Actorul Mircea Anca a decedat, sâmbătă, la vârsta de 55 de ani

Actorul şi regizorul Mircea Anca a decedat, sâmbătă, la vârsta de 55 de ani, "după o lungă luptă cu o boală necruţătoare", informează Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti.

19714 afișări
Imaginea articolului Actorul Mircea Anca a decedat, sâmbătă, la vârsta de 55 de ani

Actorul Mircea Anca a decedat, sâmbătă, la vârsta de 55 de ani

Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti a anunţat "cu imensă tristeţe despărţirea prematură, după o lungă şi curajoasă luptă cu o boală necruţătoare", de Mircea Anca, actor de teatru, de film şi televiziune, regizor şi profesor.

"A iubit şi a fost iubit. Om luminos, mereu plin de speranţe, va fi mereu un exemplu. Suntem alături de soţie, colega noastră Iuliana Moise şi de fiul lor, tânărul regizor Mircea Anca Jr. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", spune Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Mircea Anca era bolnav de leucemie şi a fost internat de mai multe ori în ultimii ani.

Potrivit dorinţei lui Mircea Anca, trupul neînsufleţit al acestuia ar urma să fie incinerat la o dată care nu a fost încă stabilită, au declarat, pentru MEDIAFAX, apropiaţi ai acestuia.

Mircea Anca s-a născut pe 10 iunie 1960, în comuna Fărcaşa. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti, specializarea Actorie, promoţia 1989, la clasa profesorilor Sanda Manu şi Adriana Popovici, asistent Geta Angheluţă, iar în 2003, specializarea Regie de Teatru a aceleiaşi Academii de Artă, la clasa profesorului Cătălina Buzoianu, asistent Felix Alexa.

La Teatrul Naţional din Bucureşti a interpretat rolurile: Duncan, regele Scoţiei, în "Macbeth" de William Shakespeare, regia Radu Penciulescu, 2011; Contele de Salisbury, în "Eduard al III-lea" de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008; Grigore Ruscanu - "Jocul ielelor" de Camil Petrescu, regia Claudiu Goga, 2007; Moş Neagu - "Apus de Soare" de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia Dan Piţa, 2004; Sangoro - "Amanţii însângeraţi" de Chikamatsu Monzaemon, regia Alexandru Tocilescu, 2001; Doctorul - "Ţăranul Baron" de Ludwig Holberg, regia Lucian Giurchescu, 2000; Ulise - "Filoctet" de Sofocle, regia Andreea Vulpe, 2000; Funcţionarul - "Machinal" de Sophie Treadwell, regia Alexander Hausvater, 2000; Regele Poloniei - "Regele şi cadavrul" de Vlad Zografi, regia Andreea Vulpe, 1999; Inspectorul - "Roberto Zucco" de Bernard Marie Koltes, regia Felix Alexa, 1995; Regele din "Basra" - "Tamerlan cel Mare" de Christopher Marlowe, regia Victor Ioan Frunză, 1995; Montague - "Romeo şi Julieta" de William Shakespeare, regia Beatrice Bleonţ, 1994; Ion Amaru - "Morişca" de Ion Luca, regia George Motoi, 1991 - 1992; XX - "Emigranţii" de Slawomir Mrozek, regia Vlad Stănescu, 1992 - 1993; Michel - "Părinţii teribili" de Jean Cocteau, regia Andreea Vulpe, 1992 - 1993; Harap-Alb - "Harap-Alb" de Radu Iţcus, după Ion Creangă, regia Grigore Gonţa, 1991 - 1992; Locotenent Gratze - "Avram Iancu" de Lucian Blaga, regia Horea Popescu, 1991.

Mircea Anca a jucat şi în alte roluri ale unor spectacole de la Teatrul Naţional din Bucureşti: Toffolo - în "Gâlcevile din Chioggia" de Carlo Goldoni, regia Dana Dima; Chiriţa, Un străin - "Patrihoţii", după Vasile Alecsandri, regia Mihai Manolescu, 1991; Bărbat şezând lângă femeia în picioare - "Maşinăria Hamlet" de Heiner Müller, regia Robert Wilson, Ann-Christin Rommen, 1991; Harry Brewer - "Cine are nevoie de teatru?" de Timberlake Wertenbaker, regia Andrei Şerban, 1991; Oreste - "O Trilogia Antică", după Euripide şi Seneca, regia Andrei Şerban, 1990; Toni - "Un anotimp fără nume" de Sorana
Coroamă Stanca, regia Sanda Manu, 1987.

Ca regizor a pus în scenă numeroase piese, între care: "Plicul" de Liviu Rebreanu, spectacol independent găzduit de Teatrul Naţional Bucureşti, în 2014; "Cu uşile închise" de Jean Paul Sartre, Teatrul Naţional Bucureşti, 2007; "Prâslea cel Voinic şi Merele de Aur" - dramatizare proprie, la Teatrul Excelsior; "În luptă cu Ta-Ga-Ta" de Ion Lucian, la Teatrul Excelsior; "Don Juan" de J.B.P. Molière, la Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ; "Emigranţii" de Slawomir Mrozek, Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ; "Regele Lear" de William Shakespeare, la Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ; "Adunarea femeilor" de Aristofan, Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ; "Straniul interludiu" de Eugene O`Neill, Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ (spectacol realizat în colaborare cu actorii TNB); "Cocoşul negru" de Victor Eftimiu, Teatrul "Tony Bulandra",
Târgovişte; "Visul unei nopţi de vară" de William Shakespeare, Teatrul Valah Giurgiu; "Conu Leonida faţă cu reacţiunea" de I.L. Caragiale, Teatrul Valah Giurgiu; "Fluturii sunt liberi" de Leonard Gershe, Teatrul Municipal Suceava.

Mircea Anca a interpretat roluri în filme şi seriale precum "Dragoste pierdută", în regia lui Petre Năstase, din 2008, "Iubire ca-n filme", în regia lui Iura Iuncaşu, serial TV, 2006, "Băieţi buni", în regia lui Bogdan Bărbulescu, 2005, "Poveste neterminată", în regia lui Alexandru Cristian, 2003, "Patul lui Procust", regia Sergiu Prodan, 2001, "Capitaine Conan", regia Bertrand Tavernier, 1996, "Passion Mortelle", regia Claude-Michel Rome, 1996, "Polul Sud", regia Radu Nicoara, 1993, "Balanţa", regia Lucian Pintilie, 1992, "Hotel de lux", regia Dan Piţa, 1992, "Kilometrul 36", regia Anghel Mora, 1989, "Maria şi marea", regia Mircea Mureşan, 1988, "Moromeţii", regia Stere Gulea, 1988, "Rezervă la start", regia Anghel Mora, 1988, "Cale Liberă", regia Nicu Stan, 1986.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici