Zoe Saldana, intens criticată pentru că o interpretează pe Nina Simone în filmul "Nina" - VIDEO

Actriţa americană Zoe Saldana a devenit ţinta criticilor în mediul online, reproşându-i-se că nu ar fi cea mai potrivită persoană pentru a o interpreta pe cântăreaţa de jazz Nina Simone, în filmul "Nina", regizat de Cynthia Mort, care va fi lansat în luna aprilie, informează The Guardian.

Zoe Saldana, intens criticată pentru că o interpretează pe Nina Simone în filmul "Nina" (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Odată cu lansarea trailerului şi a afişului filmului "Nina" - pelicula biografică al cărei rol principal este interpretat de actriţa americană Zoe Saldana -, s-au reaprins controversele legate de distribuţia acesteia în rolul cunoscutei interprete de muzică soul. Controversele se învârt în jurul faptului că Saldana nu ar semăna fizic cu Nina Simone, dar şi că ar avea păreri politice net diferite de cele ale personalităţii pe care o interpretează.

Filmul, bazat pe autobiografia "I Put a Spell on You" (1992), porneşte de la începuturile carierei artistei, pe numele său adevărat Eunice Kathleen Waymon, ajungând până la perioada sa de glorie, inclusiv relaţia cu asistentul şi managerul său Clifton Henderson, interpretat de David Oyelowo.

Filmul biografic a devenit subiectul unor dezbateri aprinse încă de la anunţul din 2012 privind faptul că Saldana urma să joace rolul principal. Zoe Saldana, care este de origine americană, dominicană şi portoricană, a fost intens criticată pentrul faptul că a acceptat rolul, după ce mai multe fotografii apărute în mass-media au înfăţişat-o pe aceasta cu un ton mai închis al pielii şi cu un nas fals.

Scris şi regizat de Cynthia Mort, "Nina" va fi lansat în aprilie şi o prezintă pe cunoscuta cântăreaţă americană de jazz de-a lungul carierei sale muzicale şi de activism politic, axându-se în principal pe timpul său petrecut în Franţa, unde a şi murit în 2003.

Mai mulţi fani ai Ninei Simone precum şi membri ai familiei acesteia au fost deranjaţi de ideea faptului că muziciana urma să fie jucată de Saldana. Fiica artistei, Simone Kelly, a declarat pentru New York Times în 2012: "Mama mea a fost crescută la o vreme în care i s-a spus că nasul ei este prea cârn, pielea prea închisă. Alegerea acestei actriţe nu este prea inspirată".

"Îmi place munca lui Zoe Saldana. Am văzut-o în mai multe filme şi imi place cum se prezintă în faţa ecranului. Ca actriţă, îi apreciez munca, dar mai ştiu că mai sunt multe alte actriţe acolo, cunoscute sau nu, care s-ar descurca minunat în rolul mamei mele", a mai declarat Simone Kelly, în acelaşi an, pentru Ebony.

Simone Kelly a adăugat că ar prefera-o pe Kimberly Elise, Viola Davis, sau pe altcineva care ar aduce fizic cu Nina Simone: "Ambele actriţe pe care le-am menţionat sunt femei de culoare, cu buze voluptoase şi nasuri cârne şi sunt cunoscute pentru talentul lor."

Trailerul lansat zilele trecute a readus-o pe Saldana în centrul discuţiilor, nu pentru jocul actoricesc, ci pentru faptul că şi-a pictat faţa într-o nuanţă mai închisă şi pentru faptul că problematizează ideea de rasă în peliculă. Cei care au văzut trailerul au evidenţiat şi faptul că munca Ninei Simone era profund legată de identatea sa ca femeie de culoare în SUA.

Pe de altă parte, comentarii dure au venit şi din partea administratorilor averii cântăreţei, care au criticat faptul să Saldana apare machiată pentru a semăna fizic cu Simone.

Într-un răspuns la un citat din Nina Simone publicat de cântăreaţă pe Twitter, @NinaSimoneMusic a scris: “@zoesaldana Povestea e tare, dar te rog nu mai pronunţa vreodată numele Ninei. Pentru tot restul vieţii tale."

Nu se cunoaşte cu exactitate cine administrează contul de Twitter @NinaSimoneMusic.

Lansarea filmului "Nina" pare a fi afectată la această oră de publicitate negativă. Filmul trebuia să fie lansat în cinematografele americane iniţial în 2015, dar s-a stabilit uliterior data de 22 aprilie 2016. Directorul de imagine al peliculei este Mihai Mălaimare jr.

Nina Simone a devenit celebră în anii '50 - '60, atât ca interpretă de jazz, cât şi ca pianistă. Artista s-a implicat activ în mişcarea pentru drepturi civile din anii 1960 şi a susţinut la un moment dat folosirea violenţei pentru obţinerea de libertăţi civile. Problemele fiscale au determinat-o să se stabilească în mai multe ţări, inclusiv în Franţa, unde a murit în 2003. Clifton Henderson a fost mai întâi asistentul cântăreţei şi i-a devenit apoi manager, în ultima parte a carierei.

De-a lungul carierei sale, Nina Simone a abordat numeroase genuri muzicale, precum blues, folk, gospel, pop şi cântece africane. Nina Simone a lansat 20 de albume de studio şi este una dintre cele mai cunoscute voci americane, al cărei repertoriu a inclus piese ca "I Put a Spell on You", "My Baby Just Cares for Me", "Feeling Good" şi "Young, gifted and black".

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
SIMONE ,
SALDANA ,
CINEMA
COMENTARII
  • Ma nage rLeagu e. ro 5 mar 2016

    Best free online sci-fi game on the web! No Pay2Win! : AD2460. c o m
    _._ Castiga premiul cel mare de 75 de euro in competitia Champions League sau un trofeu real pe care il poti primi jucand in cel mai bun ma na ger de fotbal online gratuit:
    Ma nage rLeague. ro

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
Anuntul care aruncă în aer alegerile din Bucureşti. „Da, este adevărat, dar nu e o infracţiune”