Lagarde: SUA şi Europa trebuie să ia în calcul stimularea creşterii economice

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a declarat că Europa şi Statele Unite ar trebui să ia în calcul stimularea creşterii economice, dacă situaţia o permite, pentru a combate criza de încredere care afectează economia globală.

360 afișări
Imaginea articolului Lagarde: SUA şi Europa trebuie să ia în calcul stimularea creşterii economice

Lagarde: SUA şi Europa trebuie să ia în calcul stimularea creşterii economice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Privind Europa, recomandăm ţărilor să-şi ajusteze programele de austeritate la situaţia modificată şi să ia în calcul măsuri de stimulare a creşterii. Dacă Statele Unite lansează un program credibil de ajustare pe termen mediu, atunci va fi probabil loc să se abandoneze măsurile de austeritate pe termen scurt şi să fie introduse măsuri de alimentare a creşterii economice", a spus Lagarde într-un interviu publicat duminică de revista germană Der Spiegel.

Lagarde a fost criticată la sfârşitul săptămânii trecute de europeni, după ce a arătat că băncile din regiune au nevoie de recapitalizări urgente pentru a nu deraia revenirea economică fragilă.

Ea a reiterat acest punct de vedere în interviul pentru Der Spiegel.

Politicienii europeni au respins în această săptămână poziţia lui Lagarde şi a FMI. Creditorul de la Washington estimează că băncile europene au nevoie de recapitalizări de 200 miliarde euro pentru a face faţă potenţialelor pierderi cauzate de expunerea pe datorii de stat.

În privinţa Germaniei, cea mai mare economie europeană, Lagarde a afirmat că finanţele publice se redresează bine, sugerând că guvernul este bine poziţionat pentru a putea introduce măsuri de stimulare a economiei în cazul unei frânări.

"Depinde cu totul de circumstanţe, desigur. Dacă exporturile, fundaţia economiei germane, se prăbuşesc, guvernul poate reacţiona. Dacă Germania stimulează cererea internă, este bine şi pentru economia locală şi pentru ţările vecine", notează Lagarde.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici