Ghid pentru utilizarea în siguranţă a internetului de copii, lansat marţi pentru profesori

"Ghidul utilizării în siguranţă a Internetului", un instrument destinat cadrelor didactice pentru a-i învăţa pe elevi cum să evite riscurile din mediul online, a fost lansat marţi de organizaţia Salvaţi Copiii.

391 afișări
Imaginea articolului Ghid pentru utilizarea în siguranţă a internetului de copii, lansat marţi pentru profesori

Ghid pentru utilizarea în siguranţă a internetului de copii, lansat marţi pentru profesori (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

"Ghidul utilizării în siguranţă a Internetului - Un internet mai sigur pentru toţi elevii" a fost realizat de consorţiul Sigur.Info şi avizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru a fi utilizat de cadrele didactice la ore.

Ghidul şcolar conţine atât informaţii teoretice, cât şi aplicaţii practice pentru a promova utilizarea în siguranţă a internetului de către elevi. Varianta online poate fi regăsită pe site-ul www.sigur.info.

Potrivit unor statistici prezentate în ghid, 47 la sută dintre copiii români cu vârste cuprinse între 9 şi 16 ani au un profil pe o reţea socială, iar 44 la sută dintre copii români, în special adolescenţii, au profilul de pe reţelele de socializare setat ca public, în timp ce 22 la sută dintre copii postează informaţii precum adresa sau numărul lor de telefon.

Totodată, 32 la sută dintre copiii români declară că au comunicat pe internet cu cineva pe care nu îl cunoşteau faţă în faţă, iar 13 la sută dintre copii s-au dus să se întâlnească efectiv cu o astfel de persoană. Cu toate acestea, o mare parte dintre aceste persoane sunt prieteni sau rude ale unor persoane cunoscute de copil faţă în faţă.

Aproape un sfert - 24 la sută - dintre copiii români declară că au văzut sau primit mesaje sexuale online. Dintre cei expuşi, 28 la sută declară că au fost deranjaţi de aceasta (copiii cu vârsta între 11-16 ani).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici