Celebrul clovn Siminică a murit la vârsta de 81 de ani

Artistul, acrobatul şi comicul de circ Siminică, pe numele real Simion Avram, a murit la vârsta de 81 de ani, joi, a confirmat, vineri, pentru MEDIAFAX Bogdan Stanoevici, director al Circul Metropolitan Bucureşti.

2472 afișări
Imaginea articolului Celebrul clovn Siminică a murit la vârsta de 81 de ani

Artistul, acrobatul şi comicul de circ Siminică a murit la vârsta de 81 de ani

Stanoevici a mai declarat pentru MEDIAFAX că s-au făcut demersurile necesare pentru ca trupul neînsufleţit al artistului să fie depus în foaierul instituţiei, astfel încât publicul care l-a admirat şi iubit să îşi poată lua adio, dar încă se aşteaptă un răspuns de la Primăria Capitalei, în subordinea căreia se află Circul Metropolitan.

Născut pe 31 octombrie 1936, în Bucureşti, Siminică, pe numele real Simion Avram, era unul dintre cei mai celebri artişti ai circului românesc.

(imagine: wikipedia.org)

Născut într-o cuşcă a leilor transformată în vagon de circ, Siminică a copilărit în lumea circului: bunicul său era instrumentist în Orchestra "Bercuini", tatăl său cânta la trombon şi realiza pasaje comice, iar mama sa era "amazoană" şi, în timpul liber, vînzătoare la case de bilete.

A debutat la 7 ani, într-un spectacol în care executa numere de acrobaţie, contorsionism şi diverse giumbuşlucuri. În scurt timp, Siminică şi sora sa, Elena, executau în arenă câteva numere de neuitat de dublu trapez şi alte acrobaţii. Au devenit vedete cu numere în programul mai multor circuri, precum Bernea, Antonio, Palladium, Franzini etc.

După ce Elena s-a căsătorit cu un alt celebru acrobat, Sandi Bernea, Siminică s-a retras. Elena a murit însă în timpul unei acrobaţii, iar ulterior Siminică i-a preluat numărul de acrobaţie.

În 1954, Siminică a devenit angajat al Circului de Stat din Bucureşti, de unde a demisionat după trei ani, în urma unor divergenţe politice cu conducerea. O vreme a lucrat la gara Obor, unde descărca scânduri.

A fost reangajat la Circul de Stat, iniţial ca recuziter, dar a revenit în arenă în aplauzele publicului. În momentul în care un coleg s-a îmbolnăvit, a început să parodieze diferite numere de circ.

În 1987, Siminică s-a pensionat, dar a revenit în arenă un an mai târziu, unde a activat, atât în ţară, cât şi în străinătate, până în 1995.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici