Ambasadorul german: Mercedes nu a investit în România pentru că infrastructura nu era suficient de bună

Ambasadorul german la Bucureşti, Andreas Von Mettenheim a declarat, duminică, la la Pro TV, că, personal, nu este deranjat de lipsa unei infrastructuri rutiere dezvoltate, dar a precizat că aceasta este o problemă pentru industrie, companiile având nevoi logistice.

30 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul german: Mercedes nu a investit în România pentru că infrastructura nu era suficient de bună

Ambasadorul german: Mercedes nu a investit în România pentru că infrastructura nu era suficient de bună (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Întrebat cum se simte ca cetăţean din Germania într-o ţară în care există o lipsă de autostrăzi, ambasadorul a spus: "Pot să mă descurc cu asta. Nu trebuie să ajung într-o oră de aici la Braşov. Dar este o problemă pentru industrie".

Ambasadorul a menţionat explicit cazul firmei Mercedes, care nu a investit în România acum câţiva ani, pentru că infrastructura în transport nu era suficient de bună".

"Eu, personal merg cu mare plăcere pe drumul naţional, dar firmele au nevoi logistice. Şi dacă aceste cerinţe logistice sunt satisfăcute este frumos, iar mai tinerilor mei colegi de la ambasadă, cărora le place să meargă la Marea Neagră la sfârşit de săptămână, li s-ar părea foarte frumos dacă autostrada spre Constanţa ar ajunge până pe litoral'', a explicat diplomatul pentru Pro TV.

Diplomatul a spus că îi plac românii şi, în general, România. "Ce nu-mi place, unde mă lovesc un pic cu mentalitatea mea germană de mentalitatea română, este o anumită spontaneitate care îmi e străină şi la care eu, obişnuit cu lucruri mult mai bine planificate trebuie să mă adaptez", a completat el.

Pe de altă parte, în contextul în care i s-a citit comentariul unui cititor care a spus că ar fi bine ca România să fie cucerită şi condusă de Germania, ambasadorul a deplâns absenţa unei conştiinţe de sine a oamenilor în România, aflaţi în aşteptarea unor soluţii din exterior.

"Răspunsul german este că e mult prea scump să cucerim România.(...) Ceea ce mă nelinişteşte este ce am văzut de mai multe ori aici, lipsa conştiinţei de sine a unora dintre partenerii de discuţie, care aşteaptă mereu soluţiile din afară. (...) Bineînţeles că preluarea unei ţări de către o alta nu poate fi soluţia. Soluţia este să găsiţi voi înşivă soluţiile pentru ţara voastră şi să cooperăm în Europa", a comentat ambasadorul german.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici