Halep: Voi participa la turneele de la Guangzhou, Wuhan şi Beijing

Jucătoarea Simona Halep, care a ajuns până în semifinale la US Open, a declarat, miercuri, că în perioada următoare va participa la turneele de la Guangzhou (21 - 26 septembrie), Wuhan (27 septembrie - 3 octombrie) şi Beijing (3 - 11 octombrie).

1124 afișări
Imaginea articolului Halep: Voi participa la turneele de la Guangzhou, Wuhan şi Beijing

Halep: Voi participa la turneele de la Guangzhou, Wuhan şi Beijing

"Până la Turneul Campioanelor mai am vreo trei înainte. Bineînţeles că îmi doresc să joc cel mai bun tenis al meu la Singapore, sper să am un rezultat bun şi poate să îl repet pe cel de anul trecut. Nu ştiu cine a spus că voi lipsi de la Beijing. Eu voi juca la Guangzhou, Wuhan şi Beijing", a spus Halep, prezentă, miercuri, la festivitatea de inaugurare a terenurilor de tenis din cadrul Complexului Sportiv Ion Ţiriac din Bucureşti.

Antrenorul Darren Cahill nu o va însoţi pe Simona Halep la turneele din China, din echipa ei urmând să facă parte Răzvan Sabău, Teodor Cercel şi un fizioterapeut.

"În China vin cu mine Răzvan Sabău, Cercel Teodor şi un masor, un fizio. În calitate de sparring vine Răzvan, nu am făcut nimic cu el (n.r. - contract)", a adăugat jucătoarea.

În ceea ce îl priveşte pe antrenorul Darren Cahill, Halep a explicat că va lua o decizie în privinţa continuării colaborării cu acesta după Turneul Campioanelor. "Nu ştim încă exact (n.r. - dacă va continua colaborarea). Vorbim şi vedem. După Singapore o să pot să dau un răspuns", a menţionat Halep.

Aflată sub tratament din cauza unei întinderi la coapsă, Simona Halep speră să se refacă într-un timp cât mai scurt. "Mai am probleme la coapsă, sunt în tratament. Este o întindere mică, sper să îmi revin în curând", a precizat Halep.

Ea a menţionat că nu are nicio explicaţie pentru înfrângerea suferită în semifinale la US Open în faţa jucătoarei Flavia Pennetta. "Cea mai frumoasă amintire de la US Open a fost faptul că am făcut o semifinală pentru prima dată, iar cea tristă că am pierdut în semifinală. De fapt, nu pentru că am pierdut, ci pentru că nu am putut să îmi fac jocul meu. S-a întâmplat, mai sunt şi zile proaste. Nu am nicio explicaţie pentru acea înfrângere, dar cu siguranţă voi învăţa din ea, iar data viitoare sper să fiu mai bună", a precizat ea.

Numărul 2 mondial a adăugat că se aştepta ca Flavia Penneta să se retragă în perioada următoare. "M-am bucurat pentru Pennetta... de fapt, pentru amândouă (n.r. - Pennetta şi Roberta Vinci, finalistele de la US Open) pentru că au atâta experienţă şi şi-au îndeplinit visul de a fi într-o finală de Grand Slam. Mă aşteptam ca Pennetta oarecum să se retragă în curând pentru că are o vârstă şi a jucat foarte bine. Cred că este cel mai plăcut mod de a te retrage după câştigarea unui Grand Slam", a precizat jucătoarea.

Simona Halep regretă că a fost nevoită să se retragă înainte de sferturile de finală în turneul de dublu mixt de la US Open unde a făcut pereche cu Horia Tecău. "A fost plăcut cu Horia la dublu. Îmi pare foarte rău că a trebuit să mă retrag, dar era foarte riscant să fac ceva mai grav la picior. Ne-au programat în aceeaşi zi, lucru care nu mi s-a părut ok, dar nu putem comenta. Am văzut că Horia este pe locul trei (n.r. - în clasamentul ATP de dublu masculin), l-am şi felicitat. Este o performanţă deosebită. Bineînţeles că eu cred că el este pe doi, pentru că fraţii Bryan ocupă acelaşi loc, nu două. Mă bucur pentru Horia, merită", a menţionat ea.

La festivitatea de inaugurare a terenurilor de tenis din cadrul Complexului Sportiv Ion Ţiriac, Simona Halep a jucat tenis cu mai mulţi copii. La final, a schimbat câteva mingi şi cu Ion Ţiriac. "M-am simţit copil şi eu azi. Pentru prima dată am schimbat şi eu câteva mingi cu domnul Ţiriac. A fost plăcut şi chiar distractiv", a spus Halep.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici