Companii precum Sony şi Samsung vor avea un Crăciun sărăcăcios

Sony a renunţat la obiectivul de a obţine profit în acest an din vânzările de televizoare, Panasonic anticipează acentuarea declinului preţurilor în trimestrul patru, iar Samsung Electronics şi LG Electroncs se aşteaptă la o concurenţă acerbă către sfârşitul anului, transmite Bloomberg.

Companii precum Sony şi Samsung vor avea un Crăciun sărăcăcios (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Prognozele celor patru mari producători de televizoane semnalează că sectorul de profil nu va reuşi să profite de trimestrul patru, în care în mod tradiţional au loc cele mai mari vânzări, unii analişti anticipând că preţurile ar putea scădea cu până la 25% în 2010.

Grupuri cum sunt Microsoft şi Intel se bazează tot mai mult pe cererea din sectorul corporatist, populaţia fiind reticentă la cumpărături.

"În acest sezon de Crăciun va avea loc un război al preţurilor. Întreaga strategie din acest an se rezumă la a vinde mai repede şi mai ieftin", a declarat Tsutomu Yamada, analist la kabu.com Securities din Tokyo.

Fabricanţii de televizoare au mizat în acest an că televizoarele cu ecrane LED sau cele 3D vor preveni declinul anual al preţurilor de 20%-25%, dar speranţele nu s-au materializat din cauza creşterii pesimismului cumpărătorilor.

Sony şi-a redus estimările privind profitul diviziei de electronice care fabrică televizoare, întrucât vânzările de televizoare Bravia şi 3D vor fi sub aşteptări.

Grupul a majorat prognoza pentru profitul net al grupului, cu 17%, la 70 miliarde yeni (867 milioane dolari), ca urmare a câştigurilor din jocuri şi computere.

Panasonic nu îşi îmbunătăţeşte prognozele pentru acest an, chiar dacă profitul din primul semestru a fost peste aşteptări, din cauza scăderii preţurilor, aprecierii yenului şi scumpirii materiilor prime.

Samsung şi LG, primii doi mari producători de televizoare la nivel mondial, au exprimat temeri similare, din cauza aprecierii won-ului (moneda sud-coreeană).

Merrill Lynch anticipează că vânzările mondiale de televizoare LCD vor creşte în acest an cu 24% (faţă de o estimare anterioară de 29%), la 180 milioane de unităţi.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
sony ,
samsung ,
ELECTRONICE ,
VÂNZĂRI ,
COMENTARII
  • Mart 30 oct 2010

    Nu esti atent. Stirea e despre neobtinerea unui profit din piata de TELEVIZOARE. Firmele, insa, sunt profitabile.

  • Florian 29 oct 2010

    STIRE TOTAL FALSA
    Sony are un profit in perioada mai-septembrie 2010 de 750 milioane de dolari, iar Panasonic are profit pe aceiasi perioada de 900 milioande de dolari.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa