CELE MAI NOI ARTICOLE

Procurorii au soluţionat, anul trecut, peste 1,5 milioane de cauze

Procurorii au avut de soluţionat, anul trecut, 1.513.272 de cauze, întocmind 41.934 de rechizitorii şi trimiţând în faţa instanţelor 56.949 de inculpaţi, din care 8.659 în stare de arest preventiv, potrivit bilanţului Ministerului Public pe 2010.
Procurorii au soluţionat, anul trecut, peste 1,5 milioane de cauze

Caramarin: Nu ştiu dacă rămân principal la Steaua, voi afla zilele acestea

Antrenorul interimar al Stelei, Gabriel Caramarin, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că nu ştie cine va rămâne ca "principal" pe banca "roş-albaştrilor", o decizie urmând să fie luată în următoarele zile de conducerea clubului.
Caramarin: Nu ştiu dacă rămân principal la Steaua, voi afla zilele acestea

Cea mai scumpă pictură din lume, expusă pentru prima oară în public

Tabloul "Nu au Plateau de Sculpteur" (Nude, Green Leaves and Bust) de Pablo Picasso, vândut recent pentru cel mai mare preţ obţinut vreodată într-o şedinţă de licitaţie, este expus pentru prima oară în public la Londra, începând de luni, la muzeul Tate Modern.
Cea mai scumpă pictură din lume, expusă pentru prima oară în public

Radu Voina a refuzat să antreneze Oltchim

Antrenorul echipei naţionale de handbal feminin, Radu Voina, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că a refuzat oferta de a prelua conducerea tehnică a formaţiei Oltchim, primită după demiterea danezei Anja Andersen.
Radu Voina a refuzat să antreneze Oltchim

Antrenorul Jakob Vestergaard şi-a anunţat plecarea de la Viborg HK, la finalul sezonului

Antrenorul Jakob Vestergaard a anunţat, luni, că va părăsi, la finalul sezonului, campioana Europei, Viborg HK, la care evoluează şi jucătoarele naţionalei României, Cristina Vărzaru şi Carmen Amariei.
Antrenorul Jakob Vestergaard şi-a anunţat plecarea de la Viborg HK, la finalul sezonului

Ministerul Economiei va avea un sistem IT de 16,5 milioane lei

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va avea un sistem IT de 16,53 milioane lei, finanţat cu 13,33 milioane lei din fonduri europene, proiectul vizând îmbunătăţirea serviciilor furnizate de instituţie cetăţenilor, mediului de afaceri şi instituţiilor publice.
Ministerul Economiei va avea un sistem IT de 16,5 milioane lei

UE pregăteşte noi sancţiuni financiare împotriva Libiei

Uniunea Europeană pregăteşte noi sancţiuni financiare împotriva Libiei, vizând în special Libyan Investment Authority (LIA), după ce a blocat bunurile şi a impus interdicţii de viză pentru 26 de oficiali libieni, au declarat luni diplomaţi europeni, citaţi de AFP.
UE pregăteşte noi sancţiuni financiare împotriva Libiei

Olăroiu despre Becali: Dacă îmi dă 50 de milioane de euro pe loc, tot nu vin la Steaua

Cosmin Olăroiu spune că nu este interesat să revină la Steaua şi că patronul Gigi Becali nu procedează bine atunci când dă vina pentru jocul slab al Stelei doar pe unul sau doi jucători.
Olăroiu despre Becali: Dacă îmi dă 50 de milioane de euro pe loc, tot nu vin la Steaua

Romania, U.S. Start Fifth Round Of Negotiations On Antimissile Shield Project

The fifth round of negotiations between Romania and the United States regarding the anti-missile defense shield will take place in Bucharest on Tuesday, the Romanian Foreign Affairs Ministry said Monday.
Romania, U.S. Start Fifth Round Of Negotiations On Antimissile Shield Project

Patriarhia: Sfântul Sinod va actualiza Statutul Caselor de Ajutor Reciproc de la eparhii

Sfântul Sinod va lua în discuţie, în şedinţa din 18 martie, problema actualizării Statutului de organizare şi funcţionare al Caselor de Ajutor Reciproc de la eparhii, întrucât acestea funcţionează în prezent după un document aprobat în urmă cu câteva decenii, a anunţat, luni, Patriarhia Română.
Patriarhia: Sfântul Sinod va actualiza Statutul Caselor de Ajutor Reciproc de la eparhii

Economistă în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, reţinută de DNA

O economistă a Direcţiei de Sănătate Publică Dolj a fost reţinută, luni, după ce ar fi pretins de la opt persoane aproximativ 28.000 de euro, pentru a interveni în sensul de a fi angajate la Spitalul Clinic de Urgenţă 1 Craiova, Direcţia de Sănătate Publică sau la Garda de Mediu, din Dolj.
Economistă în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, reţinută de DNA

Cererea lui Nicolicea de sancţionare a lui Ponta, retrimisă la Comisia juridică a Camerei

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, luni, să retrimită Comisiei juridice cererea deputatului independent Eugen Nicolicea privind sancţionarea liderului PSD, Victor Ponta, după ce social-democraţii din Biroul Permanent au acuzat că votul a fost dat în Comisie fără majoritatea absolută a membrilor
Cererea lui Nicolicea de sancţionare a lui Ponta, retrimisă la Comisia juridică a Camerei

Sibiu: Tânăr care a luat bani de la mai multe persoane ca să le obţină slujbe în Belgia, reţinut

Un tânăr de 27 de ani din Sibiu care a primit bani de la mai multe persoane pentru a le obţine contracte de muncă în Belgia şi actele necesare plecării, invocând cunoaşterea unor persoane din societăţi comerciale şi dintr-o clinică din Sibiu, a fost reţinut, luni, pentru trafic de influenţă.
Sibiu: Tânăr care a luat bani de la mai multe persoane ca să le obţină slujbe în Belgia, reţinut

Alţi şase poliţişti de frontieră de la Albiţa, suspendaţi după ce ICCJ a decis arestarea lor

Alţi şase poliţişti de frontieră vasluieni care lucrau în Vama Albiţa au fost suspendaţi din activitate, luni, de către conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis cercetarea lor în stare de arest preventiv.
Alţi şase poliţişti de frontieră de la Albiţa, suspendaţi după ce ICCJ a decis arestarea lor

Biografia lui Cătălin Botezatu, cea mai furată carte din reţeaua Diverta

Biografia lui Cătălin Botezatu, "Trei vieţi, pedeapsa", a fost cea mai furată carte din reţeaua Diverta, cu 78 de exemplare lipsă la inventarul de pe anul 2010, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai lanţului de magazine.
Biografia lui Cătălin Botezatu, cea mai furată carte din reţeaua Diverta

Un oficial libian a achiziţionat sânge ieftin, provocând infectarea cu HIV a 400 de copii – WikiLeaks

Un oficial libian, care a achiziţionat sânge infectat la un preţ redus, păstrând diferenţa de bani pentru el, se află în spatele infectării cu HIV a peste 400 de copii, la Benghazi, potrivit unor noi telegrame diplomatice dezvăluite de WikiLeaks, relatează site-ul Novinite.com.
Un oficial libian a achiziţionat sânge ieftin, provocând infectarea cu HIV a 400 de copii - WikiLeaks

O problemă procedurală ridicată de apărare ar putea conduce la amânarea procesului lui Chirac

Unul dintre avocaţii apărării a sesizat o problemă constituţională în cadrul procesului fostului preşedinte francez Jacques Chirac, astfel că audierile ar putea fi amânate pe termen nelimitat, informează AFP.
O problemă procedurală ridicată de apărare ar putea conduce la amânarea procesului lui Chirac

Reportaj CNN despre reţelele de prostituţie din România – Declaraţii şocante: Un proxenet i-a scos ochiul unei fete pentru că nu aducea suficienţi bani – VIDEO

Un reportaj realizat de CNN descrie modul de operare al grupărilor din România specializate în trafic de fiinţe umane şi proxenetism, prezentând cazul a doi bărbaţi din Alexandria condamnaţi în Marea Britanie pentru astfel de infracţiuni.
Reportaj CNN despre reţelele de prostituţie din România - Declaraţii şocante: Un proxenet i-a scos ochiul unei fete pentru că nu aducea suficienţi bani - VIDEO

Informaţiile din dosarele penale aflate la instanţă ar putea fi secretizate, ONG-urile protestează

Deputatul PDL Mihai Boldea propune ca informaţiile din dosarele penale aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, în prezent documente la care jurnaliştii pot avea acces, să nu mai poată fi divulgate, un ONG pentru drepturile omului criticând iniţiativa acestuia, care ar îngrădi libertatea presei.
Informaţiile din dosarele penale aflate la instanţă ar putea fi secretizate, ONG-urile protestează

INTERVIU: David Vraciu este coleg cu fiul lui Zinedine Zidane la juniorii echipei Real Madrid

Mijlocaşul român David Vraciu, care, la vârsta de opt ani evoluează la grupa de copii a clubului spaniol Real Madrid, a declarat într-un interviu acordat site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal că îl are coleg pe fiul fostului fotbalist francez Zinedine Zidane.
INTERVIU: David Vraciu este coleg cu fiul lui Zinedine Zidane la juniorii echipei Real Madrid

Anja Andersen şi-a luat „la revedere” de la jucătoarele echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea

Antrenoarea daneză Anja Andersen şi-a luat "la revedere", luni, de la jucătoarele echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, după ce a fost demisă de conducerea campioanei României, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul clubului.
Anja Andersen şi-a luat

Putin a strâns bani pentru trei clinici, după ce a cântat în limba engleză la un bal de caritate – VIDEO

Organizatorii unei gale de caritate în timpul căreia premierul rus Vladimir Putin a cântat la pian şi a interpretat un cântec în limba engleză au anunţat că au găsit sponsorii de care aveau nevoie pentru a dota cu echipamente moderne trei spitale din Rusia, informează rian.ru.
Putin a strâns bani pentru trei clinici, după ce a cântat în limba engleză la un bal de caritate - VIDEO

Protest spontan faţă de îndepărtarea arborilor din cetatea din Alba Iulia

Câteva zeci de persoane, în special tineri, s-au adunat, luni după-amiază, în Parcul Custozza din Alba Iulia, organizând un protest spontan faţă de începerea lucrărilor de îndepărtare a copacilor din această zonă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Protest spontan faţă de îndepărtarea arborilor din cetatea din Alba Iulia

Cameră: Patru parlamentari merg la o reuniune în Panama, deşi exista aprobare doar pentru unul

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, luni, ca patru deputaţi să plece la Panama City, la o reuniune parlamentară, deşi iniţial stabilise să se deplaseze doar preşedintele GRUI, Emil Radu Moldovan.
Cameră: Patru parlamentari merg la o reuniune în Panama, deşi exista aprobare doar pentru unul

Camera va securiza balcoanele de la sala de plen, pentru a evita cazuri similare cu al lui Sobaru

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, luni, să fie găsită o "formulă de securizare" a balcoanelor de la sala de plen, astfel încât evenimente precum cel din decembrie 2010, când Adrian Sobaru s-a aruncat de la balcon, să nu se mai repete.
Camera va securiza balcoanele de la sala de plen, pentru a evita cazuri similare cu al lui Sobaru

O femeie a pledat vinovată pentru uciderea celor trei copii ai săi şi incendierea casei familiei

O americancă în vârstă de 47 de ani, stabilită în Edinburgh, a pledat vinovată în faţa instanţei pentru uciderea prin înjunghiere a celor trei copii ai săi şi incendierea casei familiei, însă susţine că nu era în deplinătatea capacităţilor mintale, relatează The Guardian.
O femeie a pledat vinovată pentru uciderea celor trei copii ai săi şi incendierea casei familiei

Suprafeţele cultivate cu grâu în Rusia vor scădea; preţurile mondiale vor continua să crească

Veniturile fermierilor ruşi s-au redus din cauza interzicerii exporturilor de cereale, ceea ce va duce la scăderea suprafeţelor însămânţate cu grâu din Rusia cu 2,3%, la 25,68 milioane hectare, minimul ultimilor patru ani, semn că preţurile mondiale vor continua să crească, anticipează analiştii.
Suprafeţele cultivate cu grâu în Rusia vor scădea; preţurile mondiale vor continua să crească

Un documentar despre romanul „Ostinato” al lui Paul Goma, marţi, pe TVR Cultural

Documentarul "Ostinato, istoria unei cărţi incendiare", care îl are în centru pe scriitorul Paul Goma, va fi difuzat marţi, de la ora 21.30, pe TVR Cultural, informează Televiziunea Publică.
Un documentar despre romanul

Investiţie de aproximativ un milion de euro în reabilitarea Bibliotecii Judeţene Covasna

Biblioteca Judeţeană "Bod Peter" Covasna va fi reabilitată în urma unei investiţii de aproximativ un milion de euro, printr-un program al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Investiţie de aproximativ un milion de euro în reabilitarea Bibliotecii Judeţene Covasna

Acţiunile OMV Petrom au readus bursa pe creştere uşoară chiar la închiderea şedinţei

Bursa a crescut luni cu 0,18% chiar la finalul şedinţei, susţinută de acţiunile OMV Petrom (SNP), care au avansat cu peste 2%, iar titlurile Fondului Proprietatea (FP) şi acţiunile SIF-urilor au asigurat 75% din lichiditatea pieţei.
Acţiunile OMV Petrom au readus bursa pe creştere uşoară chiar la închiderea şedinţei

Temperaturile scăzute au provocat moartea a 122 de persoane în această iarnă, în Slovacia

Temperaturile scăzute înregistrate în această iarnă în Slovacia au provocat moartea a 122 de persoane, în această ţară cu 5,4 milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene, au anunţat luni autorităţile medicale, citate de AFP.
Temperaturile scăzute au provocat moartea a 122 de persoane în această iarnă, în Slovacia

L’Equipe: Valsul continuă pe banca Stelei

Ediţia online a cotidianului L'Equipe a scris, luni, despre demisia antrenorului Marius Lăcătuş, notând că "valsul" continuă pe banca tehnică a Stelei.
L'Equipe: Valsul continuă pe banca Stelei

Condescu e convins că partida Pandurii Târgu Jiu – Oţelul Galaţi se va juca

Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că partida cu Oţelul Galaţi din cadrul etapei a XIX-a, pierdută la masa verde cu scorul de 0-3 în urma neprogramării, se va juca, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Condescu e convins că partida Pandurii Târgu Jiu - Oţelul Galaţi se va juca

Leul s-a apreciat spre finalul sesiunii, iar cursul a coborât sub 4,2 lei/euro

Moneda naţională s-a tranzacţionat la cotaţii în scădere în partea a doua a şedinţei interbancare de luni, iar cursul a atins un minim de 4,1960 lei/euro, în condiţiile unor volume reduse de tranzacţionare.
Leul s-a apreciat spre finalul sesiunii, iar cursul a coborât sub 4,2 lei/euro

Alberto Cavasin, noul antrenor al echipei Sampdoria Genova

Tehnicianul Alberto Cavasin a fost numit, luni, în funcţia de antrenor principal al echipei Sampdoria Genova, înlocuindu-l pe Domenico Di Carlo, informează site-ul oficial al grupării italiene.
Alberto Cavasin, noul antrenor al echipei Sampdoria Genova

O româncă de 23 de ani, cea mai tânără bunică din lume

O româncă în vârstă de 23 de ani stabilită în Marea Britanie, care a născut primul copil la 12 ani, a devenit cea mai tânără bunică din lume după ce fiica ei a născut şi ea, la vârsta de 11 ani, relatează site-ul metro.co.uk.
O româncă de 23 de ani, cea mai tânără bunică din lume

Romanian Consumer Prices Seen +0.5% In Feb, Annual Inflation Up To 7.3%

Romanian consumer prices are likely to increase by 0.5% on the month in February, while the annual inflation is seen climbing to 7.3%, according to a median forecast of the country’s association of financial and banking analysts AAFBR.
Romanian Consumer Prices Seen +0.5% In Feb, Annual Inflation Up To 7.3%

Mureş: Doi adulţi şi un minor, audiaţi în cazul copilului mort după ce un zid de beton a căzut pe el

Poliţiştii mureşeni au audiat mai mulţi martori în dosarul de cercetare deschis în urma decesului unui copil, la Sângeorgiu de Pădure, după ce un zid de beton a căzut peste el, între persoanele audiate fiind doi adulţi şi un minor care erau împreună cu victima în momentul accidentului.
Mureş: Doi adulţi şi un minor, audiaţi în cazul copilului mort după ce un zid de beton a căzut pe el

JP Morgan a fost anul trecut cea mai bine plătită bancă de investiţii

JP Morgan a fost anul trecut cea mai bine plătită bancă de investiţii, pentru al treilea an consecutiv, cu încasări totale din comisioane de 4,14 miliarde de dolari, potrivit unul clasament care include 20 de bănci, realizat de Bloomberg.
JP Morgan a fost anul trecut cea mai bine plătită bancă de investiţii