CELE MAI NOI ARTICOLE

Ministrul Muncii: Începând de luni, facem plata aferentă lunii aprilie a pensiilor. Sunt creşteri spectaculoase

Pensionarii vor încasa, începând de luni, pensiile aferente lunii aprilie, ministrul Muncii, Marius Budăi, anunţând creşteri „spectaculoase” pentru cei care s-au încadrat în grupele I şi II de muncă. Ministrul a mai precizat că 33.000 de decizii de pensii au fost deja expediate.
Ministrul Muncii: Începând de luni, facem plata aferentă lunii aprilie a pensiilor. Sunt creşteri spectaculoase

Păcălelile de 1 APRILIE, un obicei vechi de câteva secole. Totul a început în 1539, avându-l ca protagonist pe un servitor

Cea mai veche referire la Ziua Păcălelilor datează din 1539, iar obiceiul, încă apreciat şi marcat anual, este un prilej ca oamenii să le facă surprize mai mult sau mai puţin plăcute celor din jur, dar şi un motiv pentru presa internaţională de a-i face pe cititori să zâmbească.
Păcălelile de 1 APRILIE, un obicei vechi de câteva secole. Totul a început în 1539, avându-l ca protagonist pe un servitor

Două persoane au murit, iar alte 2 au fost rănite, după ce o maşină s-a izbit de un cap de pod. Printre victime, un copil de 4 ani

Un tânăr în vârstă de 19 ani şi un copil de 4 ani au murit, iar alte două persoane au fost rănite, duminică seara, după ce maşina în care erau a lovit o un cap de pod, în satul Popeşti din judeţul Vâlcea. Mama copilului care a murit a făcut un atac de panică şi primeşte ajutor medical.
Două persoane au murit, iar alte 2 au fost rănite, după ce o maşină s-a izbit de un cap de pod. Printre victime, un copil de 4 ani

Cel puţin şapte morţi în urma unei explozii la o uzină din provincia Jiangsu din China. Este al doilea incident de acest tip din ultima lună

Cel puţin şapte persoane au murit duminică în urma unei explozii la o uzină din provincia Jiangsu din China, au declarat autorităţile, în cea de-a doua explozie fatala din această lună, când Beijingul va incepe o campanie naţională de inspecţie a siguranţei industriale, relatează Reuters.
Cel puţin şapte morţi în urma unei explozii la o uzină din provincia Jiangsu din China. Este al doilea incident de acest tip din ultima lună

Partidul lui Erdogan conduce în alegerile locale, dar pierde controlul politic asupra capitalei Ankara. O altă posibilă lovitură pentru preşedintele turc: ieşirea Istanbulului de pe „orbita” AKP

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a suferit duminică o înfrângere importantă în alegerile locale, întrucât partidul său AKP a pierdut controlul asupra capitalei Ankara şi se pare că a pierdut controlul şi în cel mai mare oraş al ţării, Istanbul, relatează Reuters.
Partidul lui Erdogan conduce în alegerile locale, dar pierde controlul politic asupra capitalei Ankara. O altă posibilă lovitură pentru preşedintele turc: ieşirea Istanbulului de pe „orbita” AKP

HOROSCOP 1 Aprilie | Astrologul Anca Martin îţi spune care zodii vor avea un început de săptămână încărcat de bună dispoziţie

Luna intră pe 1 aprilie în Peşti, fapt pentru care începutul acestei săptămâni va fi unul încărcat de bună dispoziţie şi multă energie pentru semnele de Apă, adică Raci, Scorpioni şi Peşti.
HOROSCOP 1 Aprilie | Astrologul Anca Martin îţi spune care zodii vor avea un început de săptămână încărcat de bună dispoziţie

Deputaţii dezbat, luni, moţiune simplă a Opoziţiei la adresa lui Răzvan Cuc. Votul va fi miercuri

Camera Deputaţilor discută, luni, de la ora 16.00, moţiunea simplă prin care PNL şi PMP cer demisia lui Răzvan Cuc. Opoziţia îi reproşează ministrului Transporturilor lipsa autostrăzilor. Votul asupra moţiunii va fi dat în plenul de miercuri.
Deputaţii dezbat, luni, moţiune simplă a Opoziţiei la adresa lui Răzvan Cuc. Votul va fi miercuri

Una dintre cele mai bogate femei din Rusia a murit după ce avionul în care se afla s-a prăbuşit în Germania

Trei persoane, printre care se afla şi Natalia Fileva, una dintre cele mai bogate femei din Rusia, au murit duminică în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni la sud de oraşul german Frankfurt, a anunţat poliţia, potrivit presei germane.
Una dintre cele mai bogate femei din Rusia a murit după ce avionul în care se afla s-a prăbuşit în Germania

Juncker: UE a fost răbdătoare în privinţa Brexitului, dar răbdarea se termină

Uniunea Europeană a avut multă răbdare cu Marea Britanie în ceea ce priveşte Brexitul, dar răbdarea se termină, a declarat Jean-Claude Juncker, şeful Comisiei Europene, într-un interviu acordat duminică postului italian de televiziune RAI, relatează Reuters.
Juncker: UE a fost răbdătoare în privinţa Brexitului, dar răbdarea se termină

Cinci răniţi într-un accident rutier la Cluj-Napoca, dintre care trei pietoni care traversau regulamentar strada. Un şofer a intrat pe roşu în intersecţie

Cinci persoane au fost rănite, duminică seara, în Cluj-Napoca, dintre care trei pietoni care traversau regulamentar strada, după ce şoferul unui autoturism ar fi intrat pe culoarea roşie a semaforului într-o intersecţie, transmite coresponentul MEDIAFAX.
Cinci răniţi într-un accident rutier la Cluj-Napoca, dintre care trei pietoni care traversau regulamentar strada. Un şofer a intrat pe roşu în intersecţie

Gigi Becali, finanțator FCSB: Am demonstrat că suntem echipă mare

Gigi Becali (60 de ani) a reacţionat la câteva minute după ce FCSB a învins Craiova, 3-2 pe Arena Naţională, şi a revenit la cinci puncte în spatele liderului CFR Cluj. Mulţumit cu cele trei puncte, a anunţat că Stoian şi Matei nu mai au viitor la FCSB!
Gigi Becali, finanțator FCSB: Am demonstrat că suntem echipă mare

Olguţa Vasilescu, replică pentru Orban, care a numit-o „păgână”: E mai mult decât ridicol să vorbeşti la o şedinţă cu activul PNL despre asta

Lia Olguţa Vasilescu a declarat că Ludovic Orban minte cu nonşalanţă când afirmă că ea s-a cununat în postul Paştelui, pentru că nunta religioasă a avut loc pe 24 februarie. Aceasta a precizat că este ridicol să vorbeşti despre astfel de subiecte la o şedinţă cu activul de partid.
Olguţa Vasilescu, replică pentru Orban, care a numit-o „păgână”: E mai mult decât ridicol să vorbeşti la o şedinţă cu activul PNL despre asta

Băsescu: UE, pentru mine nu are secrete. Eu zic că o să ne batem pentru patru locuri/ Alianţa PSD-PNŢCD, doar în avantajul lui Pavelescu, este de părere fostul şef de stat

Traian Băsescu a explicat de ce a decis să candideze pentru alegerile europarlamentare, precizând că UE nu mai are secrete pentru el. Fostul preşedinte a precizat că PMP se va bate pentru patru mandate de eurodeputat, adăugând că „optimismul său proverbial funcţionează şi în cazul acesta”.
Băsescu: UE, pentru mine nu are secrete. Eu zic că o să ne batem pentru patru locuri/ Alianţa PSD-PNŢCD, doar în avantajul lui Pavelescu, este de părere fostul şef de stat

O taxă de 0,5 lei se aplică de duminică pentru fiecare sticlă sau borcan. Suma este recuperabilă

Consumatorii şi unii comercianţi achită, de duminică, 0,5 lei, când cumpără un produs într-un ambalaj primar reutilizabil de 0,1-0,3 litri, precum sticle sau borcane din sticlă. Suma este recuperată, dacă ambalajele sunt returnate, pe baza bonului, sau dacă, la achiziţie, sunt predate alte ambalaje.
O taxă de 0,5 lei se aplică de duminică pentru fiecare sticlă sau borcan. Suma este recuperabilă

Vladimir Zelenski şi Petro Poroşenko se vor înfrunta în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Ucraina

Actorul de comedie Vladimir Zelenski şi actualul preşedinte de la Kiev, Petro Poroşenko, se poziţionează pe primele locuri după primul tur al scrutinului prezidenţial din Ucraina, urmând să se confrunte în cel de-al doilea tur, potrivit datelor unui exit-poll realizat de compania TSN.
Vladimir Zelenski şi Petro Poroşenko se vor înfrunta în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Ucraina

„El Helicoide”, construcţia futuristă în care se află centrul de represiune politică din Venezuela. Mărturiile a doi foşti gardieni despre torturile din încăperile clădirii

Pe 28 martie, un incendiu de vegetaţie a izbucnit la Caracas în apropiere de El Helicoide, centrul de detenţie unde sunt închişi opozanţii regimului lui Nicolas Maduro. Tragedia a fost evitată în ultima clipă, doar câteva zeci metri despărţeau trâmbele de foc de clădirea penitenciarului în momentul în care au sosit pompierii la faţa locului, relatează El Nuevo Herald.
„El Helicoide”, construcţia futuristă în care se află centrul de represiune politică din Venezuela. Mărturiile a doi foşti gardieni despre torturile din încăperile clădirii

Doi români, arestaţi în Mexic. Ce au găsit poliştii asupra lor în momentul în care i-au tras pe dreapta pentru un control de rutină

Doi cetăţeni români au fost arestaţi în apropierea oraşului mexican Puerto Morelos după ce asupra lor s-a descoperit un pistol, deţinut ilegal, şi o sumă mare de bani, a anunţat Secretariatul pentru siguranţă publică şi tranzit, relatează publicaţia Por Esto.
Doi români, arestaţi în Mexic. Ce au găsit poliştii asupra lor în momentul în care i-au tras pe dreapta pentru un control de rutină

Şapte răniţi după ce două maşini s-au ciocnit într-o intersecţie din oraşul Sibiu. Printre victime se numără şi copii

Şapte persoane, între care doi copii de 2 respectiv 6 ani, au ajuns la spital, duminică, după ce o maşină nu a dat prioritate alteia într-o intersecţie din oraşul Sibiu şi cele două vehicule s-au ciocnit.
Şapte răniţi după ce două maşini s-au ciocnit într-o intersecţie din oraşul Sibiu. Printre victime se numără şi copii

Degajări mari de fum în Măgurele din cauza unui incendiu izbuncit la un depozit de anvelope

Pompierii intervin, duminică, pentru a stinge un incendiu de pe Şoseaua de Centură, unde au luat foc mai multe cauciucuri, fiind şi degajări mari de fum, informează ISU Bucureşti-Ilfov. Incendiul a fost localizat.
Degajări mari de fum în Măgurele din cauza unui incendiu izbuncit la un depozit de anvelope

Un individ a înjunghiat la întâmplare patru persoane în nordul Londrei. Toate victimele erau singure în momentul în care au fost atacate

Patru persoane au fost înjunghiate de un individ, în cursul unor incidente separate, care au avut loc sâmbătă seara şi duminică dimineaţa, în zona de nord a Londrei, a anunţat poliţia britanică, precizând că nu există indicii că ar fi vorba de un act terorist, informează postul Sky News.
Un individ a înjunghiat la întâmplare patru persoane în nordul Londrei. Toate victimele erau singure în momentul în care au fost atacate

INTERVIU INTEGRAL „Gândurile lui Cristoiu”: Ordonanţele de urgenţă exprimă spaima guvernelor chiar de propria lor majoritate/ Klaus Iohannis a căzut în capcana PSD

Ion Cristoiu afirmă că preşedintele Klaus Iohannis a căzut într-o capcană când a crezut că PSD va da ordonanţe de urgenţă pe Codurile Penale şi referendum. La emisiunea “Gândurile lui Cristoiu”, jurnalistul a susţinut că legiferarea prin ordonanţe exprimă teama unui guvern faţă de propria majoritate, arătând că, deşi nemulţumit de această practică, preşedintele nu ar avea de ce să-i pună capăt dacă PNL ar ajunge la guvernare .
INTERVIU INTEGRAL „Gândurile lui Cristoiu”: Ordonanţele de urgenţă exprimă spaima guvernelor chiar de propria lor majoritate/ Klaus Iohannis a căzut în capcana PSD

Lider PSD, despre afirmaţiile lui Orban legate de nunta Olguţei Vasilescu cu Claudiu Manda: Poate îşi dorea să cânte la mandolină

Ludovic Orban, care a criticat petrecerea de nuntă din postul Paştelui a Liei Olguţei Vasilescu cu Claudiu Manda, „vorbeşte lucruri trăznite şi îşi dorea, poate, să cânte la mandolină” la eveniment, spune preşedintele PSD Cluj, deputatul Horea Nasra.
Lider PSD, despre afirmaţiile lui Orban legate de nunta Olguţei Vasilescu cu Claudiu Manda: Poate îşi dorea să cânte la mandolină

Rachete lansate din Fâşia Gaza spre Israel, la câteva ore după un amplu miting palestinian | VIDEO

Militanţi din Fâşia Gaza au lansat duminică dimineaţă cinci rachete spre teritoriul israelian, la doar câteva ore după ce patru palestinieni au fost împuşcaţi mortal de militarii israelieni în cursul unui miting de aniversare a protestelor săptămânale de la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Israel.
Rachete lansate din Fâşia Gaza spre Israel, la câteva ore după un amplu miting palestinian | VIDEO

COMENTARIU Crenguţa Nicolae: O temă cu adevărat europeană pentru alegerile din 26 mai

OECD a publicat la 19 martie rezultatele unui sondaj în 21 de ţări membre: percepţiile oamenilor despre riscurile economice şi sociale cu care se confruntă şi despre felul cum guvernele din ţările lor reacţionează la ele.Deşi România nu e membră OECD, vom vedea de ce sondajul e relevant pentru noi.
COMENTARIU Crenguţa Nicolae: O temă cu adevărat europeană pentru alegerile din 26 mai

Ministrul Apărării: Nu mă simt vinovat că nu am făcut armata. Nu am fost luat de pe stradă şi adus în MApN

Gabriel Leş a spus că a observat că este o dezbatere că el, ca ministru al Apărării, nu a parcurs stagiul militar obligatoriu, însă a subliniat că ministrul este numit politic şi că nu se simte vinovat că nu a făcut armata, deoarece nu a fost „luat de pe stradă” şi adus în MApN, ci are experienţă.
Ministrul Apărării: Nu mă simt vinovat că nu am făcut armata. Nu am fost luat de pe stradă şi adus în MApN

VIDEO | Noi scene de la petrecerea nunţii Claudiu Manda-Olguţa Vasilescu. Dansul mirilor/ Ludovic Orban, despre eveniment: Nu sunt atei, sunt păgâni

Apar noi imagini de la petrecerea nunţii lui Claudiu Manda cu Olguţa Vasilescu, acestea surprinzând dansul mirilor, dar şi momente în care cei doi dansează pe melodia „Bună seara, iubito”, interpretată de Loredana Groza.
VIDEO | Noi scene de la petrecerea nunţii Claudiu Manda-Olguţa Vasilescu. Dansul mirilor/ Ludovic Orban, despre eveniment: Nu sunt atei, sunt păgâni

Accident în Neamţ: Patru persoane, între care 2 copii, rănite după ce maşina lor s-a răsturnat

Patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, duminică, într-un accident produs pe DN 12 C, în localitatea Taşca din judeţul Neamţ, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat.
Accident în Neamţ: Patru persoane, între care 2 copii, rănite după ce maşina lor s-a răsturnat

Poli Iaşi – Gaz Metan Mediaş se joacă duminică, în etapa a treia din play-out

Stadionul Emil Alexandrescu din Iaşi găzduieşte, începând cu ora 17:30, întâlnirea dintre Politehnica Iaşi şi Gaz Metan Mediaş. Cele două formaţii sunt despărţite de două puncte în clasamentul din play-out.
Poli Iaşi - Gaz Metan Mediaş se joacă duminică, în etapa a treia din play-out

The Sunday Times: Guvernul Theresa May riscă să se prăbuşească ca urmare a impasului privind Brexit

Guvernul Marii Britanii, condus de Theresa May, riscă să se prăbuşească ca urmare a impasului privind Brexit, în condiţiile în care cel puţin 6 membri proeuropeni ai Cabinetului de la Londra ameninţă cu demisia dacă May alege opţiunea unui Brexit fără acord, potrivit publicaţiei The Sunday Times.
The Sunday Times: Guvernul Theresa May riscă să se prăbuşească ca urmare a impasului privind Brexit

Zlatan Ibrahimovic, declaraţie impresionantă: Pentru mine Ronaldo a fost cel mai complet fotbalist

Zlatan Ibrahimovic a impresionat după ultima declaraţie pe care a oferit-o în presa din America. Atacantul echipei din MLS, Los Angeles Galaxy, a recunoscut că există un jucător mai bun ca el. Fotbalistul despre care a vorbit jucătorul suedez este brazilianul Ronaldo.
Zlatan Ibrahimovic, declaraţie impresionantă: Pentru mine Ronaldo a fost cel mai complet fotbalist

Record de participanţi la „Maratonul Nisipului”, o cursă inedită pe nisip, la malul Mării Negre | VIDEO

Un număr record de participanţi s-au înscris la ediţia din acest an la „Maratonului Nisipului”, inedita cursă de la malul Mării Negre care se desfăşoară, duminică, în Mamaia. Organizatorii au introdus în premieră o competiţie dedicată copiilor şi adolescenţilor.
Record de participanţi la „Maratonul Nisipului”, o cursă inedită pe nisip, la malul Mării Negre | VIDEO

Năstase, despre Kovesi: E preferabilă pentru dreapta europeană o persoană care poate fi manevrată

Adrian Năstase a afirmat, referitor la sprijinul oficialilor europeni în cazul Laurei Codruţa Kovesi, după punerea sub control judiciar, că aceasta este preferată pentru şefia Parchetului UE deoarece este o persoană vulnerabilizată în România, care poate fi manevrată în jocul dreptei europene.
Năstase, despre Kovesi: E preferabilă pentru dreapta europeană o persoană care poate fi manevrată

Coreea de Nord: Atacul asupra ambasadei Phenianului la Madrid a fost un „atac terorist grav”

Regimul de la Phenian a condamnat în termeni duri atacul asupra ambasadei nord-coreene la Madrid, produs luna trecută, afirmând că incidentul reprezintă un "atac terorist grav", informează postul BBC News.
Coreea de Nord: Atacul asupra ambasadei Phenianului la Madrid a fost un

Patru aplicaţii dedicate transportului public şi traficului, testate de Primăria Capitalei. Bucureştenii, invitaţi să îşi spună părerea

Primăria Capitalei supune testării 4 aplicaţii pentru smartphone, infoSTB, Parking Bucureşti, Social alert Bucureşti şi Trafic alert Bucureşti, dedicate serviciilor de transport, parcărilor publice sau semnalării neregulilor din trafic, bucureştenii fiind invitaţi să contribuie la optimizarea lor.
Patru aplicaţii dedicate transportului public şi traficului, testate de Primăria Capitalei. Bucureştenii, invitaţi să îşi spună părerea

REZULTATE LOTO, LOTO 6 DIN 49, LOTO 6/49, duminică, 31 martie 2019. REPORT imens la LOTO

REZULTATE LOTO, LOTO 6 DIN 49, LOTO 6/49. Duminică, 31 martie 2019, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 28 martie 2019, Loteria Română a acordat 11.936 de câştiguri, în valoare totală de 720.174,79 lei.
REZULTATE LOTO, LOTO 6 DIN 49, LOTO 6/49, duminică, 31 martie 2019. REPORT imens la LOTO

Deputat PNL solicită Guvernului României să întrerupă urgent orice negociere cu Huawei pentru 5G

Deputatul PNL Bogdan Huţucă i-a solicitat, duminică, Guvernului României să întrerupă urgent orice negociere cu compania chineză Huawei pentru construirea reţelelor 5G în România, pentru a fi alături de partenerii săi strategici, precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Franţa.
Deputat PNL solicită Guvernului României să întrerupă urgent orice negociere cu Huawei pentru 5G

ANM anunţă vreme schimbătoare. PROGNOZA METEO pentru prima săptămână din aprilie

În prima săptămână a lunii aprilie vor fi înregistrate temperaturi care vor depăşi pe alocuri 20 de grade Celsius, însă vor fi şi zile în care maximele nu vor trece de 15 grade. ANM anunţă o vreme schimbătoare, cu precipitaţii restrânse şi intensificări ale vântului.
ANM anunţă vreme schimbătoare. PROGNOZA METEO pentru prima săptămână din aprilie

Simona Halep, în afara locurilor calificante pentru Turneul Campioanelor/ Clasamentul WTA Race în momentul de faţă

Simona Halep nu se află, încă, pe lista cu jucătoarele care vor participa la Turneul Campioanelor. Cu cele 390 de puncte primite în urma participării la turneul de la Miami, de unde a fost eliminată în semifinale, numărul 2 WTA a urcat o poziţie în clasament.
Simona Halep, în afara locurilor calificante pentru Turneul Campioanelor/ Clasamentul WTA Race în momentul de faţă

Parfumuri şi haine contrafăcute, în valoare de peste 100.000 lei, confiscate de Poliţia Capitalei

Sute de parfumuri şi haine contrafăcute, în valoare de peste 100.000 de lei, au fost descoperite de către poliţiştii bucureşteni într-un autocar care efectua o cursă internaţională de transport persoane către Turcia. În urma acţiunii, 7 persoane sunt cercetate pentru contrabandă şi contrafacere.
Parfumuri şi haine contrafăcute, în valoare de peste 100.000 lei, confiscate de Poliţia Capitalei

Alegeri în Turcia: Localele, un test pentru partidul lui Erdogan care riscă să piardă controlul marilor oraşe

Zeci de milioane de turci sunt aşteptaţi duminică la urne pentru alegerile locale, care sunt percepute de mulţi ca fiind un test pentru preşedintele Recep Tayyip Erdogan, al cărui partid riscă să piardă controlul asupra marilor oraşe, pe fondul declinului economic cu care se confruntă Turcia.
Alegeri în Turcia: Localele, un test pentru partidul lui Erdogan care riscă să piardă controlul marilor oraşe