CELE MAI NOI ARTICOLE

ANI cere Parlamentului demiterea lui Dinescu din Colegiul CNSAS

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut, marţi, Parlamentului demiterea lui Mircea Dinescu din funcţia de membru al Colegiului CNSAS, după ce actul prin care inspectorii de integritate constataseră incompatibilitatea acestuia a rămas definitiv prin necontestare.
ANI cere Parlamentului demiterea lui Dinescu din Colegiul CNSAS

Militarul român ucis în Afganistan a fost înaintat în grad de ministrul Apărării

Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea a semnat, la propunerea şefului Statului Major General, amiral Gheorghe Marin, ordinul de înaintare la gradul de sublocotenent, post mortem, a sergentului major Florin Bădiceanu, ucis, marţi, în Afganistan.
Militarul român ucis în Afganistan a fost înaintat în grad de ministrul Apărării

INTERVIU: Mitrea: Geoană nu mai reprezintă interesele PSD la Senat; ar fi o greşeală să pierdem funcţia

Senatorul PSD Miron Mitrea afirmă, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că Mircea Geoană nu mai reprezintă interesele PSD la şefia Senatului, el apreciind însă că ar fi o greşeală ca PSD să piardă postul, iar despre Cristian Diaconescu spune că a dat cu piciorul unei cariere politice promiţătoare
INTERVIU: Mitrea: Geoană nu mai reprezintă interesele PSD la Senat; ar fi o greşeală să pierdem funcţia

Reţea de trafic de minori şi proxenetism, anihilată la Iaşi

Poliţiştii de frontieră ieşeni au descoperit o grupare formată din patru persoane, cu vârste cuprinse între 29 şi 76 de ani, implicate în trafic de minori şi proxenetism în scopul exploatării sexuale, membrii reţelei fiind cercetaţi în stare de libertate.
Reţea de trafic de minori şi proxenetism, anihilată la Iaşi

Peste 24.000 pachete de ţigări şi 110 kilograme de cafea, confiscate în urma unor percheziţii

Peste 24.000 de pachete cu ţigări, în valoare de peste 122.000 de lei, şi 110 kilograme de cafea au fost confiscate în urma unor percheziţii făcute de poliţişti la Oradea şi Sânmartin, iar opt persoane sunt urmărite penal în acest caz, pentru evaziune fiscală.
Peste 24.000 pachete de ţigări şi 110 kilograme de cafea, confiscate în urma unor percheziţii

Bucureştiul ocupă locul 39 din 63 de oraşe după costul spaţiilor de birouri

Bucureştiul a pierdut o poziţie, ajungând până pe locul 39, într-un clasament realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman&Wakefield în 63 de oraşe din lume, în funcţie de costul de ocupare a spaţiilor de birouri.
Bucureştiul ocupă locul 39 din 63 de oraşe după costul spaţiilor de birouri

Boc a reproşat miniştrilor că nu sunt atenţi la declaraţii şi nu refuză jurnaliştii opriţi pe culoar

Premierul Emil Boc a reproşat miniştrilor că nu sunt atenţi când susţin declaraţii de presă şi că nu ştiu să refuze jurnaliştii atunci când sunt abordaţi de aceştia "pe culoar", arătând totodată că a fost obligat, săptămâna trecută, la Cluj, să petreacă o zi întreagă pentru a repara afirmaţiile lor.
Boc a reproşat miniştrilor că nu sunt atenţi la declaraţii şi nu refuză jurnaliştii opriţi pe culoar

Cercetător canadian din domeniul nuclear dispărut „fără urmă”

Un cercetător canadian din domeniul nuclear a dispărut de peste o lunã, "fără a lăsa absolut nici o urmă", a anunţat poliţia, citată de Fox News, în pagina electronică.
Cercetător canadian din domeniul nuclear dispărut

Hidrologii instituie, de joi, progresiv, cod galben pe mai multe sectoare ale Dunării

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) va institui de joi, cod galben de inundaţii pentru zona Isaccea de pe Dunăre, urmând ca numărul sectoarelor de fluviu avertizate în privinţa riscului de inundaţii să fie extins, progresiv, de vineri.
Hidrologii instituie, de joi, progresiv, cod galben pe mai multe sectoare ale Dunării

Avertizarea de inundaţii, prelungită pentru râuri din sudul şi vestul ţării

Avertizarea cod portocaliu şi galben de inundaţii a fost prelungită, marţi, pentru încă o zi, pentru mai multe râuri din sudul şi vestul ţării, informează Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Avertizarea de inundaţii, prelungită pentru râuri din sudul şi vestul ţării

Copos: Varga doreşte să vină la Rapid, dar Şiman este cel care decide

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că mijlocaşul echipei Sportul Studenţesc, Dacian Varga, doreşte să joace pentru gruparea giuleşteană, dar decizia în ceea ce priveşte transferul îi aparţine patronului Vasile Şiman.
Copos: Varga doreşte să vină la Rapid, dar Şiman este cel care decide

Lufthansa: Circa 15 zboruri din România ar putea fi anulate

Lufthansa a anulat luni, în prima zi de grevă a piloţilor germani, şase zboruri din Bucureşti, două spre Frankfurt şi patru spre Munchen, dintr-un total de zece curse programate iniţial, în total circa 15 zboruri din România putând fi anulate pe perioada protestului.
Lufthansa: Circa 15 zboruri din România ar putea fi anulate

COM: Gâlceava în sport

Nu eram intoxicaţi destul de conflictele premeditate sau nu din sportul rege - poate mai curând suveran al gâlcevei - că vedem că sfada şi-a înfipt tentaculele până şi în sportul minţii.
COM: Gâlceava în sport

Credit de 340 milioane euro pentru linia de metrou Piaţa Victoriei – Aeroportul Otopeni

Guvernul a decis să lanseze, în perioada imediat următoare, procedurile de contractare de la Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională (JICA) a unui împrumut în valoare de circa 340 milioane euro pentru finanţarea lucrărilor de construcţie la linia de metrou Piaţa Victoriei - Aeroportul Otopeni.
Credit de 340 milioane euro pentru linia de metrou Piaţa Victoriei - Aeroportul Otopeni

Prunea: Pedeapsa lui Augustus Constantin este foarte mare şi periculoasă

Managerul sportiv al FC Dinamo, Florin Prunea, consideră că nedelegarea arbitrului Augustus Constantin la nicio partidă din Liga I în retur şi suspendarea acestuia pentru următoarele 8 etape este o pedeapsă foarte mare şi periculoasă.
Prunea: Pedeapsa lui Augustus Constantin este foarte mare şi periculoasă

Conducerea Camerei a trimis Comisiei juridice cererea Parchetului în cazul Ridzi

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, marţi, să trimită la Comisia juridică cererea Parchetului privind cererea de începere a urmăririi penale a Monicăi Iacob Ridzi referitoare la abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual.
Conducerea Camerei a trimis Comisiei juridice cererea Parchetului în cazul Ridzi

Brigadă din Suedia la meciul Unirea Urziceni – FC Liverpool

Partida Unirea Urziceni - FC Liverpool, contând pentru manşa secundă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa, va fi arbitrată de o brigadă din Suedia avându-l la centru pe Stefan Johanesson, informează uefa.com.
Brigadă din Suedia la meciul Unirea Urziceni - FC Liverpool

Rezolvarea problemei datoriei publice, „un proces dureros” în anumite ţări europene

Rezolvarea problemei datoriei publice va fi "un proces dureros" în anumite state europene, iar în acest sens sacrificiile salariale sunt inevitabile, a declarat economistul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Olivier Blanchard, pentru publicaţia italiană La Repubblica.
Rezolvarea problemei datoriei publice,

Moţiunea lui Antonescu „Prin noi înşine, ACUM” vizează un mandat de 1.000 de zile la şefia PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi-a lansat marţi moţiunea cu care se va prezenta în faţa Congresului extraordinar de săptămâna viitoare, intitulată "PNL - Prin noi înşine, ACUM" şi alcătuită din trei capitole-identitatea doctrinară, strategia pe următoarele 1.000 de zile şi reformarea partidului.
Moţiunea lui Antonescu

Comisia de învăţământ din Senat aprobă legea pentru distribuirea de mere elevilor

Comisia de învăţământ din Senat a adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, raport favorabil unei propuneri legislative privind programul de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli.
Comisia de învăţământ din Senat aprobă legea pentru distribuirea de mere elevilor

Permisul de mic trafic la frontiera cu Republica Moldova va fi eliberat în maximum 60 de zile

Permisul de mic trafic va fi eliberat cetăţenilor din Republica Moldova, care au domiciliul de cel puţin un an de zile într-o localitate aflată la cel mult 50 kilometri de frontieră, în termen de maximum 60 de zile de la depunerea cererii, a declarat, marţi, ministrul de Interne, Vasile Blaga.
Permisul de mic trafic la frontiera cu Republica Moldova va fi eliberat în maximum 60 de zile

Robert Pattinson şi Kristen Stewart au recunoscut că formează un cuplu

Actorul britanic Robert Pattinson, interpretul vampirului Edward Cullen din franciza "Amurg", a recunoscut, după multe luni de intense speculaţii în presa internaţională, că are o relaţie cu colega sa din această serie, actriţa Kristen Stewart, interpreta personajului Bella.
Robert Pattinson şi Kristen Stewart au recunoscut că formează un cuplu

Elena Udrea dezbate cu investitorii programul „Prima Casă 2”, la Mediafax Talks about Construction

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, va evalua, împreună cu investitori din domeniul imobiliar şi al construcţiilor, schimbările aduse de programul "Prima Casă" şi de introducerea certificatului energetic pentru locuinţe, la conferinţa Mediafax Talks about Construction.
Elena Udrea dezbate cu investitorii programul

Finalizarea sistemului de impozit forfetar – la sfârşitul lunii martie

Ministrul Finanţelor trebuie să prezinte sistemul de aplicare a impozitului forfetar până la sfârşitul lunii martie, în condiţiile în care Executivul s-a angajat să restrângă impozitul la anumite activităţi şi să elimine impozitul minim aplicat în prezent tuturor firmelor, a declarat premierul Boc.
Finalizarea sistemului de impozit forfetar - la sfârşitul lunii martie

Cartoon Network: Nu credem că desenele animate difuzate de noi sunt violente

Cartoon Network (CN) - unul dintre posturile pentru copii acuzate că difuzează desene animate violente - transmite programe care combină umorul şi acţiunea şi nu programe violente, a declarat pentru MEDIAFAX Gordana Duspara Moriarty, Vice President CEE şi Benelux al companiei Turner, care deţine CN.
Cartoon Network: Nu credem că desenele animate difuzate de noi sunt violente

Romanian Govt Approves Building Rural Homes For Specialists, Selling Rented State-Built Homes

Romania’s Government Tuesday approved three acts proposed by the Ministry of Regional Development and Tourism, on renting state-built homes, housing specialists in rural areas and improving buildings threatened by earthquakes.
Romanian Govt Approves Building Rural Homes For Specialists, Selling Rented State-Built Homes

Filmul „Eu când vreau să fluier, fluier” va avea premiera românească pe 25 martie

Filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, dublu premiat la Berlinală, va avea premiera oficială în România pe 25 martie şi va fi difuzat în cinematografe din 26 martie, a anunţat echipa lungmetrajului, marţi, într-o conferinţă de presă.
Filmul

ElBaradei, fostul director AIEA, candidează la alegerile prezidenţialele din Egipt

Fostul director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) Mohammed ElBaradei s-a declarat "pregătit să candideze" în alegerile prezidenţiale egiptene din 2011, chiar şi împotriva actualului şef al statului, Hosni Mubarak, a relatat, marţi, presa locală.
ElBaradei, fostul director AIEA, candidează la alegerile prezidenţialele din Egipt

Turner Broadcasting System To Launch truTV, TNT In Romania

The Turner Broadcasting System company wants to launch the stations TNT and truTV on the Romanian market, Gordana Duspara Moriarty, vice-president for Central and Eastern Europe and Benelux, said Tuesday in Bucharest.
Turner Broadcasting System To Launch truTV, TNT In Romania

Guvernul aprobă construcţia de case pentru specialişti în mediul rural

Guvernul a aprobat marţi trei proiecte normative propuse de Ministerul Dezvoltării Rurale şi Turismului (MDRT), privind închirierea locuinţelor realizate de ANL, dezvoltarea de construcţii pentru specialiştii din mediul rural şi consolidarea blocurilor cu risc seismic ridicat.
Guvernul aprobă construcţia de case pentru specialişti în mediul rural

Experţii americani cred că au descoperit autorul codului folosit în atacul împotriva Google

Analiştii americani cred că au identificat autorul chinez al codului de programare folosit în presupusul atac sponsorizat de stat împotriva Google şi a altor companii occidentale, îngreunând eforturile Beijingului de a-şi nega implicarea, relatează Financial Times, în ediţia electronică.
Experţii americani cred că au descoperit autorul codului folosit în atacul împotriva Google

Lista nominalizaţilor la Premiile Radio România Actualităţi

Cristi Minculescu, Ştefan Bănică, Inna şi Holograf îşi vor disputa trofeul "Artistul anului" la cea de-a VIII-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România Actualităţi, care se va desfăşura pe 14 martie, la Sala Radio din Bucureşti.
Lista nominalizaţilor la Premiile Radio România Actualităţi

Ponta: Probabil voi candida la Preşedinţie dacă PSD câştigă în 2012 alegerile

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, la Realitatea FM, că "probabil" va candida la Preşedinţia României dacă partidul condus de el câştigă în 2012 alegerile locale şi generale.
Ponta: Probabil voi candida la Preşedinţie dacă PSD câştigă în 2012 alegerile

Giovanni Galli: Mutu este unul din primii cinci jucători din lume pe postul său

Fostul portar italian Giovanni Galli a declarat, într-un interviu acordat site-ului milannews.it, că absenţa atacantului Adrian Mutu în acest retur a contat foarte mult pentru AC Fiorentina, deoarece jucătorul român este "unul dintre cei mai buni cinci fotbalişti din lume pe postul său".
Giovanni Galli: Mutu este unul din primii cinci jucători din lume pe postul său

Alexandru Mazăre: Dosarul DNA în care sunt învinuit este sută la sută politic

Senatorul PSD Alexandru Mazăre a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că dosarul în care este învinuit de DNA de trafic de influenţă politică pe lângă senatorul Cătălin Voicu este bazat pe o simplă discuţie politică, substratul învinuirii fiind în totalitate politic.
Alexandru Mazăre: Dosarul DNA în care sunt învinuit este sută la sută politic

Anastase consideră corectă poziţia premierului Boc privindu-i pe miniştrii Şeitan şi Vlădescu

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a afirmat, marţi, că este "absolut corectă" poziţia premierului Emil Boc privind remanierea miniştrilor Şeitan şi Vlădescu în cazul în care aceştia vor continua să lanseze, prin declaraţii, măsuri care nu sunt în programul de guvernare.
Anastase consideră corectă poziţia premierului Boc privindu-i pe miniştrii Şeitan şi Vlădescu

Autorităţile bulgare: Nivelul Dunării ar putea creşte cu peste un metru

Nivelul fluviului Dunărea este aşteptat să înregistreze o creştere de peste un metru în dreptul României şi Bulgariei, depăşind şase metri, potrivit presei bulgare, informează Sofia Echo în ediţia electronică.
Autorităţile bulgare: Nivelul Dunării ar putea creşte cu peste un metru

Alexandru Mazăre, pus sub învinuire în dosarul lui Cătălin Voicu

Senatorul PSD Alexandru Mazăre a fost pus sub învinuire de procurorii anticorupţie, fiind acuzat de trafic de influenţă în dosarul în care este cercetat Cătălin Voicu, potrivit unor surse judiciare.
Alexandru Mazăre, pus sub învinuire în dosarul lui Cătălin Voicu

PDL ar putea depune un proiect legislativ de revizuire a Constituţiei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, marţi, la RFI România, că există varianta depunerii de către PDL a unui proiect legislativ pentru revizuirea Constituţiei şi a calificat acţiunea parlamentarilor PSD şi PNL în privinţa comisiei de revizuire drept "laşă".
PDL ar putea depune un proiect legislativ de revizuire a Constituţiei

Romanian Cos Hiring Jobless People Exempt From Paying Social Security For Six Mos

Romania’s Government on Tuesday approved a decision whereby companies hiring in 2010 people who have been unemployed for at least three months will be exempt from paying social security contributions for the new employees for six months, as long as the new workers are kept for at least one year.
Romanian Cos Hiring Jobless People Exempt From Paying Social Security For Six Mos