şi Neagu au semnat cu CS Mioveni

Nou-promovata în Liga I, CS Mioveni, a realizat joi dimineaţă primele transferuri de la intrarea în primul eşalon fotbalistic, cu formaţia galben-verde semnând Nicolae Dică, Adrian Neaga, Ciprian Tănasă şi George Neagu.
Dică, Neaga, Tănasă şi Neagu au semnat cu CS Mioveni

O nouă grevă generală în Grecia, pe 28 şi 29 iunie

Principalele centrale sindicale din Grecia au lansat un apel pentru organizarea unei greve generale pe 28 şi 29 iunie, în timpul votului Parlamentului privind noul plan de austeritate solicitat de zona euro.
O nouă grevă generală în Grecia, pe 28 şi 29 iunie

Geoană:În formula cu zece judeţe, maghiarii şi românii din Harghita şi Covasna rămân săracii Europei

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi, că asumarea răspunderii pe o formulă inedită, hibridă, cu opt judeţe mari şi două "mai micuţe" este total inacceptabilă, un detonator politic ce va doborî, de fapt, orice bună intenţie cu privire la descentralizare şi la reorganizare.
Geoană:În formula cu zece judeţe, maghiarii şi românii din Harghita şi Covasna rămân săracii Europei

Cordoş (PSD): Băsescu şi PDL vând România ungurilor pentru a se salva de la un dezastru electoral

Senatorul PSD Alexandru Cordoş a declarat, joi, că preşedintele Traian Băsescu şi PDL "vând România ungurilor" pentru "a se salva de la un dezastru electoral", adăugând că PSD respinge acest "troc inacceptabil" al reorganizării, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cordoş (PSD): Băsescu şi PDL vând România ungurilor pentru a se salva de la un dezastru electoral

COMENTARIU: Unicul căpitan Băsescu (Traian), „regele” unei ţări ploioase

Viitorului potenţial bunic Traian Băsescu îi sunt atât de puţine pe voie. Încălzit de reflectoare, miercuri seară, preşedintele a împărţit scatoalce fără discriminare. Nu este un eveniment.
COMENTARIU: Unicul căpitan Băsescu (Traian),

Gaţu: Am emoţii până când sentinţa Tribunalului din Veszprem va rămâne definitivă

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că are emoţii până când sentinţa Tribunalului din Veszprem, prin care doi dintre agresorii fostului handbalist Marian Cozma au fost condmanaţi la închisoare pe viaţă, va rămâne definitivă.
Gaţu: Am emoţii până când sentinţa Tribunalului din Veszprem va rămâne definitivă

Severin: Salut ridicarea imunităţii mele, deschide calea anchetei asupra unei înscenări – 2

Eurodeputatul Adrian Severin salută ridicarea imunităţii sale, care, în opinia sa, "deschide, după luni de ezitări şi acuzaţii nefondate, de demagogie şi minciună, calea anchetei asupra unei înscenări a cărei victimă, în loc să fie apărată, a fost executată public".
Severin: Salut ridicarea imunităţii mele, deschide calea anchetei asupra unei înscenări - 2

COM: Unicul căpitan Băsescu (Traian), „regele” unei ţări ploioase

Viitorului potenţial bunic Traian Băsescu îi sunt atât de puţine pe voie. Încălzit de reflectoare, miercuri seară, preşedintele a împărţit scatoalce fără discriminare. Nu este un eveniment.
COM: Unicul căpitan Băsescu (Traian),

BNR a anunţat un curs de referinţă în scădere cu 2,23 bani, la 4,2294 lei/euro

Moneda naţională a pierdut avansul de la începutul sesiunii, însă cotaţiile au rămas sub nivelul de la jumătatea şedinţei precedente, astfel că BNR a afişat un curs de referinţă de 4,2294 lei/euro, în scădere cu 2,23 bani faţă de miercuri.
BNR a anunţat un curs de referinţă în scădere cu 2,23 bani, la 4,2294 lei/euro

PSD: Atacurile lui Băsescu la Regele Mihai, motivate de cumetria cu Paul Lambrino

Senatorul PSD Georgică Severin a susţinut, joi, într-o conferinţă de presă, că atacurile preşedintelui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai ar putea fi motivate de pretenţia lui Paul Lambrino, cu care este cumătru, de a aparţine Casei Regale.
PSD: Atacurile lui Băsescu la Regele Mihai, motivate de cumetria cu Paul Lambrino

Tobey Maguire, dat în judecată pentru câştiguri obţinute la partide de poker ilegale

Actorul american Tobey Maguire a fost acuzat de justiţia din California că a participat la partide clandestine de poker şi că a obţinut câştiguri ilegale.
Tobey Maguire, dat în judecată pentru câştiguri obţinute la partide de poker ilegale

Iancu: Odată cu recunoaşterea TAS ca ultimă instanţă, FRF trebuie să repună Timişoara în Liga I

Preşedintele FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat joi că odată cu modificarea regulamentului de licenţiere şi recunoaşterea Tribunalului de Arbitraj Sportiv ca ultimă instanţă, FRF trebuie să repună formaţia bănăţeană pe locul doi în Liga I şi pe lista UEFA în preliminariile Ligii Campionilor.
Iancu: Odată cu recunoaşterea TAS ca ultimă instanţă, FRF trebuie să repună Timişoara în Liga I

Covasna: Tânăr rănit grav după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un tren

Un tânăr a fost rănit grav, joi, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un tren personal, la o trecere la nivel cu calea ferată dintr-o localitate covăsneană, primele cercetări ale poliţiştilor indicând că şoferul nu a respectat semnalele acustice şi luminoase.
Covasna: Tânăr rănit grav după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un tren

Geoană: Un parlamentar ungar invită la arbitraj la CE pe reorganizare – este o problemă românească

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi, că preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul de la Budapesta a făcut o invitaţie de arbitraj la CE pe tema regionalizării în România, social-democratul susţinând că Ungaria nu trebuie să se amestece în deciziile României.
Geoană: Un parlamentar ungar invită la arbitraj la CE pe reorganizare - este o problemă românească

Noi incidente violente la finalul unui meci de fotbal din Tadjikistan

Patruzeci de persoane au fost reţinute în Tadjikistan în urma unui conflict izbucnit, miercuri, între suporteri şi poliţie, la finalul unui meci din campionatul de fotbal, acesta fiind al doilea incident de acest gen produs în ultimele zece zile, informează AFP.
Noi incidente violente la finalul unui meci de fotbal din Tadjikistan

Parlamentul European aprobă ridicarea imunităţii lui Adrian Severin – 2

Parlamentul European a aprobat, joi, ridicarea imunităţii eurodeputatului Adrian Severin, adoptând raportul Comisiei JURI în acest sens.
Parlamentul European aprobă ridicarea imunităţii lui Adrian Severin - 2

Liderul PSD Covasna: Băsescu nu poate aplica o politică pentru maghiari şi o alta pentru români

Preşedintele PSD Covasna, Horia Grama, a declarat, joi, în legătură cu propunerea preşedintelui Traian Băsescu privind o formulă de opt judeţe plus Harghita şi Covasna, separat, că într-un stat naţional unitar nu se pot aplica două politici, una pentru maghiari, şi o alta pentru români.
Liderul PSD Covasna: Băsescu nu poate aplica o politică pentru maghiari şi o alta pentru români

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea lui Adrian Severin. Care a fost reacţia eurodeputatului

Parlamentul European a aprobat, joi, ridicarea imunităţii eurodeputatului Adrian Severin, adoptând raportul Comisiei JURI în acest sens.
Parlamentul European i-a ridicat imunitatea lui Adrian Severin. Care a fost reacţia eurodeputatului

Prima manşă a meciului de baraj pentru promovarea în Liga I se va disputa la Năvodari

Prima manşă a meciului de baraj pentru promovarea în Liga I se va disputa la Năvodari, între echipele Săgeata şi Voinţa Sibiu, s-a stabilit, joi, la Casa Fotbalului, în urma tragerii la sorţi.
Prima manşă a meciului de baraj pentru promovarea în Liga I se va disputa la Năvodari