Bulgaria trebuie să împrumute peste 2 miliarde de euro până la sfârşitul anului

Bulgaria trebuie să împrumute în acest an 1,3 miliarde euro de la bănci internaţionale pentru finanţarea deficitului bugetar şi furnizarea de lichidităţi băncilor şi alte 2 miliarde leva (1 miliard euro), printr-o emisiune locală de obligaţiuni, pentru despăgubirea clienţilor băncii falimentare KTB.

153 afișări
Imaginea articolului Bulgaria trebuie să împrumute peste 2 miliarde de euro până la sfârşitul anului

Bulgaria trebuie să împrumute peste 2 miliarde de euro până la sfârşitul anului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Băncile Citigroup, Unicredit, Societe Generale, Deutsche Bank şi HSBC şi-au exprimat interesul să ofere Bulgariei finanţare punte, care să fie ulterior refinanţată printr-o emisiune internaţională de obligaţiuni, probabil în prima jumătate a anului 2015, au arătat surse citate de Reuters.

Alţi posibili finanţatori ar putea fi Intesa Sanpaolo, BNP Paribas, KBC şi Raiffeisen, JP Morgan şi Bank of America.

Una dintre surse a precizat că finanţarea puncte ar putea fi sub forma unui efort sindicalizat din partea a patru sau cinci bănci.

Ministrul bulgar de Finanţe, Vladislav Goranov, a declarat săptămâna trecută că Bulgaria va solicita probabil finanţarea punte în valoare de 1-1,5 miliarde de euro de la bănci internaţionale, în cadrul rectificării bugetare.

Guvernul intenţionează totodată să atragă alte 2 miliarde de leva (1 miliard de euro) de pe piaţa internă, cel mai probabil prin emiterea de obligaţiuni guvernamentale, pentru acoperirea fondurilor necesare returnării depozitelor garantate de stat de la banca falimentară KTB.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici