BNR a redus dobânda de politică monetară la un nou minim istoric

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis miercuri să reducă rata dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 2,5% pe an, nou minim istoric, concomitent cu îngustarea coridorului simetric format din ratele dobânzilor facilităţilor permanente la 2,25 puncte.

929 afișări
Imaginea articolului BNR a redus dobânda de politică monetară la un nou minim istoric

BNR a redus dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte, la 2,5% pe an, nou minim istoric (Iamgine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Decizia băncii centrale este în linie cu aşteptările analiştilor, care estimau o reducere de 0,25 puncte procentuale.

Prin îngustarea coridorului simetric de la 2,5 puncte procentuale la 2,25 puncte procentuale faţă de rata de politică monetară, începând cu data de 8 ianuarie 2015, rata dobânzii aferente facilităţilor de creditare (Lombard) se va reduce la 4,75% pe an de la 5,25%, în timp ce rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se va menţine la 0,25% pe an, a anunţat BNR într-un comunicat de presă.

De asemenea, banca centrală a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, la 10%, respectiv 14%.

BNR a menţionat, totodată, gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar.

Banca centrală a operat anul trecut trei reduceri ale dobânzii de politică monetară după reluarea ciclului de scădere, în luna august, când a decis o primă tăiere de 0,25 puncte procentuale, de la 3,5% la 3,25%.

Analiza celor mai recente date macroeconomice relevă scăderea ratei anuale a inflaţiei şi plasarea ei sub valorile prognozate, ca urmare a declinului preţurilor volatile, inflaţiei scăzute din zona euro, persistenţei deficitului de cerere agregată şi continuării ajustării descendente a anticipaţiilor inflaţioniste, arată BNR.

Rata anuală a inflaţiei a coborât la nivelul de 1,26% în luna noiembrie 2014 de la 1,44% în luna octombrie 2014. În luna noiembrie, rata medie anuală a inflaţiei a fost de 1,1%, uşor inferioară nivelului de 1,2% din luna precedentă, iar rata medie anuală a inflaţiei determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum - indicator relevant pentru evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană - s-a menţinut la nivelul de 1,4 la sută.

Rezervele valutare s-au menţinut în jurul nivelului de 32 miliarde de euro la finele anului 2014 după acoperirea plăţilor scadente aferente serviciului datoriei externe (aproximativ 8 miliarde de euro) şi în condiţiile reducerii ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută ale instituţiilor de credit (de la 20% la 14%), fiind alimentate de intrări ale fondurilor europene şi împrumuturi ale statului pe pieţele internaţionale.

Pe parcursul anului 2014, cursul de schimb al monedei naţionale faţă de euro s-a menţinut într-o plajă de stabilitate, aprecierea din perioada martie-octombrie fiind temperată de sporirea aversiunii globale pentru risc în ultimele luni ale anului în condiţiile tensiunilor geopolitice regionale.

Ritmul anual de creştere, în termeni reali, al creditului în monedă naţională s-a majorat în condiţiile propagării reducerilor succesive ale ratei dobânzii de politică monetară asupra ratelor dobânzilor la creditele noi acordate companiilor şi populaţiei. Cu toate acestea, dinamica anuală reală a împrumuturilor totale acordate sectorului privat a rămas în teritoriu negativ pe fondul reducerii stocului de credite în valută şi al derulării operaţiunilor de eliminare a creditelor neperformante din bilanţurile instituţiilor de credit.

În sectorul economiei reale cele mai recente date statistice indică accelerarea dinamicii anuale a produsului intern brut datorată redresării cererii interne, susţinută de ambele componente majore ale acesteia - consumul şi investiţiile.

Pe termen scurt, se anticipează menţinerea traiectoriei ratei anuale a inflaţiei sub limita inferioară a intervalului ţintei staţionare ca efect al influenţei exercitate de evoluţia preţului petrolului pe plan mondial şi al persistenţei deficitului de cerere agregată. În acelaşi timp, se remarcă sporirea incertitudinilor privind evoluţiile din mediul extern în condiţiile reamplificării tensiunilor geopolitice regionale şi ale ajustării conduitei politicii monetare a principalelor bănci centrale din lume.

În aceste condiţii, CA al BNR a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% şi îngustarea coridorului simetric format din ratele dobânzilor facilităţilor permanente la 2,25 puncte procentuale.

Pe baza datelor disponibile în prezent, deciziile vizează asigurarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, concomitent cu revigorarea sustenabilă a activităţii de creditare, de natură să contribuie la realizarea unei creşteri economice echilibrate şi de durată.

CA al BNR consideră că un mix adecvat de politici macroeconomice, în linie cu prevederile acordurilor de finanţare externă, alături de un proces sustenabil de intermediere financiară şi o remunerare adecvată a depozitelor bancare sunt esenţiale pentru consolidarea economiei româneşti şi întărirea rezistenţei acesteia la şocuri externe.

BNR reafirmă că utilizarea şi dozarea adecvată a tuturor instrumentelor de care dispune, în condiţiile monitorizării atente a evoluţiilor interne şi ale mediului economic internaţional, sunt de natură să asigure îndeplinirea obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu precum şi menţinerea stabilităţii financiare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici