CELE MAI NOI ARTICOLE

Cinci persoane rănite, după ce două maşini s-au răsturnat în judeţul Sibiu

Cinci persoane au fost rănite grav în urma unui accident care a avut loc miercuri, după ce un autoturism a încercat să depăşească neregulamentar şi a lovit o altă maşină, din impact ambele vehicule ajungând în afara carosabilului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cinci persoane rănite, după ce două maşini s-au răsturnat în judeţul Sibiu

Lider al separatiştilor proruşi, asasinat în estul Ucrainei

Un proeminent lider al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei a fost asasinat miercuri dimineaţa, au anunţat autorităţile rebele, care au precizat că acesta ar fi căzut victimă unui atac terorist, relatează The Associated Press, citând mass-media locală.
Lider al separatiştilor proruşi, asasinat în estul Ucrainei

Preşedintele Iohannis, către SIE: Sunteţi una dintre cele mai avansate linii de apărare a statului român

Serviciul de Informaţii Externe (SIE) este "una dintre cele mai avansate linii de apărare a statului român şi a intereselor sale", a spus miercuri preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj adresat de Ziua SIE.
Preşedintele Iohannis, către SIE: Sunteţi  una dintre cele mai avansate linii de apărare a statului român

Primăria Capitalei: În Bucureşti se circulă normal, în condiţii de iarnă

În Capitală se circulă normal, în condiţii de iarnă, peste 200 de utilaje şi 1.200 de operatori manuali acţionând pentru îndepărtarea zăpezii de pe arterele Bucureştiului, informează Primăria Municipiului Bucureşti (PMB).
Primăria Capitalei: În Bucureşti se circulă normal, în condiţii de iarnă

GALERIE FOTO Unsprezece oameni ai străzii sunt angajaţi cu forme legale la o fermă din judeţul Timiş

Unsprezece persoane care au locuit pe stradă sau în centre de plasament lucrează la o fermă din judeţul Timiş, care le oferă locuinţă, o masă caldă şi salariul minim pe economie, pentru unii dintre beneficiari ferma fiind prima şi singura casă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
GALERIE FOTO Unsprezece oameni ai străzii sunt angajaţi cu forme legale la o fermă din judeţul Timiş

Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei ar putea revoca recunoaşterea Israelului în cazul mutării ambasadei SUA la Ierusalim

Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (PLO) ar revoca imediat recunoaşterea statului Israel în cazul mutării ambasadei SUA la Ierusalim, a declarat negociatorul şef al autorităţilor palestiniene, Saeb Erakat, citat de postul de televiziune France 24.
Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei ar putea revoca recunoaşterea Israelului în cazul mutării ambasadei SUA la Ierusalim

Alţi 4.500 de funcţionari publici din Turcia au fost destituiţi în urma loviturii de stat eşuate

Autorităţile turce au ordonat destituirea a aproape 4.500 de funcţionari publici, în cadrul unui nou val de epurări după lovitura de stat eşuată din luna iulie, potrivit unui decret publicat în Monitorul Oficial al Turciei, informează site-ul postului de televiziune France 24.
Alţi 4.500 de funcţionari publici din Turcia au fost destituiţi în urma loviturii de stat eşuate

Donald Trump a reconfirmat angajamentul faţă de NATO şi interesul pentru cooperarea cu Spania

Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat angajamentul faţă de NATO şi interesul pentru cooperarea bilaterală cu Spania, în cursul unei convorbiri telefonice cu premierul spaniol Mariano Rajoy, relatează agenţia de ştiri EFE.
Donald Trump a reconfirmat angajamentul faţă de NATO şi interesul pentru cooperarea cu Spania

Avertizare cod galben de vânt şi ninsori în România

ANM a emis o atenţionare cod galben de vânt şi ninsori, valabilă până joi, 9 februarie.
Avertizare cod galben de vânt şi ninsori în România

Doi tineri căsătoriţi sunt inculpaţi pentru că ar fi plănuit să comită un atac terorist la Sydney

Autorităţile australiene au inculpat doi tineri căsătoriţi despre care se suspectează că ar fi plănuit să comită un atac terorist la Sydney, aceştia fiind acuzaţi de "conspiraţie pentru comiterea unui act, sau acţiuni de pregătire a unui atac terorist", relatează BBC News online.
Doi tineri căsătoriţi sunt inculpaţi pentru că ar fi plănuit să comită un atac terorist la Sydney

Taxele şi impozitele pot fi plătite în rate, fără dobândă, cu cardul de credit

Deţinătorii anumitor carduri de credit pot plăti în rate, fără dobândă, taxele şi impozitele locale. Însă, până în prezent, doar Credit Europe Bank are o campanie destinată special plăţii în două tranşe a taxelor şi impozitelor, inclusiv a facturii la utilităţi.
Taxele şi impozitele pot fi plătite în rate, fără dobândă, cu cardul de credit

Donald Trump a reafirmat sprijinul SUA pentru Turcia, în cadrul unei convorbiri telefonice cu Erdogan/ Vor acţiona împreună împotriva SI în nordul Siriei

Preşedintele Donald Trump a reiterat sprijinul american pentru Turcia "ca partener strategic şi aliat NATO", în cursul unei convorbiri telefonice cu omologul său turc, Recep Erdogan, potrivit unui comunicat dat publicităţii de Casa Albă, citat de agenţia de ştiri Reuters.
Donald Trump a reafirmat sprijinul SUA pentru Turcia, în cadrul unei convorbiri telefonice cu Erdogan/ Vor acţiona împreună împotriva SI în nordul Siriei

INTERVIU Laura Capiţa despre obsesia ”Învăţământul este sufocat de programe încărcate”. Mitul programelor încărcate este întreţinut de două aspecte

Laura Capiţa este cercetător la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi ne explică că ne este frică de programa şcolară. De fapt, programele sunt opţionale, iar ”părinţii, elevii şi chiar profesorii citesc programa prin lentila examenelor.”
INTERVIU Laura Capiţa despre obsesia ”Învăţământul este sufocat de programe încărcate”. Mitul programelor încărcate este întreţinut de două aspecte

VIDEO Cum arată Pamela Anderson, la aproape 50 de ani, într-o nouă reclamă la lenjerie intimă

Pamela Anderson este noul ambasador internaţional de brand al companiei Coco de Mer, care produce lenjerie intimă, anunţul fiind făcut printr-un spot publicitar incendiar, potrivit contactmusic.com.
VIDEO Cum arată Pamela Anderson, la aproape 50 de ani, într-o nouă reclamă la lenjerie intimă

O americancă şi-a părăsit soţul, după o căsnicie de 22 de ani, pentru că el a votat cu Donald Trump

Gayle McCormick, o pensionară în vârstă de 73 de ani din Statele Unite, şi-a părăsit soţul după ce a fost şocată de decizia acestuia de a vota cu actualul preşedinte american, Donald Trump, informează The Independent.
O americancă şi-a părăsit soţul, după o căsnicie de 22 de ani, pentru că el a votat cu Donald Trump

Igor Dodon cere secretarului adjunct al NATO să nu grăbească deschiderea unui birou la Chişinău

Preşedintele Igor Dodon a insistat că deschiderea unui birou de legătură al NATO la Chişinău nu ar fi de folos majorităţii moldovenilor şi ar crea impedimente în procesul de negocieri pe problema transnistreană, relatează site-urile Publika.md şi Radio Free Europe-Radio Liberty.
Igor Dodon cere secretarului adjunct al NATO să nu grăbească deschiderea unui birou la Chişinău

FOTO Un autocar cu 18 pasageri s-a răsturnat, în Olt, pe DN 64. Doi răniţi au fost transportaţi la spital

Un autocar în care se aflau 18 persoane s-a răsturnat, miercuri dimineaţa, pe Drumul Naţional 64, între Osica de Sus şi Brâncoveni, judeţul Sibiu, două persoane ajungând la spital cu răni în zona capului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
FOTO Un autocar cu 18 pasageri s-a răsturnat, în Olt, pe DN 64. Doi răniţi au fost transportaţi la spital

Federaţia Română de Fotbal a oferit cadouri copiilor cu sindromul Down

Federaţia Română de Fotbal în parteneriat cu asociaţia Down Plus au oferit cadouri copiilor cu sindrom Down prezenţi la acţiunea de la liceul Dimitrie Bolintineanu din Capitală, informează site-ul oficial al Federaţiei.
Federaţia Română de Fotbal a oferit cadouri copiilor cu sindromul Down

Uniunea Europeană prelungeşte din nou controalele la frontierele a cinci ţări care fac parte din Schengen

Statele membre UE au confirmat o nouă prelungire de trei luni a controalelor la frontierele a cinci ţări care fac parte din spaţiul Schengen, relatează cotidianul francez Le Figaro pe pagina electronică.
Uniunea Europeană prelungeşte din nou controalele la frontierele a cinci ţări care fac parte din Schengen

Moţiunea de cenzură a fost respinsă/ Dragnea: O notă de subsol la discursul „slab şi răutăcios” al lui Iohannis/ Turcan: „Noaptea ca hoţii” a devenit sloganul Dragnea-Grindeanu-Tăriceanu

Moţiunea de cenzură iniţiată de senatori ai PNL şi USR a fost respinsă, doar 161 de parlamentari votând în favoarea sa. Parlamentul României s-a reunit miercuri, de la ora 12.00, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi USR împotriva Cabinetului Grindeanu, motivată de modificările la legile penale promovate de Guvern.
Moţiunea de cenzură a fost respinsă/ Dragnea: O notă de subsol la discursul

Autostrada 2 a fost redeschisă pe tronsonul Drajna-Lehliu-Gară pe ambele sensuri/ Cod galben de polei în 12 judeţe şi în Capitală

Autostrada 2 a fost redeschisă pe tronsonul Drajna - Lehliu-Gară în ambele sensuri, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române. De asemenea, 12 judeţe din ţară, dar şi Capitala, se află sub cod galben de polei.
Autostrada 2 a fost redeschisă pe tronsonul Drajna-Lehliu-Gară pe ambele sensuri/ Cod galben de polei în 12 judeţe şi în Capitală

VIDEO Natalie Imbruglia vine în România pentru a susţine un concert acustic

Natalie Imbruglia va susţine un concert acustic la Berăria H din Bucureşti, pe 29 aprilie, de la ora 22.30. Biletele vor fi puse în vânzare vineri în reţeaua iabilet.ro şi la Beraria H.
VIDEO Natalie Imbruglia vine în România pentru a susţine un concert acustic

ZF Criza politică: Dacă pentru preşedintele Iohannis demisia ministrului justiţiei este prea puţin, atunci ce este suficient pentru stoparea protestelor?

Preşedintele Klaus Iohannis a eliminat, în discursul de ieri din Parlament, ipoteza organizării de alegeri anti­cipate ca soluţie pentru stoparea conflictului dintre stradă şi guvern, susţinând, în aceeaşi vreme, că demisia unui singur ministru, cel al justiţiei, „este prea puţin“ pentru reve­nirea la o normalitate, scrie Ziarul Financiar.
ZF Criza politică: Dacă pentru preşedintele Iohannis demisia ministrului justiţiei este prea puţin, atunci ce este suficient pentru stoparea protestelor?

Călin Popescu Tăriceanu merge miercuri la ÎCCJ, unde are termen în dosar, „cu toate” că are şedinţă pe moţiune

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, marţi, că va merge miercuri dimineaţă la ÎCCJ, unde are termen în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului, "cu toate" că are şi şedinţă de plen comun unde se dezbate şi se votează moţiunea de cenzură.
Călin Popescu Tăriceanu merge miercuri la ÎCCJ, unde are termen în dosar,

Cererea Complexului Energetic Hunedoara de intrare în insolvenţă, respinsă de instanţă

Magistraţii Tribunalului Hunedoara au respins, marţi, cererea de intrare în insolvenţă depusă de conducerea Complexului Energetic Hunedoara, în aceeaşi şedinţă instanţa hotărând disjungerea dosarului, cererile creditorilor urmând să facă obiectul altui dosar, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cererea Complexului Energetic Hunedoara de intrare în insolvenţă, respinsă de instanţă

Grupul MOL şi-a extins portofoliul de explorări prin obţinerea de noi licenţe în Ungaria şi Norvegia

Grupul MOL, care este prezent şi în România, a obţinut şase noi licenţe în cea de-a patra rundă de licitaţii din Ungaria, dublându-şi suprafaţa de explorare din această ţară. MOL Norvegia a participat la cea mai recentă rundă de licenţiere APA şi a obţinut patru licenţe, una cu drept de operare.
Grupul MOL şi-a extins portofoliul de explorări prin obţinerea de noi licenţe în Ungaria şi Norvegia

Kovesi: „Îmi place să merg să fac sport, să alerg, să citesc, să mă uit la filme. Îmi place să ascult muzică, de obicei rock”

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a dat primul interviu după abrogarea OUG 13, în care a vorbit şi despre pasiunile pe care le are. Întrebată ce face în timpul liber, şefa DNA a spus că-i place să meargă la sala de sport, să alerge în parc, să citească şi să meargă la filme.
Kovesi:

Întrebare: cum este mai bine să fii la locul de muncă egoist sau altruist?

Potrivit unui studiu realizat de către Adam Grant, profesor la Universtitatea din Pennsylvania, altruismul la muncă poate duce la epuizare şi, în mod ironic, îi poate afecta pe cei pe care încerci să îi ajuţi, scri Business Magazin.
Întrebare: cum este mai bine să fii la locul de muncă egoist sau altruist?

AS Roma – Fiorentina, scor 4-0, în etapa a 23-a din Serie A. Tătăruşanu a fost titular la oaspeţi

AS Roma a câştigat, marţi, meciul de pe teren propriu cu Fiorentina, scor 4-0 (1-0), în etapa a 23-a din campionatul Italiei.
AS Roma - Fiorentina, scor 4-0, în etapa a 23-a din Serie A. Tătăruşanu a fost titular la oaspeţi

FOTO, VIDEO Ce face Barack Obama acum că nu mai deţine funcţia de preşedinte al Statelor Unite

Barack Obama, fostul preşedinte al SUA , se distrează de minune acum că nu mai deţine cea mai importantă funcţie din Statele Unite, scrie harpersbazaar.com.
FOTO, VIDEO Ce face Barack Obama acum că nu mai deţine funcţia de preşedinte al Statelor Unite

Parlamentul Scoţiei votează simbolic împotriva Brexit, premierul avertizând cu independenţa

Parlamentul Scoţiei a respins, marţi seară, într-un vot cu valoare simbolică, planul Guvernului Marii Britanii de iniţiere a procedurii de ieşire din Uniunea Europeană, premierul scoţian, Nicola Sturgeon, sugerând din nou organizarea unui referendum proindependenţă.
Parlamentul Scoţiei votează simbolic împotriva Brexit, premierul avertizând cu independenţa

ONU şi Autoritatea Palestiniană condamnă vehement legea israeliană privind coloniile

Organizaţia Naţiunilor Unite şi Autoritatea Palestiniană au condamnat vehement, marţi după-amiază, controversata lege adoptată de Parlamentul Israelului privind reglementarea statutului unor locuinţe construite în colonii din Cisiordania, relatează ziarele Le Monde şi Le Parisien.
ONU şi Autoritatea Palestiniană condamnă vehement legea israeliană privind coloniile

FOTO A opta zi de proteste în ţară. La Cluj-Napoca, Sibiu şi Iaşi, protestatarii au ieşit în stradă în ciuda ploii şi ninsorii

Peste 1.000 protestatari s-au adunat, marţi seara în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, la Sibiu sunt 1.000 de oameni în stradă, iar la Iaşi, protestele continuă în ciuda faptului că este cod galben de ninsoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
FOTO A opta zi de proteste în ţară. La Cluj-Napoca, Sibiu şi Iaşi, protestatarii au ieşit în stradă în ciuda ploii şi ninsorii

A încetat din viaţă Valeriu Bularca, primul luptător român care a devenit campion mondial

Valeriu Bularca, primul luptător român care a devenit campion mondial, a încetat din viaţă, marţi, la vârsta de 85 de ani, notează presa braşoveană.
A încetat din viaţă Valeriu Bularca, primul luptător român care a devenit campion mondial

Germania respinge din nou acuzaţiile Administraţiei Trump că ar profita de valoarea scăzută a euro

Jens Weidmann, preşedintele Băncii centrale a Germaniei, a respins marţi acuzaţiile Administraţiei Donald Trump că Berlinul ar profita de un euro "puternic subevaluat", argumentând că firmele germane sunt bine poziţionate pe pieţele internaţionale pentru că au produse de calitate.
Germania respinge din nou acuzaţiile Administraţiei Trump că ar profita de valoarea scăzută a euro

Rusia salută abordarea lui Donald Trump faţă de criza din Ucraina

Administraţia Vladimir Putin a lăudat, marţi, abordarea noului preşedinte al SUA, Donald Trump, faţă de criza din Ucraina, comentariile riscând să genereze preocupare la Kiev.
Rusia salută abordarea lui Donald Trump faţă de criza din Ucraina

Cererea lui Victor Ponta de anulare a ordinului prin care i s-a retras titlul de doctor, respinsă

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins, marţi, cererea fostului premier al României, Victor Ponta, de anulare a ordinului de ministru prin care i-a fost retras titlul de doctor, decizia nefiind definitivă.
Cererea lui Victor Ponta de anulare a ordinului prin care i s-a retras titlul de doctor, respinsă

CSM: Afirmaţiile lui Călin Popescu Tăriceanu la adresa justiţiei, de o gravitate extremă

Declaraţiile făcute în spaţiul public de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prin care s-a conturat imaginea unui sistem judiciar care nu este independent reprezintă afirmaţii de o gravitate extremă la adresa justiţiei din România, potrivit Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
CSM: Afirmaţiile lui Călin Popescu Tăriceanu la adresa justiţiei, de o gravitate extremă

GALERIE FOTO, VIDEO A opta zi de proteste în Piaţa Victoriei s-a încheiat. La manifestaţie au fost peste 2.000 de oameni

Peste două mii de persoane au fost astăzi în Piaţa Victoriei din Capitală, unde au organizat un protest, pentru a opta zi consecutiv, protestatarii cerând demisia Guvernului Grindeanu.
GALERIE FOTO, VIDEO A opta zi de proteste în Piaţa Victoriei s-a încheiat. La manifestaţie au fost peste 2.000 de oameni

GALERIE FOTO Peste 2000 de persoane au protestat în faţa Palatului Cotroceni

Peste 2000 de persoane au protestat în faţa Palatului Cotroceni, unde au organizat un protest, pentru a treia zi consecutiv, pentru susţinerea Guvernului Grindeanu, oamenii solicitând şi demisia preşedintelui Klaus Iohannis.
GALERIE FOTO Peste 2000 de persoane au protestat în faţa Palatului Cotroceni