Joe Biden va primi a doua doză de vaccin anti-Covid. El numeşte o „mascaradă” distribuirea vaccinurilor organizată de guvernul Trump

  • Joe Biden va primi a doua doză de vaccin Covid-19 luni, 11 ianuarie.
  • În urmă cu trei săptămâni, el a primt prima injecţie.
  • Aproximativ 6,7 milioane de americani au primit prima doză a vaccinului împotriva Covid-19.
1602 afișări
Imaginea articolului Joe Biden va primi a doua doză de vaccin anti-Covid. El numeşte o „mascaradă” distribuirea vaccinurilor organizată de guvernul Trump
Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, va primi a doua doză de vaccin Covid-19 luni, 11 ianuarie, la trei săptămâni de la prima injecţie, a cărei administrare a fost transmisă în direct la televizor pentru a încuraja populaţia să facă acelaşi lucru, a anunţat echipa sa de tranziţie, notează Le Figaro.
 
„Fac asta pentru a arăta că oamenii trebuie să fie pregătiţi să li se administreze vaccinul atunci când acesta va fi disponibil, nu este nimic îngrijorător,” a spus viitorul preşedinte imediat după injectarea vaccinului Pfizer, pe 21 decembrie la un spital din Newark, Delaware. Echipa sa de tranziţie a declarat că a doua injecţie va fi administrată în faţa presei, fără a oferi detalii suplimentare.
 
Peste 374.000 de oameni au murit din cauza noului coronavirus din Statele Unite, iar Joe Biden a denunţat ca o „mascaradă” distribuirea vaccinurilor în ţara sa organizată de guvernul preşedintelui Donald Trump. 
 
Viitoarea administraţie Biden a anunţat că va distribui toate dozele disponibile ale vaccinului Covid-19, mai degrabă decât să reţină jumătate din doze pentru a respecta termenele pentru a doua injecţie.
 
Preşedintele ales, care va fi instalat în noua sa funcţie pe 20 ianuarie, "este în favoarea distribuţiei imediate a dozelor disponibile şi consideră că guvernul ar trebui să nu mai reducă oferta de vaccinuri, astfel încât să ajungă cât mai multela cetăţenii americani chiar acum,” a declarat vineri la CNN, TJ Ducklo, un purtător de cuvânt al echipei de tranziţie.
 
Aproximativ 6,7 milioane de americani au primit prima doză a vaccinului împotriva Covid-19, mult sub cele 20 de milioane vizate iniţial pentru sfârşitul anului 2020. Până în prezent, aproximativ 22,1 milioane de doze au fost distribuite la nivel naţional.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici