WikiLeaks: Iranul este un "stat fascist", potrivit consilierului diplomatic al lui Nicolas Sarkozy

Consilierul diplomatic al preşedintelui francez Nicolas Sarkozy aprecia la 16 septembrie 2009 că Iranul este un "stat fascist", într-o discuţie cu un înalt oficial american, potrivit unui document dezvăluit duminică de Wikileaks şi publicat de cotidianul britanic The Guardian.

19 afișări
Imaginea articolului WikiLeaks: Iranul este un "stat fascist", potrivit consilierului diplomatic al lui Nicolas Sarkozy

Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Regimul iranian actual este de facto un stat fascist şi a venit timpul să decidem următoarele etape", a declarat Jean-David Levitte, într-o discuţie cu un subsecretar de Stat american, Philip Gordon, în timpul căreia a fost menţionată o intensificare a sancţiunilor împotriva Teheranului, suspectat de occidentali că vrea să obţină arma nucleară.

În timpul discuţiei, consilierul preşedintelui francez a afirmat că răspunsul iranian la abordarea deschisă a preşedintelui american Barack Obama, anunţată în martie 2009 printr-un mesaj către liderii şi poporul acestei ţări, este "o farsă".

"Regimul iranian trebuie să înţeleagă că va fi şi mai ameninţat de dificultăţile economice şi perturbările sociale care vor urma decât de o negociere cu occidentalii", a declarat Jean-David Levitte, potrivit acestui raport american.

Conform documentului, consilierul lui Nicolas Sarkozy era îngrijorat şi de posibilitatea unei acţiuni unilaterale a israelienilor împotriva Iranului şi, în paralel, de reticenţele ruşilor şi chinezilor faţă de introducerea de noi sancţiuni.

"Levitte a spus că a informat Ministerul chinez al Afacerilor Externe că dacă întârzie (o decizie) până la un posibil raid israelian, lumea ar urma să se confrunte şi cu o criză catastrofală în domeniul energetic", se arată în document.

Aprovizionarea cu petrol a Chinei a fost considerată întotdeauna prioritară în ceea ce priveşte poziţia Beijingului pe tema crizei iraniene.

Acest raport face parte din cele aproximativ 250.000 de documente diplomatice americane dezvăluite duminică seară de site-ul Wikileaks. Publicarea lor a fost condamnată de numeroase guverne, dar conţinutul lor nu a fost dezminţit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici