Senatorul Georgică Severin: Atmosfera din CNA trebuie să fie mai colegială, dar numirile sunt politice

Georgică Severin, preşedintele Comisiei de cultură din Senat, a declarat, marţi, că este la curent cu disputele din CNA, precizând că ar trebui ca atmosfera să fie mult mai colegială, dar numirile sunt politice şi vor fi mereu membri CNA care îşi vor folosi poziţia "cu o ţintă clară politică".

98 afișări
Imaginea articolului Senatorul Georgică Severin: Atmosfera din CNA trebuie să fie mai colegială, dar numirile sunt politice

Senatorul Georgică Severin:Atmosfera din CNA trebuie să fie mai colegială,dar numirile sunt politice (Imagine: Ovidiu Micsink/Mediafax Foto)

Membrii Comisiei pentru cultură şi media din Senat s-au întâlnit, marţi, cu Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA). Scopul acestei întâlniri a fost o prezentare a activităţii CNA în 2013 şi a planurilor instituţiei pe anul în curs.

În acest context, senatorul PSD Georgică Severin, preşedintele Comisiei de cultură din Senat, a declarat că este la curent cu disputele dintre unii membri ai CNA.

"Sunt de acord că trebuie să lucraţi pentru ca atmosfera din CNA să fie mult mai colegială, dar trebuie să acceptăm situaţia că atâta vreme cât numirile s-au făcut politic de către partide, de către Preşedinţie, de către Guvern, vom fi şi membri CNA care vor încerca să-şi folosească poziţia cu o ţintă clară politică", a spus Georgică Severin.

Pe de altă parte, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a fost întrebată de senatorul Sorin Roşca Stănescu care este punctul său de vedere cu privire la disputele şi memoriile depuse la Parlament de unii membri ai CNA (Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea, n.r.).

Laura Georgescu i-a răspuns că disputele sunt fireşti pentru un organism colectiv decizional.

"Noi suntem acolo 11 profesionişti, care nu ne-am născut ieri, nici nu am intrat ieri pe uşa din spate, nici în viaţă, nici în profesie. Este firesc să existe. Bănuiesc că legiuitorul, în înţelepciunea sa, tocmai de aia a găsit patru variante de a face nominalizări pentru acest Consiliu. Mă gândesc că nu este o situaţie absolut singulară. Cred că aşa funcţionează absolut toate organismele colective decizionale, cu singura diferenţă că suntem singurul care admitem să lucrăm în şedinţe publice. Mă gândesc că toate celelalte formule de consilii lucrează cu uşile închise. Dar mi se pare firesc şi ţine de viaţă. Eu, personal, altceva nu am să vă precizez mai mult de disputele interne. Este firesc", a spus Laura Georgescu.

"Ele nu mai sunt interne, dacă se soldează cu plângeri penale", i-a răspus Sorin Roşca Stănescu.

"E vorba despre o singură plângere penală făcută de colegul Jucan (...) S-a obţinut un neînceperea urmăririi penale", a spus la rândul său Laura Georgescu.

Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, a anunţat, pe 6 decembrie, într-o conferinţă de presă, că a primit o decizie de neîncepere a urmăririi penale în dosarul în care membrul CNA Valentin Jucan o acuzase de falsificarea Codului audiovizual.

În acest context, Laura Georgescu a spus că, la începutul anului 2013, a fost acuzată de "falsificarea Codului audiovizual", precizând însă că ea nu a făcut altceva decât să respecte transparenţa decizională în ceea ce înseamnă modificări ale codului sub care CNA îşi desfăşoară activitatea.

Totodată, ea a pus la dispoziţia presei decizia de neîncepere a urmăririi penale, care i-a fost comunicată în data de 6 noiembrie de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Împotriva soluţiei putea fi formulată plângere în termen de 20 de zile de la comunicare.

Conform documentului, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost dată în 5 noiembrie. Procurorul a dispus NUP în cazul Laurei Georgescu "întrucât din cercetările efectuate în cauză nu au rezultat elementele constitutive ale infracţiunilor sub aspectul laturii obiective, respectiv ale laturii subiective". Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, potrivit rezoluţiei.

În acest context, Valentin Jucan a declarat, pe 6 decembrie, pentru MEDIAFAX că nu a primit niciun document oficial în acest sens, afirmând că va ataca decizia de neîncepere a urmăririi penale.

" (...) nu am primit niciun document, aştept să primesc un document. Şi eu am aflat aşa, «pe surse», dar ştiu că justiţia nu funcţionează «pe surse» sau cel puţin nu pe sursele doamnei Georgescu. Eu aştept să primesc decizia şi o aştept pentru că doresc să atac această rezoluţie. Dacă nu o primesc, cu atât mai mult voi ajunge şi cu o sesizare la CSM (Consiliul Superior al Magistraturii, n.r.) pentru că nu am primit răspunsul oficial, ceea ce mi s-ar părea extrem de grav. Dar vă asigur că voi ataca decizia prin procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5", a mai spus atunci Valentin Jucan.

Pe de altă parte, doi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, Narcisa Iorga şi Valentin Jucan, i-au cerut, prin intermediul unei scrisori deschise, demisia preşedintelui CNA, Laura Georgescu, în luna decembrie susţinând că aceasta "transformă CNA în Consiliul Naţional al Antenelor".

Totodată, Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi un alt membru al CNA, Florin Gabrea, au declarat la începutul lunii decembrie că au sesizat Comisiile de cultură din Senat şi Camera Deputaţilor privind protocolul pe care Televiziunea Română l-a semnat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care ar aduce atingere independenţei editoriale a TVR, însă Televiziunea Română respinge acuzaţiile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici