Mediafax.ro lansează Mediafax Zoom, o secţiune dedicată iubitorilor de fotografie - FOTO

Site-ul www.mediafax.ro a lansat, vineri, Mediafax Zoom - o secţiune dedicată iubitorilor artei fotografice şi publicului, care conţine galerii de imagini interesante, spectaculoase, de o calitate deosebită. Colecţiile cuprind teme variate, de la nivel naţional, dar abordând şi subiecte internaţionale, precum sărbători, sporturi, evenimente diverse, fenomene ale naturii, animale, destinaţii turistice speciale sau persoane publice.

799 afișări
Imaginea articolului Mediafax.ro lansează Mediafax Zoom, o secţiune dedicată iubitorilor de fotografie - FOTO

Mediafax.ro lansează Mediafax Zoom, o secţiune dedicată iubitorilor de fotografie - FOTO (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Săptămânal vor fi încărcate pe pagina zoom.mediafax.ro reportaje foto conţinând cel puţin 10 imagini de dimensiuni mari care redau cu o acurateţe deosebită poveşti de actualitate, interne şi internaţionale.

"Proiectul Mediafax Zoom s-a născut din dorinţa de a prezenta cititorilor noştri un alt mod de transmitere a informaţiei, bazat în proporţie covârşitoare pe latura ei vizuală, informaţia de tip text rămânând minimalistă. Mediafax Zoom îşi propune să arate vizitatorilor săi galerii foto cu imagini de actualitate, atât din ţară, cât şi internaţionale, precum şi selecţii de fotografii pe teme variate", a declarat Marius Smădu, coordonatorul Mediafax Foto.

Această secţiune, care pune accent pe partea vizuală, vine în completarea conţinutului vast de informaţie oferit de www.mediafax.ro, fiind un produs destinat iubitorilor de fotografie şi nu numai, care aduce în prim plan imagini remarcabile.

Una dintre facilităţile de interes pentru public oferite de Mediafax Zoom este aceea că oferă posibilitatea vizitatorilor săi să împărtăşească prietenilor galeriile sau fotografiile favorite în majoritatea reţelelor sociale disponibile online. De asemenea, noua secţiune dispune de pagini individuale de Facebook, Twitter, Pinterest, Google+ şi Share This.

www.mediafax.ro face parte din Mediafax Group şi este unul din principalele site-uri de ştiri din România. Lansat în 2007, ca primul site al unei agenţii de presă româneşti care se adresa în mod direct consumatorilor finali, www.mediafax.ro îşi ţine vizitatorii conectaţi la actualitatea din România prin peste 100 de ştiri de la locul evenimentelor, transmise în timp real şi prezentate echidistant. Cu un conţinut multimedia tot mai bogat, o acoperire completă a ştirilor de impact şi o bună selecţie a celor mai importante informaţii ale zilei, site-ul şi-a crescut constant traficul şi numărul de vizitatori loiali.

Mediafax Group este o companie construită în jurul conţinutului şi reuneşte cele mai multe branduri-lideri de piaţă din presa românească. Brandurile Mediafax Group sunt: BUSINESS - Ziarul Financiar, www.zf.ro, www.zfcorporate.ro, Business Magazin, www.businessmagazin.ro; SPORT&SPECIAL INTEREST - ProSport, www.prosport.ro, PROMotor, www.promotor.ro, www.go4it.ro, www.descopera.ro, GQ, Playboy; GENERAL - Mediafax Mass-Media News, www.mediafax.ro, www.gandul.info; Mediafax Foto, Mediafax Monitorizare, Mediafax Mobile; WOMEN&ENTERTAINMENT – PRO TV Magazin, www.protvmagazin.ro, Ce se întâmplă, doctore?, www.csid.ro, The One, www.one.ro, www.apropo.ro, www.showbiz.ro, Glamour, InStyle, www.tare.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici