CELE MAI NOI ARTICOLE

Viagra pentru femei provoacă ameţeli. Vezi ce alte efecte adverse are medicamentul care stimulează apetitul sexual

Versiunea feminină a pilulei, cu o tolerabilitate moderată, îşi face efectul abia după câteva săptămâni, arată noile cercetări. Pe la sfârşitul anului trecut, o companie farmaceutică a anunţat că va scoate pe piaţă o versiune a Viagrei pentru femei, sub forma unei pilule roz, pentru reprezentantele sexului frumos care acuză un libidou scăzut.
Viagra pentru femei provoacă ameţeli. Vezi ce alte efecte adverse are medicamentul care stimulează apetitul sexual

Fumătorii sunt de două ori mai predispuşi la depresie

Aproape 90 de români mor zilnic din cauza fumatului, iar cei mai mulţi dependenţi de nicotină au vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani. Dependenţii de nicotină sunt expuşi unui risc dublu de a dezvolta stări depresive sau anxietate, iar fumatul pasiv predispune la apariţia bolilor mentale.
Fumătorii sunt de două ori mai predispuşi la depresie

Bulgarii, românii şi portughezii îşi fac concediul acasă anul acesta, din cauza crizei

Bulgarii, românii şi portughezii sunt europenii care îşi vor petrece în marea majoritate concediul în propria ţară, pe fondul reducerii bugetului de călătorie, din cauza crizei, reiese dintr-un studiu Gfk, comandat de Wall Street Journal.
Bulgarii, românii şi portughezii îşi fac concediul acasă anul acesta, din cauza crizei

Legendarii Aerosmith pe scena de la Bucureşti – două ore de spectacol complex – FOTO

Concertul pe care celebra trupă americană Aerosmith l-a susţinut vineri seară la Bucureşti era anunţat drept un show complex. Dar, în cele două ore de muzică, dans şi voie bună, cei cinci muzicieni au arătat cum poate o trupă care scrie istoria rock-ului de zeci de ani să depăşească orice aşteptări.
Legendarii Aerosmith pe scena de la Bucureşti - două ore de spectacol complex - FOTO

Programul meciurilor de sâmbătă de la Cupa Mondială

Programul partidelor ce vor avea loc, sâmbătă, în cadrul turneului final al Cupei Mondiale din Africa de Sud, care se desfăşoară în perioada 11 iunie - 11 iulie, este următorul:
Programul meciurilor de sâmbătă de la Cupa Mondială

Anglia – Algeria, scor 0-0, în grupa C a Cupei Mondiale

Reprezentativa Angliei a terminat la egalitate, vineri, la Cape Town, scor 0-0, meciul disputat împotriva selecţionatei Algeriei, în al doilea joc din etapa secundă a grupei C de la Cupa Mondială din Africa de Sud.
Anglia - Algeria, scor 0-0, în grupa C a Cupei Mondiale

Echipa „Generaţiei de Aur” a câştigat un meci caritabil pentru fetiţa înfiată de Iosif Rotariu

Echipa "Generaţiei de Aur" a învins o selecţionată "Politehnica Timişoara", cu scorul de 6-4, vineri, la sala "Constantin Jude" din Timişoara, într-un meci caritabil, în sprijinul fetiţei de cinci ani adoptată de fostul internaţional Iosif Rotariu.
Echipa

O sud-africană a ajuns la spital, din cauza unei vuvuzele

O sud-africană a ajuns la spital, cu diagnosticul leziune pe trahee, după ce a încercat să sufle cât mai puternic într-o vuvuzelă, trompeta folosită de fani la această ediţie a Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud.
O sud-africană a ajuns la spital, din cauza unei vuvuzele

Vicepremierul Ungariei: Băsescu a promis sprijin pentru adoptarea Legii Educaţiei şi în Senat

Vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, a declarat, vineri, la Sfântu Gheorghe, că la întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu acesta a promis sprijin pentru adoptarea Legii Educaţiei şi în Senat, în forma concepută de Camera Deputaţilor.
Vicepremierul Ungariei: Băsescu a promis sprijin pentru adoptarea Legii Educaţiei şi în Senat

Directorul British Petroleum renunţă la gestionarea catastrofei ecologice din Golful Mexic

Directorul general al BP, Tony Hayward, va renunţa la atribuţiile gestionării zilnice a eforturilor de diminuare a poluării în Golful Mexic, sarcina fiind preluată de un alt oficial BP, Robert Dudley, anunţă preşedintele BP, Carl-Henric Svanberg, citat de Sky News.
Directorul British Petroleum renunţă la gestionarea catastrofei ecologice din Golful Mexic

Nord-coreenii au anulat o conferinţă de presă în Africa de Sud, fără a oferi explicaţii

O conferinţă de presă cu reprezentanţii delegaţiei nord-coreene la Cupa Mondială din Africa de Sud, programată vineri, la Makhupong, a fost anulată în ultimul moment, fără explicaţii, a anunţat responsabilul FIFA, Glenn Gordon Watson.
Nord-coreenii au anulat o conferinţă de presă în Africa de Sud, fără a oferi explicaţii

Filip: Nu ştiu dacă va avea loc excluderea mea din partid, mi-am dovedit loialitatea faţă de PDL

Senatorul PDL de Bihor Petru Filip, care a votat "din greşeală" moţiunea de cenzură, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu ştie dacă va fi exclus din partid, în condiţiile în care şi-a dovedit loialitatea faţă de PDL.
Filip: Nu ştiu dacă va avea loc excluderea mea din partid, mi-am dovedit loialitatea faţă de PDL

Gazprom: Studiul de fezabilitate pentru South Stream va lua în calcul înlocuirea Bulgariei cu România

Studiul de fezabilitate pentru proiectul privind construcţia gazoductului South Stream va lua în calcul trecerea conductei prin România în locul Bulgariei, a declarat, vineri, vicepreşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, pentru RIA Novosti.
Gazprom: Studiul de fezabilitate pentru South Stream va lua în calcul înlocuirea Bulgariei cu România

Oprescu: Sunt surprins de „lovitura de palat” în schimbarea lui Gheorghe Aron, voi verifica decizia

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că este surprins de "lovitura de palat" în cazul schimbării lui Gheorghe Aron dată de către reprezentanţii CGMB în Consiliul de administraţie al RATB, precizând că luni va verifica legalitatea deciziei de înlocuire.
Oprescu: Sunt surprins de

Preşedintele Kîrgîzstanului: Bilanţul violenţelor etnice ar putea ajunge la 2.000 de morţi – VIDEO

Preşedintele interimar al Kîrgîzstanului a recunoscut că violenţele interetnice probabil s-au soldat cu aproximativ 2.000 de morţi, de zece ori mai mult decât bilanţul oficial.
Preşedintele Kîrgîzstanului: Bilanţul violenţelor etnice ar putea ajunge la 2.000 de morţi - VIDEO

Slovenia – SUA, scor 2-2, în grupa C a Cupei Mondiale

Echipa naţională a Sloveniei a terminat la egalitate, scor 2-2 (2-0), meciul disputat, vineri, la Johannesburg, împotriva reprezentativei SUA, contând pentru etapa a doua din grupa C a Cupei Mondiale din Africa de Sud.
Slovenia - SUA, scor 2-2, în grupa C a Cupei Mondiale

Bosniacul Blaz Sliskovici, printre posibilii antrenori ai echipei FC Braşov

Fostul antrenor al echipei Unirea Alba Iulia, bosniacul Blaz Sliskovici, a declarat, vineri, că fost contactat de oficialii FC Braşov privind o eventuală preluare a acestei formaţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bosniacul Blaz Sliskovici, printre posibilii antrenori ai echipei FC Braşov

Vosganian: Dacă ar fi să îl blestem pe Boc, ar fi să vină după el un premier cu năravurile sale

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, vineri, că, dacă ar fi să îl blesteme pe premierul Emil Boc pentru "minciunile" spuse despre guvernarea liberală, ar spune ca după el să vină un premier care să aibă năravurile sale şi care să caute defectele Guvernului Boc.
Vosganian: Dacă ar fi să îl blestem pe Boc, ar fi să vină după el un premier cu năravurile sale

Bulgaria este pe cale să piardă proiectul South Stream în favoarea României

Bulgaria este pe cale să piardă proiectul energetic South Stream, a declarat preşedintele bulgar Gheorghi Pârvanov, făcând referire la înţelegerea dintre ministrul Economiei, Adriean Videanu, şi conducerea Gazprom, transmite agenţia de presă Focus.
Bulgaria este pe cale să piardă proiectul South Stream în favoarea României

Impozitul pentru depozitele la termen în derulare, plătit pentru dobânda calculată de la 1 iulie

Persoanele fizice care au constituit depozite bancare la termen anterior datei de 1 iulie, vor plăti impozit de 16% doar pe dobânda calculată de la această dată până la scadenţă, reiese dintr-un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică Codul Fiscal.
Impozitul pentru depozitele la termen în derulare, plătit pentru dobânda calculată de la 1 iulie

Franţa: Cel puţin 25 de morţi şi pagube considerabile în urma inundaţiilor – VIDEO

Mii de locuinţe erau în continuare izolate, joi, fără energie electrică sau apă potabilă, la două zile după inundaţiile grave care au provocat moartea a 25 de persoane în sud-estul Franţei, relansând discuţiile cu privire la prevenirea riscurilor naturale.
Franţa: Cel puţin 25 de morţi şi pagube considerabile în urma inundaţiilor - VIDEO

Principalii factori de risc asociaţi accidentelor vasculare cerebrale, cuantificaţi în premieră

Principalii zece factori de risc, dintre care cei mai importanţi sunt hipertensiunea şi fumatul, se află la originea producerii a 90% din totalul cazurilor de accidente vasculare cerebrale (AVC), potrivit unui studiu publicat de revista medicală The Lancet.
Principalii factori de risc asociaţi accidentelor vasculare cerebrale, cuantificaţi în premieră

SUA: Iranul este capabil de un atac cu „zeci sau sute” de rachete împotriva Europei

Iranul este capabil să lanseze un atac împotriva Europei cu "zeci sau chiar sute" de rachete, ceea ce a determinat Statele Unite să îşi revizuiască sistemul de apărare antirachetă, a anunţat secretarul american al Apărării, Robert Gates.
SUA: Iranul este capabil de un atac cu

Poliţia elenă a descoperit lansatorul de rachete folosit în atacul din 2007 împotriva ambasadei SUA

Autorităţile elene au anunţat vineri că au identificat lansatorul de rachete utilizat în 2007 într-un atentat împotriva ambasadei SUA de la Atena, confiscat dintr-o ascunzătoare a grupării extremiste Lupta Revoluţionară, ai cărei şase presupuşi membri au fost arestaţi în aprilie.
Poliţia elenă a descoperit lansatorul de rachete folosit în atacul din 2007 împotriva ambasadei SUA

Romania’s AVAS Eyes RON261M From Privatization Deals In 2010

Romanian privatization authority AVAS estimates total revenue of 395 million lei (EUR1=RON4.2488) in 2010, of which nearly RON261 million are expected from privatization deals, according to the authority’s revenue and expenditure budget.
Romania’s AVAS Eyes RON261M From Privatization Deals In 2010

Ziua Mondială a Refugiatului, sărbătorită cu fotografie, expoziţii de pictură şi activităţi sportive

Ziua Mondială a Refugiatului va fi marcată, duminică, în România, prin expoziţii de fotografie şi pictură ale copiilor refugiaţi, vizite la Gradina Botanică, picnicuri, momente artistice şi activităţi sportive, informează, vineri, Oficiul Român pentru Imigrări (ORI).
Ziua Mondială a Refugiatului, sărbătorită cu fotografie, expoziţii de pictură şi activităţi sportive

Persoanele cu activităţi independente suportă impozitele dacă veniturile sunt asimilate salariului

Persoanele care au venituri din activităţi independente vor răspunde în solidar cu firmele cu care lucrează pentru contribuţiile sociale şi impozitele datorate dacă banii încasaţi vor fi asimilaţi câştigurilor salariale, potrivit unui proiect de OUG pentru modificarea Codului Fiscal.
Persoanele cu activităţi independente suportă impozitele dacă veniturile sunt asimilate salariului

Un manuscris de Mark Twain, vândut pentru 242.500 de dolari

Un manuscris al scriitorului Mark Twain dedicat memoriei fiicei sale Olivia, decedată la vârsta de 24 de ani din cauza unei meningite, a fost vândut, joi, la o licitaţie în New York pentru suma de 242.500 de dolari.
Un manuscris de Mark Twain, vândut pentru 242.500 de dolari

Haşotti: O moţiune de cenzură în septembrie ar putea duce la căderea Guvernului

Senatorul PNL Puiu Haşotti susţine că ar fi mai oportună o moţiune de cenzură la mijlocul lunii septembrie decât în săptămânile următoare, deoarece atunci ar fi mai mari şansele ca Guvernul Boc să cadă.
Haşotti: O moţiune de cenzură în septembrie ar putea duce la căderea Guvernului

Eminem se pronunţă în favoarea căsătoriilor gay: „toţi ar trebui să aibă şansa de a fi în egală măsură nefericiţi”

Rapperul american Eminem, renumit pentru versurile homofobe din albumele sale din trecut şi pentru disputele lui cu organizaţiile pentru drepturile homosexualilor, a revenit la sentimente mai bune faţă de această minoritate sexuală, declarându-se în favoarea căsătoriilor gay.
Eminem se pronunţă în favoarea căsătoriilor gay:

Kathlyn, fiica cea mare a cuplului Warren Beatty-Annette Bening, vrea să devină bărbat

Kathlyn, fiica cea mare a cuplului de actori Warren Beatty-Annette Bening, intenţionează să facă operaţie de schimbare de sex pentru a deveni bărbat, iar noul ei nume va fi Stephen, informează dailymail.co.uk.
Kathlyn, fiica cea mare a cuplului Warren Beatty-Annette Bening, vrea să devină bărbat

Guvernul crede că va încasa 260 milioane lei din privatizări AVAS, de 12 ori mai mult decât în 2009

Guvernul consideră că va obţine în 2010 din privatizarea firmelor aflate în portofoliul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului peste 260 milioane lei, de aproape 12 ori mai mult comparativ cu încasările AVAS din privatizările anului 2009, conform bugetului instituţiei avizat de Executiv.
Guvernul crede că va încasa 260 milioane lei din privatizări AVAS, de 12 ori mai mult decât în 2009

Haşotti: Dacă în 2012 PNL ar fi la guvernare, una dintre condiţii trebuie să fie fără UDMR

Senatorul liberal Puiu Haşotti susţine că în eventualitatea în care PNL va fi la guvernare în 2012 ar trebui să formeze Executivul fără sprijinul UDMR, care, în opinia acestuia, ar fi "şantajat mai mult sau mai puţin" guvernele din care a făcut parte din 1996 şi până în prezent.
Haşotti: Dacă în 2012 PNL ar fi la guvernare, una dintre condiţii trebuie să fie fără UDMR

Directorul RATB Gheorghe Aron a fost schimbat din funcţie

Directorul Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Gheorghe Aron, a fost schimbat din funcţie, vineri, în locul lui fiind numit Adrian Criţ, fost director tehnic la Registrul Auto Român, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Consiliul General.
Directorul RATB Gheorghe Aron a fost schimbat din funcţie

O băutură „antialcoolemie”, lansată în Franţa, creează polemici

Outox, o nouă băutură "revoluţionară" pe bază de fructoză, acid ascorbic şi diverse arome, despre care compania producătoare afirmă că "accelerează considerabil scăderea concentraţiei de alcool din sânge", a fost lansată, vineri, în Franţa, informează lepoint.fr.
O băutură

Biografie: José Saramago şi călătoria sa spre înţelesul lucrurilor aproape imposibile

José Saramago, scriitorul care a făcut prin toate romanele sale o pledoarie strălucită pentru fantasmele lucrurilor aproape imposibile care planau asupra unei vieţi explicabile ca fenomen fizic, a trecut în nefiinţă, vineri, lasând în urmă un destin excepţional şi o serie de parabole de neuitat.
Biografie: José Saramago şi călătoria sa spre înţelesul lucrurilor aproape imposibile

Prinţul William nu a putut să sufle într-o vuvuzelă

Prinţului William, aflat într-o vizită în Botswana, i s-a cerut de către un copil în vârstă de 11 ani să sufle într-o vuvuzelă dar nu a reuşit să scoată decât un sunet piţigăiat, spre amuzamentul asistenţei, informează Daily Voice.
Prinţul William nu a putut să sufle într-o vuvuzelă

Eveniment în memoria lui Gheorghe Dinică, la Festivalul de Film de la Sighişoara – VIDEO

Festivalul Internaţional de Film de la Sighişoara, care se desfăşoară între 22 şi 27 iunie, găzduieşte un eveniment în memoria regretatului actor Gheorghe Dinică, manifestarea incluzând proiecţia filmelor "Filantropica" de Nae Caranfil şi "Prin cenuşa imperiului" de Andrei Blaier.
Eveniment în memoria lui Gheorghe Dinică, la Festivalul de Film de la Sighişoara - VIDEO

Red Bull a condus 67 la sută dintre tururile din acest sezon, dar ocupă locul 2 în clasamentul F1

Un monopost al echipei Red Bull s-a aflat în acest sezon pe primul loc în 327 de tururi, reprezentând 66,6 la sută din totalul de 491 de tururi, dar team-ul austriac ocupă numai poziţia a doua în clasamentul constructorilor şi locurile 3 şi 5 la piloţi, prin Mark Webber, respectiv Sebastian Vettel.
Red Bull a condus 67 la sută dintre tururile din acest sezon, dar ocupă locul 2 în clasamentul F1

Poliţia bulgară a lansat o operaţiune împotriva acordării abuzive de concedii medicale

Poliţia bulgară a demarat o operaţiune specială cu numele de cod "concediu medical", menită să pună capăt neregulilor de la Institutul pentru securitate socială (NOI), a anunţat vineri ministrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov, citat de site-ul Novinite.com.
Poliţia bulgară a lansat o operaţiune împotriva acordării abuzive de concedii medicale