CELE MAI NOI ARTICOLE

COMENTARIU: Un facelift pentru doamna RO(mânia)

Înainte vreme, cum lovea dogoarea verii, suflarea politică trecea lenevos în starea de şopârlă pătrunsă de razele soarelui: letargia. Schimbându-se vremurile şi obiceiurile, peisajul a prins să se scuture ba sub fiorul schimbării Constituţiei, ba sub tremurul 'împărţirii" hărţii.
COMENTARIU: Un facelift pentru doamna RO(mânia)

Adolescent înecat în râul Bistriţa, după ce debitul a crescut întrucât s-a dat drumul apei din baraj

Un băiat de 16 ani din localitatea bistriţeană Prundu Bârgăului s-a înecat, luni seară, în râul Bistriţa Ardeleană, după ce debitul a crescut brusc întrucât s-a dat drumul unei cantităţi mai mari de apă din barajul Colibiţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Adolescent înecat în râul Bistriţa, după ce debitul a crescut întrucât s-a dat drumul apei din baraj

Comisarul pentru Piaţa Internă susţine înfiinţarea postului de ministru de Finanţe al UE

Comisarul pentru Piaţa Internă, Michel Barnier, s-a pronunţat, luni, la Montreal, în favoarea înfiinţării postului de ministru de Finanţe al Uniunii Europene, idee avansată recent de preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, relatează AFP.
Comisarul pentru Piaţa Internă susţine înfiinţarea postului de ministru de Finanţe al UE

Ponta: PDL este derutat cu privire la alegerea parlamentarilor

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că parlamentarii PDL par derutaţi cu privire la reducerea numărului de parlamentari la 300, după ce şi USL a anunţat că va iniţia o lege în acest sens.
Ponta: PDL este derutat cu privire la alegerea parlamentarilor

Georgia afirmă că a dejucat un atentat care viza Biroul NATO din Tbilisi

Autorităţile georgiene au anunţat luni că au arestat un suspect care plănuia să comită un atentat împotriva Biroului NATO din Tbilisi, subliniind că acest act a fost comandat de Rusia şi de separatiştii din regiunea rebelă Osetia de Sud, relatează AFP.
Georgia afirmă că a dejucat un atentat care viza Biroul NATO din Tbilisi

Peste 3.000 de spectatori s-au adunat în Piaţa Constituţiei pentru concertul lui Sting

Peste 3.000 de spectatori aşteaptă, la ora difuzării acestei ştiri, începerea concertului "Symphonicity" pe care Sting îl va susţine în Piaţa Constituţiei din Capitală.
Peste 3.000 de spectatori s-au adunat în Piaţa Constituţiei pentru concertul lui Sting

Facebook are cei mai tineri şi mulţumiţi angajaţi dintre marile companii IT din SUA

Facebook are cei mai tineri şi mai mulţumiţi angajaţi, în rândul marilor companii americane din sectorul tehnologiei, potrivit unui studiu efectuat de compania de cercetare a pieţei PayScale din Seattle, transmite Bloomberg.
Facebook are cei mai tineri şi mulţumiţi angajaţi dintre marile companii IT din SUA

Bikini solar: Cum îţi poţi încărca bateria la iPhone sau MP3 player când stai la plajă – FOTO

Un costum de baie realizat din panouri solare, care poate încărca orice dispozitiv, de la un MP3 player la o cameră foto, este o nouă invenţie care îi va ajuta pe cei care au probleme cu bateria atunci când merg la plajă.
Bikini solar: Cum îţi poţi încărca bateria la iPhone sau MP3 player când stai la plajă - FOTO

Vaslui: 30 de locuri de muncă în Austria, la cosit iarba, prin AJOFM, pentru 1.100 euro pe lună

Un număr de 32 locuri de muncă în Austria au fost publicate, luni, de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vaslui, 30 dintre acestea fiind disponibile pentru muncitori care să cosească iarba, în schimbul unui venit net de 1.100 de euro pe lună.
Vaslui: 30 de locuri de muncă în Austria, la cosit iarba, prin AJOFM, pentru 1.100 euro pe lună

Patruzeci de persoane au fost ucise duminică în Siria – ONG

Patruzeci de persoane au fost ucise duminică în diferite locuri din Siria, dintre care 35 în nord-vest, a afirmat luni directorul Observatorului sirian al drepturilor omului, citat de AFP.
Patruzeci de persoane au fost ucise duminică în Siria - ONG

Ponta: USL depune moţiune de cenzură dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pe Statutul minorităţilor

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că opoziţia va depune categoric o moţiune de cenzură dacă Executivul îşi asumă răspunderea pe legea privind Statutul minorităţilor.
Ponta: USL depune moţiune de cenzură dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pe Statutul minorităţilor

Două sute de cetăţeni ai UE, inclusiv români, se mai află în Yemen – presă

Aproximativ 200 de cetăţeni ai Uniunii Europene, inclusiv români, se află în continuare în Yemen, dar cei mai mulţi nu vor să plece, în pofida ameninţării unui război civil, după plecarea preşedintelui Ali Abdallah Saleh în Arabia Saudită, relatează publicaţia electronică EUObserver.
Două sute de cetăţeni ai UE, inclusiv români, se mai află în Yemen - presă

UPDATE: Judecătoria Buftea decide ca Irinel Columbeanu să preia custodia fiicei sale

(adaugă informaţii despre proces în paragrafele 5 - 7)
UPDATE: Judecătoria Buftea decide ca Irinel Columbeanu să preia custodia fiicei sale

Froch: Bute ştie că îl voi rupe în bucăţi, de aceea nu vrea să boxeze cu mine

Pugilistul britanic Carl Froch, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea WBC, a declarat că românul Lucian Bute evită o confruntare cu el deoarece ştie că va fi "rupt în bucăţi" şi îşi va pierde centura IBF.
Froch: Bute ştie că îl voi rupe în bucăţi, de aceea nu vrea să boxeze cu mine

Olandezul Peter Merx a câştigat etapa a patra a Turului ciclist al României

Rutierul olandez Peter Merx, de la echipa Profiline, a câştigat, luni, a patra etapă a Turului ciclist al României, disputată pe o distanţă de 152 de kilometri, între localităţile Băceşti (Vaslui) şi Botoşani.
Olandezul Peter Merx a câştigat etapa a patra a Turului ciclist al României

UPDATE: Dominique Strauss-Kahn pledează nevinovat la acuzaţiile de agresiune sexuală

(Adaugă detalii de la audiere, declaraţii ale avocaţilor şi elemente de background)
UPDATE: Dominique Strauss-Kahn pledează nevinovat la acuzaţiile de agresiune sexuală

Bucureşti: Doar 14 şomeri şi-au găsit loc de muncă în luna mai

Numărul şomerilor din Bucureşti a ajuns, în mai, la 21.598, cu doar 14 mai puţini decât în aprilie, iar rata şomajului a rămas la 1,98 la sută, informează luni Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti.
Bucureşti: Doar 14 şomeri şi-au găsit loc de muncă în luna mai

Prefectul de Cluj: Reorganizarea ideală presupune reducerea la jumătate a numărului de judeţe

Prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, consideră că se impune o reorganizare administrativ-teritorială a României, soluţia ideală fiind reducerea numărului de judeţe la jumătate şi constituirea de judeţe mai mari, prin comasarea unora dintre cele actuale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prefectul de Cluj: Reorganizarea ideală presupune reducerea la jumătate a numărului de judeţe

Termenul de soluţionare a controlului dispus în cauza Thyssen, 4 iulie

Termenul de soluţionare a controlului dispus de Consiliul Superior al Magistraturii în cauza Thyssen a fost stabilit pentru data de 4 iulie, când va fi prezentat şi raportul de control la nivelul tuturor instanţelor pentru evaluarea incidenţei în practică a situaţiei cererilor introduse repetat.
Termenul de soluţionare a controlului dispus în cauza Thyssen, 4 iulie

Greblă: Al doilea reprezentant al CSM va fi validat la Senat când PDL se va hotărî să intre în sală

Preşedintele Comisie juridice a Senatului, Toni Greblă, a declarat, după şedinţa de luni a Senatului, că este pentru prima dată în istoria parlamentarismului când reprezentanţii Puterii se sabotează pe ei înşişi.
Greblă: Al doilea reprezentant al CSM va fi validat la Senat când PDL se va hotărî să intre în sală

Carlo Ancelotti a luat o pauză de un an în cariera de antrenor

Tehnicianul Carlos Ancelotti, demis de la Chelsea Londra în luna mai, a declarat într-un interviu acordat cotidianului La Stampa că s-a hotărât să nu mai antreneze timp de un an, perioadă în care va vedea cum lucrează colegii săi de breaslă.
Carlo Ancelotti a luat o pauză de un an în cariera de antrenor

Peste 17.000 de bilete s-au vândut în primele trei zile ale TIFF de la Cluj-Napoca

Peste 17.000 de bilete s-au vândut în primele trei zile ale Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care a început, vineri, la Cluj-Napoca şi urmează să se încheie duminică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Peste 17.000 de bilete s-au vândut în primele trei zile ale TIFF de la Cluj-Napoca

Marea Britanie şi România au decis consolidarea Parteneriatului Strategic

Londra şi Bucureştiul îşi vor consolida Parteneriatul Strategic, potrivit unei declaraţii comune a liderilor celor două state, documentul menţionând printre altele, determinarea celor două părţi de a se asigura că fondurile europene sunt cheltuite într-o manieră simplificată şi transparentă.
Marea Britanie şi România au decis consolidarea Parteneriatului Strategic

Peste 15.000 de procese împotriva statului privind impunerea asigurărilor de sănătate la pensionari

Vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Pensionarilor din România, Ioan Hasaşiu, afirmă că pensionarii din organizaţie au deschis peste 15.000 de procese împotriva statului român, legate de impunerea asigurărilor de sănătate pentru pensionari, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Peste 15.000 de procese împotriva statului privind impunerea asigurărilor de sănătate la pensionari

Bilanţul deceselor cauzate de contaminarea cu E.coli a ajuns la 22 în Germania

Bacteria E.coli a făcut o nouă victimă în Germania, ridicând la 23 bilanţul total al morţilor, dintre care 22 în această ţară, au anunţat luni autorităţile sanitare din Schleswig-Holstein (nord), relatează AFP.
Bilanţul deceselor cauzate de contaminarea cu E.coli a ajuns la 22 în Germania

Duţă: Medicii care preiau pacienţii celor care refuză să semneze contracte, plătiţi pentru servicii

Medicii de familie care preiau pacienţii doctorilor care refuză să semneze contractele vor fi plătiţi pentru serviciile prestate, aşa cum prevede legislaţia, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate, Lucian Duţă.
Duţă: Medicii care preiau pacienţii celor care refuză să semneze contracte, plătiţi pentru servicii

Igaş: În prezent mai funcţionează numai 26 de magazine care comercializează etnobotanice

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple a USL intitulată "Un flagel naţional - plantele etnobotanice", că în prezent mai funcţionează numai 26 de magazine care comercializează produse etnobotanice.
Igaş: În prezent mai funcţionează numai 26 de magazine care comercializează etnobotanice

Cel mai mare asigurător din Republica Moldova vrea să preia Asito Kapital

Cel mai mare asigurător din Republica Moldova, Moldasig, vrea să cumpere Asito Kapital Bucureşti, şi aşteaptă avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
Cel mai mare asigurător din Republica Moldova vrea să preia Asito Kapital

Autorităţile germane sfătuiesc cetăţenii să nu consume seminţe germinate, roşii, salate şi castraveţi

Ministrul german al Agriculturii, Ilse Aigner, a anunţat luni că autorităţile îi sfătuiesc în continuare pe cetăţeni să nu consume seminţe germinate, roşii, salate şi castraveţi, până când nu va fi descoperită originea bacteriei care a provocat moartea a 22 de persoane în Europa.
Autorităţile germane sfătuiesc cetăţenii să nu consume seminţe germinate, roşii, salate şi castraveţi

Canacheu:Sunt calcule ale parlamentarilor sau organizaţiilor privind reorganizarea, vor fi negocieri

Deputatul PDL Costică Canacheu a declarat, luni, că sunt calcule ale fiecărui parlamentar sau organizaţie politică dintr-un judeţ sau altul pe tema reorganizării administrativ-teritoriale şi vor fi negocieri, dar trebuie să existe "înţelepciune şi raţiunea" de a merge pe soluţia reorganizării.
Canacheu:Sunt calcule ale parlamentarilor sau organizaţiilor privind reorganizarea, vor fi negocieri

Cererea de eliberare anticipată a lui Mihail Hodorkovski nu poate fi admisă în starea actuală

Justiţia rusă a apreciat că nu poate fi admisă, în starea actuală, cererea de eliberare anticipată a fostului magnat al petrolului şi critic al Kremlinului Mihail Hodorkovski, care ispăşeşte o pedeapsă de 13 ani de închisoare, relatează luni agenţiile ruse, citate de AFP.
Cererea de eliberare anticipată a lui Mihail Hodorkovski nu poate fi admisă în starea actuală

Fitch a îmbunătăţit perspectiva ratingului Ungariei de la negativă la stabilă

Fitch Ratings a îmbunătăţit luni perspectiva ratingurilor Ungariei pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală, de la negativă la stabilă, ca urmare a măsurilor şi ţintelor bugetare anunţate de guvern în primăvară, care cresc încrederea în succesul reducerii deficitului bugetar.
Fitch a îmbunătăţit perspectiva ratingului Ungariei de la negativă la stabilă

Bilete contrafăcute pentru concertul Scorpions. Organizatorii avertizează că utilizatorii lor pot intra sub incidenţa legilor penale

Organizatorii concertului pe care trupa Scorpions îl va susţine pe 9 iunie, la Zone Arena din Bucureşti, îi avertizează pe fanii formaţiei să nu cumpere bilete contrafăcute, informează organizatorii, Project Events.
Bilete contrafăcute pentru concertul Scorpions. Organizatorii avertizează că utilizatorii lor pot intra sub incidenţa legilor penale

Cseke: Opoziţia a politizat subiectul etnobotanicelor

Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple a USL intitulată "Un flagel naţional - plantele etnobotanice", că subiectul a fost politizat de către opoziţie şi că în lupta politică s-a uitat de interesul comun.
Cseke: Opoziţia a politizat subiectul etnobotanicelor

Dascălu: Nu este suficientă cunoaşterea cauzelor infracţiunilor, ci şi a metodelor de acţiune

Secretatul de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, Ioan Dascălu, a declarat, luni, la congresul internaţional organizat de Francopol, că nu este suficientă cunoaşterea cauzelor infracţiunilor, ci şi a metodelor de acţiune.
Dascălu: Nu este suficientă cunoaşterea cauzelor infracţiunilor, ci şi a metodelor de acţiune

Cluj: Retrospectivă a operelor complete ale regizorilor Lucian Pintilie şi Pierre Étaix, la TIFF

O retrospectivă a operelor complete ale regizorilor Lucian Pintilie şi Pierre Étaix va începe, marţi, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care se desfăşoară la Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cluj: Retrospectivă a operelor complete ale regizorilor Lucian Pintilie şi Pierre Étaix, la TIFF

Igaş urmează să fie audiat miercuri la Comisia de apărare, una dintre teme – reorganizarea MAI

Comisia pentru apărare a Camerei Deputaţilor îl va audia, miercuri, la ora 11,00, pe ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat preşedintele comisiei Costică Canacheu.
Igaş urmează să fie audiat miercuri la Comisia de apărare, una dintre teme - reorganizarea MAI

Street Delivery 2011: Ce evenimente vor avea loc în Bucureşti şi Timişoara

Cea de-a şasea ediţie a Street Delivery, un eveniment urban de arhitectură şi artă, se va desfăşura în perioada 10 - 12 iunie, la Bucureşti, la manifestare fiind înscrise peste 300 de proiecte în vederea creării pietonalei Verona, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Street Delivery 2011: Ce evenimente vor avea loc în Bucureşti şi Timişoara

Bugetul Senatului, suplimentat cu 11 milioane de lei pentru organizarea Adunării Parlamentare a NATO

Bugetul Senatului a fost suplimentat cu peste 11 milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor ce revin acestei Camere legislative pentru organizarea sesiunii anuale a Adunării Parlamentare a NATO, care se va desfăşura în perioada 7- 10 octombrie, la Bucureşti.
Bugetul Senatului, suplimentat cu 11 milioane de lei pentru organizarea Adunării Parlamentare a NATO

Traian Băsescu, în vizită oficială la Londra. Preşedintele a avut convorbiri cu premierul David Cameron

Preşedintele Traian Băsescu a sosit, luni, la reşedinţa premierului britanic David Cameron, unde cei doi au avut discuţii tete-a-tete. Şeful statului român a fost întâmpinat în faţa reşedinţei din Downing Street nr. 10 de către premierul Cameron.
Traian Băsescu, în vizită oficială la Londra. Preşedintele a avut convorbiri cu premierul David Cameron