Dacia, pe locul trei în Franţa după numărul de maşini cumpărate prin programul "Rabla"

Dacia ocupă locul trei în Franţa din punct de vedere al numărului de autoturisme achiziţionate anul trecut prin intermediul programului guvernamental de înnoire a parcului auto, potrivit ministerului Relansării.

45 afișări
Imaginea articolului Dacia, pe locul trei în Franţa după numărul de maşini cumpărate prin programul "Rabla"

Dacia ocupă locul trei în Franţa după numărul de maşini cumpărate în 2009 prin programul "Rabla" (Imagine: Adrian Mitrea/Mediafax Foto)

Din cele aproximativ 600.000 de prime de casare acordate în Franţa anul trecut, 32.340 au fost pentru maşini Dacia. Citroen a fost principalul beneficiar, cu 122.620 de maşini vândute, urmat de Renault (101.510).

Pe locurile patru, cinci şi şase s-au plasat Ford (30.910 prime), Opel şi Toyota.

"Programul de acordare de prime de casare şi-a atins toate obiectivele în 2009. De aceea trebuie să gestionăm eficient rezultatele şi să retragem treptat programul în 2010", a declarat ministrul Relansării, Patrick Devedjian.

Anul trecut, prima de casare a fost de peste 1.000 de euro. Pentru prima jumătate a acestui an, bonusul a fost redus la 700 de euro, urmând să ajungă la 500 de euro în cel de-al doilea semestru.

În Franţa au fost înmatriculate anul trecut 2,27 de autoturisme noi, în creştere cu 10,7% comparativ cu 2008, rezultat care marchează cea mai bună performanţă după 1990, a precizat ministerul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici