Apple a lansat o variantă mai ieftină a iPhone 5c

Apple a lansat o variantă mai ieftnă a modelului iPhone 5c, cu mai puţină memorie, în încercarea de a atrage consumatorii atenţi la preţ, noul smartphone fiind disponibil în 5 ţări, transmite Bloomberg.

899 afișări
Imaginea articolului Apple a lansat o variantă mai ieftină a iPhone 5c

Apple a lansat o variantă mai ieftină a iPhone 5c (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

IPhone 5c cu 8 GB spaţiu de stocare costă 429 de lire sterline (circa 700 de dolari) în Marea Britanie, faţă de 469 de lire în cazul modelului lansat anul trecut, cu memorie de 16 GB, potrivit Apple.

Noua versiune este disponibilă în Marea Britanie, Franţa, Germania, Australia şi China.

Anul trecut, Apple a lansat în premieră două versiuni iPhone. Modelul de top 5s a fost însoţit de o variantă mai ieftină, 5c, care preia specificaţiile generaţiei anterioare, având însă o carcasă din plastic, mai ieftin de fabricat.

Modelul 5c nu a avut succesul scontat, majoritatea clienţilor optând pentru varianta mai performantă.

IPhone 5c a fost tras în jos de preţ în ţările unde operatorii de telefonie mobilă nu obişnuiesc să ofere discounturi semnificative pentru terminale la contractarea unui abonament, comentează pentru Bloomberg un analist de la ISI Group.

Totodată, Apple a anunţat că a actualizat specificaţiile tehnice ale celui mai ieftin iPad de 9,7 inci din ofertă, cu un preţ de referinţă de 399 de dolari. Modelul a fost dotat cu un procesor mai rapid şi camere digitale mai performante, compania căutând să-şi consolideze poziţia pe o piaţă tot mai aglomerată de produse concurente.

IPhone este cel mai important produs din portofoliul Apple, generând mai mult de jumătate din veniturile companiei în ultimul an fiscal.

Acţiunile Apple au închis marţi la New York în urcare cu aproape 1%, la 531,4 dolari. De la începutul acestui an, acţiunile Apple au coborât cu 5,3%, în timp ce indicele de referinţă Standard & Poor's 500 al bursei de la New York a avansat cu 1,3%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici