COMENTARIU Lelia Munteanu: Şeful Pfizer: vaccin anticovid, o dată pe an

Dr. Albert Bourla, CEO-ul Pfizer (foto), dezvăluie în cotidianul Yediott Ahronot că, în următorii ani, populaţia lumii va avea nevoie de vaccin anticovid o dată pe an, situaţie identică celei a vaccinului antigripal. Evident, se lucrează la varianta îmbunătăţită de vaccin, care va cuprinde noile tulpini. Bourla a mai declarat că Pfizer a început să lucreze acum şi la un vaccin antigripal tot pe tehnologia ARN mesager. O veste bună, pentru că tehnologia ARN m asigură imunitatea în cel puţin 90la sută dintre cazuri, faţă de procentul de reuşită al vaccinurilor aşa-zis clasice (de numai 70 la sută).

55957 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu: Şeful Pfizer: vaccin anticovid, o dată pe an

COMENTARIU Lelia Munteanu: Şeful Pfizer: vaccin anticovid, o dată pe an

Premierul Netanyahu e disperat că tulpina britanică a SARS-CoV-2, pe care au contractat-o deja peste jumătate dintre cei testaţi pozitiv, i-a dat planurile peste cap. Regele Bibi va trata de-acum înainte mutaţiile ca pe  ofense personale, hotărât să le oprească la graniţă. Ideea că statul pe care îl conduce nu va fi primul care învinge covidul îi dă, cu siguranţă,  insomnii. A mers până într-acolo încât a oprit intrarea în ţară a propriilor cetăţeni, fapt nemaintâlnit până acum.

Seară de seară, televiziunile difuzează reportaje ample despre miile de cetăţeni abandonaţi în străinăîtate. Ce-i drept, unii sunt vinovaţi de situaţia în care se află, fiindcă nu s-au sinchisit de recomandările autorităţilor. Alţii n-au nici o vină că între timp şi-au pierdut slujbele, au rămas fără bani de cazare şi mâncare, fără medicamente, cu teama că nu li se va mai prelungi asigurarea medical.

În centrul preocupărilor rămâne deschiderea şcolilor. Prof. Sigal Sadetsky, fosta directoare a departamentului de Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii, trage un semnal de alarmă astăzi în presă, sub titlul „Nu avem voie să facem compromisuri”. Se referă la învăţământ.  Pe de o parte, noile tulpini afectează deja şi copiii, pe de alta nu s-a făcut mai nimic pentru redeschiderea şcolilor. Prof. Sadetsky recomandă cu căldură ceea ce mai recomandase şi când se afla în funcţie, însă degeaba. Mare lucru nu s-a făcut din martie până acum.

Iată trei dintre propunerile specialistului în epidemiologie şi medicină preventivă, valabile şi pentru politrucii de la Bucureşti :

- clase mai restrânse numeric;

- învăţământ în ture;

- testări periodice ale elevilor şi profesorilor;

- campanie de convingere a profesorilor să se vaccineze (cadrele didactice din Israel au acceptat vaccinarea în proporţie de numai 50 la sută, tulburate de teoriile conspiraţiei, între care cea care a prins la profesorii tineri – “vaccinul induce infertilitatea”).

Azi sau mâine se va şti dacă lockdownul se încheie vineri şi în ce condiţii. Grădiniţele se vor deschide aproape sigur. Se pune întrebarea dacă şi li se va permite să vină la şcoală şi celor din clasele I-IV.

Numărul bolnavilor în stare gravă dă semne de scădere, dar în luna ianuarie a crescut numărul tierilor sub 40 de ani în stare gravă, de la 20 de bolnavi la 81! 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici