"It: Capitolul 2", cel mai vizionat film din România, din weekend-ul anterior

Lungmetrajul horror "It: Capitolul 2", de Andrés Muschietti, s-a menţinut pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 597.402,36 de lei, potrivit cinemagia.ro.

357 afișări
Imaginea articolului "It: Capitolul 2", cel mai vizionat film din România, din weekend-ul anterior

Lungmetrajul horror "It: Capitolul 2" rămâne lider în box office-ul românesc de weekend

Răul revine la suprafaţă în oraşul Derry, sub îndrumarea regizorului Andy Muschietti, care aduce laolaltă din nou membrii "Clubului de tocilari", adulţi şi adolescenţi, în locul unde totul a început. Un film care a redefinit şi depăşit genul, "It" (2017) a devenit parte a culturii şi mentalităţii perioadei, precum şi producţia horror cu cele mai mari încasări din toate timpurile, peste 700 de milioane de dolari la nivel mondial. Pentru că, odată la 27 de ani, răul revine în oraşul Derry, în "Capitolul 2", cei cinci copii plecaţi pe drumuri diferite se reunesc la aproape trei decenii de la nefastele evenimente.

Thrillerul "Cod Roşu în Serviciile Secrete/ Angel Has Fallen", de Ric Roman Waugh, cu Gerard Butler şi Morgan Freeman, se menţine şi el pe locul al doilea, cu încasări de 324.972,20 de lei. Gerard Butler revine pentru a treia oară în rolul celui mai eficient agent de securitate, Mike Banning, în franciza "Cod Roşu". În urma unui atentat asupra preşedintelui SUA (Morgan Freeman), acuzat de incident este garda lui de corp, Banning. După ce reuşeşte să scape de autorităţi, agentul este dat în urmărire generală, astfel că trebuie să evite propria lui agenţie şi să fie cu un pas înaintea FBI-ului pentru a demasca adevăraţii autori ai atacului. Disperat să îşi dovedească nevinovăţia, Banning se bazează pe ajutorul unor aliaţi neaşteptaţi pentru a-şi proteja familia şi a salva ţara de pericolul iminent.

Poziţia a treia este ocupată de o premieră, animaţia "O belea de căţel/ Trouble", de Kevin Johnson, care a avut încasări de 297.732,83 de lei. Trouble este un căţel simpatic, răsfăţat peste măsură de stăpâna lui extrem de bogată. Însă atunci când femeia moare, simpaticul animăluţ este nevoit să înveţe să trăiască o viaţă simplă, lipsită de lux şi în acelaşi timp să se apere de moştenitorii iubitei lui stăpâne care i-au pus gând rău.

Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în cinematografele româneşti la sfârşitul săptămânii trecute este completat de "Furios şi iute: Hobbs & Shaw/ Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw", de David Leitch (190.123,83 de lei), "La Gomera", de Corneliu Porumboiu (183.061,04 lei), "A fost odată la... Hollywood/ Once Upon a Time in Hollywood", de Quentin Tarantino (169.549 de lei), "Downton Abbey", de Michael Engler (165.072,72 de lei), "Aventură în natură/ The Big Trip", de Natalya Nilova şi Vasiliy Rovenskiy (120.352 de lei), "The Goldfinch: Iluzia Libertăţii/ The Goldginch", de John Crowley (76.413,06 lei), şi de "Angry Birds: Filmul 2/ The Angry Birds Movie 2", de Thurop Van Orman şi John Rice (67.864 de lei).

Taguri:
box office,
românia,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici