CELE MAI NOI ARTICOLE

Udrea, la CNC al PDL: PDL nu va avea mulţi ani lideri providenţiali ca Băsescu

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, că partidul nu va avea, timp de mulţi ani, lideri providenţiali precum Traian Băsescu, menţionând că democrat-liberalii trebuie să-şi găsească, astfel, o conducere credibilă, iar liderul să fie în afară de orice suspiciune de corupţie.
Udrea, la CNC al PDL: PDL nu va avea mulţi ani lideri providenţiali ca Băsescu

Mourinho recunoaşte că potenţialul echipei Real Madrid va fi mai scăzut fără Cristiano Ronaldo

Antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a recunoscut, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că potenţialul formaţiei sale a scăzut ca urmare a accidentării atacantului Cristiano Ronaldo, care va fi indisponibil 15 zile, însă spune că nu va folosi asta ca pe o scuză, informează As.
Mourinho recunoaşte că potenţialul echipei Real Madrid va fi mai scăzut fără Cristiano Ronaldo

Voinescu: Ce s-a întâmplat în PDL e democratic, dar uneori cei aflaţi în minoritate au dreptate

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, sâmbătă, că deciziile luate sâmbătă în PDL sunt democratice, existând o majoritate evidentă la vot, el precizând însă că uneori se dovedeşte, în timp, că cei aflaţi în minoritate au dreptate.
Voinescu: Ce s-a întâmplat în PDL e democratic, dar uneori cei aflaţi în minoritate au dreptate

Macovei: Îmi urmez bătălia, pierdută azi. La Convenţie vom susţine aceleaşi lucruri

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că la şedinţa CNC a înregistrat "o bătălie pierdută" în privinţa introduceri principiilor de integritate în Statutul partidului, dar a precizat că va continua să susţină aceleaşi lucuri la Convenţia PDL.
Macovei: Îmi urmez bătălia, pierdută azi. La Convenţie vom susţine aceleaşi lucruri

Cristian Preda, întrebat dacă unul din reformişti va candida la şefia PDL: Orice pistă e deschisă

Eurodeputatul PDL Cristian Preda a declarat, sâmbătă, întrebat dacă unul din reformişti va candida la şefia PDL după deciziile recente din partid, că orice pistă este deschisă, precizând că în politică, la fel ca la pescuit, este nevoie de răbdare.
Cristian Preda, întrebat dacă unul din reformişti va candida la şefia PDL: Orice pistă e deschisă

Atelier clandestin pentru fabricarea armelor, descoperit în Macedonia

Poliţiştii macedoneni au găsit un atelier clandestin pentru fabricarea de armament şi au arestat nouă persoane suspectate de asamblarea armelor şi vânzarea lor pe piaţa neagră din ţări din Uniunea Europeană, relatează AFP.
Atelier clandestin pentru fabricarea armelor, descoperit în Macedonia

Amenzi de peste 120.000 de lei şi 80 de metri cubi de lemne confiscaţi de poliţişti într-o săptămână

Poliţiştii de la direcţiile silvice din mai multe judeţe au confiscat într-o săptămână 80 de metri cubi de lemne şi au dat amenzi de peste 120.000 de lei, în urma unei acţiuni privind tăierile ilegale de copaci.
Amenzi de peste 120.000 de lei şi 80 de metri cubi de lemne confiscaţi de poliţişti într-o săptămână

CNC al PDL aprobă acordarea de către Colegiul Director a derogărilor de vechime pentru candidaturi

Consiliul Naţional al PDL a aprobat, sâmbătă, posbilitatea acordării de către Colegiul Director, la cerere, a unor derogări de la condiţia de vechime de cinci ani pentru cei care doresc să candideze la preşedinţia partidului.
CNC al PDL aprobă acordarea de către Colegiul Director a derogărilor de vechime pentru candidaturi

Acum, poţi să iei credit de la biserică. Vezi aici ce condiţii trebuie să îndeplineşti – VIDEO

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a înfiinţat o Casă de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor, de unde atât preoţii cât şi credincioşii vor putea lua împrumuturi cu o dobândă de şase la sută, în CARCM înscriindu-se până în prezent 14 persoane, între care şi IPS Teofan.
Acum, poţi să iei credit de la biserică. Vezi aici ce condiţii trebuie să îndeplineşti - VIDEO

Berceanu: În ’81, când unii erau procurori şi lucrau cu Securitatea, eu am fost exclus din PCR

Liderul PDL Radu Berceanu a declarat, sâmbătă, la CNC al PDL, că în 1981, "când unii erau procurori şi lucrau cu Securitatea", el a fost exclus din PCR, menţionând că, astfel, nu acceptă lecţii şi nu este adeptul părereii că cei care sunt acuzaţi la un moment dat sunt şi vinovaţi.
Berceanu: În '81, când unii erau procurori şi lucrau cu Securitatea, eu am fost exclus din PCR

Arafat: Avem o intervenţie SMURD la 3 minute, până la finalul anului vor fi acoperite toate judeţele

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat afirmă că, la nivel naţional, se înregistrează o intervenţie SMURD la fiecare trei minute, precizând că până la sfârşitul anului în toate judeţele din România vor exista astfel de echipaje.
Arafat: Avem o intervenţie SMURD la 3 minute, până la finalul anului vor fi acoperite toate judeţele

Fenechiu:PNL şi PC trebuie să colaboreze cu PSD ca jucătorii de cluburi ce joacă în echipa naţională

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, sâmbătă, al Delegaţia Permanentă a PNL Suceava, că PNL, PSD şi PC trebuie să colaboreze precum jucătorii din cluburi concurente în echipa naţională şi şi-a exprimat încrederea că din 2016 PSD va redeveni adversar politic al PNL.
Fenechiu:PNL şi PC trebuie să colaboreze cu PSD ca jucătorii de cluburi ce joacă în echipa naţională

Judecătoria Sectorului 5 decide dacă cei trei suspecţi în cazul de la Afumaţi vor fi arestaţi

Judecătoria Sectorului 5 dezbate, sâmbătă, propunerea procurorilor de arestare preventivă a celor trei suspecţi în cazul furtului de la Afumaţi, incident în urma căruia un complice al acestora a fost împuşcat în cap de un poliţist care-l urmărea.
Judecătoria Sectorului 5 decide dacă cei trei suspecţi în cazul de la Afumaţi vor fi arestaţi

Primarul din Corjova şi consilierul arestaţi de miliţia transnistreană au fost eliberaţi

Primarul satului Corjova, Valeriu Miţul, şi consilierul local Iurie Coţofană, arestaţi miercuri de miliţia transnistreană, au fost eliberaţi sâmbătă, a anunţat directorul Biroului pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, citat de PRO TV Chişinău.
Primarul din Corjova şi consilierul arestaţi de miliţia transnistreană au fost eliberaţi

Două avioane ale armatei americane au livrat în Tunisia material umanitar pentru Libia

Două avioane de transport de tip C-130 ale Forţelor aeriene americane au livrat vineri material umanitar la Djerba, în Tunisia, de unde acest echipament urmează să fie dus spre frontiera libiană, a anunţat Departamentul de Stat, citat de AFP.
Două avioane ale armatei americane au livrat în Tunisia material umanitar pentru Libia

Nicolo Napoli: Meciul cu Victoria Brăneşti este vital, băieţii sunt pregătiţi să câştige

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Nicolo Napoli, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi sunt pregătiţi să câştige partida cu Victoria Brăneşti, pe care o consideră "una de şase puncte", menţionând că formaţia sa a pierdut nemeritat în etapa precedentă, cu Steaua.
Nicolo Napoli: Meciul cu Victoria Brăneşti este vital, băieţii sunt pregătiţi să câştige

Berceanu, lui Cristian Preda: Ar fi trebuit să veniţi la Colegiul Director, citiţi Statutul – VIDEO

Liderul PDL Radu Berceanu i s-a adresat lui Cristian Preda, sâmbătă, de la tribuna CNC al PDL, reproşându-i acestuia că nu a venit la şedinţa Colegiului Director, pentru a-şi susţine punctul de vedere şi criticând faptul că unii preferă bătăliile duse pe blog.
Berceanu, lui Cristian Preda: Ar fi trebuit să veniţi la Colegiul Director, citiţi Statutul - VIDEO

Blaga cere democrat-liberalilor să nu se „macine” între ei: Vă promit că Statutul va fi respectat

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a susţinut, sâmbătă, la CNC, că partidul are un Statut dur dar, din slăbiciunea unora şi pentru că nu s-au luat măsuri, s-a ajuns la discuţia privind sancţionarea acuzaţilor de corupţie, el făcând apel la solidaritate şi promiţând respectarea Statutului.
Blaga cere democrat-liberalilor să nu se

Irlanda a repatriat în 2010 peste 500 de cetăţeni UE, între care mai mult de jumătate români – presă

Autorităţile irlandeze au repatriat în 2010 548 de cetăţeni nevoiaşi ai Uniunii Europene, dintre care mai mult de jumătate erau români, imigranţii fiind cei mai afectaţi de şomaj din cauza recesiunii, potrivit unor statistici citate de Irish Times, în ediţia electronică de sâmbătă.
Irlanda a repatriat în 2010 peste 500 de cetăţeni UE, între care mai mult de jumătate români - presă

„U” Jolidon Cluj şi SCM Craiova, victorii în etapa a XVIII-a a Ligii Naţionale

Echipa de handbal feminin "U" Jolidon Cluj a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 25-21 (13-12), formaţia Rulmentul Braşov, în etapa a XVIII-a a Ligii Naţionale, condolidându-şi locul secund în clasament, cu 29 puncte.

Grigore Sichitiu: Jocul echipei ACSMU Poli Iaşi ne dă speranţe la promovare

Preşedintele clubului ACSMU Poli Iaşi, Grigore Sichitiu, a declarat sâmbătă, după victoria obţinută pe teren propriu, scor 2-0, cu ACU Arad, că jocul grupării din dealul Copoului îi dă speranţe că echipa poate promova, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Grigore Sichitiu: Jocul echipei ACSMU Poli Iaşi ne dă speranţe la promovare

CNC al PDL adoptă modificările la Statutul formaţiunii; Preda, Macovei,Voinescu votează împotrivă -2

CNC al PDL a adoptat, sâmbătă, modificările la Statutul formaţiunii propuse de Colegiul Director, cu şapte abţineri şi trei voturi "împotrivă" aparţinând lui Cristian Preda, Monica Macovei şi Sever Voinescu.
CNC al PDL adoptă modificările la Statutul formaţiunii; Preda, Macovei,Voinescu votează împotrivă -2

Van Gaal crede încă într-o calificare directă în Liga Campionilor

Antrenorul echipei Bayern Munchen, Louis van Gaal, a declarat că încă mai crede că formaţia sa poate obţine o calificare directă în Liga Campionilor, chiar dacă formaţia sa a avut rezultate slabe şi în campionat, şi în Cupa Germaniei, informează AFP.
Van Gaal crede încă într-o calificare directă în Liga Campionilor

Noul statut al PDL a fost adoptat. Vezi aici cele mai importante modificări

CNC al PDL a adoptat, sâmbătă, modificările la Statutul formaţiunii propuse de Colegiul Director, cu şapte abţineri şi trei voturi "împotrivă" aparţinând lui Cristian Preda, Monica Macovei şi Sever Voinescu.
Noul statut al PDL a fost adoptat. Vezi aici cele mai importante modificări

Berceanu, lui Cristian Preda: Ar fi trebuit să veniţi la Colegiul Director, citiţi Statutul

Liderul PDL Radu Berceanu i s-a adresat lui Cristian Preda, sâmbătă, de la tribuna CNC al PDL, reproşându-i acestuia că nu a venit la şedinţa Colegiului Director, pentru a-şi susţine punctul de vedere şi criticând faptul că unii preferă bătăliile duse pe blog.
Berceanu, lui Cristian Preda: Ar fi trebuit să veniţi la Colegiul Director, citiţi Statutul

Cristian Preda: PDL riscă să nu se mai ridice dacă nu clarifică relaţia cu acuzaţii de corupţie

Europarlamentarul Cristian Preda a susţinut, sâmbătă, la reuniunea CNC a partidului, că PDL riscă să nu se mai ridice dacă nu-şi clarifică relaţia cu cei acuzaţi în mod întemeiat de corupţie, pentru că electoratul nu vede integritatea din Statutul PDL, ci corupţii din realitate.
Cristian Preda: PDL riscă să nu se mai ridice dacă nu clarifică relaţia cu acuzaţii de corupţie

Mii de locuitori din Cluj-Napoca au rămas fără gaze naturale, din cauza unei avarii la o conductă

Mii de locuitori de pe mai multe străzi ale unui cartier din Cluj-Napoca au rămas, începând de vineri seara, fără gaze naturale, după ce angajaţii unei firme de canalizare au avariat o conductă de gaz, alimentarea fiind reluată pentru o parte dintre aceştia în cursul dimineţii de sâmbătă.
Mii de locuitori din Cluj-Napoca au rămas fără gaze naturale, din cauza unei avarii la o conductă

Suspectul în cazul atacului armat de la Tucson, vizat de 49 de capete de acuzare

Jared Loughner, acuzat că a comis atacul armat din Tucson (Arizona, sud-vestul SUA), în cursul căruia au fost ucise şase persoane, iar un congresman a fost rănit, la începutul lui ianuarie, a fost inculpat vineri pentru un total de 49 de capete de acuzare, relatează AFP.
Suspectul în cazul atacului armat de la Tucson, vizat de 49 de capete de acuzare

Cornelia Deiac s-a calificat în finală la săritură în lungime, la CE de la Paris

Sportiva Cornelia Deiac s-a calificat direct, sâmbătă, în finala probei de săritură în lungime, în timp ce Viorica Ţigău şi Cristina Sandu au ratat ultimul act, la Campionatele Europene de sală, de la Paris.
Cornelia Deiac s-a calificat în finală la săritură în lungime, la CE de la Paris

Boureanu: Între Macovei şi Năstase,Voinescu şi Corlăţean, Preda şi orice teoretician PSD, aleg colegii

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, sâmbătă, că între Monica Macovei şi Adrian Năstrase, Sever Voinescu şi Titus Corlăţean, Cristian Preda şi oricare teroretician din PSD îi susţine pe colegii de partid şi a îndemnat PDL să meargă mai departe şi să nu îi fie ruşine de premierul Boc.
Boureanu: Între Macovei şi Năstase,Voinescu şi Corlăţean, Preda şi orice teoretician PSD, aleg colegii

Cristian Preda, apostrofat de membrii CNC al PDL, discursul său fiind întrerupt de Boureanu

Discursul susţinut, sâmbătă, de europarlamentarul Cristian Preda în faţa membrilor CNC al PDL a fost întrerupt de vicepreşedintele Cristian Boureanu, aşezat imediat în stânga tribunei, vorbitorul oprindu-se şi răspunzându-i, în timp ce era apostrofat şi din sală.
Cristian Preda, apostrofat de membrii CNC al PDL, discursul său fiind întrerupt de Boureanu

Activitatea pe Aeroportul Timişoara, afectată de ceaţă, a revenit la normal

Activitatea pe Aeroportul Internaţional din Timişoara, afectată, sâmbătă, din cauza ceţii din zona pistei, a revenit la normal în jurul orei 12.30, în total înregistrând întârzieri 22 de curse, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Activitatea pe Aeroportul Timişoara, afectată de ceaţă, a revenit la normal

Sibiu: Liderii judeţeni ai PSD şi PNL vor cere membrilor să se alăture protestelor sindicaliştilor

Liderii organizaţiilor judeţene Sibiu ale PSD şi PNL au declarat, sâmbătă, că vor cere membrilor celor două partide să se alăture protestelor stradale ale sindicaliştilor şi au propus organizarea unei greve de avertisment de 15 minute, în întreg judeţul, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sibiu: Liderii judeţeni ai PSD şi PNL vor cere membrilor să se alăture protestelor sindicaliştilor

Berlusconi vrea să participe la audieri în toate procesele sale

Şeful Guvernului italian, Silvio Berlusconi, intenţionează să participe la audieri în toate procesele sale din Milano, care se referă la acuzaţii de fraudă fiscală, corupere a martorului şi prostituţie cu minore, a anunţat sâmbătă, la Milano, unul dintre avocaţii săi.
Berlusconi vrea să participe la audieri în toate procesele sale

Barack Obama a glumit pe tema dinastiei politice republicane Bush

Preşedintele american Barack Obama a glumit vineri, în Florida, pe tema dinastiei politice republicane Bush, în prezenţa fostului guvernator al acestui stat Jeb Bush, dar a evitat să îl nominalizeze pe fratele acestuia, predecesorul său George W. Bush, relatează AFP.
Barack Obama a glumit pe tema dinastiei politice republicane Bush

Rezultate din etapa a XVI-a a Ligii a II-a

Rezultate înregistrate în partidele disputate, sâmbătă, în etapa a XVI-a a Ligii a II-a, prima din 2011:
Rezultate din etapa a XVI-a a Ligii a II-a

Ioan Oltean: Atacarea premierului şi preşedintelui partidului nu este reformă în partid

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, sâmbătă, la CNC al PDL, că atacarea premierului şi preşedintelui partidului nu înseamnă reformă în PDL, el criticând faptul că exită voci care cer liderilor formaţiunii să se dea la o parte pentru a fi înlocuiţi.
Ioan Oltean: Atacarea premierului şi preşedintelui partidului nu este reformă în partid

Ninsoare şi vânt de duminică până luni seara. Vezi cum va fi vremea săptămâna viitoare – VIDEO

Meteorologii anunţă că de duminică dimineaţă şi până luni seara va ninge în toată ţara şi vântul va bate cu putere, ajungând până la 100-120 de kilometri pe oră la munte, iar în prima parte a săptămânii viitoare vremea se va răci accentuat şi va fi ger noaptea şi dimineaţa.
Ninsoare şi vânt de duminică până luni seara. Vezi cum va fi vremea săptămâna viitoare - VIDEO

Roxana Bârcă s-a calificat în finală la 3000 de metri, la CE de la Paris

Sportiva Roxana Bârcă s-a calificat, sâmbătă, în finala probei de 3000 de metri, la Campionatele Europene de atletism în sală, de la Paris.
Roxana Bârcă s-a calificat în finală la 3000 de metri, la CE de la Paris

Courtney Love îi plăteşte 430.000 de euro unui designer pe care l-a defăimat pe Twitter

Vedeta rock Courtney Love îi va plăti 430.000 de dolari designerului Dawn Simorangkir, cunoscută şi ca "Boudoir Queen", pe care ar fi defăimat-o prin unele mesaje publicate pe reţeaua de microblogging Twitter.
Courtney Love îi plăteşte 430.000 de euro unui designer pe care l-a defăimat pe Twitter