Formaţia Valencia a pierdut, cu scorul de 2-3, meciul susţinut, miercuri, pe teren propriu, în compania echipei Zenit Sankt Petersburg, în prima etapă a grupei H a Ligii Campionilor.
Fostul selecţioner Victor Piţurcă a declarat la Dolce Sport că el este cel care a dus naţionala României pe locul 7 în clasamentul FIFA, după ce a preluat-o când se afla pe 56, subliniind că nu este de acord cu poziţia lui Anghel Iordănescu, cum că acesta ar fi un loc mincinos.
Ungaria se confruntă cu "imigranţi agresivi" şi situaţia este "inacceptabilă", afirmă ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, precizând că punctul vamal Roszke va fi închis pentru 30 de zile după violenţele de miercuri.
Ungaria va construi un gard metalic pe unele segmente ale frontierei cu Croaţia, afirmă premierul Viktor Orban într-un interviu acordat publicaţiei Die Presse, relatează MTI.
Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, a cerut, miercuri, Băncii centrale de la Chişinău să ia "toate măsurile necesare" pentru susţinerea monedei naţionale, care a atins cea mai scăzută valoare din ultimele şapte luni, pe fondul crizei bancare.
CSM propune Ministerului Justiţiei să modifice Regulamentul de aplicare a Legii privind executarea pedepselor astfel încât deţinuţii care publică lucrări ştiinţifice să dea o declaraţie conform căreia ei sunt autorii, iar cei care le publică să aibă practică în publicarea de astfel de lucrări.
Tarifele pe litoral în următorul sezon estival vor rămâne la fel ca în 2015 sau chiar ar putea să mai scadă, ca urmare a reducerii taxelor, spun reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turism, precizând că au fost identificate mai multe tipuri de turişti, între care cel pretenţios sau supărăcios.
Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite a înregistrat "progrese modeste" în raidurile împotriva poziţiilor reţelei teroriste Stat Islamic, consideră Ministerul rus de Externe, la un an de la constituirea alianţei militare.
Peste 110 elevi şi preşcolari din comuna vasluiană Ghergheşti învaţă în şcoli cu risc major de prăbuşire, construite chiar şi cu un secol în urmă, tavanul şi pereţii, o parte crăpaţi, fiind sprijiniţi cu bârne din lemn, iar duşumeaua fiind putrezită şi mucegăită.
Confruntări între imigranţi şi forţele de ordine ungare au izbucnit miercuri după-amiază la punctul de trecere Roszke, la frontiera dintre Ungaria şi Serbia, după ce unii imigranţi au încercat să pătrundă forţat pe teritoriul ungar. Ministrul ungar de Externe a cerut, ulterior, autorităţilor sârbe să ia măsuri urgente pentru a opri imigranţii agresivi.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) face apel către persoanele în funcţii publice sau care sunt formatori de opinie să promoveze un comportament şi un limbaj nediscriminatorii în dezbaterile publice legate de criza refugiaţilor.
Autorităţile nigeriene, care încă aşteaptă întoarcerea a peste 200 de liceene răpite în 2014 de Boko Haram, propun grupării amnistierea deţinuţilor islamişti în schimbul libertăţii fetelor, informează site-ul Ouest France.
Trei bărbaţi din oraşul Pantelimon, suspectaţi că au spart casa Andreei Marin, au fost prinşi de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov, care îi cercetează pentru furt calificat.
Reducerea fiscalităţii, îmbunătăţirea mediului de reglementare, susţinerea acţiunilor parteneriale între mediul public şi mediul privat şi dezvoltarea cercetării, în zece sectoare prioritare, sunt obiectivele principale ale Strategiei Naţionale pentru Competitivitate 2015-2020, aprobată de Guvern.
Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, joi, cu o delegaţie a Băncii Mondiale, condusă de directorul executiv al instituţiei, Frank Heemskerk, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
CSAT se va reuni joi pentru a discuta poziţia României în criza refugiaţilor, în contextul refuzului autorităţilor române de a accepta cotele obligatorii, al solicitărilor unor lideri europeni privind sancţionarea ţărilor care se opun acestor cote, dar şi al scandalului diplomatic româno-ungar.
Nicolas Sarkozy, care pledeză pentru o reformă a politicii europene de migraţie, a avertizat miercuri asupra unui risc de "deflagraţie a societăţii franceze" în contextul crizei refugiaţilor care, potrivit lui, îi scapă de sub control lui François Hollande, informează site-ul agenţiei Reuters.
Fostul tenismen Ion Ţiriac i-a transmis Simonei Halep, care a obţinut zece milioane de dolari premii în carieră, că se poate considera o sportivă săracă până ajunge la suma de jumătate de miliard de dolari.
Monica Iacob Ridzi şi-a retras de la Tribunalul Ilfov cererea de întrerupere a executării pedepsei de cinci ani de închisoare, la care a fost condamnatată pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009, de Ziua Tineretului.
Terra a traversat în trecutul ei, în urmă cu 55 de milioane de ani, o perioadă marcată de un fenomen care a semănat foarte mult cu încălzirea globală din zilele noastre, informează site-ul atlantico.fr.
Jucătoarea Simona Halep, care a ajuns până în semifinale la US Open, a declarat, miercuri, că în perioada următoare va participa la turneele de la Guangzhou (21 - 26 septembrie), Wuhan (27 septembrie - 3 octombrie) şi Beijing (3 - 11 octombrie).
Guvernul aprobat, miercuri, un proiect de lege prin care procedura de adopţie atât în cazul adopţiilor interne, cât şi al celor internaţionale se simplifică, iar persoanele care adoptă un copil vor putea beneficia de un concediu de acomodare de trei luni, plătit cu 3.300 lei lunar.
Ministerul Afacerilor Externe informează că ambasadorul Ungariei în România, Zákonyi Botond, convocat miercuri la MAE, a dorit să predea o notă de protest, însă, conform practicii diplomatice, ”primirea unei astfel de note nu putea fi acceptată”.
Celebrul chitarist american Tony MacAlpine şi-a anulat concertul pe care trebuia să îl susţină pe 1 noiembrie, în clubul Silver Church din Bucureşti, parte a turneului său european, după ce artistul a fost diagnosticat cu cancer, informează organizatorii evenimentului, Phoenix Entertainment.
Slujba de sfinţire a 100 de cruci pe terenul destinat construcţiei viitoarei moschei, ce a avut loc luni seară, a fost oficiată de trei preoţi necanonici şi reprezintă un gest provocator, spune conducerea Bisericii Ortodoxe Române (BOR).
Preşedintele-director general al TVR, Stelian Tănase, a transmis Camerei Deputaţilor o scrisoare în care susţine că situaţia televiziunii nu se poate remedia doar prin diminuarea cheltuielilor, subliniind că, fără sprijinul instituţiilor statului, TVR nu-şi va mai putea îndeplini misiunea publică.
Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter a avut loc miercuri dimineaţă în largul Indoneziei, dar nu au fost semnalate victime sau daune materiale semnificative, anunţă autorităţile indoneziene.
Germania a intensificat, miercuri, controalele pe un segment al frontierei cu Franţa, la nivelul regiunii franceze estice Alsacia, din cauza crizei migraţiei, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei federale germane, informează site-ul agenţiei de presă AFP.
Reprezentanţii IPJ Botoşani susţin că au stocuri de carburant necesare desfăşurării în condiţii optime a atribuţiilor de serviciu, iar mandatul de aducere a unui inculpat judecat la Tribunalul Harghita, în procesul lui Borboly Csaba, nu a putut fi pus în executare întrucât bărbatul nu era acasă.
Virgil Ianţu dublează rolul principal din animaţia "Blinky Bill: Koala cel poznaş", care va avea premiera pe marile ecrane din România pe 2 octombrie, informează distribuitorul filmului, Freeman Entertainment.
"Frustrarea" politicienilor români probabil este generată de faptul că actuala situaţie arată în ce măsură România este pregătită să adere la Schengen, acuză ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.
Andrei Rudeanu, ginerele copreşedintelui PNL Vasile Blaga, a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Bucureşti fiind acuzat că a înregistrat în contabilitatea firmei sale achiziţii fictive de bunuri şi prestări servicii, prejudiciul produs statului, fiind de 646.139 de euro.
Primarul Sorin Oprescu avea o ”relaţie atipic de apropiată” cu directorul Administraţiei Cimitirelor, Bogdan Cornel Popa, spun anchetatorii, care arată că edilul îl lua cu el pe Popa la recepţii la care acesta nu avea acces, la Cotroceni, la ambasade sau în vizite oficiale în străinătate.
Standard & Poor’s a retrogradat miercuri ratingul Japoniei cu o treaptă, la nivelul A+, cel mai recent semn de îngrijorare legată de perspectivele economice ale ţării, la aproape trei ani de la venirea la putere a premierului Shinzo Abe, relatează MarketWatch.
Mii de oameni au trecut pe la sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Corneliu Vadim Tudor, atât de multă lume nemaifiind la Biserica Sfântul Gheorghe decât la resfinţirea lăcaşului sau la Hramul Mare de Sfântul Nicolae, a declarat, miercuri, parohul Emil Cărămizaru.
Birocraţia pentru atragerea fondurilor europene pentru perioada 2014-2020 este la fel de mare şi lipsită de orizont ca între 2007 şi 2013, a declarat, miercuri, Florin Jianu, preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători şi fost ministru pentru IMM, mediu de afaceri şi turism.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că gardul care va fi instalat de Ungaria la graniţa cu România nu desparte aceste ţări, ci este o soluţie individuală care ajută, într-un fel ajutând şi statul român prin faptul că împinge traseul migranţilor către Croaţia şi Slovenia.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, că a votat împotriva numirii lui Ilie Sârbu la Curtea de Conturi, arătând că nu are nimic personal cu acesta, dar consideră că este o numire "extrem de nepotrivită".
Ministrul Bogdan Aurescu a declarat, miercuri, că partea ungară are un tip de abordare "inadmisibil" şi continuă un limbaj "inacceptabil" faţă de partea română, arătând că este o încercare de a atrage România într-o dispută artificială pentru a atenua percepţia de autoizolare a Ungariei în UE.