Aproximativ 650 de mii de bugetari vor primi salarii majorate de la 1 august. Întreaga grilă de salarizare va fi aplicată din decembrie 2017

În jur de 650 de mii de bugetari vor beneficia de creşteri salariale începând de luni, 1 august, impactul bugetar fiind de 870 de milioane pentru anul acesta şi de 2,6 miliarde lei pentru anul următor.

50193 afișări
Imaginea articolului Aproximativ 650 de mii de bugetari vor primi salarii majorate de la 1 august. Întreaga grilă de salarizare va fi aplicată din decembrie 2017

Aproximativ 650 de mii de bugetari vor primi salarii majorate de la 1 august. Întreaga grilă de salarizare va fi aplicată din decembrie 2017(Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)

Ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, a declarat în luna iunie că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice elimină inechităţile din sistemul salarizării bugetarilor, prevederile acesteia aplicându-se în două etape, astfel încât o parte dintre acestea intră în vigoare la 1 august 2016, urmând ca întreaga grilă de salarizare să fie aplicată din decembrie 2017.

Salariile cresc pentru 163.000 de persoane din sistemul sanitar, acest sector fiind declarat de Guvern prioritar în momentul elaborării şi adoptării ordonanţei.

Pâslaru a explicat că s-a observat faptul că mii de cadre părăsesc ţara din cauza veniturilor scăzute, motiv pentru care Guvernul a egalizat salariile persoanelor încadrate pe aceeaşi funcţie şi a acordat un bonus de merit pentru cei care au o activitate deosebită.

Ordonanţa prevede stabilirea unei creşteri suplimentare de aproximativ 10% faţă de restul funcţiilor a salariilor debutanţilor, în vederea creşterii atractivităţii carierei în sistemul public de sănătate. De exemplu, salariul de încadrare al unui medic din unităţi clinice va fi între 2.364 de lei şi 2.944 de lei, în funcţie de vechime, iar al unui asistent medical între 1960 lei şi 2441 lei, în raport de vechimea în muncă. Salariul unui medic primar din serviciul de ambulanţă sau primiri urgenţe va fi între 4.371 lei şi 5443 lei. Cuantumul salariilor diferă în funcţie de specializare, grad şi vechime şi este completat cu diferite sporuri.

Un medic primar gradaţia 5 va avea o creştere de 914 lei, un medic specialist gradaţia 5 va avea o creştere de 557 lei, în timp ce medicul rezident anul VI-VII va avea o creştere salarială de 746 lei. Doctorul rezident anul III va avea salariul mare cu 294 lei, iar medicul rezident anul I cu 312 lei, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Pentru medicii rezidenţi s-a majorat plafonul de la care se acordă bursa de rezident până la 4.749 lei, menţinându-se valoarea lunară a bursei de 670 lei.

"Pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar au fost stabilite salarii de bază pe funcţii, grade, trepte profesionale şi gradaţii diferenţiate pe unităţi clinice, unităţi neclinice, servicii de ambulanţă şi structuri de primiri urgenţe, anatomie patologică şi medicină legală", scopul măsurii fiind stimularea ocupării posturilor în spitalele unde se constată deficit de personal, fiind vorba despre "secţiile sau compartimentele cu paturi de ATI/TI şi de transport neonatal. Personalul din aceste unităţi va fi inclus în capitolul serviciilor de ambulanţă şi compartimentelor de primiri urgenţe şi vor primi salarii de bază mai mari", a mai precizat Ministerul Sănătăţii.

În ceea ce priveşte sectorul Educaţiei, se acordă şi în acest caz o creştere suplimentară de aproximativ 10% faţă de restul funcţiilor a salariilor debutanţilor, în vederea creşterii atractivităţii carierei în sistemul de învăţământ.

Totodată, potrivit noii grile de salarizare, un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic I, vechime între 1-6 ani, are începând de luni un salariu de bază între 1.896 şi 2.361 lei, iar un profesor debutant între 1.700 şi 2.117 lei. Pentru un profesor universitar cu vechime în învăţământ între 6-10 ani, salariul de bază va fi între 2.991-3.465 lei şi va creşte gradual, în funcţie de vechime, ajungând, în cazul persoanelor cu peste 40 de ani de vechime la 6.935 de lei.

În situaţia în care salariul brut determinat potrivit OUG este mai mare decât cel aferent lunii iulie 2016, se va acorda 50% din creşterea rezultată începând cu luna august 2016 şi 100% începând cu luna decembrie 2017. În total, de prevderi vor beneficia aproximativ 280.000 de cadre didactice şi personal auxiliar din învăţământ.

Ministrul Mihnea Motoc a precizat că la Ministerul Apărării Naţionale sunt aproximativ 33.000 de potenţiali beneficiari ai ordonanţei de urgenţă privind salariile din sistemul bugetar.

"La Ministerul Apărării Naţionale potenţialii beneficiari, în număr de aproximativ 33.000, vor primi începând cu luna august 2016, 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit în plată la nivelul anului 2009, iar diferenţa de 50% începând cu luna august 2017. După identificarea sumelor necesare, vom continua demersurile necesare pentru eliminarea şi a celorlalte disfuncţionalităţi atât în interiorul fiecărei instituţii, cât şi în cadrul familiei ocupaţionale", a scris ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, pe contul său de Facebook.

În cazul personalului din aparatul propriu al ministerelor, eliminarea diferenţelor de salarizare se face prin acordarea a 70% din nivelul de salarizare al Secretariatului General al Guvernului. În situaţia în care salariile de bază calculate la nivelul a 70% din nivelul de salarizare de la Secretariatul General al Guvernului sunt mai mici, se păstrează nivelul salariilor aferente lunii iulie 2016.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici