#CentenarulRosu Securitatea, după 100 de ani. Cum a apărut şi în ce s-a transformat “Big Brother” (II)

Reţeaua de informatori era peste tot. Oamenii erau urmăriţi la muncă, pe stradă, ce discută în parc sau în autobuz. Important era să se impună o autocenzură, astfel încât oricine ar vrea să spună sau să facă ceva împotriva partidului să ştie că altcineva ascultă. Urmează #CentenarulRosu.

Share pe Facebook 889 afişări

#CentenarulRosu Securitatea, după 100 de ani. Cum a apărut şi în ce s-a transformat “Big Brother” (II)

Fuga lui Pacepa

Ceauşescu era foarte preocupat de îmbunătăţirea tehnologiei folosite de Securitate. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri din 15 decembrie 1969 se înfiinţa, sub control CSS, o fabrică destinată "producerii de echipament special pentru combaterea acţiunilor îndreptate împotriva securităţii statului". Prin HCM 987, în 17 iunie 1970, îşi începea activitatea primul serviciu computerizat de procesare a datelor aflat în slujba Ministerului de Interne şi DS. Serviciile computerizate au fost introduse şi în comunicaţile cifate. |n 1977, Centrul Naţional de Transmisiuni Cifrate coordona toate transmisiunile codificate dintre Bucureşti şi ambasadele României, pe cele din cadrul Direcţiei de Informaţii Militare şi cadrul Ministerului Apărării şi, pe cele din interiorul CC al PCR. Acest Centru era subordonat Direcţiei de Informaţii Externe (DIE), direcţie condusă de generalul-colonel Nicolae Doicaru, adjunct fiind generalul- locotenent Ion Mihai Pacepa.

DIE a fost reorganizată în 1972 când a căpătat un statut de independenţă. Tot aici se întâlneşte o "brigadă SD" condusă până în 1978 tot de Doicaru. Ofiţerii SD aveau putere mai mare decât ceilalţi ofiţeri de Securitate. Aproximativ trei sute dintre ei lucrau în străinătate, în special, în ţări cu tehnologie avansată, de unde se putea culege informaţii preţioase.

Una din cele mai mari lovituri primite de Securitate în întreaga existenţă a fost fuga generalului Pacepa. Adjunct al DIE şi MI, Pacepa a fost ofiţerul cel mai mare în grad care a dezertat vreodată din Serviciile Secrete ale blocului sovietic. Fuga lui Pacepa a fost grăbită de bănuiala serviciilor române asupra jocului său dublu. Folosindu-se de o vizită la Bremen, unde trebuia să se întâlnească cu reprezentanţii companiei "Folkker", împreună cu care România avea un proiect comun, Pacepa şi-a alertat contactele americane, care au trimis un avion special în RFG pentru a-l duce la Washington, unde a ajuns la 28 iulie 1978. Ştirea despre dezertarea lui a fost publicată mai întâi de "Die Welt" (8 august), fiind confirmată de Washington două zile mai târziu. Imaginea externă a lui Ceauşescu a fost foarte afectată. Faima lui de posibil succesor al lui Tito, ca lider al ţărilor nealiniate, a fost umbrită de dezvăluirile implicării în crime, şantaje, răpiri, tranzacţii cu droguri, vânzări de oameni.

Urmările fugii lui Pacepa au fost numeroase. La 5 septembrie 1978, ministrul de Interne, Teodor Coman, a fost eliberat din funcţie şi înlocuit cu George Homoşteanu, fost prim- secretar al judeţului Alba. Cu şase luni înainte Ceauşescu înlocuieşte de la conducerea DIE pe Nicolae Doicaru, cu Alexandru Stănescu. Tot acum, DIE fusese rebotezat în Departamentul General de Informaţii Externe (DGIE). |n octombrie 1978, DGIE devine Centrul de Informaţii Externe (CIE), cu un nou şef, Romulus Dima. Doicaru trecuse la Ministerul Turismului.

În urma "recomandărilor" de la Conferinţa Naţională a PCR din 7-9 decembrie 1977, dedicată "îmbunătăţirii organizării Ministerului de Interne şi a forţelor de Securitate", în 8 aprilie 1978, prin decret al Consiliului de Stat, se reînfiinţează Departamentul Securităţii Statului, în cadrul Ministerului de Interne. DSS moştenea structura DS pe care o păstra aproape intactă pînă la 30 decembrie 1989. |n fruntea Ministerului de Interne şi ministru secretar de stat a fost numit Tudor Postelnicu.

Creşterea importanţei DSS s-a făcut simţită, formal, prin ridicarea sa la rang de minister. Pentru aceasta a fost înfiinţată Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA). În 1989 USLA, număra 795 ofiţeri şi soldaţi, iar primul comandant a fost colonelul Ştefan Blaga.

În cadrul Centrului de Informaţii Externe (CIE) funcţiona Agenţia de Valută Străină (AVS), ce avea un cont din care se plăteau serviciile pentru proslăvirea familiei Ceauşescu în presa străină. Liviu Turcu a fost agent CIE, care când a fugit, în ianuarie 1989, a declarat, la Viena, că fusese însărcinat să plătească 30.000 dolari pentru tipărirea unei "opere" a Elenei Ceauşescu.

La această oră nu există date reale privind efectivele Securităţii. În 1990, gen.col. Victor Stănculescu, pe atunci ministrul al Apărării, spunea că personalul din cele şase Direcţii, inclusiv filialele locale din judeţe şi din Bucureşti numără 8.400 de oameni. Această cifră nu includea personalul tehnic şi din comunicaţii şi nici trupele Ministerului de Interne. Punându-i la socoteală şi pe aceştia preşedintele Iliescu avansa cifra de 15.000 oameni.

În 26 decembrie 1989, prin Decret semnat de Ion Iliescu DSS trecea de sub controlul Ministerului de Interne sub cel al Ministerului Apărării Naţionale. Un alt Decret, în 30 decembrie 1989, vorbea despre arestarea foştilor şefi de Direcţii ori trecerea lor în rezervă.

La începutul lui ianuarie 1990, a fost arestat Iulian Vald. Adjuncţii lui, gen.-marior Gianu Bucureşti, gen.-loct. Aristotel Stamatoiu, gen.-loct Gheorghe Vasile, gen.-Maior Ion Moţ şi gen.-maior Alexandru Teneu au fost arestaţi după aceea. Iniţial, Vlad fusese acuzat de complicitate la genocid. Mai târziu, acuzaţia a fost schimbată fără vreo explicaţie în "favorizarea genocidului". În urma procesului care a avut loc Iulian Vlad a fost găsit vinovat în 22 iulie 1991 şi condamnat la nouă ani închisoare pentru arestarea şi interogarea abuzivă a unui număr nespecificat de demonstranţi: gen.-maior Giani Bucureşti - patru ani; gen.-loct. G Dănescu - trei ani şi jumătate; col. Marin Bărbulescu (comandantul Miliţiei Bucureşti) - cinci ani. Într-un proces separat, gen.-maior Marin Neagoe (comandantul Direcţiei V) a fost condamnat la şapte ani închisoare, pentru "abuz de funcţie" (28 mai 1991). În iunie 1990 Nicolae Andruţa Ceauşescu a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru că a ordonat celor două mii de elevi de la Şcoala de ofiţeri Băneasa să tragă, la 21 decembrie 1989, în demonstranţii din Piaţa Universităţii. Ultimul ministru de Interne, Tudor Postelnicu, a fost judecat pentru genocid, fiind condamnat la închisoare pe viaţă (2 februarie 1900).

Şcoala de securist. „Ochiul Securităţii” era peste tot

Un criteriu important în promovarea cadrelor era acela al studiilor de Securitate pe care persoanele respective le urmaserã. Existau cursuri şi şcoli de Securitate de la şase luni la patru ani, cea mai importantã fiind Şcoala de Ofiţeri de la Bãneasa, la conducerea cãreia au fost numite persoane în care încrederea era deplină.

În 1989 în fruntea Securitãþii se afla Iulian Vlad, iar la conducerea Direcţiei a II-a Emil Macri, doi ofiţeri care urmaserã cursuri de perfecţionare în U.R.S.S. Conducerea de partid era conştientã de faptul cã avea nevoie de ofiţeri cât mai bine pregãtiţi, astfel încât foarte probabil cã nu a mai contat unde fuseseră urmate aceste cursuri, se arată în Studiul introductiv al colecţiei de documente din arhivele secrete ale comunismului “SECURITATEA. Structuri – cadre. Obiective şi metode” apărut sub auspiciile Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor.

“Renunţarea la mãsurile de teroare aplicate până în 1965 a condus la necesitatea creării unei reţele informative cât mai vaste, care sã permitã extinderea supravegherii asupra întregii societăţi. Ofiţerii de Securitate din toate sectoarele aveau instrucţiuni clare sã creeze reţele informative în fiecare obiectiv de care răspundeau. Au fost astfel recrutaţi informatori în toate instituþiile statului, în fabrici, spitale, şcoli, ajungându-se chiar la reţele de stradã şi bloc. Toate acestea permiteau generalizarea urmăririi informative a tuturor persoanelor, atât la locul de muncã, cât şi la domiciliu. Precum un scenariu orwellian, fiecare individ trebuia sã ştie cã „ochiul atent“ al Securitãţii se afla peste tot, iar orice mişcare a sa nu putea scăpa neobservatã. Se încerca astfel sã se obţinã şi un fel de autocenzurã din partea cetãţenilor, astfel încât aceştia sã se abţinã de a se manifesta împotriva regimului, de fricã ca nu cumva sã fie imediat descoperiţi de omniprezenţii informatori”.

Pe baza denunţurilor, persoanelor care aveau relaţii cu strãinii li se deschideau dosare de urmãrire informativã, fiind suspectate de spionaj sau de intenţii de evaziune. La fel se întâmpla şi cu românii care mergeau la ambasadele statelor occidentale, aflate la Bucureşti, fără a avea aprobare.

“Chiar şi dupã zeci de ani de la interzicerea partidelor politice, foştii membri ai acestora erau priviţi în continuare ca duşmani ai regimului. Trecerea timpului, resemnarea şi dispariţia biologicã nu atenuaserã percepţia Securităţii asupra acestor persoane, care încã erau supravegheate informativ. În centrul atenţiei se aflau membrii fostei Mişcãri Legionare, considerându-se că aceştia nu-şi diminuaserã cu nimic sentimentele anticomuniste”, arată sursa citată. De acelaşi tratament aveau parte foştii deţinuţi politici şi chiar copiii acestora.

Securitatea şi presa. “Europa Liberă”
.
Începând cu anii ’70, pentru Securitate a început să fie prioritare persoanele care ascultau emisiunile postului de radio „Europa Liberã“.

“De multe ori cetãţenilor despre care informatorii raportau cã au asemenea preocupări li se deschideau dosare de urmãrire. În pofida tuturor mãsurilor luate (bruiaj etc.), spre sfârşitul regimului Ceauşescu practic întreaga populaţie a României asculta „Europa Liberã“, în condiţiile unei lipse totale de informaţie credibilã din partea mass- mediei din interior, aservite în întregime regimului şi cultului personalitãţii familiei Ceauşescu. Cum Securitatea nu avea capacitatea de a urmãri concomitent toate aceste persoane, s-a rezumat la supravegherea doar a acelora care difuzau şi comentau în public ştirile aflate. În cazurile mai deosebite se recurgea la avertizarea persoanelor respective”- SECURITATEA. Structuri – cadre. Obiective şi metode” apărut sub auspiciile Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor.
.
Sursa citată notează despre atacurile împotriva celor mai critice voci ale emigraţiei (precum Monica Lovinescu, Virgil Tãnase, Paul Goma). Un alt subiect, încã neelucidat, este cel al implicãrii Securitãţii în decesele suspecte ale unor directori
ai „Europei Libere“ (Noel Bernard, Vlad Georgescu, Barbu Cismărescu), despre care se bãnuieşte cã ar fi fost iradiaţi.

În partea a treia a materialului documentar #CentenarulRosu Securitatea,după 100 de ani.Cum a apărut şi în ce s-a transformat “Big Brother” detaliem formarea serviciilor secrete de după Revoluţie, dar şi acuzaţiile de implicare ale acestora în interceptări ilegale, supravegherea jurnaliştilor sau a politicienilor. Acuzaţii care mai există şi acum, după 27 de ani.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
COMUNISM ,
SECURITATE ,
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS! Gest FĂRĂ PRECEDENT anunţat pe neaşteptate de Liviu Dragnea. „Este un APEL DISPERAT”

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

mediafax.ro
Închide