Firmele cu datorii la buget nu vor plăti penalităţi de întârziere dacă plătesc până în martie

Companiile care înregistrează la 30 septembrie datorii la bugetul de stat vor fi scutite de penalităţile de întârziere aferente dacă achită până la 31 martie obligaţiile principale de plată, iar până la 30 iunie dobânzile aferente, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat de Finanţe.

8042 afișări
Imaginea articolului Firmele cu datorii la buget nu vor plăti penalităţi de întârziere dacă plătesc până în martie

Firmele cu datorii la buget nu vor plăti penalităţi de întârziere dacă plătesc până în martie

Astfel, penalităţile de întârziere aplicate pentru datoriile înregistrate vor fi anulate dacă firmele îndeplinesc o serie de condiţii, printre care stingerea, până la termenul de plată prevăzut de Codul de procedură fiscală, a eventualelor dobânzi calculate până la data achitării obligaţiilor de plată principale.

De asemenea, trebuie să achite datoriile principale curente, până la data depunerii cererii de anulare a penalităţilor de întârziere, cu termene de plată cuprinse între 1 octombrie şi 31 martie 2016.

Firmele cu datorii vor depune toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data înregistrării cererii de anulare a penalităţilor de întârziere, al cărei termen maxim este 30 iunie 2016.

Prin proiectul de act normativ Guvernul intenţionează să anuleze şi penalităţile de întârziere datorate şi neachitate la 30 septembrie 2015, aferente obligaţiilor de plată principale cu termene de plată anterioare acestei date şi stinse până atunci, cu condiţiile ca până la 31 martie firmele să stingă dobânzile aferente respectivelor obligaţii de plată principale şi să depună cererea de anulare a penalităţilor de întârziere până la 30 iunie 2016.

"De subliniat că în sintagma «datorate şi nestinse» se includ şi penalităţile de întârziere ce nu sunt stabilite la 30 septembrie 2015, dar se vor stabili ulterior acestei date, prin decizie emisă de organul fiscal", se menţionează în nota de fundamentare a proiectului.

În prezent, contribuabilii datorează pentru plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat sau bugetelor locale dobânzi şi penalităţi de întârziere ori majorări de întârziere, după caz. Penalităţile de întârziere sunt calculate ca procent din obligaţia principală în funcţie de întârzierea la plata acestora faţă de scadenţă.

Guvernul propune astfel instituirea unei "măsuri conjuncturale" de acordare a unei facilităţi fiscale prin care urmăreşte stimularea achitării voluntare de către contribuabili a obligaţiilor de plată restante la buget, maximizarea încasărilor bugetare, stimularea mediului economic şi diminuarea arieratelor bugetare.

"În scopul prevenirii acumulării de noi datorii la bugetul general consolidat şi pentru a minimiza efectele hazardului moral în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor de plată de către contribuabilii susceptibili de a beneficia de măsurile propuse prin prezentul act normativ, considerăm că elementele mai sus menţionate vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, fapt pentru care se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă", argumentează Executivul.

Contribuabilii cărora le-au fost instituite popriri asiguratorii sau executorii, la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, au posibilitatea de a efectua plăţi din sumele indisponibilizate ca efect al popririi, măsura aplicându-se temporar, pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanţei şi 30 iunie 2016. Totodată, măsura se va aplica şi pentru popririle înfiinţate ulterior intrării în vigoare a actului normativ, dar până la 30 iunie.

Facilitatea fiscală nu se aplică pentru cei care au datorii bugetare provenite din obligaţiile de plată rezultate din redevenîe, chirii sau dividende, cu excepţia redevenţelor miniere, a celor petroliere şi a redevenţelor rezultate din contracte de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului.

Companiile aflate în insolvenţă nu vor beneficia de anularea penalităţilor de întârziere la plata datoriilor, "întrucât aceşti contribuabili se află sub un regim special în ceea ce priveşte modul de îndeplinire a obligaţiilor de plată".

Pentru autorităţile locale facilitatea se acordă în condiţiile în care consiliul local emite o hotărâre în acest sens, caz în care se va anula jumătate din majorările de întârziere ce reprezintă componenta de penalitate de întârziere.

Penalităţile de întârziere pentru datoriile cu termene de plată până la 30 septembrie, care au fost stabilite prin decizie de impunere în urma unei inspecţii fiscale începută înainte de intrarea în vigoare a actului normativ se anulează dacă toate diferenţele de obligaţii de plată principale şi dobânzile aferente acestora sunt stinse până la termenele prevăzute în Codul de procedură fiscală.

În acest caz, cererea de anulare a penalităţilor de întârziere se depune în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere, sub sancţiunea decăderii.

În situaţia inspecţiilor fiscale care încep după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, Fiscul va lua în considerare declaraţiile rectificative depuse de contribuabili în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei.

Procedura de aplicare a ordonanţei de urgenţă se va aproba în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia, prin ordin al preşedintelui ANAF, în cazul creanţelor administrate de către organul fiscal central sau prin ordin al conducătorului instituţiei sau autorităţii publice, în cazul obligaţiilor de plată individualizate în titluri executorii transmise spre recuperare organului fiscal central.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici