Acord între statele UE privind liniile generale ale noului pact bugetar

Statele europene au ajuns la un acord, joi seara, asupra liniilor generale ale noului pact bugetar menit să consolideze disciplina bugetară în zona euro, anunţă negociatorii. "Există un acord asupra liniilor generale", a declarat unul dintre negociatori.

Acord între statele UE privind liniile generale ale noului pact bugetar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Un text elaborat pe baza acestui acord va fi prezentat cu ocazia reuniunii miniştrilor de Finanţe din ţările UE, la sfârşitul lunii ianuarie.

"Am avansat bine astăzi. Se poate spune că există un acord de principiu al tuturor participanţilor", a declarat un alt negociator.

"Există însă câteva puncte de litigiu care trebuie rezolvate. Este vorba în principal de rolul exact care va fi conferit Comisiei Europene pentru a supraveghea obligativitatea introducerii «regulilor de aur» în constituţiile ţărilor sau în alte texte de lege echivalente", adaugă o sursă diplomatică.

Discuţiile tehnice au avut loc de la sfârşitul lunii decembrie pentru elaborarea noului pact bugetar, decis ca principiu în cursul summitului european.

La negocieri au participat funcţionari de rang înalt ai tuturor statelor europene, inclusiv reprezentanţi ai Marii Britanii, care a refuzat semnarea pactului bugetar.



comentează şi tu Momentan sunt 58 comentarii
Taguri:
UE ,
CRIZĂ ,
BUGET
COMENTARII
  • @astăzi, 03:15@europa unita 13 ian 2012

    Fa prostule, cum crezi tu ca scapam de tigania capitalista fara o Europa Unita comunista incluzand si Rusia!!!??? Nu vezi ca tiganii iti intra in casa si in chiloti prin fisc!!!???

  • @CCR: ”este sub demnitatea umana sa ucizi animalele” 13 ian 2012

    Rostul cainilor, pisicilor si oamenilor nu este de a deveni carnati, mezeluri sau halci de carne, fa imbecilule!

  • Noi politicienii 13 ian 2012

    Trebuie sa organizam niscaiva diversiuni, ca nu cumva oamenii sa se trezeasca din amorteala generata de imbecilizarea fortata si sa se apuce de manifestatii : sperietori cu intepaturi de ace in public, cu otravirea apei, cu securistii, cu comunistii, cu teroristii, etc.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa