CELE MAI NOI ARTICOLE

Ambasador francez: UE ar putea intensifica monitorizarea României şi Bulgariei

Uniunea Europeană ar putea intensifica monitorizarea României şi Bulgariei întrucât Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) nu a adus efectele aşteptate, afirmă ambasadorul Franţei la Sofia, Xavier Lapeyere de Cabanes.
Ambasador francez: UE ar putea intensifica monitorizarea României şi Bulgariei

Un alt lider al grupului terorist Stat Islamic a fost ucis – surse

Radwan Taleb al-Hamdouni, un lider al grupului terorist sunnit Stat Islamic, a fost ucis într-un raid aerian american, în oraşul irakian Mosul, anunţă surse locale, citate de Reuters.
Un alt lider al grupului terorist Stat Islamic a fost ucis - surse

CONFERINŢA MEDIAFAX: Alin Mitrică (Ministerul Fondurilor Europene) – Ne gândim la soluţii pentru îmbunătăţirea legislaţiei privind finanţarea IMM

Ministerul Fondurilor Europene se gândeşte la "tot felul de soluţii" pentru îmbunătăţirea legislaţiei privind finanţarea IMM, a declarat, la "Mediafax Talks about SME’s", secretarul de stat Alin Mitrică, precizând că ultima măsură în acest sens a fost simplificarea procedurii de achiziţionare a utilajelor.
CONFERINŢA MEDIAFAX: Alin Mitrică (Ministerul Fondurilor Europene) - Ne gândim la soluţii pentru îmbunătăţirea legislaţiei privind finanţarea IMM

Medic: Fibrilaţia atrială, cauză majoră de accident vascular cerebral, va avea o creştere epidemică

Fibrilaţia atrială, care provoacă peste 20 la sută din totalul accidentelor vasculare cerebrale (AVC), va înregistra o creştere epidemică, a spus joi, cardiologul Anca Dan, vicepreşedintele Asociaţiei de Pacienţi cu Aritmii (APA).
Medic: Fibrilaţia atrială, cauză majoră de accident vascular cerebral, va avea o creştere epidemică

Paul Greengrass va regiza o adaptare cinematografică a romanului „1984”, de George Orwell

Cineastul britanic Paul Greengrass, regizorul filmelor din franciza "Ultimatumul lui Bourne", va regiza o adaptare cinematografică a romanului "1984", de George Orwell, informează bbc.com.
Paul Greengrass va regiza o adaptare cinematografică a romanului

Poroşenko afirmă la Chişinău că face totul pentru a împiedica scenariul transnistrean în Ucraina

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko i-a spus joi, la Chişinău, preşedintelui Paramentului moldovean Igor Corman că face "totul pentru a împiedica scenariul transnistrean în Ucraina", potrivit serviciului de presă al preşedinţiei ucrainene, citat de agenţia Interfax Ucraina în pagina electronică.
Poroşenko afirmă la Chişinău că face totul pentru a împiedica scenariul transnistrean în Ucraina

Pizza Iohannis cu salam de Sibiu, în Cluj. Ofertă de patru la 54,50 lei, scorul obţinut la alegeri

O pizzerie din satul clujean Sânnicoară a pus în vânzare la preţuri promoţionale, săptămâna aceasta, după aflarea rezultatelor la prezidenţiale, pizza "Iohannis", care are ca ingredient special salamul de Sibiu, patronul oferind patru pizza la 54,50 lei, scorul cu care Iohannis a câştigat alegerile.
Pizza Iohannis cu salam de Sibiu, în Cluj. Ofertă de patru la 54,50 lei, scorul obţinut la alegeri

CONFERINŢA „Mediafax Talks about SME’s”: Principalele declaraţii de la eveniment

Ministrul Delegat pentru IMM-uri şi Turism, Florin Nicolae Jianu, a participat la conferinţa "Mediafax Talks about SME’s" - ediţia a IX-a, care a avut loc joi, 20 noiembrie, în Bucureşti, la hotelul Crowne Plaza, sala Crown Ballroom.
CONFERINŢA

Iliescu: E posibil să fie şi alegeri anticipate. Pot fi soluţii diverse

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, că rămânerea lui Victor Ponta şi a PSD la guvernare trebuie să facă obiectul unei analize a partidului, iar schimbarea imediată nu este în interesul nici măcar al celor "care ar trebui să preia puterea", fiind posibile şi anticipate.
Iliescu: E posibil să fie şi alegeri anticipate. Pot fi soluţii diverse

Tănase: Directorul TVR 1 i-a făcut reclamă lui Ponta la „Viaţa satului”; trebuia invitat şi Iohannis

Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că directorul TVR 1, Gabriel Gherghescu, "i-a făcut reclamă" lui Victor Ponta în emisiunea "Viaţa satului" şi nu a fost echidistant în campania electorală, întrucât nu l-a chemat şi pe Klaus Iohannis.
Tănase: Directorul TVR 1 i-a făcut reclamă lui Ponta la

STUDIU: Ce presupune prietenia adevărată

Prietenia adevărată se leagă între două persoane după o relaţie de circa trei ani şi are nevoie de cel puţin opt convorbiri telefonice şi două întâlniri faţă în faţă lunar, potrivit unui studiu efectuat în Marea Britanie, citat de dailymail.co.uk.
STUDIU: Ce presupune prietenia adevărată

INCENDIU de amploare la un depozit de deşeuri menajere din Ştefăneştii de Jos

Un incendiu a izbucnit, joi după-amiază, la un depozit de deşeuri menajere din comuna ilfoveană Ştefăneştii de Jos, existând riscul de propagare a focului la alte două incinte, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ilfov.
INCENDIU de amploare la un depozit de deşeuri menajere din Ştefăneştii de Jos

NATO a interceptat peste 100 de zboruri ruse în 2014, de trei ori mai multe decât în 2013

Alianţa Nord-Atlantică a interceptat anul acesta peste 100 de zboruri militare ruse, de trei ori mai multe comparativ cu anul 2013, anunţă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, citat de AFP.
NATO a interceptat peste 100 de zboruri ruse în 2014, de trei ori mai multe decât în 2013

Deputatul Ioan Adam, arestat în dosarul retrocedărilor din Bacău

Deputatul PSD Ioan Adam a fost arestat, joi, printr-o decizie luată de instanţa supremă, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din Bacău, în care au fost arestaţi şi fostul deputat Viorel Hrebenciuc şi fiul acestuia.
Deputatul Ioan Adam, arestat în dosarul retrocedărilor din Bacău

Hagi: Chivu să se întoarcă în fotbal, la mine are uşa deschisă oricând

Gheorghe Hagi a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că ar fi bine ca fostul fundaş Cristian Chivu să se întoarcă în fotbal indiferent în ce funcţie, precizând că acesta are "uşa deschisă oricând" la clubul pe care îl finanţează, FC Viitorul.
Hagi: Chivu să se întoarcă în fotbal, la mine are uşa deschisă oricând

Ion Ţiriac a descoperit un poster cu Nadia Comăneci aproape de Polul Nord

Omul de afaceri Ion Ţiriac a povestit cum a descoperit un poster cu imaginea fostei gimnaste Nadia Comăneci într-o rulotă părăsită, aproape de Polul Nord, în timpul unei expediţii organizate în urmă cu un an şi jumătate cu ocazia unei vânători.
Ion Ţiriac a descoperit un poster cu Nadia Comăneci aproape de Polul Nord

Iliescu: Ponta, primul responsabil, dar nu singur, de rezultatul alegerilor. Nu e prima dată, asta-i viaţa

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, că Victor Ponta este primul responsabil de pierderea alegerilor prezidenţiale, el arătând că acesta îşi va asuma vrând-nevrând eşecul ca şef de partid şi premier şi că partidul va trebui să facă analize serioase şi să tragă învăţăminte.
Iliescu: Ponta, primul responsabil, dar nu singur, de rezultatul alegerilor. Nu e prima dată, asta-i viaţa

Hipodromul din Ploieşti va fi modernizat cu fonduri europene. Investiţia – 15 milioane de euro

Hipodromul din Ploieşti, singura arenă de trap din ţară, lăsat în ruină de autorităţile locale de mai mulţi ani, va fi modernizat cu fonduri europene, contractul de execuţie a lucrărilor, în valoare de 15 milioane euro, fiind semnat joi, iar lucrările urmând să fie executate într-o perioadă de un.
Hipodromul din Ploieşti va fi modernizat cu fonduri europene. Investiţia - 15 milioane de euro

Iliescu: Iohannis a venit cu un mesaj nou, care a avut priză la public. Oamenii vor şi ceva nou

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, că preşedintele ales, Klaus Iohannis, a venit cu un mesaj nou, care a avut priză la public, el arătând că prin votul dat, cetăţenii au arătat că vor şi ceva nou.
Iliescu: Iohannis a venit cu un mesaj nou, care a avut priză la public. Oamenii vor şi ceva nou

Iliescu: Ar fi util să avem şi acum societate civilă activă, vie, puternică, precum cea din anii ’90

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu a declarat, joi, la Conferinţa internaţională "25 de ani de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de Est", că, din perspectiva participării la viaţa publică, ar fi util să avem şi acum o societate civilă activă, vie, precum cea din anii 90.
Iliescu: Ar fi util să avem şi acum societate civilă activă, vie, puternică, precum cea din anii ’90

STUDIU: Americanii se simt inconfortabil atunci când persoanele gay îşi exprimă afecţiunea în public

Majoritatea americanilor susţin căsătoriile gay, dar acest lucru nu înseamnă neapărat că ei se simt confortabil atunci când cuplurile homosexuale îşi exprimă afecţiunea în public, potrivit unui studiu publicat joi.
STUDIU: Americanii se simt inconfortabil atunci când persoanele gay îşi exprimă afecţiunea în public

Actorii din „Urzeala Tronurilor” invitaţi la Ice Comic Con, fascinaţi de arhitectura Bucureştiului

Actorii James Cosmo, Miltos Yerolemou şi Ian McElhinney, cunoscuţi pentru rolurile din serialul "Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones", s-au declarat fascinaţi de arhitectura Bucureştiului, unde au participat la prima ediţie a evenimentului Ice Comic Con, care s-a desfăşurat între 14 şi 16 noiembrie.
Actorii din

Însărcinatul cu afaceri al SUA: Încurajăm România să avanseze spre respectarea statului de drept şi combaterea corupţiei

SUA încurajează România să avanseze spre respectarea constantă a statului de drept şi combaterea corupţiei, a declarat, joi, însărcinatul cu afaceri Dean Thompson, subliniind, totodată, că graba politică pe termen scurt nu trebuie să submineze reformele pe termen lung.
Însărcinatul cu afaceri al SUA: Încurajăm România să avanseze spre respectarea statului de drept şi combaterea corupţiei

REPORTAJ: Foştii protestatari din Kiev ar proceda la fel, la un an de la izbucnirea mişcării Euromaidan

Persoanele care au ieşit pe străzi, în urmă cu exact un an, în Piaţa Independenţei din Kiev, ar proceda la fel dacă manifestaţiile ar fi necesare din nou, comentează AFP.
REPORTAJ: Foştii protestatari din Kiev ar proceda la fel, la un an de la izbucnirea mişcării Euromaidan

Deputatul Ion Diniţă, cercetat sub control judiciar în dosarul lui Aristotel Căncescu

Deputatul PC Ion Diniţă va fi cercetat sub control judiciar în dosarul şefului suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Braşov Aristotel Căncescu privind atribuirea ilegală a unor contracte de către autoritatea locală, au hotărât, joi, judecătorii instanţei supreme.
Deputatul Ion Diniţă, cercetat sub control judiciar în dosarul lui Aristotel Căncescu

Bloomberg: Înfrângerea lui Ponta în alegeri poate duce la noi creşteri ale obligaţiunilor României

Înfrângerea surprinzătoare în alegerile prezidenţiale a premierului Victor Ponta ar putea duce la noi creşteri ale obligaţiunilor României, relatează Bloomberg.
Bloomberg: Înfrângerea lui Ponta în alegeri poate duce la noi creşteri ale obligaţiunilor României

Black Friday 2014. Care sunt ofertele eMAG

Emag estimează că va înregistra cu ocazia evenimentului de shopping Black Friday 2014, organizat pe data de 21 noiembrie, încasări de 150 de milioane de lei (circa 34 de milioane de euro), în creştere cu 50% faţă de Black Friday 2013.
Black Friday 2014. Care sunt ofertele eMAG

Imagini de la sute de camere de supraveghere din Marea Britanie, difuzate online de hackeri ruşi

Imagini înregistrate de sute de camere web în locuinţe, companii şi locuri publice din Marea Britanie sunt difuzate live pe un site rusesc, acestea fiind vizate de hackeri pentru că proprietarii nu au schimbat parolele iniţiale, au avertizat joi autorităţile britanice.
Imagini de la sute de camere de supraveghere din Marea Britanie, difuzate online de hackeri ruşi

Aleşii locali, doar două mandate succesive. REACŢIILE primarilor la iniţiativa legislativă aprobată tacit de deputaţi: „Cred că e o glumă”/ „Să facă la fel şi pentru parlamentari”

Iniţiativa legislativă aprobată tacit de Camera Deputaţilor care prevede că aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii locali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive provoacă reacţii de contrariere din partea primarilor aflaţi în funcţie de mai mult de opt ani.
Aleşii locali, doar două mandate succesive. REACŢIILE primarilor la iniţiativa legislativă aprobată tacit de deputaţi:

Black Friday 2014. Ofertele DOMO, Flanco şi evoMAG

Ediţia din acest an a Black Friday, care în majoritatea magazinelor începe pe 21 noiembrie, va fi şi cea mai mare de până acum. Comercianţii au mărit oferta de produse, stocurile şi valoarea totală a reducerilor. Unele magazine mai mici vor începe să ofere discounturi mai devreme sau după 21 noiemrie, pentru a evita să intre în concurenţă directă cu cei mai mari jucători din piaţă.
Black Friday 2014. Ofertele DOMO, Flanco şi evoMAG

Angela Gheorghiu: Se întoarce o nouă pagină politică în România. Îmi doresc ca şi arta să fie auzită

Angela Gheorghiu a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că "se întoarce o nouă pagină politică în România", însă ea este foarte optimistă în ceea ce priveşte schimbările care vor avea loc şi speră ca şi arta să fie auzită şi să se construiască "ceva ce va rămâne pentru generaţiile viitoare".
Angela Gheorghiu: Se întoarce o nouă pagină politică în România. Îmi doresc ca şi arta să fie auzită

Hagi nu ar accepta postul de ministru al Sportului

Fostul căpitan al echipei naţionale a României, în prezent manager tehnic şi finanţator al grupării FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu ar accepta postul de ministru al Sportului pentru că, pe termen scurt şi mediu, îşi doreşte să fie antrenor.
Hagi nu ar accepta postul de ministru al Sportului

Canon: Piaţa locală a aparatelor foto digitale va scădea cu 20-25%, de la 230.000 de unităţi în 2013

Piaţa aparatelor foto digitale va consemna în acest an, în România, un declin de 20-25% faţă de 2013, când a atins 230.000 de unităţi, pe fondul reducerii vânzărilor de produse compacte, a declarat şeful biroului Canon în România, Petronius Secăreanu.
Canon: Piaţa locală a aparatelor foto digitale va scădea cu 20-25%, de la 230.000 de unităţi în 2013

Ilie Năstase, Anghel Iordănescu şi Sorin Oprescu au primit Placheta de Onoare a MAI

Fostul tenisman Ilie Năstase, antrenorul naţionalei de fotbal, Anghel Iordănescu, şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, au primit, joi, Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), de la ministrul de resort, vicepremierul Gabriel Oprea.
Ilie Năstase, Anghel Iordănescu şi Sorin Oprescu au primit Placheta de Onoare a MAI

Torje a fost diagnosticat cu ruptură musculară

Fotbalistul echipei Konyaspor, Gabriel Torje, care s-a accidentat la meciul dintre naţionala României şi reprezentativa Irlandei de Nord, scor 2-0, din preliminariile Euro-2016, a fost diagnosticat cu ruptură musculară la picior, informează haberahval.com.
Torje a fost diagnosticat cu ruptură musculară

Netflix şi NBC anulează emisiunile lui Bill Cosby după acuzaţiile de viol aduse actorului

Televiziunea NBC a anunţat, miercuri, anularea unui proiect în care era implicat actorul de comedie Bill Cosby, decizia fiind luată după ce şi platforma online Netflix a amânat lansarea unei alte producţii cu vedeta americană, după apariţia acuzaţiilor de viol la adresa artistului.
Netflix şi NBC anulează emisiunile lui Bill Cosby după acuzaţiile de viol aduse actorului

BLACK FRIDAY 2014: Preţurile unora dintre cele mai căutate gadget-uri din România cu o zi înainte de Vinerea Neagră

Cu o zi înainte să înceapă marile “tăieri” de preţuri din România, cu ocazia Black Friday, ZF şi-a propus să facă o listă scurtă a preţurilor pe care retailerii online din IT&C le practică la câteva dintre cele mai populare gadget-uri “vânate” de români. Preţurile pornesc în prezent de la 479 de lei pentru o tabletă Samsung Galaxy Tab 3 Lite cu o memorie de 8 GB şi ajung la peste 3.800 de lei pentru un iPhone 6 cu o memorie de 16 GB.
BLACK FRIDAY 2014: Preţurile unora dintre cele mai căutate gadget-uri din România cu o zi înainte de Vinerea Neagră

Primăria Sectorului 3 renunţă la ridicarea unei săli de spectacole în Parcul Titan, în urma mesajelor de la cetăţeni

Primăria Sectorului 3 (PS3) a anunţat, joi, că renunţă la construirea unei săli multifuncţionale în Parcul Titan după ce a primit de la cetăţeni mesaje nefavorabile acestui proiect, construcţia urmând a fi realizată după ce se va găsi un alt teren.
Primăria Sectorului 3 renunţă la ridicarea unei săli de spectacole în Parcul Titan, în urma mesajelor de la cetăţeni

Mesajul lui Hagi către preşedintele ales Klaus Iohannis

Fostul căpitan al echipei naţionale a României, în prezent manager tehnic al formaţiei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că sportul trebuie să fie o prioritate pentru preşedintele ales Klaus Iohannis.
Mesajul lui Hagi către preşedintele ales Klaus Iohannis

Un sfert de secol de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de Est, marcat printr-un simpozion la Senat. MESAJUL Regelui Mihai I

Conferinţa internaţională "25 de ani de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de Est: privind în urmă, privind înainte" a fost organizată, joi, în sala de plen a Senatului, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la sfârşitul dominaţiei comuniste în Europa, de Fundaţia Română pentru Democraţie.
Un sfert de secol de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de Est, marcat printr-un simpozion la Senat. MESAJUL Regelui Mihai I