CELE MAI NOI ARTICOLE

Scurtmetraje incitante, glamour şi interactive, în premieră la NexT 2011

Un program de filme mai variat ca niciodată, pentru toate vârstele şi gusturile, dar şi trei secţiuni în premieră îi aşteaptă pe cinefili la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT, care are loc între 6 şi 10 aprilie în Bucureşti, informează organizatorii.
Scurtmetraje incitante, glamour şi interactive, în premieră la NexT 2011

Jose Socrates a fost reales în funcţia de lider al Partidului Socialist din Portugalia

Premierul portughez demisionar Jose Socrates a fost reales lider al Partidului Socialist, cu 93,3 la sută din voturi, astfel că va fi promotorul ideilor formaţiunii sale în campania dinaintea eventualelor alegeri anticipate, informează AFP.
Jose Socrates a fost reales în funcţia de lider al Partidului Socialist din Portugalia

România s-a calificat la CE de handbal feminin under 17 de pe primul loc

Echipa naţională de handbal feminin Under 17 a României s-a calificat duminică, de pe primul loc al Grupei a VI-a de calificare, la CampionateleEuropene din Cehia, învingând în ultimul meci, la Iaşi, formaţia similară a Olandei, scor 27-21 (14-13).
România s-a calificat la CE de handbal feminin under 17 de pe primul loc

Boc despre decizia Senatului privind TVA: E pierdută o bătălie, vom câştiga războiul în Cameră

Premierul Emil Boc a declarat, duminică, la Deva, că în Senat "s-a pierdut o bătălie" pe proiectul legat de reducerea TVA la alimente, dar "războiul" va fi câştigat în Camera Deputaţilor.
Boc despre decizia Senatului privind TVA: E pierdută o bătălie, vom câştiga războiul în Cameră

Rebelii libieni au preluat controlul asupra oraşului Ben Jawad

Localitatea Ben Jawad, situată la aproximativ 50 de kilometri vest de Ras Lanuf, era duminică sub controlul rebelilor libieni, potrivit jurnaliştilor AFP.
Rebelii libieni au preluat controlul asupra oraşului Ben Jawad

Klose vrea să depăşească recordul de goluri al lui Gerd Müller

Atacantul Miroslav Klose, care a marcat, sâmbătă, în poarta selecţionatei Kazahstanului, al 60-lea şi al 61-lea său gol pentru echipa naţională a Germaniei, doreşte să depăşească recordul deţinut de Gerd Müller, cu 68 de reuşite, informează AFP.
Klose vrea să depăşească recordul de goluri al lui Gerd Müller

Cel puţin 12 morţi în confruntările din oraşul sirian Latakia

Cel puţin 12 persoane au fost ucise sâmbătă în confruntările din oraşul sirian Latakia între forţele de ordine şi oponenţi ai regimului, afirmă Busaina Shaban, consilier al preşedintelui Bashar al-Assad, informează AFP.
Cel puţin 12 morţi în confruntările din oraşul sirian Latakia

Boc: În acest an creşterea economică va fi între 1,5 şi 2 la sută

Premierul Emil Boc a declarat duminică la Deva că în acest an creşterea economică va fi între 1,5 şi 2 la sută, "cu prognoză bună de creştere în 2012", adică 4-4,5 la sută.
Boc: În acest an creşterea economică va fi între 1,5 şi 2 la sută

Prinţul William şi Kate Middleton vor avea două torturi de nuntă

Prinţul William şi Kate Middleton, care se vor căsători pe 29 aprilie, la Londra, au anunţat că vor avea două torturi de nuntă şi nu unul aşa cum se obişnuieşte.
Prinţul William şi Kate Middleton vor avea două torturi de nuntă

Imagini cu un angajat de circ român lovind brutal un elefant, motiv de dezbatere în Marea Britanie

Organizaţiile pentru drepturile animalelor din Marea Britanie cer din nou interzicerea animalelor sălbatice la circ, după ce o înregistrare făcută clandestin arată abuzurile la care un îngrijitor român o supune pe Annie, ultimul elefant de circ din Regat.
Imagini cu un angajat de circ român lovind brutal un elefant, motiv de dezbatere în Marea Britanie

Romanian Transp Min Proposes Closing 1474 Km Of Public Railroad

Romania's Transport Ministry has asked the Government to close 1474 km of unessential railway infrastructure, thereby cutting public spending on their maintenance and directing the funds to more important segments.
Romanian Transp Min Proposes Closing 1474 Km Of Public Railroad

Tamaş, indisponibil pentru meciul cu Luxembug, Papp convocat

Fundaşul Gabriel Tamaş este indisponibil pentru meciul pe care România îl va susţine, marţi, 29 martie, la Piatra Neamţ, în preliminariile Euro-2012, după ce a suferit o întindere în partida cu Bosnia, la care a fost căpitan, informează www.prosport.ro.
Tamaş, indisponibil pentru meciul cu Luxembug, Papp convocat

Eurovision 2011: România intră cu numărul 14 în a doua semifinală. Vezi aici videoclipul oficial

România va intra cu numărul 14 în cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision, ce are loc pe 12 mai, la Dusseldorf, în Germania, fiind reprezentată de trupa Hotel FM cu piesa "Change", potrivit site-ului oficial al evenimentului.
Eurovision 2011: România intră cu numărul 14 în a doua semifinală. Vezi aici videoclipul oficial

Programul teatrelor în perioada 28 martie – 3 aprilie 2011

Programul principalelor instituţii de teatru bucureştene în perioada 28 martie - 3 aprilie 2011:
Programul teatrelor în perioada 28 martie - 3 aprilie 2011

Radu Beligan a primit o stea pe Walk of Fame de Ziua Mondială a Teatrului

Actorul Radu Beligan a primit o stea pe Walk of Fame, spaţiul bucureştean dedicat marilor valori ale filmului şi scenei româneşti, duminică, de Ziua Mondială a Teatrului, la eveniment fiind prezenţi, printre alţii, Sorin Oprescu şi Victor Rebengiuc.
Radu Beligan a primit o stea pe Walk of Fame de Ziua Mondială a Teatrului

Piloţii Sauber, Kamui Kobayashi şi Sergio Perez, descalificaţi de la Grand Prix-ul Australiei

Piloţii echipei Sauber, japonezul Kamui Kobayashi şi mexicanul Sergio Perez, au fost descalificaţi de la Marele Premiu de Formula 1 al Australiei, de duminică, de la Melbourne, din cauza unei încălcări a regulamentului tehnic, a anunţat FIA, informează AFP.
Piloţii Sauber, Kamui Kobayashi şi Sergio Perez, descalificaţi de la Grand Prix-ul Australiei

Doi palestinieni au fost ucişi într-un raid aerian israelian în Fâşia Gaza

Doi palestinieni au fost ucişi, duminică dimineaţă, într-un raid al aviaţiei israeliene în Fâşia Gaza, anunţă purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă palestiniene, informează AFP.
Doi palestinieni au fost ucişi într-un raid aerian israelian în Fâşia Gaza

Bărbat căutat de autorităţile din R. Moldova pentru trafic de droguri, reţinut şi arestat la Suceava

Un cetăţean moldovean pe numele căruia autorităţile din Republica Moldova au emis în mai 2008 mandat de arestare pentru trafic de droguri a fost prins, sâmbătă, de poliţiştii suceveni, iar ulterior Curtea de Apel Suceava a emis un mandat de arestare, bărbatul fiind încarcerat în vederea extrădării.
Bărbat căutat de autorităţile din R. Moldova pentru trafic de droguri, reţinut şi arestat la Suceava

Un avion românesc YAK-52 s-a prăbuşit în SUA. Pilotul participa la un show aviatic

Un bărbat a murit după ce avionul românesc YAK-52 pe care-l pilota cu ocazia unui show aviatic în Statele Unite s-a prăbuşit, din primele informaţii reieşind că pilotul a făcut o manevră greşită, relatează Sun Sentinel.
Un avion românesc YAK-52 s-a prăbuşit în SUA. Pilotul participa la un show aviatic

Ministerul Transporturilor propune închiderea a circa 1.500 km de cale ferată din administrarea CFR

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) propune Guvernului închiderea a 1.474 km de infrastructură feroviară excedentară, sumele rezultate în urma casării şi dezmembrării urmând să fie utilizate de CFR SA pentru întreţinerea reţelei.
Ministerul Transporturilor propune închiderea a circa 1.500 km de cale ferată din administrarea CFR

Noul preşedinte al PDL Hunedoara este fostul subprefect al judeţului Dorin Gligor

Noul preşedinte al PDL Hunedoara este fostul subprefect al judeţului Dorin Gligor, care a fost ales cu unanimitate de voturi, duminică, în cadrul Conferinţei Judeţene desfăşurate la Deva.
Noul preşedinte al PDL Hunedoara este fostul subprefect al judeţului Dorin Gligor

Özil, Khedira şi Lahm nu vor juca pentru Germania în meciul cu Australia

Jucătorii Philipp Lahm, Mesut Özil şi Sami Khedira nu vor evolua pentru Germania în meciul programat, marţi, la Mönchengladbach, împotriva Australiei, formaţie din care va lipsi Tim Cahill, informează AFP.
Özil, Khedira şi Lahm nu vor juca pentru Germania în meciul cu Australia

Al patrulea europarlamentar implicat în scandalul mită pentru amendamente – VIDEO

Un al patrulea europarlamentar, spaniolul Pablo Zalba Bidegain, membru al Partidului Popular European, face obiectul unui material publicat de "The Sunday Times" în scandalul privind promovarea unor amendamente în PE.
Al patrulea europarlamentar implicat în scandalul mită pentru amendamente - VIDEO

Coaliţia nu le va furniza arme rebelilor libieni, declară ministrul britanic al Apărării

Ţările coaliţiei care atacă ţinte din Libia nu le vor furniza arme rebelilor care luptă împotriva forţelor colonelului Muammar Kadhafi, a declarat ministrul britanic al Apărării, Liam Fox, citat duminică de BBC News Online.
Coaliţia nu le va furniza arme rebelilor libieni, declară ministrul britanic al Apărării

Kaufland va deschide un magazin la Oradea în luna iunie

Grupul german Kaufland va deschide un hipermarket la Oradea în luna iunie a acestui an, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse din piaţa de retail.
Kaufland va deschide un magazin la Oradea în luna iunie

Unul din delegaţii la conferinţa de alegeri a PDL Hunedoara, dus la spital după ce i s-a făcut rău

Unul dintre delegaţii la Conferinţa Judeţeană de alegeri a PDL Hunedoara, care se desfăşoară, duminică, la Casa de Cultură din Deva, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă după ce i s-a făcut rău în sală, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Unul din delegaţii la conferinţa de alegeri a PDL Hunedoara, dus la spital după ce i s-a făcut rău

Romanian Cos To Be Fined For Breaking Financial Audit Obligations – Draft

Romanian firms that are required to audit their yearly financial reports will be fined 30,000-40,000 lei (EUR1=RON4.0881) for failing to do so, and this obligation will now apply to state companies, central depositories and foundations receiving EU funds.
Romanian Cos To Be Fined For Breaking Financial Audit Obligations - Draft

Efectele dezastrului din Japonia au redus deja producţia auto mondială cu 600.000 de maşini

Producţia auto mondială ar putea pierde 600.000 de automobile până la sfârşitul acestei luni, din cauza impactului crizei din Japonia asupra fluxurilor comerciale din industria auto, care afectează oferta de materiale, piese şi alte elemente esenţiale, transmite Bloomberg.
Efectele dezastrului din Japonia au redus deja producţia auto mondială cu 600.000 de maşini

Godinho Lopes, ales preşedinte la Sporting Lisabona, după un scrutin marcat de incidente

Luis Godinho Lopes a fost ales preşedinte al clubului Sporting Lisabona, duminică, după un scrutin marcat de incidente şi care a necesitat intervenţia forţelor de ordine, informează AFP.
Godinho Lopes, ales preşedinte la Sporting Lisabona, după un scrutin marcat de incidente

Boc: Guvernul PDL a avut tăria să facă ceea ce a trebuit atunci când a fost greu. Vom culege roadele

Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a declarat, duminică, la Conferinţa Judeţeană de alegeri a PDL Hunedoara, că Guvernul "a avut tăria să facă ceea ce a trebuit atunci când a fost greu" şi PDL va culege roadele politice la momentul votului, în 2012.
Boc: Guvernul PDL a avut tăria să facă ceea ce a trebuit atunci când a fost greu. Vom culege roadele

Servicii de supervizare estimate la 150 milioane lei pentru lucrările la patru autostrăzi

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) vrea să contracteze servicii de supervizare a lucrărilor de proiectare şi execuţie a patru autostrăzi de pe Coridorul IV paneuropean, valoarea totală a contractelor fiind estimată la 149,4 milioane lei, fără TVA.
Servicii de supervizare estimate la 150 milioane lei pentru lucrările la patru autostrăzi

Amenzi de 30.000-40.000 de lei pentru firmele care nu-şi auditează rezultatele

Firmele care trebuie să-şi auditeze situaţiile financiare anuale vor fi amendate cu 30.000-40.000 de lei dacă nu respectă obligaţia, ce va fi extinsă şi pentru companiile de stat, depozitari centrali şi case de compensaţii, precum şi fundaţii de interes public sau beneficiare de fonduri UE.
Amenzi de 30.000-40.000 de lei pentru firmele care nu-şi auditează rezultatele

Militarii libieni capturaţi de opoziţie afirmă că primiseră ordin să lupte împotriva teroriştilor

Militarii libieni capturaţi de forţele opoziţiei la Benghazi afirmă că au fost minţiţi de regimul Muammar Kadhafi, care le spusese că este vorba de o operaţiune împotriva membrilor al-Qaida, a agenţilor Mossad şi a mercenarilor străini, informează AFP.
Militarii libieni capturaţi de opoziţie afirmă că primiseră ordin să lupte împotriva teroriştilor

Un spaniol, membru PPE, al patrulea europarlamentar în vizorul „The Sunday Times”

Un al patrulea europarlamentar, spaniolul Pablo Zalba Bidegain, membru al Partidului Popular European, face obiectul unui material publicat de "The Sunday Times" în scandalul privind promovarea unor amendamente în PE.
Un spaniol, membru PPE, al patrulea europarlamentar în vizorul

BCE atenţionează BNR că trebuie consultată în timp util la avizarea propunerilor legislative

BCE a avizat două proiecte care reglementează rolul Fondului de garantare a depozitelor în cadrul procedurii de administrare specială a instituţiilor de credit, dar a atras din nou atenţia BNR că trebuie consultată "în timp util", după ce banca centrală a cerut un răspuns în mai puţin de o lună.
BCE atenţionează BNR că trebuie consultată în timp util la avizarea propunerilor legislative

O pictură imperială chineză, vândută pentru 22 de milioane de euro

O pictură sub formă de rulou, realizată în timpul împăratului Qianlong (1736-1795), a fost vândută, sâmbătă, la Toulouse, pentru 22 de milioane de euro, stabilind un nou record pentru o operă de artă asiatică la o licitaţie în Franţa.
O pictură imperială chineză, vândută pentru 22 de milioane de euro

Apă plată cu bacterii şi germeni fecali, în magazinele din Braşov

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Braşov au descoperit, în urma unor controale făcute în magazinele din municipiul Braşov, apă plată care conţinea bacilli coliformi şi germeni fecali.
Apă plată cu bacterii şi germeni fecali, în magazinele din Braşov

Carabulea: Continuarea conflictului din Libia poate duce la falimentul a jumătate din transportatori

Omul de afaceri Ilie Carabulea, proprietarul holdingului Atlassib, a declarat agenţiei MEDIAFAX că preţul petrolului ar putea creşte în urma conflictului din Libia, iar o majorare cu cel puţin 10% a preţului carburanţilor va duce la intrarea în faliment a jumătate din transportatorii din România.
Carabulea: Continuarea conflictului din Libia poate duce la falimentul a jumătate din transportatori

Cluj: Protest al unor tineri liberali faţă de situaţia Institutului Inimii şi a Spitalului din Mociu

Mai mulţi membri ai organizaţiei de tineret a PNL Cluj şi deputatul Horea Uioreanu protestează, duminică, în faţa sediului PDL Cluj, faţă de situaţia Institutului Inimii "Niculae Stăncioiu" şi a Spitalului din Mociu, ei cerând demisia ministrului Sănătăţii, Cseke Attila.
Cluj: Protest al unor tineri liberali faţă de situaţia Institutului Inimii şi a Spitalului din Mociu

Suceava:Trei contrabandişti de ţigări depistaţi la frontiera româno-ucraineană,doi au reuşit să fugă

Trei persoane au fost depistate, sâmbătă seară, la frontiera româno-ucraineană în timp ce transportau ţigări de contrabandă, una dintre acestea, un tânăr de 23 de ani din comuna Straja, fiind prinsă, celelalte două reuşind să fugă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Suceava:Trei contrabandişti de ţigări depistaţi la frontiera româno-ucraineană,doi au reuşit să fugă