Sony vrea ca asigurătorii să contribuie la acoperirea costurilor generate de atacul hackerilor asupra conturilor a peste 100 de milioane dintre clienţii săi, care ar putea depăşi, potrivit unui expert în securitate informatică, peste două miliarde de dolari, relatează Reuters.
Bursa a crescut uşor, cu 0,39%, în linie cu pieţele externe, însă pe o lichiditate redusă, iar acţiunile SIF Moldova (SIF2) au coborât cu 5%, din cauză că începând de vineri cumpărătorii acestor titluri nu mai pot încasa dividende aferente anului trecut.
Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, la Bistriţa, după ce toţi cei trei conducători de moţiuni s-au întâlnit cu delegaţii la Convenţia PDL, că este convins de faptul că după alegerile de la vârf partidul va fi mai puternic şi mai unit în aşa fel încât să se menţină la guvernare.
Aproximativ 200 de persoane au manifestat vineri la Istanbul împotriva Statelor Unite şi pentru a denunţa uciderea liderului al-Qaida, Osama ben Laden, informează AFP.
Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov, Adrian Dumitrescu, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că specialiştii au constatat că nu sunt întrunite condiţiile pentru decăderea Monicăi Columbeanu din drepturile părinteşti.
Radio România Actualităţi a intrat competiţie, la secţiunea feature-documentar, la prestigiosul Festival Internaţional de Radio "Prix Marulic", cu producţia "Exerciţii de inspiraţie", realizată de jurnalista Sorina-Manuela Man, informează un comunicat.
CFR Călători a demarat procesul de reorganizare teritorială, prin care numărul regionalelor va fi înjumătăţit, la patru unităţi, restul fiind transformate în centre comerciale, şi va disponibiliza 1.021 de angajaţi, a anunţat, vineri, operatorul feroviar de stat.
Cinci protestatari au fost ucişi, iar mai mulţi au fost grav răniţi, vineri, de tiruri de armă ale forţelor de securitate siriene, care au deschis focul pentru a dispersa manifestanţii la Homs, în timp ce una dintre principalele personalităţi ale opoziţiei a fost arestată la Damasc, relatează AFP.
Liderul PDL, Emil Boc, afirmă că partidul a rămas singura formaţiune de dreapta pe scena politică românească, întrucât "PNL nu mai poate revendica dreapta, pentru că a fost înfiat de Iliescu şi Ponta", iar Victor Ponta şi Crin Antonescu "au devenit copii fidele ale lui Corneliu Vadim Tudor".
Un vâlcean a fost arestat, joi seara, pentru că după ce a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră pe care le-a filmat cu camera web a computerului, a postat pe internet imagini compromiţătoare cu tânăra.
Compania Jaguar Land Rover, controlată de grupul indian Tata Motors, va începe producţia unei maşini sport electrice la un preţ de 700.000 de lire sterline (1,2 milioane de dolari) şi va investi cinci miliarde lire sterline (8,2 miliarde dolari) în dezvoltare pentru a concura mărcile germane de lux.
Imnul echipei Borussia Dortmund ocupă primul loc într-un clasament al celor mai populare 100 de produse muzicale pe site-ul de comerţ on-line amazon.de, la şase zile după ce această formaţie a câştigat titlul naţional, informează AFP.
Liderul PDL Bucureşti, Elena Udrea, afirmă că este o "pleaşcă" pentru Theodor Paleologu că are susţinerea organizaţiei de Bucureşti pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, spunând că merită să ocupe acest post, indiferent dacă sigla partidului va fi pe viitor una cu porumbiţă şi porumbel.
Tehnicianul formaţiei Real Madrid, Jose Mourinho, a fost suspendat de Comisia de Control şi Disciplină a UEFA cinci meciuri în cupele europene, după incidentul de la partida tur cu FC Barcelona, din Liga Campionilor, informează cotidianul Marca.
Numărul turiştilor care au ales municipiul Sibiu ca destinaţie pentru vacanţa lor a crescut constant în ultimii zece ani, la fel şi sumele cheltuite de aceştia pentru şederea în oraş sau pentru suveniruri, suma totală ajungând, în anul 2010, la peste 47,6 milioane de euro, potrivit unui studiu.
Mai multe incendii de pădure au afectat estul Rusiei în ultimele 24 de ore, devastând 4.000 de hectare şi provocând moartea unui pompier, informează AFP.
Forţele de ordine egiptene au blocat, vineri, o încercare a islamiştilor egipteni de a manifesta în faţa ambasadei SUA la Cairo pentru a denunţa uciderea lui Osama ben Laden, relatează AFP.
Actorul şi senatorul Mircea Diaconu a declarat pentru MEDIAFAX despre iniţiativa legislativă a deputatului Victor Socaciu ce prevede obligativitatea dublării filmelor străine în limba română că, din punctul său de vedere, este exclus să se întâmple aşa ceva şi va face tot ce va putea în acest sens.
Cântăreaţa americană Sheryl Crow s-a afişat pentru prima oară în public, miercuri, alături de noul ei iubit, muzicianul Doyle Bramhall, cu care a colaborat adeseori în ultimii 10 ani la diverse proiecte muzicale, informează femalefirst.co.uk.
Cursul de schimb încheiat şedinţa de vineri la 4,1130 - 4,1155 lei/euro, paritate foarte uşor, cu 0,15 - 0,2 bani, peste nivelul de joi, după ce leul a reuşit pe parcursul sesiunii să recupereze terenul pierdut chiar la deschidere.
Producţia industrială din Germania a continuat să crească în martie, pentru a treia lună consecutiv, susţinută de sectorul construcţiilor, confirmând semnele de accelerare a activităţilor economice în primul trimestru, potrivit datelor oficiale publicate vineri, citate de Bloomberg.
Deputatul Nicolae Stan a fost ales în unanimitate, vineri, în funcţia de preşedinte al UNPR Olt, partid din care a fost exclus în octombrie 2010, întrucât a votat moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Boc, el anunţând că 28 de primari ai USL au trecut cu "sufletul" la UNPR.
Steven Tyler, solistul trupei Aerosmith, se îmbracă uneori cu hainele fiicei sale, Liv Tyler, celebrul rocker neavând nicio problemă cu accesoriile vestimentare feminine, a declarat actriţa americană.
Jucătorul formaţiei U Cluj, Claudiu Niculescu, a suferit o microleziune fibrilară la gamba piciorului stâng, care-l va ţine în afara terenului pentru ultimele trei etape ale Ligii I la fotbal.
Statele Unite "trebuie să dezvăluie faptele" legate de moartea lui Osama ben Laden, pentru a permite "evaluarea acestora conform criteriilor legislaţiei internaţionale privind drepturile omului", deoarece ar putea constitui un precedent, au afirmat vineri doi raportori ONU.
Dublarea în limba română a filmelor străine nu este un proces simplu şi nici de dorit în acest moment, obiceiurile de consum ale publicului autohton neputând fi schimbate peste noapte, printr-un proiect legislativ, a declarat Maria Apostol, PR and Corporate Affairs Director Pro TV S.A.
Producătorul de medicamente Zentiva, parte a companiei Sanofi-Aventis România, vrea să-şi majoreze exporturile de 7,5 ori până în 2015, compania reluând această activitate în martie, după o pauză de cinci ani, iar producţia urmează să crească până atunci cu 30%.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut vineri, o întâlnire de lucru cu membrii delegaţiei Fondului Monetar Internaţional şi ai Băncii Mondiale, condusă de Jeffrey Franks, fiind discutat faptul că justiţia este extrem de importantă pentru mediul de afaceri şi buna fincţionare a economiei .
Peste 10.000 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, în perioada 6 - 12 mai, cele mai multe fiind în Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Timiş, Hunedoara, Harghita, Constanţa, Cluj, Arad, Sibiu şi Satu Mare, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
PDL Bucureşti îl acuză pe primarul general, Sorin Oprescu, de lipsă de preocupare în legătură cu organizarea referendumului, afirmând că acesta a devenit subordonatul direct, pe linie politică, al lui Andrei Chiliman la nivelul Capitalei.
Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, va propune în viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) susţinerea micilor producători din jurul oraşelor, dar şi a primăriilor pentru construirea de spaţii de vânzare directă, finanţate din fondurile de dezvoltare rurală.
Primăria Capitalei intenţionează să facă o parcare supraterană cu peste 800 de locuri în Centrul Istoric, să renoveze Hanul Gabroveni, care va costa aproximativ şapte milioane de euro, Sorin Oprescu estimând că la jumătatea verii vor fi terminate toate lucrările din Centrul Istoric.
Mai mulţi membri ai Congresului american acuză Administraţia Barack Obama că este prea blândă cu regimul sirian condus de Bashar al-Assad, informează AFP.
Actorul Mircea Albulescu a declarat, vineri, la postul RFI, despre Victor Socaciu, autorul unei iniţiative legislative privind obligativitatea dublării filmelor, că acesta este un om care "nu iubeşte filmul şi arta filmului".
Acum, că "oaia neagră" a familiei, Osama ben-Laden, zace undeva pe fundul mării, clanul ben Laden se poate întoarce la afacerile sale, iar pentru unii dintre ei aceste afaceri înseamnă foarte mulţi bani şi influenţă, comentează Daily Mail în ediţia electronică.
Aproximativ 300 de islamişti manifestează vineri la Cairo pentru a denunţa moartea liderului al-Qaida, Osama ben laden, ucis în noaptea de duminică spre luni, într-o operaţiune a forţelor speciale americane, în Pakistan, relatează AFP.
Actriţele Eva Mendes şi Naomi Watts au fost desemnate noile ambasadoare ale brandului Pantene şi vor fi prezente, începând din luna iulie, în toate campaniile de promovare a produselor cosmetice lansate de această companie.