O carte pe zi: „Sora mea, Summer” de Monica Sabolo

Monica Sabolo s-a născut la Milano, a studiat la Geneva, a lucrat în redacţiile mai multor reviste feminine, a debutat ca scriitoare la 29 de ani, a publicat apoi mai multe romane, câteva premiate. Pentru cel de faţă a fost nominalizată la Premiile Goncourt şi Interallié şi a fost finalist la Premiul Goncourt al liceenilor.

Summer Wassner, o adolescentă de 19 ani, dispare pe malul lacului Leman, pe când se afla la picnic alături de familia ei şi câteva prietene.

Orice căutare este inutilă. După mai bine de 20 de ani, fratele ei Benjamin spune povestea dispariţiei, dezvăluind secretele propriei familii, în timpul unor şedinţe de terapie. „Summer este şi ea acolo, inertă, chiar la suprafaţa apei. Are ochii larg deschişi. Încearcă să spună ceva, sau poate să respire. Părul unduit de curenţi, pare viu.” Cu fiecare pagină aflăm un secret al familiei Wassner: Summer şi Benjamin nu au acelaşi tată, mama lor avea o relaţie cu un alt bărbat, Summer nu era deloc o adolescentă obişnuită, Benjamin tânjea după iubirea părinţilor care aveau ochi doar pentru sora lui. Benjamin încearcă să îşi amintească în amănunt fiecera eveniment din zilele dispariţiei, sperând să afle ceva nou care să îi aducă liniştea.

„Fetele o luaseră apoi la fugă în toate direcţiile, se făceau nevăzute în spatele copacilor, apoi apăreau din nou pentru o clipă, şi în timp ce vântul aducea până la mine glasurile lor ascuţite, cu accente din ce în ce mai disperate, chemând-o pe sora mea, eu rămâneam pe loc, absent din acea scenă şi din viaţă, simţind cum creştea în mine certitudinea că sosise momentul la care mă aşteptasem dintotdeauna, prăbuşirea castelului de nisip pe care-l reprezentase existenţa noastră.”

Până la urmă „…oamenii dispar din vieţile noastre, aşa merg lucrurile. Unii ne sunt alături pentru totdeauna, alţii, în general aceia pe care-i iubeşti cel mai mult, se volatilizează rând pe rând, fără nici o explicaţie, acum sunt aici, iar peste o clipă nu mai sunt, şi lumea merge mai departe, indiferentă, ca un organism primar, alcătuit din apă şi vid, propulsându-se într-un spaţiu alcătuit şi el tot din apă şi vid, sau ca o inimă oarbă, translucidă, dedicată întru totul propriei pulsaţii.”

Şi un final surprinzător, de thriller: „Ştiu acum că fantomele noastre sunt acolo, chiar peste drum de noi. Ne urmăresc. Ne cheamă. Ne şoptesc numele, cu o voce joasă, stăruitoare, la intervale regulate. Câteodată, ele vin atît de aproape încât degetele lor albe ne ating feţele. Dar noi nu le auzim, nu le vedem.”

Monica Sabolo – Sora mea, Summer. Traducere din limba franceză de Mona Apa-Slujenco. Editura Litera. 314 pag.