Jurnaliştii de televiziune cer ca legislaţia audiovizualului să nu fie modificată ci aplicată

Jurnaliştii principalelor televiziuni au cerut, vineri, într-o dezbatere organizată de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), ca legislaţia audiovizualului să nu fie modificată, ci aplicată, şi Consiliul să fie mai sever în aplicarea legii atunci când apar derapaje.

162 afișări
Imaginea articolului Jurnaliştii de televiziune cer ca legislaţia audiovizualului să nu fie modificată ci aplicată

Jurnaliştii de televiziune cer ca legislaţia audiovizualului să nu fie modificată ci aplicată (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a organizat, vineri, dezbaterea "Audiovizualul între ficţiune şi realitate", la care au participat reprezentanţi ai radiodifuzorilor şi jurnaliştii de televiziune şi de radio din România.

"Ar trebui să avem curajul să punem pe toate ecranele mesajul «Pentru sănătatea dumneavoastră mintală consumaţi maximum o oră de audiovizual de calitate». Când o să vrem să punem aşa ceva pe ecrane se cheamă că avem un parteneriat", le-a spus Laura Georgescu, preşedintele CNA, participanţilor la dezbatere. Ea i-a invitat pe aceştia să găsească cele "10 ingrediente de top" care "nu ar face rău sănătăţii mintale, nici cu o oră de televiziune pe zi".

Sanda Nicola (Digi 24), Radu Moraru (Naşul TV), Liviu Mihaiu (Radio Guerrilla), Oana Stancu (Antena 3), Mihai Tatulici (Money TV), Andreea Creţulescu (Realitatea TV), Adrian Ursu (Antena 3), Lucian Romaşcanu (Kanal D), Amalia Enache (Pro TV), Cristian Leonte (Pro TV), Cristian Ionescu (Antena 1) şi Nicoleta Popa (Naţional TV) au susţinut că Legea audiovizualui trebuie aplicată şi au remarcat importanţa autoreglementării în domeniu, subliniind faptul că programele de ştiri trebuie să răspundă interesului public.

Corina Dragotescu (România TV) a susţinut că, în principal, "consumul este, în mod surprinzător, de chestiuni tratate într-un mod tabloid (...) glossy, chestiuni serioase, ambalate altfel (...)”, iar televiziunile de ştiri “sunt judecate şi ca centre de profit, nu după rolul de formator, cultural, ca televiziunea publică".

Pe de altă parte, Claudiu Lucaci (TVR) a spus că Televiziunea Română a ajuns să fie "un competitor pe piaţa comercială", iar din punctul său de vedere acest lucru este "o cursă a audienţelor fără rost”. El a apreciat “că ar fi momentul ca şi CNA să susţină un serviciu public de televiziune ca o alternativă la celelalte tipuri de media", precizând că alternativa nu înseamnă ca Televiziunea Română să fie favorizată prin lege.

În ultima parte a dezbaterii, Răsvan Popescu, membru al CNA, a vorbit despre colaborarea Consiliului cu audiovizualul, concluzia sa fiind că există o realitate care nu poate fi ignorată, respectiv presiunea banilor, care duce la "o luptă acerbă pentru audienţă" şi la "o degradare a programelor".

"Audiovizualul nu este al CNA. CNA este important în această ecuaţie, dar dumneavoastră sunteţi foarte importanţi şi mai mulţi, iar cuvântul cheie ar trebui să fie «împreună»", a spus Popescu.

În opinia sa, CNA poate căuta împreună cu radiodifuzorii soluţii de reglementare, care să aducă venituri suplimentare. "Poate că în limita celor 12 minute legale de publicitate (într-o oră la posturile TV private, n.r.) se mai pot inventa formule care, fără să încalce cu nimic legislaţia românească şi europeană, să aducă un plus de venituri", a spus Popescu.

El a apreciat că "media românească este cât se poate de vie, de diversă" şi a remarcat că "mai multă autoreglementare asumată şi respectată (de radiodifuzori, n.r.) conduce firesc la mai puţină reglementare din partea autorităţii de reglementare".

Christian Mititelu, membru al CNA, le-a atras atenţia radiodifuzorilor că "acest business al televiziunilor se desfăşoară pe un teren concesionat de CNA". "A fost concesionat de CNA cu mare uşurinţă", a spus Mititelu, recomandându-le reprezentanţilor televiziunilor să aducă în platourile lor "invitaţi mai puţin previzibili şi mai puţin născători de rating". "Atunci televiziunea ar avea şi rol educativ", a spus Mititelu.

La rândul său, Lorand Turos, un alt membru al CNA, a spus că este invocat foarte des de către radiodifuzori "argumentul supremaţiei audienţei". "Sunt convins că trebuie regândit acest produs audiovizual, iar legiuitorul trebuie să ia o decizie. E un produs oarecare şi ne conformăm regulilor de piaţă sau, pe lângă faptul că e un serviciu economic, e şi unul cultural", a mai spus Lorand Turos.

Cristina Trepcea, membru al CNA, a spus că "nevoia de alternativă s-ar putea să rezolve problema" existentă în piaţa audiovizualului. "Şi alternativa ar putea să vină de la un post de televiziune şi radio publice după toate regulile", a spus Trepcea. Ea a mai spus că membrii CNA au fost acuzaţi de multe ori că nu fac altceva decât să amendeze. "Ne dorim să găsim şi modalităţi de manifestare care să arate şi lucrurile bune din audiovizual (...) E păcat că aceeaşi boală care se manifestă în televiziune se manifestă şi aici. Oameni care vorbesc de obicei singuri au făcut acest lucru şi aici. Au vorbit şi au plecat", a spus Trepcea, referindu-se la faptul că foarte mulţi reprezentanţi şi vedete ale televiziunilor au plecat înainte de finalul dezbaterii.

La finalul discuţiilor, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a anunţat că dezbaterile organizate de Consiliu vor continua cu invitarea patronilor de media, a publicitarilor şi a operatorilor de cablu.

Dezbaterea "Audiovizualul între ficţiune şi realitate", organizată vineri, vine după o altă dezbatere ("Libertatea de exprimare - drept fundamental sau absolut?"), organizată de CNA pe 8 februarie.

Pe de altă parte, CNA a lansat, pe 23 ianuarie, petiţia online "Interesul public mai presus de gustul publicului", al cărei scop este "de a evalua necesitatea îmbunătăţirii unor prevederi ale legislaţiei audiovizualului pentru o definire mai clară a noţiunii de interes public în programele de televiziune şi de radio".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici