Operarea postului Money Channel ar putea fi asigurată pentru 5 ani de investitori români şi străini

Televiziunea de business Money Channel, controlată de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, ar putea fi operată, inclusiv din punct de vedere financiar şi editorial, pe o perioadă de cinci ani, de o firmă de management deţinută de investitori români şi străini.

111 afișări
Imaginea articolului Operarea postului Money Channel ar putea fi asigurată pentru 5 ani de investitori români şi străini

Operarea postului Money Channel ar putea fi asigurată pentru 5 ani de investitori români şi străini

Casa de avocatură Boştină şi Asociaţii a transmis, printr-un comunicat remis MEDIAFAX, că "acordă consultanţă unei firme de management deţinută de investitori români şi internaţionali în preluarea activităţii de operare a postului de televiziune de business Money Channel, pentru o perioadă de cinci ani".

"Aceasta este o tranzacţie extrem de complexă, în care sunt implicate atât casa de avocatură, cât şi Boştină & Associates Corporate Finance - o companie din cadrul grupului nostru, specializată în consultanţă financiară strategică, fuziuni, achiziţii şi vânzări. Din partea casei de avocatură vor lucra atât avocaţi din cadrul departamentului «Corporate, Mergers & Acquisitions», cât şi avocaţi din departamentul «Proprietate Intelectuală şi Mass-Media»", spune avocatul coordonator Doru Cătălin Boştină.

Echipa de avocaţi care lucrează la acest proiect este condusă de Alexandra Necatu, coordonatoarea departamentului "Corporate, Mergers & Acquisitions", în timp ce activitatea de consultanţă financiară strategică va fi asigurată de Oana Borocan, coordonatoarea Boştină & Associates Corporate Finance. "Este vorba despre un mandat de operare pe o perioadă de 5 ani a postului Money Channel, o tranzacţie complexă, probabil un first-ever pe piaţa media din România. Sperăm ca tranzacţia să fie încheiată până la sfârşitul lunii octombrie", spune Oana Borocan, coordonator Boştină & Associates Corporate Finance.

De cealaltă parte, Sorin Freciu, preşedintele Consiliului de Administraţie al grupului Realitatea-Caţavencu, din care face parte şi Money Channel, a declarat pentru MEDIAFAX că "nu este vorba despre o schimbare de acţionariat şi nici de o vânzare a licenţei audiovizuale (pe care funcţionează Money Channel, n.r.)".

"Investitorii vor opera Money Channel pe o perioadă de cinci ani, îşi vor asuma un business plan. Operare înseamnă totul, şi editorial şi financiar. Nu înseamnă însă, din ce am vorbit cu reprezentanţii investitorilor, schimbări în conducerea editorială a postului. Suntem la faza de discuţii, s-a convenit asupra unor lucruri, dar este o tranzacţie complexă. Suntem în fazele incipiente, nu este vorba despre un contract semnat", a explicat Sorin Freciu.

El a precizat că, în funcţie de evoluţia lucrurilor, peste cinci ani ar putea fi luată în discuţie şi vânzarea licenţei audiovizuale a postului Money Channel şi schimbarea acţionariatului televiziunii.

Întrebat care sunt motivele pentru care operarea postului Money Channel ar urma să fie preluată de investitori pentru o perioadă de cinci ani, Sorin Freciu a spus: "E clar cauzată de criză".

Pe de altă parte, reprezentanţii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au declarat pentru MEDIAFAX că, până în momentul de faţă, nu au primit niciun document cu privire la operarea postului Money Channel de alţi investitori decât deţinătorul licenţei audiovizuale a televiziunii - societatea Realitatea Media SA.

Totodată, potrivit reprezentanţilor CNA, articolul 59 din Legea audiovizualului prevede că: "Sunt interzise operarea şi exploatarea licenţelor audiovizuale de către alte persoane decât deţinătorii de drept ai acestora".

Televiziunea Money Channel a fost lansată pe 1 mai 2006 şi face parte din grupul Realitatea - Caţavencu, controlat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.

Potrivit site-ului Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), licenţa audiovizuală a Money Channel este deţinută de societatea Realitatea Media SA, ai cărei acţionari sunt: Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited - 66,547235618%, PSV Company SA - 18,742296709%, Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente "PETROM" - 13,452839273, Global Video Media SRL - 1,257627365%, Luca Liviu, Toroipan Gheorghe Cristian şi Luha Eugen Gheorghe - cu câte 0,000000345%. Asociat unic al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited este Vitalie Dobînda.

Societatea Realitatea Media SA deţine licenţele audiovizuale şi pentru televiziunile Realitatea TV, ActionStar, CineStar, ComedyStar, dar şi pentru posturile de radio Realitatea FM, Radio Guerrilla şi Radio Alpha.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici