CELE MAI NOI ARTICOLE

Petre Lăzăroiu: M-au interceptat pe siguranţă naţională. Mă uitam în faţa casei dacă sunt mascaţi/ Ce spune despre un posibil dosar pe numele său la DNA

Judecătorul CCR Petre Lăzăroiu a declarat, duminică, faptul că în 2007 a fost interceptat pe un mandat pe siguranţă naţonală, într-un dosar care nu îl viza şi nici până acum nu a fost înştiinţat oficial că a fost ascultat.
Petre Lăzăroiu: M-au interceptat pe siguranţă naţională. Mă uitam în faţa casei dacă sunt mascaţi/ Ce spune despre un posibil dosar pe numele său la DNA

Judecătorul CCR Petre Lăzăroiu, în cazul în care Iohannis nu aplică decizia CCR: E problema puterilor în stat/ Ce spune despre termenul pe care îl are preşedintele pentru revocarea lui Kovesi

Petre Lăzăroiu, judecător CCR, a declarat că instituţia din care face parte nu i-a dat un termen preşedintelui în care să emită decretul de revocare a şefei DNA deoarece se merge pe colaborarea loială între autorităţi, dar dacă va refuza acest lucru, devine o problemă a puterilor în stat.
Judecătorul CCR Petre Lăzăroiu, în cazul în care Iohannis nu aplică decizia CCR: E problema puterilor în stat/ Ce spune despre termenul pe care îl are preşedintele pentru revocarea lui Kovesi

Petre Lăzăroiu, judecătorul CCR care a acuzat presiuni din partea unui consilier prezidenţial: Eu l-am votat pe preşedinte. Nu am votat niciodată cu PSD/ Comisia de la Veneţia va fi sesizată luni

Petre Lăzăroiu, judecător CCR, care a acuzat presiuni din partea Cotroceniului prin consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu spune că i-a transmis acesteia că judecătorii CCR sunt puşi să apere Constituţia, nu să facă jocuri politice, iar legat de opţiunile sale politice, l-a votat pe Iohannis.
Petre Lăzăroiu, judecătorul CCR care a acuzat presiuni din partea unui consilier prezidenţial: Eu l-am votat pe preşedinte. Nu am votat niciodată cu PSD/ Comisia de la Veneţia va fi sesizată luni

Cine este ”Baronul pădurilor” din România. Averea lui este de miliarde de euro | FOTO

Gerald Schweighofer, cu afaceri pe piaţa locală de 1,9 miliarde de lei în 2016, potrivit ultimelor date furnizate de Ministerul de Finanţe, este în mijlocul unui scandal după ce Procurorii DIICOT şi poliţiştii au făcut percheziţii, la sfârşitul lunii mai, la fabricile din Rădăuţi şi Sebeş ale firmei Schweighofer Holzindustrie. Procurorii au efectuat percheziţiile în cadrul unui dosar privind comerţul ilegal cu lemne, prejudiciul fiind estimat la 25 milioane de euro.
Cine este ”Baronul pădurilor” din România. Averea lui este de miliarde de euro | FOTO

Germania – Mexic 0-1. Campioana mondială a debutat cu o înfrângere la turneul final

Germania, câştigătoarea Campionatului Mondial din 2014, a fost învinsă de Mexic. Singurul gol al partidei a fost marcat de Hirving Lozano în minutul 35.
Germania - Mexic 0-1. Campioana mondială a debutat cu o înfrângere la turneul final

Mai multe străzi şi subsoluri din Bucureşti şi din Ilfov, inundate din cauza ploii

În urma ploii de duminică, mai multe străzi şi subsoluri din Bucureşti şi din Ilfov au fost inundate, în cauză intervenindu-se pentru remedierea situaţiei, anunţă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
Mai multe străzi şi subsoluri din Bucureşti şi din Ilfov, inundate din cauza ploii

LOTERIA BONURILOR FISCALE: Valoarea bonurilor câştigătoare la extragerea de duminică, 17 iunie

La extragerea Loteriei Bonurilor Fiscale de duminică, 17 iunie, au ieşit din urne numerele 5, reprezentând ziua de emitere (5 mai 2018), şi 183, reprezentând valoarea bonurilor câştigătoare - între 183 şi 183,99 lei.
LOTERIA BONURILOR FISCALE:  Valoarea bonurilor câştigătoare la extragerea de duminică, 17 iunie

Campionatul Mondial din Rusia: Costa Rica – Serbia 0-1, în primul meci al Grupei E

Serbia şi Costa Rica au deschis balul în ziua de duminică, a patra de la Cupa Mondială din Rusia. Meciul a fost decis de reuşita de generic a lui Kolarov. A fost al treilea gol marcat din lovitură liberă la acest turneu final, după cele reuşite de Golovin şi Cristiano Ronaldo.
Campionatul Mondial din Rusia: Costa Rica - Serbia 0-1, în primul meci al Grupei E

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 17 iunie

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC. Duminică, 17 iunie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi Loteria Română a acordat 20.730 de câştiguri în valoare totală de 1.135.196,34 lei.
LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 17 iunie

Campionatul Naţional de Drift de la Rânca, înterupt de o ambulanţă Salvamont în misiune

Etapa a treia a Campionatului Naţional de Drift, desfăşurată la Rânca, a fost întreruptă câteva minute, duminică, după ce unei turiste i s-a făcut rău în timp ce se afla pe Transalpina, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Campionatul Naţional de Drift de la Rânca, înterupt de o ambulanţă Salvamont în misiune

Călătorie în Galaţiul de altădată. Sute de oameni, la plimbare îmbrăcaţi în costume de epocă | GALERIE FOTO, VIDEO

Gălăţenii care iubesc atmosfera începutului secolului al XX-lea au participat duminică la o călătorie fascinantă în timp. În cel mai mare parc din Galaţi, ei au asistat la o paradă militară, au admirat costume din perioada Primului Război Mondial şi au gustat din produsele specifice acelei perioade.
Călătorie în Galaţiul de altădată. Sute de oameni, la plimbare îmbrăcaţi în costume de epocă | GALERIE FOTO, VIDEO

ATAC ARMAT în Statele Unite: Cel puţin 20 de oameni au fost răniţi / Autorul, împuşcat mortal de poliţie | VIDEO

Cel puţin 20 de persoane au fost rănite, duminică, într-un atac armat comis în orăşelul american Trenton, situat în statul New Jersey, anunţă autorităţile locale, precizând că un suspect a fost împuşcat mortal, informează site-ul postului CNN.
ATAC ARMAT în Statele Unite: Cel puţin 20 de oameni au fost răniţi / Autorul, împuşcat mortal de poliţie | VIDEO

Selecţionerul naţionalei U21 nu a fost încă ales. Mihai Stoichiţă: Nu ştim cine va veni

România nu şi-a ales până acum următorul selecţioner al U21. După plecarea lui Daniel Isăilă, postul de antrenor a rămas liber.
Selecţionerul naţionalei U21 nu a fost încă ales. Mihai Stoichiţă: Nu ştim cine va veni

Elicopterul SMURD, solicitat pentru un bărbat care şi-a prins un picior într-un utilaj, la Arad

Un elicopter SMURD a fost solicitat, duminică, pentru a transporta la spital un bărbat în vârstă de 40 de ani care şi-a prins piciorul stâng într-un utilaj în timp ce lucra în câmp, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Elicopterul SMURD, solicitat pentru un bărbat care şi-a prins un picior într-un utilaj, la Arad

GAFĂ de protocol în prezenţa premierului Dăncilă/ Consulul onorific al Estoniei la Constanţa, prima reacţie după ce steagul a fost pus invers | VIDEO

Consulul onorific al Estoniei la Constanţa, Alexandru Bobe, a spus că regretă incidentul diplomatic petrecut la inaugurarea consulatului, când steagul Estoniei a fost arborat invers, menţionând însă că de organizare s-a ocupat "protocolul de stat". Incidentul a avt loc în prezenţa Vioricăi Dăncilă.
GAFĂ de protocol în prezenţa premierului Dăncilă/ Consulul onorific al Estoniei la Constanţa, prima reacţie după ce steagul a fost pus invers | VIDEO

Farul Constanţa a cucerit titlul de campioană naţională la tenis de masă

Farul Constanţa a câştigat titlul în Superliga feminină de tenis de masă după o finală în dublă-manşă cu ACS Dumbrăviţa, campioana ultimelor patru ediţii consecutive. Fetele antrenate de selecţionerul Viorel Filimon au avut un retur destul de uşor după ce în tur au câştigat cu 5-2.
Farul Constanţa a cucerit titlul de campioană naţională la tenis de masă

Accident în Sibiu. Patru răniţi din cauza unui şofer neatent | FOTO

Patru persoane au fost rănite duminică după-amiază după ce două maşini s-au ciocnit în judeţul Sibiu, din cauza neatenţiei unuia dintre şoferi. Traficul pe DN14, la ieşirea din oraşul Copşa Mică spre Mediaş, este blocat.
Accident în Sibiu. Patru răniţi din cauza unui şofer neatent | FOTO

COMENTARIU Cum să ne pregătim pentru referendumul pe tema justiţiei

Explicând că n-a înţeles încă motivarea deciziei CCR privind revocarea şefei DNA, preşedintele Iohannis a propus o „dezbatere largă” care să se încheie eventual cu un referendum. Ce întrebări ar urma să pună un asemenea referendum, pe care preşedintele îl avea oricum în vedere încă de anul trecut?
COMENTARIU Cum să ne pregătim pentru referendumul pe tema justiţiei

Medic din Târgu-Jiu, condamnat definitiv pentru MALPRAXIS. Este obligat să plătească daune morale uriaşe

Un medic ORL de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că o tânără a murit după ce i-a făcut o injecţie, instanţa obligându-l să plătească daune morale de sute de mii de euro. Decizia e definitivă.
Medic din Târgu-Jiu, condamnat definitiv pentru MALPRAXIS. Este obligat să plătească daune morale uriaşe

Proiect: PSD propune recunoaşterea prin LEGE a profesiei de moaşă în România

Mai mulţi parlamentari social-democraţi şi independenţi au depus la Senat o iniţiativă legislativă care prevede înfiinţarea Colegiului Naţional al Moaşelor din România (CNMR) şi recunoaştea prin lege a profesiei de moaşă pe întreg teritoriul ţării.
Proiect: PSD propune recunoaşterea prin LEGE a profesiei de moaşă în România

FURTUNĂ la Arad: Străzi inundate şi copaci rupţi de vânt | FOTO

Patru străzi din oraşul Arad au fost inundate, duminică, în urma unei ploi torenţiale, astfel că se circulă cu dificultate. Doi copaci au fost rupţi de vânt, fiind nevoie de intervenţia pompierilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
FURTUNĂ la Arad: Străzi inundate şi copaci rupţi de vânt  | FOTO

Câte şanse are Gabriel Vlase să ajungă şeful SIE. Mesajul lui Liviu Dragnea care dă de gândit / “Vlase nu e Maior”

Gabriel Vlase, nominalizat de Klaus Iohannis la SIE, ar trebui să fie audiat la începutul săptămânii în comisia parlamentară şi apoi să depună jurământul. Venind din rândurile PSD, nu ar trebui să aibă emoţii la vot, dar Liviu Dragnea a anunţat că va face o analiză, nominalizarea aducând “întrebări"
Câte şanse are Gabriel Vlase să ajungă şeful SIE. Mesajul lui Liviu Dragnea care dă de gândit / “Vlase nu e Maior

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2018, afişate pe Edu.ro. Cum poţi depune contestaţie la CAPACITATE şi când sunt publicate rezultatele finale la examenul de EVALUARE NAŢIONALĂ 2018

Rezultatele examenului de Evaluare Naţională 2018 vor fi publicate pe site-ul evaluare.edu.ro, marţi 19 iunie, până la ora 12:00. Rezultatele la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2018 vor fi afişate şi la centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro. Marţi 19 iunie se pot depune eventualele contestaţii, până la ora 19:00.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2018, afişate pe Edu.ro. Cum poţi depune contestaţie la CAPACITATE şi când sunt publicate rezultatele finale la examenul de EVALUARE NAŢIONALĂ 2018

Campionatul Mondial: Brazilia poate debuta fără Neymar: Nu este refăcut total

Tite, selecţionerul Braziliei, a declarat înaintea debutului la Campionatul Mondial că Neymar nu este refăcut în totalitate şi nu ştie dacă îl va folosi în meciul cu Elveţia.
Campionatul Mondial: Brazilia poate debuta fără Neymar: Nu este refăcut total

Germania, Italia şi Ungaria, principalele surse de importuri ale României

Germania, Italia şi Ungaria au fost principalele trei surse de importuri ale României în 2016, în condiţiile în care 38,27% din totalul importurilor au provenit din aceste ţări, arată un studiu al World Integrated Trade Solutions.
Germania, Italia şi Ungaria, principalele surse de importuri ale României

Marius Copil s-a oprit în ultimul tur al calificărilor de la Queen’s

Marius Copil (97 ATP) a ratat calificarea pe tabloul principal de la Queen's, după ce a fost învins de John Millman (Australia, 64 ATP).
Marius Copil s-a oprit în ultimul tur al calificărilor de la Queen's

COD GALBEN de ploi torenţiale şi vijelii, până luni dimineaţă. Care sunt judeţele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare meteorologică cod galben de ploi torenţiale şi vijelii pentru 18 judeţe, în vigoare până luni la ora 5.00.
COD GALBEN de ploi torenţiale şi vijelii, până luni dimineaţă. Care sunt judeţele afectate

Benjamin Netanyahu, AVERTISMENT pentru Vladimir Putin şi Mike Pompeo: Israelul nu va permite prezenţa Iranului în Siria

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, în cadrul unei şedinţe a Guvernului, că le-a transmis preşedintelui rus Vladimir Putin şi secretarului de Stat al SUA, Mike Pompeo, că Israelul nu va permite prezenţa militară a Iranului în Siria, relatează site-ul agenţiei Tass.
Benjamin Netanyahu, AVERTISMENT pentru Vladimir Putin şi Mike Pompeo: Israelul nu va permite prezenţa Iranului în Siria

Mihaela Buzărnescu a pierdut finala probei de dublu de la Nottingham

Echipa Buzărnescu/ Watson a pierdut finala probei de dublu de la Nottingham. Ele au fost învinse de Rosolska/ Spears, scor 3-6, 6-7.
Mihaela Buzărnescu a pierdut finala probei de dublu de la Nottingham

PROGNOZA METEO. Ce veşti au meteorologii pentru primele trei zile ale săptămânii următoare

Meteorologii anunţă un început de săptămână instabil, în care vor fi ploi de scurtă durată, cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Vremea se va menţine însă caldă, cu temperaturi de până la 34 de grade Celsius, în special în Capitală.
PROGNOZA METEO. Ce veşti au meteorologii pentru primele trei zile ale săptămânii următoare

Zeci de oameni, dispuşi să-şi vândă organele pentru bani. Asociaţia Transplantaţilor din România: Ar fi greu, sunt reguli stricte

Din cauza sărăciei, zeci de persoane spun, prin anunţuri postate pe internet, că îşi scot la vânzare un rinichi sau un lob de ficat, în schimbul unor sume mari de bani. În vreme ce unele site-uri sunt pline de mesaje, asociaţiile şi Poliţia arată că încheierea tranzacţiei nu este atât de uşoară.
Zeci de oameni, dispuşi să-şi vândă organele pentru bani. Asociaţia Transplantaţilor din România: Ar fi greu, sunt reguli stricte

Preţul petrolului continuă să scadă, în aşteptarea reuniuniii OPEC

Cu mai puţin de o săptămână înainte de reuniunea Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) de la Viena, tendinţa preţului la barilul de petrol este de continuă scădere, atât pentru barilul Brent, cât şi pentru West Texas Intermediate (WTI).
Preţul petrolului continuă să scadă, în aşteptarea reuniuniii OPEC

Deţinutul de la Jilava, care a evadat vineri de la punctul de lucru, a fost prins

Deţinutul de la Penitenciarul Jilava care a fugit vineri, de la punctul de lucru unde presta activităţi, a fost prins duminică, în jurul orei 12:00, în zona Magazinului Bucur Obor, a confirmat, pentru MEDIAFAX, reprezentantul unităţii.
Deţinutul de la Jilava, care a evadat vineri de la punctul de lucru, a fost prins

Vicepreşedinte PNL: E foarte grav că aproape 30.000 de elevi nu s-au înscris la Evaluarea Naţională

Vicepreşedintele PNL, Laurenţiu Leoreanu, a declarat că este foarte îngrijorător că un număr de aproximativ 30.000 de elevi de clasa a VIII-a, însemnând un procent de 20%, nu s-au înscris la Evaluarea Naţională şi astfel putem vorbi despre un abandon la final de etapă.
Vicepreşedinte PNL: E foarte grav că aproape 30.000 de elevi nu s-au înscris la Evaluarea Naţională

Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România: Membrii din Cluj au plecat pe uşa din dos. Doar conducerea poate admite retragerea lor

Preşedintele AMR, Andreea Ciucă, a spus că magistraţii din Cluj, care au dizolvat filiala, au făcut acest lucru fără a informa conducerea, însă judecătorul a precizat că încă sunt membri, până la data la care consiliul director admite cererea de retragere pentru fiecare dintre ei.
Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România: Membrii din Cluj au plecat pe uşa din dos. Doar conducerea poate admite retragerea lor

GAFĂ DE PROTOCOL la inaugurarea Consulatului Onorific al Estoniei la Constanţa, în prezenţa Vioricăi Dăncilă/ Drapelul Estoniei a fost arborat greşit | VIDEO

Inaugurarea Consulatului Onorific al Republicii Estonia la Constanţa a debutat cu o gafă de protocol, organizatorii evenimentului arborând greşit steagul Estoniei. Incidentul nu i-a scăpat premierului eston, care a reparat greşeala.
GAFĂ DE PROTOCOL la inaugurarea Consulatului Onorific al Estoniei la Constanţa, în prezenţa Vioricăi Dăncilă/ Drapelul Estoniei a fost arborat greşit | VIDEO

INTERVIU | Eric Schultz, fost ambasador al SUA: Diplomaţia digitală este o sabie cu două tăişuri

Eric Schultz, fostul ambasador al SUA în Zambia şi fost adjunct al ambasadorului Statelor Unite în Ucraina, a vorbit, într-un interviu acordat MEDIAFAX, despre semnificaţia diplomaţiei digitale, precizând că aceasta poate fi o sabie cu două tăişuri.
INTERVIU | Eric Schultz, fost ambasador al SUA: Diplomaţia digitală este o sabie cu două tăişuri

IMAGINILE ZILEI: Premierul Dăncilă a uitat numele prim-ministrului estonian, într-o conferinţă de presă

Premierul Viorica Dăncilă a uitat numele prim-ministrului estonian, într-o conferinţă de presă
IMAGINILE ZILEI: Premierul Dăncilă a uitat numele prim-ministrului estonian, într-o conferinţă de presă

Ambarcaţiunea cu peste 600 de imigranţi, respinsă de Italia, a ajuns în portul din Valencia

O ambarcaţiune ce transporta 629 de imigranţi la bord a ajuns în portul din Valencia, după ce ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, i-a interzis acesteia să acosteze într-un port din Italia, relatează site-ul postului CNN.
Ambarcaţiunea cu peste 600 de imigranţi, respinsă de Italia, a ajuns în portul din Valencia

Patru persoane rănite, după ce două maşini s-au ciocnit în Buzău. Traficul, blocat

Patru persoane au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit duminică pe DN2 Buzău – Bucureşti, în localitatea Cioranca, judeţul Buzău. Traficul se desfăşoară pe un fir alternativ.
Patru persoane rănite, după ce două maşini s-au ciocnit în Buzău. Traficul, blocat