Prima manşă a meciului de baraj pentru promovarea în Liga I se va disputa la Năvodari

Prima manşă a meciului de baraj pentru promovarea în Liga I se va disputa la Năvodari, între echipele Săgeata şi Voinţa Sibiu, s-a stabilit, joi, la Casa Fotbalului, în urma tragerii la sorţi.

113 afișări
Imaginea articolului Prima manşă a meciului de baraj pentru promovarea în Liga I se va disputa la Năvodari

Prima manşă a meciului de baraj pentru promovarea în Liga I se va disputa la Năvodari (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Meciul tur se va disputa la 2 iulie, de la ora 18.30.

Returul este programat la Sibiu, în 6 iulie, de la ora 18.00.

La această dublă manşă vor avea drept de joc doar fotbaliştii care au fost în lot în sezonul trecut, nu şi cei transferaţi în această vară. De asemenea, nu se aplică regula conform căreia echipele din Liga a II-a trebuie să aibă cel puţin doi jucători sub 21 de ani pe teren şi nu se ţine cont de cumulul de cartonaşe din sezonul precedent.

La tragerea la sorţi au fost prezenţi preşedintele clubului Voinţa Sibiu, Ioan Sămbăşan şi directorul general al grupării Săgeata Năvodari, Mihai Terzi. Din partea Federaţiei Române de Fotbal au fost prezenţi directorul de competiţii Dumitru Mihalache şi secretarul general Adalbert Kassai.

Comitetul de Urgenţă al FRF a decis disputarea unui meci de baraj între formaţiile Săgeata Năvodari şi Voinţa Sibiu în vederea ocupării locului rămas vacant în Liga I. Săgeata Năvodari a ocupat poziţia a treia în Seria I a Ligii a II-a, în timp ce Voinţa Sibiu s-a clasat pe locul al patrulea în Seria a II-a a Ligii a II-a.

Vicecampioana FC Timişoara nu a primit licenţa pentru a evolua în sezonul 2011/2012 al primului eşalon fotbalistic, în aceeaşi situaţie fiind şi gruparea Gloria Bistriţa (locul 14 în Liga I), dar şi FC Bihor, care a obţinut pe teren promovarea din Liga a II-a. Cele trei formaţii nu au primit licenţa după ce directorul de licenţiere al FRF, Viorel Duru, a făcut apel la decizia Comisiei pentru Acordarea Licenţei Cluburilor.

În locul formaţiei FC Bihor, în Liga I va promova CS Mioveni, locul 3 în Seria a II-a a ligii secunde. Gruparea argeşeană se alătură, astfel, formaţiilor Ceahlăul Piatra Neamţ, Concordia Chiajna şi Petrolul Ploieşti, care au promovat din Liga a II-a.

Din Liga I au retrogradat FC Timişoara, Gloria Bistriţa, ambele din cauza licenţei, Universitatea Craiova, Victoria Brăneşti şi Unirea Urziceni. Echipa Sportul Studenţesc, retrogradată sportiv, va rămâne în Liga I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici