CELE MAI NOI ARTICOLE

Cotabiţă mulţumeşte fanilor pentru gândurile bune: Fiţi convinşi că foarte curând ne vom revedea – VIDEO

Gabriel Cotabiţă le-a mulţumit tuturor celor care i-au transmis mesaje de susţinere în ultima perioadă prin intermediul unui filmuleţ publicat pe contul său de Facebook şi le-a transmis fanilor că se vor revedea în curând.
Cotabiţă mulţumeşte fanilor pentru gândurile bune: Fiţi convinşi că foarte curând ne vom revedea - VIDEO

„Bancherul lui Putin” depune plângere împotriva Rusiei de la care pretinde miliarde de dolari – FOTO, VIDEO

Serghei Pugacev, un magnat cunoscut odinioară ca "bancherul lui Putin" din cauza influenţei sale la Kremlin, a depus plângere împotriva Rusiei, căreia-i pretinde peste zece miliarde de dolari, după ce imperiul său comercial s-a prăbuşit din cauza căderii în dizgraţia lui Putin.

Simona Halep s-a calificat în turul al doilea la Guangzhou: A fost foarte greu de jucat din cauza umidităţii

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi principala favorită, s-a calificat, marţi, în turul al doilea al turneului WTA de la Guangzhou (China), după ce a trecut de croata Petra Martici, locul 128 mondial, sportivă venită din calificări, cu scorul de 6-4, 6-2.
Simona Halep s-a calificat în turul al doilea la Guangzhou: A fost foarte greu de jucat din cauza umidităţii

Monica Niculescu s-a calificat în turul al doilea la Guangzhou, după un meci de trei ore

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 49 WTA, s-a calificat, marţi, în turul al doilea al turneului WTA de la Guangzhou (China), după ce a trecut de Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 78 WTA, cu scorul de 7-6 (5), 1-6, 6-3, într-un meci care a durat trei ore.
Monica Niculescu s-a calificat în turul al doilea la Guangzhou, după un meci de trei ore

Dezertori din Statul Islamic consideră organizaţia prea violentă şi coruptă

Tot mai mulţi membri ai Statului Islamic (SI) părăsesc organizaţia extremistă sunnită deoarece o consideră prea violentă sau coruptă sau pentru că luptă prea mult împotriva musulmanilor şiiţi, potrivit unui studiu în rândul dezertorilor, relatează AP în pagina electronică.
Dezertori din Statul Islamic consideră organizaţia prea violentă şi coruptă

Stelian Tănase: S-a decis „lichidarea” mea de la conducerea TVR, la cererea lui Gabriel Oprea

Directorul general al TVR, Stelian Tănase, a acuzat, într-o emisiune la postul public, că s-a decis ”lichidarea” sa de la conducerea TVR la cererea vicepremierului Gabriel Oprea, el susţinând că Oprea l-ar fi sunat ”foarte opărit”, cerându-i să scoată de pe post un material despre plagiatul său.
Stelian Tănase: S-a decis

Croaţia acuză Grecia că permite tranzitul imigranţilor spre alte state membre UE

Guvernul Croaţiei va cere Greciei să înceteze să mai trimită imigranţi extracomunitari în restul statelor membre ale Uniunii Europene, informează site-ul agenţiei Reuters.
Croaţia acuză Grecia că permite tranzitul imigranţilor spre alte state membre UE

Nicolae Dică: Am făcut un joc foarte bun, cu o primă repriză perfectă

Tehnicianul secund al Stelei, Nicolae Dică, a declarat, luni, că steliştii au făcut o primă repriză perfectă în meciul cu formaţia Concordia Chiajna, subliniind că partida a fost câştigată mult mai uşor decât se aşteptau.
Nicolae Dică: Am făcut un joc foarte bun, cu o primă repriză perfectă

Dragnea: Şansele să treacă moţiunea de cenzură a PNL sunt nule

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că moţiunea de cenzură depusă de liberali nu are are şanse să treacă, pentru că parlamentarii social-democraţi, cei ai UNPR şi cei ai ALDE nu o vor vota.
Dragnea: Şansele să treacă moţiunea de cenzură a PNL sunt nule

Rezultate din etapa a XI-a din Liga I şi clasamentul competiţiei

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a XI-a a Ligii I, şi clasamentul competiţiei:
Rezultate din etapa a XI-a din Liga I şi clasamentul competiţiei

Steaua – Concordia Chiajna, scor 3-1, în Liga I

Formaţia Steaua a învins, luni, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-1 (3-0), echipa Concordia Chiajna, în ultimul meci al etapei a XI-a a Ligii I.
Steaua - Concordia Chiajna, scor 3-1, în Liga I

David Garrett şi Julien Quentin, premiaţi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român

Violonistul David Garrett şi pianistul Julien Quentin au primit câte o statuetă din partea preşedintelui Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Alin Petrache, luni seară, după concertul pe care cei doi artişti l-au susţinut pe scena Ateneului Român din Bucureşti.
David Garrett şi Julien Quentin, premiaţi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român

Guvernatorul Băncii Naţionale a Republicii Moldova şi-a dat demisia

Guvernatorul Băncii Naţionale a Republicii Moldova (BNM), Dorin Drăguţanu, şi prim-viceguvernatorul instituţiei, Marin Moloşag, şi-au anunţat luni demisiile, cei doi acuzând politicienii că nu vor investigarea furtului miliardului de dolari din băncile ţării, relatează site-ul Agora.
Guvernatorul Băncii Naţionale a Republicii Moldova şi-a dat demisia

Slovenia construieşte un gard metalic pe un segment al frontierei cu Croaţia

Poliţia slovenă a început construirea unui gard metalic pe un segment al frontierei cu Croaţia, pe fondul afluxului de imigranţi extracomunitari, anunţă surse citate de presa italiană.
Slovenia construieşte un gard metalic pe un segment al frontierei cu Croaţia

CUTREMUR de 6,5 grade pe scara Richter, în Chile

Un cutremur de 6,5 grade pe scara Richer s-a produs luni după-amiază în Chile, fără a fi semnalate victime sau daune materiale semnificative, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).
CUTREMUR de 6,5 grade pe scara Richter, în Chile

Victorie pentru Al Ahli Dubai în campionatul Emiratelor Arabe Unite

Echipa Al Ahli, antrenată de Cosmin Olăroiu, a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia Al Dhafra, într-un meci contând pentru etapa a treia a campionatului Emiratelor Arabe Unite.
Victorie pentru Al Ahli Dubai în campionatul Emiratelor Arabe Unite

CRIZA IMIGRANŢILOR: Grupul Vişegrad, Letonia, Luxemburg nu au ajuns la niciun acord privind imigranţii

Miniştrii de Externe ai statelor Grupului Vişegrad şi Letoniei nu au ajuns la niciun acord cu omologul lor din Luxemburg privind soluţionarea crizei imigranţilor, anunţă Guvernul Ungariei, precizând că sistemul cotelor rămâne prioritar pentru liderii UE, relatează MTI.
CRIZA IMIGRANŢILOR: Grupul Vişegrad, Letonia, Luxemburg nu au ajuns la niciun acord privind imigranţii

Vaslui: Fost subprefect, aflat în închisoare, condamnat la cinci ani de închisoare într-un alt dosar

Fostul subprefect de Vaslui Sergiu Marian, aflat în închisoare pentru fapte de corupţie, a fost condamnat, luni, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu într-un alt dosar, el fiind acuzat că i-ar fi favorizat fratelui său achiziţionarea de terenuri la preţuri mici.
Vaslui: Fost subprefect, aflat în închisoare, condamnat la cinci ani de închisoare într-un alt dosar

CRIZA IMIGRANŢILOR: Ban Ki-Moon se declară „extrem de preocupat” de situaţia imigranţilor ajunşi în Europa

Ban Ki-Moon, secretarul general al Naţiunilor Unite, s-a declarat "extrem de preocupat" de situaţia imigranţilor şi refugiaţilor care ajung în Europa, informează site-ul cotidianului Le Figaro.
CRIZA IMIGRANŢILOR: Ban Ki-Moon se declară

NATO îndeamnă Rusia să retragă armamentul greu din estul Ucrainei

Rusia trebuie să retragă armamentul greu din regiunile separatiste situate în estul Ucrainei, afirmă secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, citat de site-ul agenţiei Reuters.
NATO îndeamnă Rusia să retragă armamentul greu din estul Ucrainei

ISPMN: Cel puţin până în 2007, elitele româneşti din Harghita nu se pot identifica cu Ţinutul Secuiesc

Preşedintele Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale (ISPMN), Horváth István, susţine, în urma unor cercetări făcute între anii 2000-2007 în judeţul Harghita, că elitele româneşti din zonă nu se pot identifica cu simbolurile etnice ale Ţinutului Secuiesc.
ISPMN: Cel puţin până în 2007, elitele româneşti din Harghita nu se pot identifica cu Ţinutul Secuiesc

Gheorghe Hagi a primit trofeul Golden Foot, la Monte Carlo – FOTO, VIDEO

Fostul fotbalist Gheorghe Hagi a primit trofeul Golden Foot, oferit de prinţul Albert de Monaco, luni, în cadrul unei gale la Monte Carlo.
Gheorghe Hagi a primit trofeul Golden Foot, la Monte Carlo - FOTO, VIDEO

Alexis Tsipras a depus jurământul pentru un nou mandat de prim-ministru al Greciei – VIDEO

Alexis Tsipras, liderul formaţiunii de extremă-stânga Syriza, a depus luni seară jurământul pentru un nou mandat de prim-ministru, prima etapă în procedura de formare a noului guvern după victoria în alegerile parlamentare, relatează site-ul ziarului Le Figaro.
Alexis Tsipras a depus jurământul pentru un nou mandat de prim-ministru al Greciei - VIDEO

Germania susţine parcursul european al Serbiei

Guvernul Germaniei susţine în mod constructiv parcursul european al Serbiei, a declarat Michael Roth, secretar de Stat pentru Europa în Ministerul german de Externe, în timpul unei reuniuni de luni cu Ministrul sârb pentru Integrarea europeană, potrivit site-ului postului de radio B92.
Germania susţine parcursul european al Serbiei

Oficiali americani: Rusia trimite avioane militare fără pilot în Siria

Rusia a început să trimită avioane militare fără pilot în misiuni de supraveghere din Siria, au declarat luni doi oficiali americani pentru agenţia Reuters.
Oficiali americani: Rusia trimite avioane militare fără pilot în Siria

Cererea DNA de redeschidere a urmăririi penale faţă de Darius Vîlcov, admisă de Tribunalul Olt

Tribunalul Olt a admis, luni, cererea DNA de redeschidere a urmăririi penale faţă de fostul primar al Slatinei Darius Vîlcov într-un caz de corupţie în care sunt suspecte alte opt persoane, între care foşti şefi din administraţia locală din Olt şi oameni de afaceri, decizia fiind definitivă.
Cererea DNA de redeschidere a urmăririi penale faţă de Darius Vîlcov, admisă de Tribunalul Olt

Udrea: Voi vota moţiunea de cenzură a PNL pentru motivele mele – problema imigranţilor, fondurile europene

Elena Udrea scrie pe Facebook că va vota moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Ponta, dar spune că, citind textul moţiunii, a avut "surpriza" să constate că, după cum e concepută, pare fie că liberalii nu cred în şansele de a fi votată, fie că "le-a fost lene să facă ceva serios".
Udrea: Voi vota moţiunea de cenzură a PNL pentru motivele mele - problema imigranţilor, fondurile europene

Cea de-a doua tabără pentru refugiaţi, amenajată la Moraviţa, unde pot fi adăpostite 500 de persoane – FOTO

Cea de-a doua tabără pentru refugiaţi din judeţul Timiş a fost amenajată, luni, la Moraviţa, unde au fost montate 80 de corturi care vor putea adăposti aproximativ 500 de persoane, după ce cu o zi în urmă o tabără similară a fost instalată în localitatea Lunga, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cea de-a doua tabără pentru refugiaţi, amenajată la Moraviţa, unde pot fi adăpostite 500 de persoane - FOTO

Studiu: Peste 80% dintre români se uită zilnic la TV. Cei mai mulţi preferă ştirile şi producţiile HD – INFOGRAFIC

Televizorul este un mod important de petrecere a timpului liber pentru români, 84% dintre aceştia se uită zilnic la TV, cei mai mulţi preferând canalele de ştiri şi de filme şi producţiile High Definition (HD), potrivit unui studiu al companiei de sateliţi SES Astra România.
Studiu: Peste 80% dintre români se uită zilnic la TV. Cei mai mulţi preferă ştirile şi producţiile HD - INFOGRAFIC

Sorin Oprescu, transportat la spital după ce i s-a făcut rău. Primarul suspendat, readus în arest, la scurt timp

Primarul suspendat al Capitalei Sorin Oprescu a fost transportat la spital, luni seară, din Arestul Poliţiei Capitalei, după ce a acuzat ”o stare de slăbiciune”, iar după ce o scurtă evaluare medicală a fost readus în arest, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie.
Sorin Oprescu, transportat la spital după ce i s-a făcut rău. Primarul suspendat, readus în arest, la scurt timp

O jucătoare franceză de tenis, victima unei agresiuni sexuale

O jucătoare franceză de tenis, care figurează în clasamentul WTA, dar al cărei nume nu a fost publicat, a fost victima unei agresiuni sexuale, sâmbătă dimineaţa, la ieşirea dintr-un club de noapte de la Paris, susţine, luni, site-ul 20minutes.fr.
O jucătoare franceză de tenis, victima unei agresiuni sexuale

Serbia avertizează cu măsuri de retorsiune dacă UE nu va soluţiona criza imigranţilor

Guvernul Serbiei avertizează că va aplica măsuri de retorsiune dacă Uniunea Europeană va retrimite pe teritoriul sârb imigranţi din state terţe, Belgradul cerând soluţii din partea Bruxellesului şi catalogând situaţia ca fiind "inacceptabilă".
Serbia avertizează cu măsuri de retorsiune dacă UE nu va soluţiona criza imigranţilor

Zeci de mii de elevi, fără cornuri şi lapte din cauza întârzierii semnării contractelor sau a finalizării licitaţiilor

Zeci de mii de elevi din judeţul Iaşi nu primesc, la o săptămână de la începerea şcolii, cornuri şi lapte, reprezentanţii Consiliului Judeţean spunând că această situaţie a apărut ca urmare a întârzierii semnării contractelor, dar că distribuţia produselor ar urma să înceapă pe 23 septembrie. În Prahova, peste 70.000 de elevi nu primesc produsele din Programul ”Lapte şi corn”, din cauză că autorităţile judeţene nu au finalizat încă licitaţia.
Zeci de mii de elevi, fără cornuri şi lapte din cauza întârzierii semnării contractelor sau a finalizării licitaţiilor

Curtea de Apel Bucureşti atrage atenţia DNA să nu neglijeze recuperarea prejudiciului lui Sorin Oprescu

Judecătorul care a decis menţinerea lui Sorin Oprescu în arest arată în motivare importanţa recuperării prejudiciilor şi sugerează procurorilor DNA să nu pună pe locul doi acest aspect, pentru că astfel îi acordă infractorului posibilitatea de a-şi ascunde bunurile.
Curtea de Apel Bucureşti atrage atenţia DNA să nu neglijeze recuperarea prejudiciului lui Sorin Oprescu

Ialomiţa: Medic acuzat că a prescris ilegal medicamente oncologice, prejudiciul fiind de 670.000 lei

Un medic este acuzat că a prescris ilegal medicamente oncologice, pe numele unor persoane care nu le-au solicitat, apoi acestea au fost decontate de farmacii, care ar fi prezentat date potrivit cărora ar fi fost ridicate de pacienţi, prejudiciul produs fiind de peste 670.000 de lei.
Ialomiţa: Medic acuzat că a prescris ilegal medicamente oncologice, prejudiciul fiind de 670.000 lei

Parlamentul Ungariei sporeşte prerogativele armatei în materie de imigraţie

Parlamentul Ungariei a aprobat, luni, un proiect prin care militarii pot avea aceleaşi atribuţii ca agenţii de poliţie în gestionarea crizei imigranţilor, informează MTI.
Parlamentul Ungariei sporeşte prerogativele armatei în materie de imigraţie

Oprescu a susţinut că mai multe persoane, între care Rareş Bogdan, i-ar fi spus că va fi arestat

Sorin Oprescu a susţinut în instanţă că aproape zilnic era anunţat de diverse persoane că ar urma să fie arestat, el nominalizându-i şi pe Rareş Bogdan şi Cozmin Guşă printre cei care i-ar fi dat informaţii ”pe surse”, arată Curtea de Apel Bucureşti în motivarea deciziei de menţinere a arestării.
Oprescu a susţinut că mai multe persoane, între care Rareş Bogdan, i-ar fi spus că va fi arestat

Dalai Lama, invitat anul viitor la Transylvania College din Cluj-Napoca – FOTO

Fondatorul Transylvania College din Cluj-Napoca, Simona Baciu, spune că l-a invitat pe Dalai Lama să viziteze România şi Cluj-Napoca, adăugând că liderul spiritual tibetan "vrea să vină", invitaţia oficială urmând să fie făcută împreună cu UBB şi cu Camera de Comerţ Româno-Americană.
Dalai Lama, invitat anul viitor la Transylvania College din Cluj-Napoca - FOTO

Klaus Iohannis a primit scrisoarea de acreditare a noului ambasador al SUA la Bucureşti, Hans Klemm – FOTO, VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit luni, la Palatul Cotroceni, pe noul amabsador al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, cu ocazia prezentării scrisorii sale de acreditare, preşedintele urându-i acestuia "bun venit" în România.
Klaus Iohannis a primit scrisoarea de acreditare a noului ambasador al SUA la Bucureşti, Hans Klemm - FOTO, VIDEO

Cel puţin 18 civili au murit într-un atac cu rachete produs în nordul Siriei

Cel puţin 18 civili au murit luni după ce armata siriană a lansat rachete într-o zonă controlată de rebeli din nordul Siriei, potrivit organizaţiei Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), informează site-ul publicaţiei Le Figaro.
Cel puţin 18 civili au murit într-un atac cu rachete produs în nordul Siriei