Ameninţarea din business care se ascunde în spatele cifrelor macro excepţionale: Datoriile companiilor s-au dublat dar au trecut de la bănci către furnizori, care au ajuns, astfel, principalii bancheri ai României, dar cu un risc de neplată mult mai mare

Mai există business bancabil nou în România la nivelul companiilor româneşti? Toţi bancherii prezenţi la ZF Bankers 2017 au susţinut ferm că da.

771 afișări
Imaginea articolului Ameninţarea din business care se ascunde în spatele cifrelor macro excepţionale: Datoriile companiilor s-au dublat dar au trecut de la bănci către furnizori, care au ajuns, astfel, principalii bancheri ai României, dar cu un risc de neplată mult mai mare

Ameninţarea din business care se ascunde în spatele cifrelor macro excepţionale: Datoriile companiilor s-au dublat dar au trecut de la bănci către furnizori, care au ajuns, astfel, principalii bancheri ai României, dar cu un risc de neplată mult mai mare

Însă, dacă te uiţi la cifrele agregate, răspunsul este total contrar. Piaţa de creditare corporate stagnează, dacă nu chiar scade. Dacă o bancă dă astăzi un credit, mâine vine un client şi rambursează un alt credit, aşa că rezultatul este zero.

De altfel, băncile îşi plimbă clienţii corporate între ele în încercarea de a obţine business. Dacă azi un bancher câştigă un client pentru că îi da condiţii mai bune, o altă bancă îl pierde. Mâine poţi să-l pierzi tu. Aşa că rezultatul este zero.

Multinaţionalele câştigă teren în fiecare zi, la nivelul anului 2015 aveau o pondere de 49% în businessul din România, faţă de 47% cât au companiile româneşti. Iar multinaţionalele au nevoie mai puţin de finanţare bancară locală pentru că stau pe un surplus imens de cash de la centru.

Mai mult decât atât, în ultimii cinci ani, România a pierdut cel puţin 100.000 de companii şi 15% din rândul firmelor cu venituri de peste 1 milion de euro, arată datele companiei de risc Coface.

Economia şi businessul nu prea mai generează clienţi noi la nivelul companiilor româneşti, bancabili, care să ia un credit. Marea majoritatea firmelor care apar sunt la nivel microîntreprinderilor care se bazează pe resurse proprii.

Un SRL-D sau un Start-up Nation nu poate înlocui un business de 1 milion de euro care iese din piaţă prin insolvenţă.

Numai 2% din companiile intrate în insolvenţă, peste 100.000, au revenit pe piaţă.

Este doar o situaţie conjuncturală, pentru că nu toate firmele şi-au revenit din criză sau este o problemă structurală a businessului românesc, în sensul că în structura actuală a atins plafonul intern de creştere şi nu mai are unde să crească, decât prin mâncarea reciprocă a pieţei fiecăruia?

Mai mult decât atât, furnizorii au devenit principalii bancheri din România pentru companiile româneşti şi nu cu sume mici, ceea ce arată că o bună parte din firme nu mai apelează la bancă sau nu sunt bancabile şi se bazează pe frunizori ca să primească marfă şi să-şi continue activitatea.

Problema este că foarte puţine dintre aceste facturi sunt scontate la bănci, ceea ce arată că cercul nu se închide într-un mod sănătos. Băncile nu au încredere că vor fi plătite pe acest lanţ, aşa că preferă să lase furnizorii să-şi recupereze banii de la companii. Plus că firmele trebuie să plătească banca mai repede decât pe un furnizor. Pe un furnizor poţi să-l plăteşti mai târziu, dar banca trebuie să o plăteşti la timp.

Câteodată mai intervine şi situaţia în care companiile încearcă să crească şi să facă investiţii pe banii furnizorilor, şi mai puţin pe banii băncilor.

Conform datelor firmei de consultanţă KeysFin, la finalul lui 2016, creditul comercial (banii datoraţi furnizorilor) a ajuns la 301 mld. lei faţă de 261 mld. lei în 2015, adică o creştere de 15% în timp ce creditul bancar era de 133 mld. lei faţă de 149 mld. lei în 2015, adică o scădere de 10%. În criză, creditul comercial s-a dublat.

De ce furnizorii au devenit principalii bancheri? Ca să-şi atingă ţindetele de vânzări, ca să-ţi mărească business-ul, ca să stea în piaţă cu aproape orice risc, inclusiv acela de a lua locul bancherilor.

Citeşte articolul integral pe ZF

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici