CELE MAI NOI ARTICOLE

Blaga: Programul „O Românie dreaptă, o Românie europeană” trebuie să fie la baza politicii PDL

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, la Zalău, la întâlnirea cu filiala democrat-liberală, că programul politic "O Românie dreaptă, o Românie europeană" este cel care trebuie să fie la baza politicii PDL pentru următorii patru ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Blaga: Programul

Statele UE şi-au dat acordul de principiu pentru interzicerea speculaţiilor cu datorii suverane

Statele Uniunii Europene şi-au dat acordul de principiu pentru interzicerea speculaţiilor cu datorii suverane, a anunţat, vineri, Ungaria, care deţine preşedinţia prin rotaţie a UE, transmite Reuters.
Statele UE şi-au dat acordul de principiu pentru interzicerea speculaţiilor cu datorii suverane

Poliţia franceză anchetează originea unui „zvon privind un atentat” la metroul din Paris

Poliţia judiciară din Franţa a demarat joi o anchetă pentru a determina originea unui "zvon privind un atentat" care ar urma să fie comis vineri la metroul din Paris, au anunţat vineri surse din poliţie, citate de AFP.
Poliţia franceză anchetează originea unui

Vladimir Putin propune formarea unui „larg front popular” înaintea alegerilor din Rusia

Premierul Rusiei, Vladimir Putin, a îndemnat formaţiunile politice, sindicatele şi alte organizaţii să formeze "un larg front popular" în jurul partidului Rusia Unită, în perspectiva alegerilor legislative de la sfârşitul anului 2011 şi scrutinului prezidenţial din 2012, informează AFP.
Vladimir Putin propune formarea unui

Femeia şi fiul ei găsiţi fără suflare au murit din cauza unor boli şi a lipsei hranei şi îngrijirii

Femeia de 70 de ani şi fiul său de 43 de ani, găsiţi fără suflare, vineri, în apartamentul lor din Călăraşi, au murit din cauza unor afecţiuni cardiace şi pulmonare şi a stării de degradare generală a corpului provocată de lipsa hranei şi a îngrijirii fizice, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Femeia şi fiul ei găsiţi fără suflare au murit din cauza unor boli şi a lipsei hranei şi îngrijirii

Kelemen Hunor: Ministerul Culturii nu va susţine iniţiativa legislativă a lui Victor Socaciu

Kelemen Hunor, ministrul Culturii, a declarat pentru MEDIAFAX că instituţia pe care o reprezintă nu va susţine iniţiativa legislativă a lui Victor Socaciu privind obligativitatea de a dubla toate filmele străine în limba română.
Kelemen Hunor: Ministerul Culturii nu va susţine iniţiativa legislativă a lui Victor Socaciu

România – Olanda, scor 0-1, la CE under 17

Echipa României a pierdut, vineri, cu scorul de 0-1 (0-1), partida cu selecţionata Olandei, a doua întâlnire a tricolorilor din cadrul Grupei B a turneului final al Campionatului European Under 17, care se dispută în Serbia.
România - Olanda, scor 0-1, la CE under 17

Prima TV: Dublarea filmelor străine în română ar creşte foarte mult costurile televiziunilor

Dublarea filmelor străine în limba română ar creşte foarte mult costurile televiziunilor, ar schimba proceduri perfectate în zeci de ani şi ar putea îndepărta telespectatorii, a declarat pentru MEDIAFAX Veronica Sorescu, director general adjunct Prima TV.
Prima TV: Dublarea filmelor străine în română ar creşte foarte mult costurile televiziunilor

Romania, IMF Disagree On Privatizations, Social Security Contributions – Sources

The Romanian Government and the IMF delegation have not yet reached an agreement on the state companies to be privatized or restructured, or the right time to reduce social security contribution rates, people close to the matter told MEDIAFAX on Friday.
Romania, IMF Disagree On Privatizations, Social Security Contributions - Sources

Trei lansatoare de grenade, confiscate dintr-un garaj din sudul Moscovei

Trei lansatoare de grenade, o puşcă cu lunetă şi 650 de cartuşe au fost confiscate vineri dintr-un garaj din sudul Moscovei, a anunţat Ministerul rus de Interne, într-un comunicat citat de AFP.
Trei lansatoare de grenade, confiscate dintr-un garaj din sudul Moscovei

Grecia a ridicat problema ieşirii din zona euro în discuţiile cu CE – presă

Guvernul de la Atena a ridicat problema ieşirii Greciei din zona euro şi a reintroducerii propriei monede, drahma, în discuţiile din ultimele zile cu state membre ale UE şi Comisia Europeană (CE), potrivit revistei germane Spiegel, citate de Reuters.
Grecia a ridicat problema ieşirii din zona euro în discuţiile cu CE - presă

Pervez Musharraf evocă „incompetenţa” autorităţilor pakistaneze în cazul Osama ben Laden

Fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf a evocat vineri "incompetenţa" serviciilor de informaţii pakistaneze pentru a explica urmărirea atât de mult timp a lui Osama ben Laden, informează AFP.
Pervez Musharraf evocă

Acţiunile europene au închis în creştere

Acţiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacţiile de vineri în creştere, după ce date peste aşteptări referitoare la creşterea numărului de posturi pe piaţa americană a muncii au sporit încrederea investitorilor în redresarea economică, transmite Reuters.
Acţiunile europene au închis în creştere

Treisprezece manifestanţi au fost ucişi de forţele de securitate siriene, la Homs şi Hama

Treisprezece manifestanţi au fost ucişi vineri de forţele de securitate siriene, la Homs şi la Hama, au declarat militanţi pentru drepturile omului din cele două oraşe situate în centrul ţării, relatează AFP.
Treisprezece manifestanţi au fost ucişi de forţele de securitate siriene, la Homs şi Hama

Ponta: Pacientul România se simte din ce în ce mai rău sub bisturiul lui Franks şi coasa lui Boc

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Târgu Mureş, că "pacientul România se simte din ce în ce mai rău sub bisturiul lui Franks şi coasa lui Boc", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ponta: Pacientul România se simte din ce în ce mai rău sub bisturiul lui Franks şi coasa lui Boc

Suceava: Tânărul găsit în locuinţă a murit intoxicat cu o substanţă necunoscută

Cauza morţii tânărului găsit fără suflare, joi seară, în locuinţa sa din municipiul Suceava, a fost intoxicaţie cu o substanţă necunoscută, în casa tânărului fiind găsite mai multe plicuri cu substanţe etnobotanice, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Suceava: Tânărul găsit în locuinţă a murit intoxicat cu o substanţă necunoscută

Televiziunea The Money Channel va fi preluată în administrare de o firmă deţinută de Sorin Freciu

Televiziunea The Money Channel iese din contractul de management cu compania Asesoft, de la 1 iunie, în urma unui acord amiabil, urmând să fie preluată în administrare de compania Media Advertising & Sales, administrată de Dragoş Nedelcu şi Sorin Freciu, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Televiziunea The Money Channel va fi preluată în administrare de o firmă deţinută de Sorin Freciu

Ponta: Vanghelie, de câte ori tace, face foarte bine

Preşedintele PSD, Victor Ponta, afirmă că liderul organizaţiei Bucureşti, Marian Vanghelie, "de câte ori tace, face foarte bine", referindu-se la faptul că acesta le-a spus unor copii din Ferentari că "atunci când vin ziariştii la noi, le dăm cadou un inel sau un ceas, nu le luăm".
Ponta: Vanghelie, de câte ori tace, face foarte bine

Prime în valoare de 9 milioane de lire sterline la Manchester United, pentru dubla LC – campionat

Jucătorii echipei Manchester United vor acumula prime în valoare totală de 9 milioane de lire sterline în cazul în care vor câştiga, în acest sezon, atât campionatul Angliei cât şi Liga Campionilor, informează cotidianul The Sun.
Prime în valoare de 9 milioane de lire sterline la Manchester United, pentru dubla LC - campionat

Un veteran rus al celui de-Al Doilea Război Mondial îi cere lui Obama să-i acorde azil

Un fost combatant rus în vârstă de 83 de ani, care a participat în 1945 la eliberarea soldaţilor americani prizonieri ai japonezilor, i-a cerut preşedintelui Barack Obama să îl primească în Statele Unite, din cauza situaţiei sale "disperate" în Rusia de astăzi.
Un veteran rus al celui de-Al Doilea Război Mondial îi cere lui Obama să-i acorde azil

Un preot catolic belgian acuzat de pedofilie s-a sinucis

Un preot catolic belgian acuzat de pedofilie în urmă cu trei săptămâni s-a sinucis în congregaţia unde se retrăsese, informează agenţia Belga.
Un preot catolic belgian acuzat de pedofilie s-a sinucis

Fabrica de Arme Cugir lucrează la prototipul unei arme care va înlocui AKM-ul din dotarea Armatei Române

Fabrica de Arme din Cugir lucrează, în prezent, la producerea prototipului unei arme de asalt cu muniţia aferentă, realizată la standarde NATO, cu care ar putea fi dotată în anii următori Armata Română.
Fabrica de Arme Cugir lucrează la prototipul unei arme care va înlocui AKM-ul din dotarea Armatei Române

Greblă: Politizarea CC, posibilă şi pentru că judecătorii sunt desemnaţi de puterile statului

Senatorul PSD, Toni Greblă, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, susţine că politizarea Curţii Constituţionale a fost posibilă ca urmare a faptului că judecătorii sunt desemnaţi de puterile statului, respectiv Putere şi Opoziţie, iar criteriul vechimii în domeniul juridic nu este eficient.
Greblă: Politizarea CC, posibilă şi pentru că judecătorii sunt desemnaţi de puterile statului

FMI insistă pe privatizări şi cere o fundamentare mai bună a reducerii CAS. Negocierile continuă

Delegaţia FMI şi Guvernul nu au ajuns încă la o înţelegere privind societăţile de stat care urmează să fie privatizate sau restructurate, dar nici asupra momentului şi nivelului de reducere a contribuţiilor de asigurări sociale, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate discuţiilor.
FMI insistă pe privatizări şi cere o fundamentare mai bună a reducerii CAS. Negocierile continuă

Trei persoane au murit în urma unui accident care a avut loc pe DN 59, în Timiş

Trei persoane au murit în urma unui accident care a avut loc, vineri seară, pe DN 59, între localităţile Şag şi Jebel, judeţul Timiş, după ce două maşini s-au ciocnit frontal pe un pod.
Trei persoane au murit în urma unui accident care a avut loc pe DN 59, în Timiş

Pustai: O eventuală victorie cu Steaua ne-ar aduce mult mai aproape de Liga Europa

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat că o eventuală victorie în meciul cu Steaua, programat duminică, va duce formaţia sa mult mai aproape de o calificare în Liga Europa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pustai: O eventuală victorie cu Steaua ne-ar aduce mult mai aproape de Liga Europa

Eliminarea lui Osama ben Laden va avea consecinţe asupra susţinerii talibanilor – general SUA

Eliminarea lui Osama ben Laden va avea consecinţe asupra susţinerii pe care reţeaua al-Qaida o oferă talibanilor, afirmă generalul american Richard Mills, citat de AFP.
Eliminarea lui Osama ben Laden va avea consecinţe asupra susţinerii talibanilor - general SUA

MAE avertizează în legătură cu greva generală din Grecia din 11 mai

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în Republica Elenă că la 11 mai 2011 va avea loc o grevă generală de 24 de ore, care va afecta transportul public, aerian, naval şi feroviar.
MAE avertizează în legătură cu greva generală din Grecia din 11 mai

Cioloş a degustat telemea, miere şi ţuică la Târgul „Agraria” de la Cluj-Napoca

Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a vizitat, vineri, Târgul Internaţional pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Ambalaje "Agraria" din Cluj-Napoca, ocazie cu care a degustat telemea, miere, caş de oaie şi un păhărel cu ţuică şi a jucat la "Roata Norocului".
Cioloş a degustat telemea, miere şi ţuică la Târgul

O proxenetă din Capitală a fost arestată preventiv

O proxenetă din Capitală, care a racolat prin anunţuri postate pe diverse site-uri de internet persoane care doreau să practice prostituţia, a fost arestată preventiv, vineri, la cererea procurorilor bucureşteni care au găsit în urma unei descinderi patru persoane care întreţineau raporturi sexuale.
O proxenetă din Capitală a fost arestată preventiv

Şoferul Misiunii României din Singapore şi una din victime au depus mărturie în procesul lui Ionescu

Şoferul Ambasadei României din Singapore şi una dintre persoanele care a supravieţuit accidentului în care a fost implicat diplomatul Silviu Ionescu, au depus mărturie în procesul în care acesta este judecat pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă şi părăsirea locurilor accidentelor.
Şoferul Misiunii României din Singapore şi una din victime au depus mărturie în procesul lui Ionescu

Participaţia Fondului Proprietatea la Azomureş a trecut de 10%

Fondul Proprietatea (FP) a cumpărat în acest an mai multe pachete de acţiuni la Azomureş Târgu Mureş (AZO), reprezentând cumulat 2,54% din titlurile producătorului de îngrăşăminte chimice, astfel că participaţia sa a crescut de la 7,69% la 10,23%.
Participaţia Fondului Proprietatea la Azomureş a trecut de 10%

Veniturile bancare nete ale Emporiki România au crescut cu 30% în primul trimestru, la 3,7 mil. euro

Veniturile operaţionale nete ale Emporiki Bank România au crescut cu 30% în primul trimestru, de la 2,9 milioane de euro în primele trei luni ale anului trecut la 3,76 milioane de euro, a anunţat, vineri, banca elenă Emporiki.
Veniturile bancare nete ale Emporiki România au crescut cu 30% în primul trimestru, la 3,7 mil. euro

Hârtie manuală, ceasuri biodegradabile, multe reduceri şi puţini clienţi, la Kilipirim

Sala Dalles din Capitală, unde are loc Târgul de Carte Kilipirim, este aproape goală, într-o după-amiază de vineri, deşi reprezentanţii editurilor s-au pregătiti cu reduceri; vedeta evenimentului este hârtia, realizată manual sau ca suport pentru cele mai noi tehnologii.
Hârtie manuală, ceasuri biodegradabile, multe reduceri şi puţini clienţi, la Kilipirim

Uzina Mecanică din Cugir şi-a stabilit pentru acest an investiţii de peste 12 milioane de lei

Uzina Mecanică (UM) din Cugir, unul dintre producătorii români de arme şi muniţii, şi-a stabilit pentru acest an investiţii de peste 12 milioane de lei, sumă destinată atât retehnologizării, cât şi realizării unor lucrări la nivelul societăţii prin care vor fi reduse costurile.
Uzina Mecanică din Cugir şi-a stabilit pentru acest an investiţii de peste 12 milioane de lei

Franţa este „ţinta numărul 2 a al-Qaida”, afirmă şeful serviciului francez de informaţii interne

Franţa este "ţinta numărul 2 a al-Qaida", după Statele Unite, dar nu a primit în mod special ameninţări după moartea lui Osama ben Laden, a declarat vineri Bernard Squarcini, şeful direcţiei centrale de informaţii interne (DCRI) franceze, într-un interviu pentru cotidianul Le Monde, transmite AFP.
Franţa este

Acord între statele UE privind impunerea de sancţiuni Siriei

Cele 27 de state membre UE au ajuns la un acord vineri pentru sancţionarea a 14 membri ai regimului sirian, dar deocamdată nu şi a preşedintelui Bashar al-Assad, informează AFP citând surse diplomatice.
Acord între statele UE privind impunerea de sancţiuni Siriei

Gigi Becali spune că Steaua l-a achiziţionat pe mijlocaşul Dorinel Popa de la Victoria Brăneşti

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri că mijlocaşul Dorinel Popa, 22 de ani, de la Victoria Brăneşti, va semna un contract cu gruparea din Bulevardul Ghencea.
Gigi Becali spune că Steaua l-a achiziţionat pe mijlocaşul Dorinel Popa de la Victoria Brăneşti

Borbely, ales în conducerea unui comitet european ministerial mixt pe probleme de mediu şi sănătate

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a fost ales în funcţia de co-preşedinte al Comitetului Ministerial European pentru Mediu şi Sănătate, forul urmând să-şi asume "un rol politic central" în coordonarea politicilor naţionale referitoare la impactul mediului asupra sănătăţii.
Borbely, ales în conducerea unui comitet european ministerial mixt pe probleme de mediu şi sănătate

Kelly Pavlik: Bute reprezintă pentru mine o provocare fascinantă

Pugilistul american Kelly Pavlik, fost campion mondial la categoria mijlocie, versiunile WBC şi WBO, a declarat că în toamnă va fi pregătit pentru o eventuală confruntare cu românul Lucian Bute, care pentru el reprezintă o provocare fascinantă.
Kelly Pavlik: Bute reprezintă pentru mine o provocare fascinantă