CELE MAI NOI ARTICOLE

Cum au realizat producătorii Disney vocea speriată a personajului Bambi – VIDEO

Copilul care a asigurat vocea personajului Bambi în filmul animat omonim produs de Disney, în 1942, a fost speriat de directorii acestor studiouri, care i-au spus că mama lui este în mare pericol, cu scopul ca vocea acestuia să pară autentic panicată în momentul unei scene importante.
Cum au realizat producătorii Disney vocea speriată a personajului Bambi - VIDEO

Senatorii au adoptat un proiect de lege privind zilierii

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurată de zilieri, iniţiat de Guvern, una dintre priorităţile legislative ale Executivului.
Senatorii au adoptat un proiect de lege privind zilierii

Ministerul tunisian de Interne suprimă poliţia politică

Ministerul tunisian de Interne a anunţat luni suprimarea direcţiei siguranţei statului şi a "oricărei forme de organizaţie care seamănă cu poliţia politică", relatează AFP.
Ministerul tunisian de Interne suprimă poliţia politică

Preţul cafelei Arabica a atins maximul ultimilor 34 de ani

Preţul cafelei Arabica a crescut, luni, la cel mai ridicat nivel din ultimii 34 de ani, ca urmare a achiziţiilor din partea fondurilor de investiţii şi a ofertei limitate, transmite Reuters.
Preţul cafelei Arabica a atins maximul ultimilor 34 de ani

Site-ul stirileprotv.ro are un nou design

Site-ul www.stirileprotv.ro are din 7 martie un nou design, ce oferă userului posibilităţi nelimitate şi acces rapid la informaţia de care are nevoie.
Site-ul stirileprotv.ro are un nou design

Peste 300 de persoane au protestat la Parlament cerând respingerea eutanasierii câinilor comunitari

Peste 300 de persoane au protestat, luni, la Parlament faţă de modificările la proiectul de lege privind gestionarea câinilor fără stăpân, cerând deputaţilor să respingă prevederile care permit autorităţilor locale să decidă în cazul eutanasierii animalelor.
Peste 300 de persoane au protestat la Parlament cerând respingerea eutanasierii câinilor comunitari

Hagi rămâne în funcţie până la finalul sezonului

Oficialii clubului Galatasaray Istanbul au hotărât ca tehnicianul Gheorghe Hagi să rămână în funcţie până la finalul acestui sezon şi vor confirma acest lucru într-o şedinţă a Consiliului de Conducere, informează ligtv.com.tr.
Hagi rămâne în funcţie până la finalul sezonului

BPN al PDL a decis că Maria Stavrositu este preşedintele organizaţiei municipale PDL Constanţa

Deputatul Maria Stavrositu este preşedintele organizaţiei municipale a PDL Constanţa, după ce BPN al PDL a decis luni, să invalideze hotărârea Comisiei Naţionale de Statut, Etică şi Litigii din partid de anulare a alegerilor la organizaţia municipală din vara anului trecut.
BPN al PDL a decis că Maria Stavrositu este preşedintele organizaţiei municipale PDL Constanţa

Tiberiu Dinu, consulul din Milano căruia Boc îi anunţa retragerea, numit şi comisar la o expoziţie

Consulul României la Milano, Tiberiu Dinu, în cazul căruia premierul Emil Boc anunţa, în urmă cu doi ani, retragerea acestuia de la consulat din cauza implicării într-o anchetă la DGIPI, a fost desemnat tot de premier să reprezinte România pentru Expoziţia Mondială 2015 de la Milano, Italia.
Tiberiu Dinu, consulul din Milano căruia Boc îi anunţa retragerea, numit şi comisar la o expoziţie

Silvio Berlusconi a fost operat la maxilar

Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a fost supus unei intervenţii chirurgicale de patru ore, luni, sub anestezie generală, pentru restabilirea capacităţii de a mesteca normal după agresiunea din decembrie 2009 de la Milano.
Silvio Berlusconi a fost operat la maxilar

Jumătate din localitatea constănţeană Ovidiu fără apă, din cauza unei firme care lucra la o şosea

Jumătate din localitatea constănţeană Ovidiu a rămas fără apă, luni după-amiază, din cauza unei firme care realizează lucrări de construcţie la şoseaua de centură a municipiului Constanţa, care a rupt conducta de alimentare cu apă.
Jumătate din localitatea constănţeană Ovidiu fără apă, din cauza unei firme care lucra la o şosea

8 Martie – de la ziua activistelor şi mamelor până la pretext de răsfăţ pentru femei

Ziua Internaţională a Femeii, sărbătorită pe 8 martie, a fost mai întâi expresie a luptei acestora pentru dobândirea unor drepturi, confundându-se ulterior cu o sărbătoare a mamelor în ţările din fostul bloc sovietic şi fiind în prezent un prilej de bucurie pentru reprezentantele sexului frumos.
8 Martie - de la ziua activistelor şi mamelor până la pretext de răsfăţ pentru femei

Franţa şi M. Britanie pregătesc un proiect privind o zonă de interdicţie aeriană în Libia

Diplomaţii francezi şi britanici lucrează la un proiect de rezoluţie al Naţiunilor Unite, care ar putea fi prezentat săptămâna aceasta, pentru a stabili o zonă de interdicţie aeriană deasupra Libiei, a anunţat luni un diplomat din cadrul ONU, citat de AFP.
Franţa şi M. Britanie pregătesc un proiect privind o zonă de interdicţie aeriană în Libia

Marin Condescu: Jaka Stromajer revine la Pandurii Târgu Jiu

Preşdintele Consiliului de Administraţie al CS Pandurii, Marin Condescu, a declarat, luni, că atacantul sloven Jaka Stromajer va reveni la formaţia gorjeană, după ce conducerea clubului a ajuns la un acord cu jucătorul şi cu impresarul său în acest sens, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Marin Condescu: Jaka Stromajer revine la Pandurii Târgu Jiu

Retrogradarea ratingului Greciei creşte costul asigurării datoriilor elene, portugheze şi spaniole

Retrogradarea ratingului Greciei de către Moody’s, cu trei trepte, a îngrijorat pieţele, iar costul asigurării datoriilor suverane elene, portugheze şi spaniole a crescut semnificativ, transmite Reuters.
Retrogradarea ratingului Greciei creşte costul asigurării datoriilor elene, portugheze şi spaniole

Peste 700 de vasluieni nu se pot pensiona din cauza „imperfecţiunii” sistemului informatic al CJP

Nicio persoană din judeţul Vaslui, din cele peste 730 care şi-au depus dosarele la Casa Judeţeană de Pensii după 1 ianuarie 2011, nu a primit decizia de pensionare la care are dreptul din cauza unei "imperfecţiuni" a sistemului informatic introdus odată cu punerea în aplicare a noii Legi a pensiilor
Peste 700 de vasluieni nu se pot pensiona din cauza

Louis van Gaal va pleca de la Bayern Munchen la finalul sezonului

Oficialii clubului Bayern Munchen au anunţat, luni, că antrenorul olandez Louis van Gaal va părăsi gruparea bavareză la finalul sezonului, cu un an înainte de terminarea contractului, informează AFP.
Louis van Gaal va pleca de la Bayern Munchen la finalul sezonului

USL îndeamnă parlamentarii PDL, în textul moţiunii, să-l înlăture pe Boc din fruntea Guvernului

USL a pregătit draftul moţiunii de cenzură, intitulată "Codul Boc - salarii mici, şomaj mare, firme falimentate", care va fi depusă imediat ce Guvernul îşi va angaja răspunderea , în text fiind înserat îndemnul adresat parlamentarilor PDL de a-l înlătura pe Emil Boc din fruntea Guvernului.
USL îndeamnă parlamentarii PDL, în textul moţiunii, să-l înlăture pe Boc din fruntea Guvernului

Răniţi într-o maşină de civili, vizată de un atac aerian în estul Libiei

O maşină aparţinând civililor a fost vizată de un atac aerian, luni, la Ras Lanuf, în estul Libiei, incident soldat cu un număr nedeterminat de răniţi, au declarat martori, citaţi de AFP.
Răniţi într-o maşină de civili, vizată de un atac aerian în estul Libiei

Radu Mazăre a anunţat că Primăria va oferi 2.000 de locuinţe sociale pentru persoanele nevoiaşe

Primăria municipiului Constanţa va oferi locuinţe sociale pentru aproximativ 6.000 de persoane nevoiaşe din oraş, care nu au unde sta, locuinţe care vor fi terminate în anul 2013, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, primarul Radu Mazăre.
Radu Mazăre a anunţat că Primăria va oferi 2.000 de locuinţe sociale pentru persoanele nevoiaşe

Aproximativ 300 de studenţi au protestat aruncând cu garoafe în sediul Ministerului Educaţiei

Aproximativ 300 de studenţi au protestat, luni, în faţa Ministerului Educaţiei, cerându-i ministrului Daniel Funeriu să nu îi mai fure şi au aruncat în sediul instituţiei cu garoafe, simbolizând înmormântarea mişcării studenţeşti din România.
Aproximativ 300 de studenţi au protestat aruncând cu garoafe în sediul Ministerului Educaţiei

Mircea Badea a vizitat-o pe Teo Trandafir: Prietena mea se simte bine. Sâmbătă mi-am petrecut 4 ore vorbind cu ea

Mircea Badea, realizatorul emisiuni "În gura presei", a declarat duminică noaptea că sâmbătă a vizitat-o pe Teo Trandafir la Viena, unde au discutat aproximativ 4 ore, relatează Gândul.
Mircea Badea a vizitat-o pe Teo Trandafir: Prietena mea se simte bine. Sâmbătă mi-am petrecut 4 ore vorbind cu ea

FOCUS: Vedetele sărbătoresc 8 Martie „la lucru”, dar şi bucurându-se alături de familie şi prieteni

Alexandru Arşinel, Cătălin Botezatu, Mihai Trăistariu, Liviu Vârciu, Nico, Daniela Gyorfi, Dana Săvuică şi Briana Caradja sărbătoresc Ziua Femeii prin concerte şi alte evenimente ai căror protagonişti sunt, dar se gândesc şi să ofere cadouri, de multe ori mamelor, şi să petreacă în familie.
FOCUS: Vedetele sărbătoresc 8 Martie

Alba Iulia: Şase dintre persoanele care protestau în parc, lovite uşor de lama unui buldozer

Şase dintre persoanele care protestau, luni, în Parcul Custozza din Alba Iulia, au fost lovite uşor de lama unui buldozer, după ce au încercat să protejeze unul dintre copacii pe care angajaţii firmei care face lucrări în zonă voiau să-l scoată din rădăcini, nicio persoană neavând răni grave.
Alba Iulia: Şase dintre persoanele care protestau în parc, lovite uşor de lama unui buldozer

Om de afaceri libanez, arestat în Franţa cu 1,5 milioane de euro, la întoarcerea din Libia

Un om de afaceri libanez, Ziad Takieddine, a fost arestat, sâmbătă, pe aeroportul parizian Bourget, la întoarcerea din Libia, vameşii confiscând 1,5 milioane de euro în numerar, din avionul său, a anunţat Parchetul din Bobigny, în regiunea pariziană, citat de AFP.
Om de afaceri libanez, arestat în Franţa cu 1,5 milioane de euro, la întoarcerea din Libia

Gheorghe Covaciu: Pentru noi era mai bine să vină Oltchim cu Anja Andersen la Cluj

După demiterea Anjei Andersen de la Oltchim, campioana are programat primul meci oficial, în deplasare, cu vicecampioana "U" Jolidon Cluj, al cărei antrenor, Gheorghe Covaciu, regretă schimbările de pe banca tehnică a vâlcencelor.
Gheorghe Covaciu: Pentru noi era mai bine să vină Oltchim cu Anja Andersen la Cluj

Primarul din Fărcăşeşti, arestat pentru primirea unei mite de 350.000 de euro, suspendat din funcţie

Primarul comunei gorjene Fărcăşeşti, Constantin Pârvulescu, arestat preventiv pentru primirea unei mite de 350.000 de euro, a fost suspendat din funcţie, luni, de către prefectul judeţului Gorj, Liviu Andrei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primarul din Fărcăşeşti, arestat pentru primirea unei mite de 350.000 de euro, suspendat din funcţie

Bercea Mondial, cercetat într-un nou dosar penal: Pentru ultraj şi instigare la mărturie mincinoasă

Cunoscutul cap al lumii interlope din Slatina Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, este cercetat într-un nou dosar penal pentru ultraj şi instigare la mărturie mincinoasă, după ce l-ar fi ultragiat pe şeful Poliţiei din Drăgăneşti-Olt, dosarul fiind preluat de Parchetul Tribunalului Olt.
Bercea Mondial, cercetat într-un nou dosar penal: Pentru ultraj şi instigare la mărturie mincinoasă

Senatorii nu au reuşit să adopte un proiect de lege privind zilierii

Senatul a nu a reuşit să ia o decizie, luni, în privinţa unui proiect de lege privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurată de zilieri, iniţiat de Guvern, una dintre priorităţile legislative ale Executivului, neînregistrându-se numărul necesar de voturi pentru adoptare.
Senatorii nu au reuşit să adopte un proiect de lege privind zilierii

Apelurile adresate SUA pentru susţinerea militară a insurgenţilor libieni se multiplică

Apelurile în favoarea unei susţineri militare a insurgenţilor libieni, care se opun regimului lui Muammar Kadhafi, se multiplică, la Washington, autorităţile americane fiind acuzate de "tergiversare" de către un fost ministru libian, relatează AFP.
Apelurile adresate SUA pentru susţinerea militară a insurgenţilor libieni se multiplică

Motreanu: BP al Camerei nu a luat o decizie privind interzicerea accesului invitaţilor la balcoane

Deputatul PNL Dan Motreanu, chestor al Camerei, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că Biroul Permanent nu a adoptat propunerea avansată de preşedintele forului, Roberta Anastase, ca invitaţii să nu mai aibă acces la balcoanele sălii de plen, discuţia fiind închisă înainte de a se da un vot.
Motreanu: BP al Camerei nu a luat o decizie privind interzicerea accesului invitaţilor la balcoane

Ioan Gavrilescu: Contractul cu Anja Andersen a fost reziliat pe cale amiabilă

Preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat, luni, că înţelegerea cu antrenoarea daneză Anja Andersen a fost reziliat pe cale amiabilă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ioan Gavrilescu: Contractul cu Anja Andersen a fost reziliat pe cale amiabilă

Băncile au făcut în ianuarie cele mai puţine verificări ale clienţilor potenţiali din ultimii 6 ani

Băncile au transmis în ianuarie cele mai puţine interogări din ultimii şase ani la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) de la BNR pentru a afla date despre clienţii proprii şi potenţiali, potrivit datelor publicate de banca centrală.
Băncile au făcut în ianuarie cele mai puţine verificări ale clienţilor potenţiali din ultimii 6 ani

Senatul adoptă proiectul Guvernului privind sistemul de coplată pentru unele servicii medicale

Senatorii au adoptat, luni, proiectul de lege propus de Guvern prin care se introduce sistemul de coplată pentru anumite servicii medicale, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Senatul adoptă proiectul Guvernului privind sistemul de coplată pentru unele servicii medicale

Piţurcă despre situaţia de la Steaua: Cea mai mare vină după Gigi o are Meme

Fostul tehnician al Stelei, Victor Piţurcă, a declarat, luni, într-o emisiune televizată, că managerul general Mihai Stoica este al doilea vinovat pentru situaţia de la gruparea din Bulevardul Ghencea după finanţatorul Gigi Becali şi a criticat gestul jucătorilor de a îngenunchea în faţa fanilor.
Piţurcă despre situaţia de la Steaua: Cea mai mare vină după Gigi o are Meme

Vicepreşedintele american, Joe Biden, a sosit la Helsinki

Vicepreşedintele american, Joe Biden, a sosit luni la Helsinki, pentru prima etapă a unui turneu care va continua cu deplasări în Rusia şi Republica Moldova, a anunţat un diplomat american aflat la post în Finlanda, relatează AFP.
Vicepreşedintele american, Joe Biden, a sosit la Helsinki

Fotografii cu Kate Middleton în copilărie, postate pe internet

Fotografii cu Kate Middleton, extrase din albumul familiei şi ilustrând diverse etape din viaţa viitoarei soţii a prinţului William, au fost postate luni pe site-ul oficial creat cu ocazia căsătoriei celor doi tineri, ce va avea loc pe 29 aprilie.
Fotografii cu Kate Middleton în copilărie, postate pe internet

Creşterea preţurilor alimentelor, un risc mai mare pentru dezvoltarea mondială decât cotaţia petrolului

Creşterea preţurilor alimentelor ar putea fi o ameninţare mai mare la adresa ritmului mondial de dezvoltare decât avansul cotaţiei petrolului, iar impactul va fi resimţit cel mai mult de economiile în dezvoltare, care au reprezentat motorul redresării economice globale.
Creşterea preţurilor alimentelor, un risc mai mare pentru dezvoltarea mondială decât cotaţia petrolului

FOCUS: „Eternul feminin” în viziunea actorilor Radu Vâlcan, Denis Ştefan, Cabral şi Ioan Isaiu

Vedetele Acasă Radu Vâlcan, Alexandru Papadopol, Denis Ştefan, Cabral, Ioan Isaiu şi Wilmark le vor sărbători de 8 Martie pe mamele, bunicile şi iubitele lor, aceştia mărturisind că femeile au o influenţă foarte mare asupra vieţii lor.
FOCUS:

Legea privind gestionarea câinilor fără stăpân, retrimisă la Comisia de administraţie

Deputaţii au decis, luni, la propunerea lui Eugen Nicolăescu (PNL), ca proiectul de lege privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân să fie retrimis la Comisia de administraţie pentru a fi reanalizat în termen de trei săptămâni.
Legea privind gestionarea câinilor fără stăpân, retrimisă la Comisia de administraţie