ASF a aprobat regulamentul pentru titlurile de interes, prin care FP vrea să se listeze la Londra

ASF a aprobat miercuri proiectul de regulament care permite listarea acţiunilor tranzacţionate la bursă în România pe o piaţă dintr-un alt stat UE prin intermediul titlurilor de interes, instrument financiar pe care Fondul Proprietatea (FP) l-a preferat iniţial certificatelor de depozit (GDR) pentru listarea secundară la Londra.

178 afișări
Imaginea articolului ASF a aprobat regulamentul pentru titlurile de interes, prin care FP vrea să se listeze la Londra

ASF a aprobat regulamentul pentru titlurile de interes, prin care FP vrea să se listeze la Londra (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Pentru a se putea lista pe piaţa britanică prin titluri de interes, FP avea nevoie ca acest regulament să intre în vigoare până la sfârşitul lunii martie, potrivit unor declaraţii anterioare ale oficialilor companiei.

"În şedinţa din data de 8 aprilie, Consiliul ASF a aprobat Regulamentul privind listarea pe o piaţă din alt stat membru, prin intermediul titlurilor de interes, a acţiunilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din România. Adoptarea Regulamentului vine ca o continuare firească a unor măsuri, adoptate în perioada octombrie 2014-martie 2015, care au vizat creşterea lichidităţii pe piaţa de capital din România, precum şi atragerea investitorilor străini", se arată într-un comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

În urma consultărilor publice au fost primite comentarii tehnice de la Depozitarul Central, precum şi observaţii de principiu de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

"Consiliul ASF a luat notă de comentariile BVB legate de riscul potenţial al migrării tranzacţiilor pentru societăţile strategice româneşti din portofoliul Fondului Proprietatea pe Bursa de la Londra, deşi de regulă migrarea are loc în sens invers. Pentru a contracara acest efect, Consiliul a elaborat anterior o propunere de listare a mai multor societăţi strategice pe BVB în care statul deţine poziţii minoritare", potrivit ASF.

Proiectul de regulament privind titlurile de interes a devenit disponibil pentru consultare publică vineri, 3 aprilie.

Titlurile de interes au fost preferate inţial de Fondul Proprietatea certificatelor de depozit, un instrument mult mai simplu de utilizat de investitori.

În lipsa aprobării de către ASF a regulamentului pentru titlurile de interes, Fondul Proprietatea a demarat deja pregătirile pentru prospectul de listare la bursa de la Londra prin intermediul certificatelor de depozit..

ASF a luat în discuţie proiectul privind titlurile de interes şi la sfârşitul lunii noiembrie, dar a decis să nu îl aprobe.

Acţionarii Fondului Proprietatea au acordat, în luna ianuarie, un nou mandat administratorului societăţii, valabil până în luna iulie, pentru listarea pe piaţa britanică.

Fondul Proprietatea intenţionează să se listeze secundar pe bursa de la Londra până la începutului lunii mai, a declarat managerul fondului Greg Konieczny, potirvit unui articol recent publicat de Wall Street Journal.

Konieczny, a declarat, în contextul AGA din ianuarie, că Fondul s-ar putea lista secundar pe bursa de la Londra în aprilie-mai, dacă va primi la timp aprobarea ASF.

Solicitarea pentru completarea ordinii de zi a AGA cu propunerea acordării unui nou mandat a venit din partea firmei de brokeraj Manchester Securities, prin care fondul american Elliott deţine, potrivit celor mai recente raportări, 15,86% din acţiunile Fondul Proprietatea. Manchester Securities este cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea.

Autorizarea Franklin Templeton Investment Management, administratorul Fondului, pentru derularea operaţiunilor de intrare pe piaţa londoneză este valabilă până la 10 iulie.

Administratorul Fondului a primit mandat pentru listare "prin intermediul unor deţineri directe sau indirecte, cum ar fi certificate de depozit (depository receipts), titluri de interes (depositary interests) sau alte forme de proprietate indirectă".

Mandatul precedent al administratorului pentru listarea la Londra a fost aprobat în aprilie 2014, iar Fondul Proprietatea a înaintat pe parcursul anului trecut mai multe termene pentru listarea la Londra, aşteptând aprobarea de către ASF a regulamentului privind titlurile de interes.

În Marea Britanie, Fondul Proprietatea vizează o listare pe Specialist Fund Market, piaţa reglementată a bursei de la Londra pentru fonduri de investiţii specializate. Specialist Fund Market este destinată investitorilor instituţionali, profesionişti şi bine informaţi.

ASF a aprobat la 5 noiembrie modificările necesare extinderii posibilităţii emiterii certificatelor de depozit pentru toţi emitenţii listaţi în România. În urma deciziei, toate societăţile listate pe piaţa de capital din România pot să fie admise la tranzacţionare şi în alte state membre ale Uniunii Europene prin intermediul certificatelor de depozit (listare indirectă).

Certificatele de depozit au la bază acţiuni suport şi conferă deţinătorului drepturi şi obligaţii aferente acţiunilor suport, precum şi dreptul de a obţine, prin conversie, acţiuni suport.

Titlurile de interes sunt un instrument financiar mai simplu şi mai puţin costisitor decât certificatele de depozit. Astfel, un investitor care deţine acţiuni Fondul Proprietatea le-ar poate tranzacţiona în orice moment la bursa de la Londra ca titluri de interes, în cazul unei astfel de listări, iar cumpărătorul de titluri de interes la Londra ar putea similar să le vândă ca acţiuni pe piaţa de la Bucureşti. Fiecărui titlu de interes îi corespunde o acţiune.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti în ianuarie 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici