Tribunalul Bucureşti a admis intrarea în faliment a SC Caţavencu SA

Tribunalul Bucureşti a admis propunerea administratorului judiciar General Group Expert SPRL privind intrarea în faliment în procedura generală a debitoarei SC Caţavencu SA, editorul Academia Caţavencu, potrivit deciziei publicate pe site-ului oficial al instanţei.

455 afișări
Imaginea articolului Tribunalul Bucureşti a admis intrarea în faliment a SC Caţavencu SA

Tribunalul Bucureşti a admis intrarea în faliment a SC Caţavencu SA (Imagine: Shutterstock)

Potrivit deciziei de marţi a Tribunalului Capitalei, societatea va fi dizolvată şi are următoarele obligaţii: "să predea gestiunea averii către lichidatorul desemnat, în termen de zece zile de la notificarea deschiderii procedurii; să depună la dosarul cauzei, în termen de zece zile de la intrarea în faliment, actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin.1 din Legea 85/2006, cu excepţia celor prevăzute de lit.e) şi i) ale art.28 alin.1".

Totodată, Tribunalul a dispus întocmirea de către administratorul judiciar şi predarea către lichidator, în termen de maximum zece zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii.

Pe de altă parte, termenul de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului născute după data deschiderii procedurii sau al căror cuantum a fost modificat faţă de tabelul definitiv este 7 iunie 2011.

Termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar de creanţe este 17 iunie, iar termenul final a tabelului definitiv consolidat este 28 iunie.

Tribunalul a desemnat drept lichidator societatea General Group Expert SRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o remuneraţie de 2.000 lei, exclusiv TVA, din averea debitoarei.

Printre activităţile pe care General Group Expert trebuie să le îndeplinească se numără formalităţile privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi; să procedeze la sigilarea bunurilor din averea SC Caţavencu; să trimită o notificare, în condiţiile art.61 alin.3 din Legea 85/2006, privind intrarea companiei în procedura falimentului şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 28 alin.1 lit.c) şi art.35 din lege, debitoarei şi oficiului registrului comerţului în care aceasta este înmatriculată, pentru efectuarea menţiunii, iar în temeiul art. 37 din lege să trimită o notificare similară şi instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 36 din lege; - să deschidă un cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în cazul neîndeplinirii acestei atribuţii de către SC Caţavencu; - să înştiinţeze toate băncile la care debitoarea are disponibil în conturi cu privire la dispoziţia tribunalului de a nu dispune de conturile debitoarei fără un ordin în acest sens al judecătorului sindic sau al lichidatorului.

Termenul stabilit de instanţă pentru continuarea procedurii este 13 septembrie 2011, cu drept de recurs în termen de şapte zile de la comunicare.

Tribunalul Bucureşti admisese, în şedinţa din 16 martie 2010, cererea de intrare în insolvenţă a societăţii Caţavencu SA, depusă în 11 martie anul trecut, permiţând, conform sentinţei, păstrarea dreptului de administrare a societăţii sub supravegherea administratorului judiciar. La acea dată, Mihnea Vasiliu, pe atunci director operaţional Realitatea-Caţavencu, spunea că este vorba despre o "reorganizare judiciară", nu despre faliment, prin intermediul căreia vor fi reeşalonate datoriile Caţavencu SA.

SC Caţavencu SA, societatea care editează publicaţia Academia Caţavencu, face parte din grupul Realitatea - Caţavencu.

În 3 martie 2010, Mircea Toma, unul dintre fondatorii Academiei Caţavencu, declara, pentru MEDIAFAX, că 20-25 dintre persoanele care lucrau la publicaţie au decis să părăsească ziarul şi, împreună, vor realiza "un Caţavencu alternativ", un săptămânal de satiră politică, care va apărea print şi on-line. Acel grup de jurnalişti a lansat ulterior revista Kamikaze, într-un tiraj de 60.000 de exemplare.

La Academia Caţavencu au rămas, dintre fondatorii ziarului, Doru Buşcu, Ioan T. Morar şi Eugen Istodor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici