MediaPro Distribution îşi extinde aria de distribuţie în SUA şi Rusia, după prezenţa la MIPTV

MediaPro Distribution, distribuitorul exclusiv MediaPro Entertainment, divizia de conţinut a Central European Media Enterprise (CME), a încheiat contracte de distribuţie pe mai multe pieţe importante la nivel global, printre care SUA şi Rusia, după ce a participat la MIPTV, potrivit unui comunicat.

195 afișări
Imaginea articolului MediaPro Distribution îşi extinde aria de distribuţie în SUA şi Rusia, după prezenţa la MIPTV

MediaPro Distribution îşi extinde aria de distribuţie în SUA şi Rusia, după prezenţa la MIPTV

MIPTV este cel mai important târg european de vânzare şi achiziţionare de produse de televiziune, desfăşurat la Cannes, iar anul acesta a avut loc în perioada 4 - 7 aprilie.

Unul dintre primele mari contracte semnate de MediaPro Distribution se referă la serialul "Iubire şi onoare", care a fost vândut în Azerbaidjan, dar şi companiei VIP2000, care va distribui producţia în America Latină şi America de Nord. În iunie 2011, serialul va rula în prime time la postul de televiziune LA MEGA TV, în timp ce în iulie, în acelaşi interval orar, va fi difuzat de Telerama, în Ecuador.

De asemenea, serialul "Iubire şi onoare" a trezit interesul în ţări precum Turcia, Emiratele Arabe Unite, Libia, Danemarca, Serbia şi Italia.

Două alte producţii de mare succes, "Îngeraşii" şi "Aniela", au captat atenţia altor potenţiali cumpărători din Grecia, Turcia şi Rusia.

MediaPro Distribution a încheiat un contract şi pentru dezvoltarea serialului ceh "Organized Crime Unit (Expozitura)" în Statele Unite. MediaPro Distribution a prezentat serialul "Organized Crime Unit" reprezentanţilor Resonant TV şi Fluent Media Group, în timpul târgului de televiziune MIPCOM, organizat la Cannes în toamna anului trecut, iar potenţialul său pentru piaţa americană a fost imediat sesizat. Companiile au încheiat o înţelegere anul acesta, în ianuarie, la NATPE - unul dintre cele mai importante târguri de televiziune din lume -, iar serialul a fost deja prezentat studiourilor, pentru a fi identificat partenerul perfect care ar putea să îl producă. Acelaşi format ceh va mai fi distribuit în Comunitatea Statelor Independente, inclusiv în Rusia.

"Naşa", o comedie de acţiune savuroasă produsă de MediaPro Pictures, a fost lansată la ediţia de anul acesta a MIPTV şi a fost deja vândută în Slovenia. Turnat în întregime în limba engleză, filmul are în distribuţie vedete şi actori români de marcă, dar şi pe actriţa americană Whitney Anderson, cunoscută pentru rolurile din serialele "Veronica Mars" şi "CSI Miami". În prezent, se poartă negocieri pentru distribuţia filmului în Ucraina, Rusia, Bulgaria şi Turcia.

"Naşa/ The Godmother", o comedie perfectă pentru toţi membrii familiei, cu personaje originale şi simpatice, are premiera pe marile ecrane româneşti pe 29 aprilie.

Croaţia a prezentat, prin intermediul MediaPro Distribution, noul serial "Lara's choice", produs de MediaPro Entertainment pentru Nova TV, care va fi difuzat din toamnă. Serialul a fost bine primit în Franţa, Ungaria, Ucraina, Italia, Thailanda.

CME este o companie de media integrată vertical, cu operaţiuni de broadcasting, new media şi conţinut TV care îi conferă poziţia de lider de audienţă în şase ţări din Europa Centrală şi de Est, cu o populaţie totală de aproximativ 50 de milioane de persoane. CME are posturi de televiziune în Bulgaria (bTV, bTV Cinema, bTV Comedy, bTV Action si Ring.bg), Croaţia (Nova TV, Doma si Nova World), Cehia (TV Nova, Nova Cinema, Nova Sport şi MTV Czech), România (PRO TV, PRO TV Internaţional, Acasă, PRO Cinema, Pro Tv Chişinău, Sport.ro şi MTV România), Slovacia (TV Markíza şi Doma) şi Slovenia (POP TV, Kanal A şi POP Brio).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici