CELE MAI NOI ARTICOLE

Cursul a urcat uşor peste 4,19 lei/euro spre finalul sesiunii, pe o piaţă apatică

Moneda naţională s-a depreciat uşor în a doua parte a sesiunii interbancare de miercuri, iar cotaţiile au urcat puţin peste 4,19 lei/euro, pe volume reduse de tranzacţionare şi în linie cu regiunea, potrivit dealerilor.
Cursul a urcat uşor peste 4,19 lei/euro spre finalul sesiunii, pe o piaţă apatică

UPDATE: Acţiunile SIF-urilor au urcat în medie cu 3,2%, într-o piaţă în creştere cu 0,5%

(adaugă informaţii, în paragrafele 17 - 19)
UPDATE: Acţiunile SIF-urilor au urcat în medie cu 3,2%, într-o piaţă în creştere cu 0,5%

Costul datoriilor Portugaliei pe doi ani a atins maximul după intrarea în zona euro

Portugalia a vândut miercuri obligaţiuni pe termen de doi ani de un miliard de euro, dar costul a urcat la cel mai ridicat nivel după intrarea ţării în zona euro, iar guvernul a avertizat că randamentele sunt nesustenabile pe termen lung, în lipsa unor măsuri la nivelul Europei, transmite Reuters.
Costul datoriilor Portugaliei pe doi ani a atins maximul după intrarea în zona euro

Antonescu: Patriciu susţine Codul Muncii ca om de afaceri, editorialist;responsabilitatea PNL e alta

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că Dinu Patricu susţine "într-un fel temeinic" Codul Muncii promovat prin angajarea răspunderii de către Guvernul Boc, el apreciind că poziţia acestuia este determinată de calitatea de om de afaceri şi editorialist.
Antonescu: Patriciu susţine Codul Muncii ca om de afaceri, editorialist;responsabilitatea PNL e alta

Marica: Mă bucur enorm pentru toţi cei de la Şahtior

Atacantul formaţiei VfB Stuttgart, Ciprian Marica, a declarat, pe blogul său personal, că se bucură enorm pentru performanţa fostei sale echipe, Şahtior Doneţk, care a obţinut calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a eliminat pe AS Roma cu scorul general de 6-2.
Marica: Mă bucur enorm pentru toţi cei de la Şahtior

Acţiunile SIF-urilor au urcat în medie cu 3,2%, într-o piaţă în creştere cu 0,5%

Bursa a crescut miercuri cu 0,49%, într-o piaţă în care acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au urcat pe medie cu 3,21%, impulsionate de propunerea SIF Muntenia (SIF4) de a distribui peste jumătate din profitul de anul trecut sub formă de dividende.
Acţiunile SIF-urilor au urcat în medie cu 3,2%, într-o piaţă în creştere cu 0,5%

Antonescu: E cu totul prematur să vorbim despre susţinerea lui Oprescu la alegerile pentru Primărie

Co-preşedintele USL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, referindu-se la declaraţiile omologului său PSD, Victor Ponta, privind susţinerea candidaturii lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, că este cu totul prematur să se vorbească despre aşa ceva.
Antonescu: E cu totul prematur să vorbim despre susţinerea lui Oprescu la alegerile pentru Primărie

Marius Stan a depus memoriu la LPF împotriva lui Marian Iancu

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, miercuri, că în urma atacurilor la persoană venite din partea preşedintelui FC Timişoara, Marian Iancu, a făcut memoriu la Liga Profesionistă de Fotbal şi va face unul şi la FRF, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Marius Stan a depus memoriu la LPF împotriva lui Marian Iancu

Adrian Mutu: Sunt nerăbdător să revin la naţională

Atacantul formaţiei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este foarte ataşat de echipa naţională a României şi este nerăbdător să revină la prima reprezentativă, informează site-ul violanews.com.
Adrian Mutu: Sunt nerăbdător să revin la naţională

Cântăreţ de hip-hop condamnat în 2009 la închisoare pentru trafic de droguri, eliberat condiţionat

Interpretul de muzică hip-hop Cristian Ionaşcu, cunoscut sub numele de Gigis, care cânta alături de trupa "La Familia" şi care, la începutul anului 2009, fusese condamnat la trei ani de închisoare pentru trafic de droguri, a fost eliberat condiţionat, miercuri, din Penitenciarul Vaslui.
Cântăreţ de hip-hop condamnat în 2009 la închisoare pentru trafic de droguri, eliberat condiţionat

Corlăţean, mandatat de BPN să coordoneze filiala PSD Argeş până la revenirea lui Nicolescu

Vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean a fost mandatat de conducerea partidului să coordoneze organizaţia judeţeană Argeş, până când liderul acesteia, Constantin Nicolescu, îşi va putea relua activitatea.
Corlăţean, mandatat de BPN să coordoneze filiala PSD Argeş până la revenirea lui Nicolescu

Bijuterii de 13,4 milioane de euro, descoperite într-un canal din apropiere de Paris

Bijuterii valorând peste 13,4 milioane de euro, furate în decembrie 2008 din magazinul de lux Harry Winston din Paris, au fost descoperite de poliţiştii francezi luni, într-un canal de scurgere a apelor pluviale din departamentul Seine-Saint-Denis, din apropiere de Paris, informează francesoir.fr.
Bijuterii de 13,4 milioane de euro, descoperite într-un canal din apropiere de Paris

Un expert ONU examinează reclamaţii privind acte de tortură comise de regimul Kadhafi

Raportorul ONU pentru combaterea torturii a declarat că examinează reclamaţiile provenind din Libia privind comiterea unor acte de tortură de către regimul Muammar Kadhafi, informează AFP.
Un expert ONU examinează reclamaţii privind acte de tortură comise de regimul Kadhafi

Italianul Vitantonio Liuzzi, pilot la HRT

Pilotul italian Vitantonio Liuzzi a semnat un contract pe un an cu echipa Hispania Racing, iar prin acest acord grila Campionatului Mondial de Formula din sezonul 2011 a devenit completă, informează presa interanţională.
Italianul Vitantonio Liuzzi, pilot la HRT

OMV cumpără petrol din Libia şi nu va sista achiziţiile, în pofida tulburărilor din această ţară

Grupul austriac OMV cumpără cantităţi mici de ţiţei libian şi va continua achiziţiile în pofida tulburărilor din această ţară, fără a încălca însă sancţiunile impuse statului nord-african, a declarat, miercuri, directorul general al OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, citat de Reuters.
OMV cumpără petrol din Libia şi nu va sista achiziţiile, în pofida tulburărilor din această ţară

Aproximativ 400 de persoane protestează faţă de Codul Muncii, în faţa Teatrului Naţional din Craiova

Aproximativ 400 de sindicalişti protestează, miercuri după-amiază, în faţa Teatrului Naţional din Craiova, faţă de proiectul Codului Muncii, la acţiune fiind aşteptată şi învăţătoarea Cristina Anghel, care s-a aflat în greva foamei timp de 60 de zile.
Aproximativ 400 de persoane protestează faţă de Codul Muncii, în faţa Teatrului Naţional din Craiova

Numărul turiştilor germani aduşi de ITS anul trecut în România a scăzut cu 20%, la 2.000 de persoane

ITS, unul dintre cei mai mari turoperatori germani, a adus anul trecut în România circa 2.000 de turişti, în scădere cu 20% faţă de 2009, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, Iulian Andrei, directorul Blue Line International, reprezentantul ITS în România.
Numărul turiştilor germani aduşi de ITS anul trecut în România a scăzut cu 20%, la 2.000 de persoane

Antonescu: Toţi parlamentarii PNL vor fi prezenţi şi vor vota moţiunea de cenzură

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, după reuniunea CNEx, că toţi parlamentarii liberali vor fi prezenţi şi vor vota moţiunea de cenzură, neexistând nicio derogare privind prezenţa şi votul acestora.
Antonescu: Toţi parlamentarii PNL vor fi prezenţi şi vor vota moţiunea de cenzură

Cel puţin 46 de persoane ucise în violenţe legate de traficul de droguri, în Mexic

Cel puţin 46 de persoane au fost ucise luni şi marţi, în Mexic, în cadrul unor confruntări legate de traficul de droguri, au anunţat surse oficiale mexicane, citate de AFP.
Cel puţin 46 de persoane ucise în violenţe legate de traficul de droguri, în Mexic

Autostrada suspendată a lui Oprescu se transformă în drum expres

O delegaţie chineză va veni la Bucureşti în perioada următoare pentru stabilirea unui calendar de lucru pentru mai multe proiecte, unul dintre ele referindu-se la autostrada suspendată care se va numi drum expres, a declarat, miercuri, edilul Capitalei, Sorin Oprescu.
Autostrada suspendată a lui Oprescu se transformă în drum expres

Putin promite fermierilor subvenţii generoase, în perspectiva alegerilor şi de teama preţurilor

Premierul rus Vladimir Putin s-a angajat să acorde subvenţii generoase fermierilor, în condiţiile în care are nevoie de sprijinul lor în acest an electoral, dar şi din cauza temerilor că o recoltă proastă va provoca noi şocuri pentru preţurile alimentelor, transmite Reuters.
Putin promite fermierilor subvenţii generoase, în perspectiva alegerilor şi de teama preţurilor

Târgovişte: Preot suspectat că ar fi produs accidentul soldat cu 3 morţi a recunoscut că el conducea

Preotul suspectat că s-ar fi aflat la volanul autoturismului BMW care s-a ciocnit marţi seară cu o Dacie, în municipiul Târgovişte, iar în accident şi-au pierdut viaţa un alt preot, soţia şi fiica acestuia, a recunoscut, miercuri, că el a condus maşina care a provocat tragedia.
Târgovişte: Preot suspectat că ar fi produs accidentul soldat cu 3 morţi a recunoscut că el conducea

Antonescu: Stavarache şi Hrebenciuc mai discută, sunt convins că protocolul USL se va semna la Bacău

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, după reuniunea CNEx, că liderii PNL şi PSD Bacău, Romeo Stavarache şi, respectiv, Viorel Hrebenciuc, au discutat şi vor mai discuta despre încheierea protocolului USL, menţionând că este convins că documentul va fi semnat.
Antonescu: Stavarache şi Hrebenciuc mai discută, sunt convins că protocolul USL se va semna la Bacău

Un cuplu britanic îşi va reînnoi jurămintele de dragoste la Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac

Un cuplu britanic îşi va reînnoi, vineri, jurămintele de dragoste la Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac, în prezenţa prietenilor, aproximativ 30 de turişti urmând să îşi petreacă week-end-ul la Hotelul de Gheaţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un cuplu britanic îşi va reînnoi jurămintele de dragoste la Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac

Guvernul bulgar reduce taxa de pod Ruse-Giurgiu pentru automobile, de la şase la doi euro

Guvernul bulgar a decis miercuri să reducă taxa de trecere pe Podul Ruse-Giurgiu pentru automobile, din Bulgaria spre România, de la şase la doi euro, hotărâre care urmează să intre în vigoare peste două săptămâni, relatează site-ul Novinite.com.
Guvernul bulgar reduce taxa de pod Ruse-Giurgiu pentru automobile, de la şase la doi euro

Cuba multiplică criticile la adresa Statelor Unite, acuzate de susţinerea acţiunilor „subversive”

Autorităţile cubaneze au multiplicat criticile la adresa Statelor Unite, acuzate că au creat reţele online pentru promovarea "activităţilor subversive" în Cuba, în contextul în care justiţia se pregăteşte să îl condamne pe un american judecat la Havana pentru spionaj, informează AFP.
Cuba multiplică criticile la adresa Statelor Unite, acuzate de susţinerea acţiunilor

Mihai Stoica: Cârţu intră direct în foc. Să vedem dacă e dotat cu azbest

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Sorin Cârţu nu va avea timp de acomodare ca antrenor al echipei "roş-albastre", deoarece trebuie să intre "direct în foc".
Mihai Stoica: Cârţu intră direct în foc. Să vedem dacă e dotat cu azbest

Cristescu: Sperăm să jucăm cu Vaslui şi mai bine decât am făcut-o în Ghencea

Mijlocaşul echipei FC Braşov, Marian Cristescu, a declarat, miercuri, că şi-ar dori ca gruparea ardeleană să joace mai bine în partida cu FC Vaslui, din etapa a XXI-a a Ligii I, decât a făcut-o în runda precedentă în victoria de pe terenul Stelei, scor 3-0, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cristescu: Sperăm să jucăm cu Vaslui şi mai bine decât am făcut-o în Ghencea

Parlamentarii europeni cer protecţia drepturilor romilor şi o finanţare UE sporită pentru aceştia

Parlamentarii europeni au adoptat o rezoluţie prin care cer o mai bună protecţie a drepturilor fundamentale ale romilor, precum şi o finanţare sporită din partea Uniunii Europene (UE), punând accent pe necesitatea integrării sociale a romilor.
Parlamentarii europeni cer protecţia drepturilor romilor şi o finanţare UE sporită pentru aceştia

PE, preocupat de „progresul greoi” al reformelor din Turcia şi de corupţia din Muntenegru

Parlamentul European a adoptat două rezoluţii care exprimă îngrijorarea faţă de "progresul greoi înregistrat de Turcia", în 2010, cu privire la reforme şi drepturile omului şi care salută statutul de stat candidat al Muntenegrului, în pofida preocupării legate de corupţie, arată un comunicat al PE.
PE, preocupat de

Mihai Stoica, un nou atac la adresa lui Piţurcă: Coana Vica bosumflata a ajuns la menopauză şi este foarte nervoasă

Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a lansat un nou atac dur la adresa antrenorului Victor Piţurcă, miercuri, într-o conferinţă de presă, oficialul grupării "roş-albastre" numindu-l pe fostul selecţioner "coana Vica", "caricatură tristă" sau "coniţa din Orodel".
Mihai Stoica, un nou atac la adresa lui Piţurcă: Coana Vica bosumflata a ajuns la menopauză şi este foarte nervoasă

FOCUS: Lipsa de celeritate şi diligenţă în dosarele privind Revoluţia, condamnată iar de CEDO

Judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg au condamnat din nou România pentru lipsa de celeritate şi diligenţă ale autorităţilor române în dosarele privind Revoluţia din decembrie 1989, soldată cu executarea dictatorului Ceauşescu şi răsturnarea Partidului Comunist.
FOCUS: Lipsa de celeritate şi diligenţă în dosarele privind Revoluţia, condamnată iar de CEDO

EADS a obţinut anul trecut un profit net de 553 milioane euro, după pierderi în 2009

Grupul aeronautic european EADS, proprietarul Airbus, a obţinut anul trecut un profit net peste aşteptări, de 553 milioane de euro, după pierderi de 763 milioane euro în 2009, transmite Bloomberg.
EADS a obţinut anul trecut un profit net de 553 milioane euro, după pierderi în 2009

Oprescu: Pasajul Basarab va fi gata la sfârşitul lunii martie, primele teste au început

Pasajul Basarab va fi gata la sfârşitul lunii martie, primele teste la calea de rulare au fost începute, a declarat, miercuri, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
Oprescu: Pasajul Basarab va fi gata la sfârşitul lunii martie, primele teste au început

MApN vrea să doneze o uniformă militară Academiei Forţelor Terestre din Ucraina

O uniformă militară specifică Academiei Forţelor Terestre din România va fi donată de MApN pentru a fi expusă la Academia Forţelor Terestre, gestul având rolul de a încuraja viitoarea cooperare între studenţii celor două instituţii, potrivit unui proiect de HG, postat pe site-ul MApN.
MApN vrea să doneze o uniformă militară Academiei Forţelor Terestre din Ucraina

Dorinel Munteanu: Mircea Lucescu este un model pentru mine şi pentru ceilalţi antrenori români

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, că Mircea Lucescu, ajuns în sferturile de finală ale Ligii Campionilor cu Şahtior Doneţk, reperezintă un model pentru el şi pentru ceilalţi tehnicieni din România.
Dorinel Munteanu: Mircea Lucescu este un model pentru mine şi pentru ceilalţi antrenori români

Cel mai recent roman al lui Dan Lungu, „În iad toate becurile sînt arse”, va fi prezentat în turneu

"În iad toate becurile sînt arse", noul roman al lui Dan Lungu, va fi lansat, în prezenţa autorului, la Bucureşti, Bacău, Suceava şi Iaşi, între 15 şi 18 martie, infomează editura Polirom.
Cel mai recent roman al lui Dan Lungu,

Centrul Medical Mediar a inagurat o clinică la Arad şi va deschide filiale în Reşiţa şi Cluj-Napoca

Centrul Medical Mediar, o companie arădeană prezentă de opt ani pe piaţa serviciilor de medicina muncii, a inaugurat, miercuri, la Arad, o clinică cu aproximativ 20 de specialităţi, în care a investit 400.000 de euro, compania urmând să deschidă filiale la Reşiţa şi Cluj-Napoca.
Centrul Medical Mediar a inagurat o clinică la Arad şi va deschide filiale în Reşiţa şi Cluj-Napoca

Un român stabilit la Berlin aduce pe litoral de şase ori mai mulţi turişti germani decât TUI

Agenţia germană de turism Messerschmidt Reisen, deţinută de Toni Messerschmidt, care a emigrat din România în 1983, a adus anul trecut pe litoralul românesc 1.250 de turişti germani, de şase ori mai mulţi faţă de grupul TUI.
Un român stabilit la Berlin aduce pe litoral de şase ori mai mulţi turişti germani decât TUI

Mai multe marşuri ale unor organizaţii şi formaţiuni maghiare,autorizate de 15 Martie la Târgu Mureş

Mai multe marşuri ale unor organizaţii şi formaţiuni maghiare programate la Târgu Mureş cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni - 15 Martie au fost aprobate, miercuri, de Comisia locală de avizare, cu excepţia unuia care presupunea participarea unor "husari", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mai multe marşuri ale unor organizaţii şi formaţiuni maghiare,autorizate de 15 Martie la Târgu Mureş