Accizele vor fi calculate anul viitor la un curs de 4,4485 lei/euro, mai redus cu 1,6%

Accizele vor fi calculate anul viitor la un curs de 4,4485 lei pe euro, anunţat marţi de Banca Centrală Europeană (BCE), mai redus cu 1,6% faţă de rata de schimb de 4,5223 lei/euro utilizată în acest an.

333 afișări
Imaginea articolului Accizele vor fi calculate anul viitor la un curs de 4,4485 lei/euro, mai redus cu 1,6%

Accizele vor fi calculate anul viitor la un curs de 4,4485 lei/euro, mai redus cu 1,6% (Imagine: Shutterstock)

Nivelul accizei în lei este stabilit, potrivit Codului Fiscal, prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar anunţat de Banca Centrală Europeană pentru prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent.

Accizele sunt plătite pentru producţia de alcool şi băuturi alcoolice, tutunul prelucrat, bunuri de lux, produse energetice şi cafea.

Veniturile din accize au crescut în primele opt luni ale anului cu 1,5%, la 13,8 miliarde lei.

Guvernul a majorat de la 1 septembrie accizele la alcool şi a introdus accize pentru bunuri de lux, precum maşini cu motor peste 3.000 cmc, bijuterii, obiecte din aur, iahturi, ceasuri de lux şi anumite tipuri de armament, utilizate de persoane fizice. Măsura a fost introdusă pentru a compensa impactul negativ al reducerii TVA la pâine la 9%.

Acciza la alcool a urcat cu o treime, de la 750 euro/hectolitru la 1.000 euro pe hectolitru.

Bijuteriile din aur şi/sau platină, cu excepţia verighetelor, sunt accizate începând din septembrie cu 1 euro/gram pentru bijuterii de până la 14 K inclusiv şi cu 2 euro/gram pentru mai mult de 14 K.

Maşinile cu motor peste 3.000 centimetri cubi sunt accizate cu 1 euro/cmc.

Confecţiile din blănuri naturale sunt accizate cu 50 euro la bucată pentru produse cu o valoare unitară între 500-1.500 euro, cu 200 euro/bucata pentru valori cuprinse între 1.501-3.000 euro, cu 450 euro/bucata pentru valori între 3.001-4.500 euro, cu 750 euro/bucata pentru valori cuprinse între 4.501-6.000 euro şi cu 1.200 euro/bucata pentru produse în valoare mai mare de 6.000 euro.

Armele de vânătoare şi cele de uz personal, altele decât cele de uz militar sau de uz sportiv, sunt accizate cu 50-1.500 euro/bucata, în funcţie de valoare, iar cartuţele cu glonţ sunt de asemenea accizate cu 0,1-0,4 euro/bucata.

Pentru nave cu vele care au lungime egală sau mai mare de 8 metri a fost aplicată o acciză de 500 euro/metru liniar din lungimea navei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici