Guvernul Canadei va atinge obiectivul de a aloca 2% pentru cheltuieli militare în acest an fiscal, mult mai devreme decât era programat, a declarat luni prim-ministrul Mark Carney, citat de Reuters.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a îndemnat luni liderii lumii să ratifice un tratat care ar permite națiunilor să stabilească zone marine protejate în apele internaționale, avertizând că activitatea umană distruge ecosistemele oceanice, transmite Reuters.
Clubul Universitatea Cluj anunță luni că a ajuns la un acord pentru transferul fundașului central Jonathan Cisse (28 de ani), care a evoluat în ultimele două stagiuni la Oțelul Galați.
Pe mai multe sectoare de autostrăzi și drumuri naționale din țară se circulă luni seara în condiții de aglomerație, fiind în unele locuri formate coloane de mașini, potrivit Centrului Infotrafic.
Peste 800 de solicitări prin apel la 112 au fost înregistrate la ISU București-Ilfov în urma furtunii de luni. Pentru gestionarea cazurilor au fost chemați angajați din ture libere.
Cântăreața americană Doja Cat, cântărețul columbian J Balvin și nigerianul Tems vor fi capii de afiș în spectacolul de la pauza finalei Cupei Mondiale a Cluburilor din New Jersey, a anunțat luni FIFA.
Uniunea Europeană nu poate câștiga conflictul din Ucraina, iar dacă nu începe o soluționare diplomatică, va avea Afganistanul alături, partidele conservatoare de dreapta din Europa nu vor ca europenii să se întoarcă din Ucraina în sicrie, a declarat premierul Ungariei Viktor Orban.
Rusia a lansat 479 de drone asupra Ucrainei în cel mai mare bombardament nocturn cu drone, de la începutul răboiului, au declarat luni forțele aeriene ucrainene.
Fenomenul astronomic numit „Luna Căpșună” va străluci pe cerul nopții pe 11 iunie, oferind imagine spectaculoasă în timp ce discul complet luminat al satelitului natural al Pământului va coborî deasupra orizontului sud-estic.
Compania Apa Nova spune că ploaia de luni din Capitală este un eveniment care se întâlnește o dată la 100 de ani. Echipele companiei sunt în teren și intervin pentru degajarea carosabilului și răspund la solicitările clienților și autorităților.
Compania Apa Nova spune că ploaia de luni din Capitală este un eveniment care se întâlnește o dată la 100 de ani. Pompierii intervin în mai multe zone ale Capitalei pentru a degaja copaci doborâți.
Louis Munteanu, cu cele 25 de goluri marcate în campionat și cupă, se clasează pe primul loc în clasamentul marcatorilor dintre jucătorii care participă la europeanul din Slovacia.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a transmis un mesaj privind situația de la Salina Praid, în care a precizat că sunt luate în calcul inclusiv scenarii pesimiste, precum surpări în lanț, însă intervențiile de stabilizare sunt în desfășurare și arată deja rezultate pozitive.
Referendumurile din Italia, care propuneau relaxarea legislației privind cetățenia și înăsprirea normelor de protecție a locurilor de muncă, au eșuat luni din cauza prezenței scăzute la vot, relatează Reuters.
Disputa dintre Donald Trump și Elon Musk a fost declanșată de mai multe luni de stres intens de ambele părți, iar lupta publică dintre președintele american și miliardar trebuie să înceteze, a declarat luni tatăl lui Musk pentru Reuters.
Ungaria este un partener important pentru Polonia, a declarat președinte ales al Poloniei, Karol Nawrocki, într-un interviu acordat unei reviste maghiare, adăugând că va promova cooperarea în cadrul Grupului de la Vișegrad.
„Donald Trump este nesăbuit, este imoral”, a declarat guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, după ce președintele american a desfășurat sute de militari ai Gărzii Naționale în Los Angeles în urma protestelor care au izbucnit săptămâna trecută.
O nouă cercetare a sugerat că vegetarienii sunt mai predispuși să caute puterea și să prețuiască realizările decât consumatorii de carne. S-a constatat că cei care consumă carne pun mai mult preț pe bunăvoință și tradiție.
Activele deținute în fonduri crypto au atins un nivel record în luna mai, ca urmare a creșterii apetitului pentru risc și al interesului investitorilor pentru diversificarea portofoliilor și protecția împotriva volatilității piețelor, potrivit Reuters.
Muzeul Victoria and Albert din Londra și-a deschis depozitele pentru ca vizitatorii să poată vedea - și, în multe cazuri, atinge - obiectele din interior. Clădirea de 16.000 de metri pătrați, mai mare decât 30 de terenuri de baschet, deține peste 150.000 de exponate și 350.000 de cărți.
Rusia și Ucraina au efectuat un schimb de prizonieri de război cu vârste sub 25 de ani, ca urmare a unor negocieri directe purtate la începutul lunii iunie, informează Reuters.
RMN-ul arată o tumoră cerebrală într-un loc nepotrivit, iar o biopsie cerebrală va implica riscuri ridicate pentru un pacient. Situații precum acest caz i-au determinat pe cercetătorii de la Charité-Universitätsmedizin Berlin să caute noi proceduri de diagnosticare, iar rezultatul este un model de inteligență artificială.
Manchester City a ajuns luni la un acord cu Olympique Lyon pentru transferul mijlocașului ofensiv Rayan Cherki, în schimbul unei sume de aproximativ 40 de milioane de euro (33,7 milioane de lire sterline), anunță The Athletic.
Autoritatea de reglementare financiară din Marea Britanie a lansat luni un program pentru testarea tehnologiilor de inteligenţă artificială (AI), în parteneriat cu producătorul american de cipuri Nvidia, în cadrul unei iniţiative menite să sprijine inovaţia şi creşterea economică, potrivit Reuters.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei a declarat că piețele europene de capital trebuie reformate pentru a rămâne competitive în raport cu SUA și Asia.
Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu de inundaţii valabilă luni în judeţul Prahova. Tot luni, în zonă a fost şi o avertizare cod roşul de grindină.
Conferinţa ONU privind oceanele s-a deschis luni la Nisa cu apeluri la mobilizare pentru evitarea unei lupte libere în apele internaţionale, informează AFP. Primul care a luat cuvântul a fost preşedintele francez Emmanuel Macron.
În urma atacurilor de la finalul lunii aprilie din Kashmir, autorităţile de la New Delhi au interzis importurile din Pakistan, fapt ce a condus la un blocaj comercial neaşteptat, notează Al Jazeera.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut repatrierea rapidă a cetăţenilor francezi implicaţi în scandalul navei deviate de israelieni. Nava în care se mai aflau, printre alţii, europarlamentara franceză Rima Hassan şi activista Greta Thunberg, a încercat să ajungă în Gaza.
FC Petrolul Ploieşti a anunţat oficial luni transferul atacantului grec Konstantinos Doumtsios, care a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane.
Italienii au început duminică să voteze în cadrul unui referendum de două zile privind flexibilizarea normelor de cetățenie și consolidarea legislației muncii, informează Le Figaro.
Rutinele de îngrijire a tenului promovate de tinerii influenceri pe TikTok nu aduc deloc beneficii, au constatat cercetătorii într-un nou studiu. Aceştia au adăugat că, dimpotrivă, acestea cresc riscul de iritaţii ale pielii şi alergii pe viaţă la copii.
Aeroporturile din UE fac presiuni asupra Comisiei Europene pentru ca aceasta să urmeze exemplul Marii Britanii. Se cere eliminarea normelor care limitează accesul pasagerilor europeni care trec prin punctele de control la sticle de 1 litru.
Ministerul Afacerilor Interne anunţă luni că aplicaţia dedicată cărţii electronice de identitate (CEI) este disponibilă pentru descărcare pe portalul HUB de servicii electronice al instituţiei, la adresa: https://hub.mai.gov.ro/aplicatie-cei.
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în următoarele două săptămâni în România. Prognoza a fost prezentată separat pe regiuni.
Luni, în cadrul unei intervenţii la Digi24, deputatul USR Claudiu Năsui a criticat dur propunerea introducerii unei taxe pe tranzacţiile bancare, considerând-o o măsură regresivă care va lovi direct în cei mai vulnerabili români.
Chelsea FC a anunţat luni transferul unei tinere speranţe a fotbalului francez, fundaşul Mamadou Sarr, de la echipa RC Strasbourg, jucătorul semnând un contract valabil până în 2033, informează site-ul oficial al clubului englez.